Sunt curios cum e viata ta de acum?
Poate in copilarie unul dintre parinti sau ambii te-au facut se te simti abuzat, abandonat, respins, greu de iubit, ca este ceva in neregula cu tine.
Sau poate nu au fost parintii… ci colegii, prietenii…
Energia de atunci blocata in corpul nostru ne face si in prezent victime ale unui RAZBOI MUT.
De ce se purtam cu noi tot ceea ce ni s-a intamplat si de ce conteaza atat de mult experienta primara (trauma) chiar si dupa zeci de ani?
In copilarie avem sistemul nervos incomplet dezvoltat.
Partea “cea mai desteapta” a creierului nostru, cea care ne deosebeste de alte mamifere este neorcortexul.
Neocortexul ne ajuta sa avem procese decizionale, sa rationalizam si sa constientizam ce este despre noi si ce nu.
Dar copiii nu au asta.
Copiii au complet dezvoltat creierul reptilian.
Ce face el?
Analizeaza in fractiune de secunde mediul pentru a descoperi potentiale pericole care ameninta supravietuirea.
Cand ne simtim in pericol, creierul nostru isi intra automat in drepturi pentru a ne proteja.
Pentru un copil pericol inseamna orice sentiment de abandon, retragere a iubirii si atentiei, lipsa unui parinte prezent fizic si emotional, mama agresata, certurile parintilor, etc.
De ce toate acestea sunt percepute drept pericol?
Pentru ca un copil DEPINDE CU VIATA de parintii sai si armonia mediului. Daca acestea sunt tulburate, si echilibrul sau interior va fi.
Cum se manifesta mai tarziu in viata de adult acestea:
Butoanele tale emotionale sunt apasate si esti inapoi in trauma.
Te simti frecvent ca in copilaria ta: speriat, abandonat, respins, singur, abuzat etc.
Emotiile sunt mereu inaintea ratiunii, de aceea te trezesti uneori reactionand emotional puternic inainte sa iti dai seama ce spui sau faci.
Chiar daca acum nu mai esti un copil…
Diferenta dintre trauma si un eveniment trecator periculos?
Daca te intalnesti cu ursul, iti poate fi de folos sa se activeze sistemul lupta sau fugi, pentru ca e mai bine pentru supravietuirea ta daca intai fugi si dupa aia iti dai seama ca fugi, decat sa stai pe ganduri legat de urmatoarea miscare inteligenta.
Dar un copil care a trait ani de zile cu “senzatia ca locuieste cu ursul in casa” – pericolul s-a mutat in corp. El devine adultul care este mereu reactional la mediu, mereu in defensiva, blocat in lupta sau fugi.
Exista 3 moduri principale in care creierul este programat sa raspunda in fata pericolului:
Lupta sau Fugi- responsabila de asta fiind axa hipotalamus, glanda pituitara, glandele suprarenale si hipocampul, responsabil cu invatarea si memoria si responsiv la stres.
Incremeneste- responsabil de asta fiind creierul reptilian.
Exemplu:
Cand nu mai ai ce sa faci ca sa scapi si creierul simte asta, poti observa un raspuns clasic al hipotalamusului spre exemplu la animalutele speriate din petshop (catelusi spre exemplu), care se strang unele in altele.
Semn ca noi, mamiferele suntem construiti pentru a ne baza pe relatia cu ceilati in momente de criza.
In ultima instanta, cand pericolul este iminent, apare inghetarea, incremenirea, data de creierul reptilian- poti observa asta la reptile (serpi).
Cand pericolul a trecut, sistemele se autoregleaza automat:
Sistemul Nervos Simpatic lasa loc Sistemului N parasimatic sa relaxeze situatia, semn ca esti in siguranta.
De ce sunt importante aceste informatii pentru un om cu traume?
Pentru ca pentru acesta pericolul nu se simte ca incheiat niciodata. El nu isi da voie sa se relaxeze cu adevarat niciodata si sa lase garda jos.
Mai ales in relatie cu altii dar si cu el insusi si propriile emotii.
La cel mai mic trigger el este inapoi in trauma.
Creierul da semnalul pentru ca glandele suprarenale sa secrete hormoni ai stresului.
Adrenalina si cortizolul sunt responsabili sa te ajute sa lupti sau sa fugi, in prima instanta.
Daca nu ai cum, atunci ramane incremenirea.
Insa ce inseamna zeci de ani in lupta sau fugi sau incremeneste?
Zeci de ani blocat in acest tip de a fi duce la un corp stresat, o minte plina de ganduri defensive, o psihic epuizat.
Asa apar bolile si alte efecte.
