Nu folosi limbajul absolut.
”Societatea buna” este cea care sporeste sansele pentru toti, le permite sa-si desfasoare scopurile si talentele fara sa se ruineze intr-o structura prea rigida. O asemenea societate este buna in singura si unica masura in care este discreta, aproape invizibila, si nu se impune cetatenilor sai. Esentialul pentru natiuni, ca si pentru indivizi, este ca nimeni sa nu ocupe in mod durabil primul loc, ca zarurile sa fie mereu rearuncate pentru a continua partida
In lipsa unui egalitarism abstract, care ar genera imobilismul, trebuie sa ne asiguram ca clasele, elitele, persoanele se misca, ca nici o coagulare sau tromboza nu franeaza acest vartej.
Sportul ne da o admirabila lectie teatralizand, pe durata unui meci sau a unei partide, alternanta caderilor si a reinvierilor care se cheama un destin. Ne demostreaza ca pentru oamenii liberi pana la capat, jocurile nu sunt niciodata facute.
Cand nu ne mai stapanim destinul, ne place sa credem ca o forta oculta lucreaza din umbra la nimicirea noastra.
In circumstantele de criza, americanii sunt singurii care duc greul, care se manjesc pe maini, ba chiar se innamolesc, dupa care toata lumea sare pe ei si-i huiduieste.
Ce este omul contemporan?
Suma tuturor luptelor care l-au modelat, vesela cacofonie dintre un progresist si un reactionar, un nationalist si un cosmopolit, un agnostic si un credincios, care trag unul hais si altul cea; un mic haos de idei adverse, care doreste totul si contrariul acestuia, strabatut de pasiuni trecatoare ca si de convingeri aleatorii. Acrobat al credourilor, afacerist al vulgatelor, ele este poate mai putin versatil cat prudent, neacordandu-le decat un credit limitat vechilor doctrine. Acest mutant nu stie sa puna capat razboiului civil pe care-ll poarta in sinea lui, arzatoarei conversatii dintre dusmanii pe care-i adaposteste in el insusi. Ramane un spirit divizat intr-o lume sfasiata.
Bogatii nu sunt pur si simplu niste saraci care au reusit. Averea ii tranforma calitativ, ii propulseaza intr-o alta omenire cu propiile ei moravuri, populatii, limbaj. Averea e un fel de a trai, de a dota banii cu noblete, cu rafinament. A deveni bogat se invata si nu cere mai putina asiduitate decat matematica sau muzica: nu e de ajuns sa ai multe, trebuie sa fii altfel. Sunt necesare uneori generatii intregi ca sa intri in lumea ”de sus”, sa-i cunosti numele, familiile, in vreme ce sunt suficienti cativa ani ca sa fii aruncat in stramtoare.
Saracii, in schimb, au ceva jalnic in reproducerea lor fara sfarsit. Sa cazi in mizerie, inseamna sa cazu sub dominatia lucrurilor, sa nu le poti arunca, risipi,, sa trebuiasca sa le cosi la loc, sa le carpesti, sa le repari, sa numeri fiecare banut. Inseamna sa combini umilirea cu piedicile. ”Saracul este constrans sa se zgarceasca pana si cu durerea sa. BOgatul o poarta pe a lui in intregime” (Baudelaire)
Cand supermarketul ajunge sa fie singurul ”loc de trait” pentru o majoritate de oameni, singurul lor spatiu de intalnire, de petrecere a timpului liber si de inflorire; cand scoala inca de la gradinita devine nu initierea in cunoastere, ci invatarea consumerismului si cand publicitatea invadeaza pana si closetele din licee si din universitati; cand spatiul public se reduce la satul comercial, la centrala de cumparaturi, cand copiii si adultii petrec intre trei si patru ore pe zi in fata televizorului, isi reconstruiesc zilele in functie de serialele, de jocurile pe care le propune aceasta; cand tot televiziunea este doar un flux de imagini intre doua anunturi comerciale; cand fiecare fiinta umana de la sugar la arbitru de fotbal, este menita destinului glorios de panou de afisare; cand unii romancieri, confundand scrisul cu racolatul, sunt retribuiti ca sa citeze firmele Hermes, Gucci, Prada in cartile lor; cand marcile aspira sa fie noile noastre patrii si cand nu mai suntem francezi, italieni, chinezi, romani etc…ci locuitori ai planetei Nike, Nintendo, McDonalds, Sony, Pepsi etc…; cand intreprinderile ambitioneaza nu numai sa ne goleasca buzunarele, ci si sa imparta aceeasi camera cu noi de la leagan si pana la mormant si incearca sa ne fidelizeze prin cunoasterea intima a gusturilor si dorintelor noastre; cand nu mai sunt satisfacute sa fie locuri de productie, ci se vor bisericile de maine, care sa spuna si sa prescrie valorile, atunci este cazul sa ne alarmam, e ceva putred in regatul Danemarcei.
A te cunoaste nu este util decat pentru a uita mai bine de tine, a nu mai fi stanjenit de tine, a te face disponibil pentru splendoarea lumii.
Nici independenta totala, nici servitutea totala nu sunt potrivite pentru descrierea libertatii umane, care este posibilitatea data fiecaruia de a se extrage dintr-un cod, dintr-o natura, dintr-un instinct, dintr-o origine.
Cea mai mare problema a guvernelor de azi este ca oamenii care iau deciziile sunt prea departe de oamenii afectati de ele. Guvernul este prea mare, prea distant. In secolul XX, pe masura ce ne-am indreptat catre stat pentru a furniza si organiza mari noi domenii de activitate, cum sunt educatia, sanatatea, asistenta sociala, am tolerat birocratia pentru a obtine amploare si eficienta. Dar, odata ce mingea a inceput sa se rostogoleasca, birocratia a dat nastere la mai multa birocratie, guvernele au devenit tot mai mari si mai distante. Acest lucru este rau si pentru cetateni si pentru functionarii guvernamentali (majoritatea bine intentionati si inteligenti, cel mai probabil).
Abordarea noastra actuala, in privinta educatiei, elimina creativitatea si individualitatea din procesul invatarii, impunand copiilor un stil comun, in loc sa-i lasam sa evolueze intelectual in oameni cu gandire independenta. Este momentul pentru mai multe scoli umane.
”Daca profesorii doresc sa aiba statutul altor profesii, ar trebui sa aiba in frunte un organism profesional serios” Sir Anthony Seldon
Daca ar fi sa acordam putere profesorilor si sa inchidem ”scolile fabrica”, ce ar trebui sa punem in loc? Am putea avea un sistem de invatamant proiectat sa tina pasul cu interconectivitatea si dinamismul lumii actuale? Decat o caricatura penibila proiectata pentru nevoile copilului ”mediu”, nu am putea sa le predam tuturor copiilor intr-un mod care sa ii aseze pe fiecare din ei pe primul loc, ca fiinte umane?
Atata vreme cat scolile sunt fabrici, copiii nostri vor suferi. Vor continua sa fie tratati ca niste produse, ca marfuri, ca niste rotite ale unei masini. Copiii nu sunt produse. Sunt viitorul nostru si merita sa fie tratati ca niste oameni. Cu siguranta ne dorim sa traim intr-o lume care pretuieste creativitatea, recompenseaza ingeniozitatea i stimuleaza inteligenta. Sistemul nostru de invatamant de astazi este proiectat sa zdrobeasca aceste lucruri. Haideti sa cream un sistem care ne incurajeaza si ne inspira toti copiii. Sa inchidem scolile fabrica si sa ne facem scolile mai umane.
Vidul existential se manifesta in primul rand printr-o stare de plictiseala. Schopenhuer spunea ca omenirea pare condamnata sa ezite etern intre doua extreme, suferinta si plictiseala. Pe masura ce automatizarea muncii va avansa si muncitorul mediu va avea mai mult timp liber, aceste probleme vor deveni decisive.
Partea proasta a automatizarii muncii este ca multi oameni nu vor sti ce sa faca cu si mai mult timp liber.
A fi om inseamna a fi intotdeauna orientat spre ceva sau cineva in afara de sine-fie ca vorbim de implinirea unui sens sau de intalnirea unei persoane.
Una din principalele caracteristici ale existentei umane este capacitatea de se ridica deasupra conditionarilor si de a creste dincolo de ele.
Odata ce omul gaseste sensul vietii sale, el nu doar ca va fi fericit, dar va avea si capacitatea de face fata suferintei.
Ar trebui sa ne traim vietile astfel incat cand vom muri lumea sa planga, iar noi sa ne bucuram.
Daca saracia inseamna sa-ti lipseasca prisosul, in timp ce mizeria inseamna sa-ti lipsesca necesarul, suntem cu totii saraci in societatea de consum; ne lipseste totul, fiindca totul este in exces.
Noi tintim cu totii primele randuri, dar, la inaltimea aceea, nu este loc decat pentru unii si cei invinsi trebuie sa-i suporte pe vicotriosii momentului, asteptand sa poata relansa miza.
Individul rasare intre exaltare si descumpanire. Castigand libertatea, el si-a pierdut securitatea, a intrat in era framantarilor nesfarsite.
”Fiinta umana este parte a unui intreg, numit de noi ”Univers”, o parte limitata in timp si spatiu. Omul se experimenteaza pe sine, gandurile si sentimentele sale, ca fiind ceva separat de rest – un fel de halucinatie optica a constiintei sale. Aceasta halucinatie este un soi de temnita pentru noi, fiindca ne restrictioneaza la dorintele noastre personale si la afectiunea fata de cateva persoane care ne sunt cele mai apropiate. Sarcina noastra trebuie sa fie aceea de a ne elibera singuri din aceasta inchisoare, largind cercul compasiunii noastre pentru a ne imbratisa toate creaturile vii si intreaga natura, in toata frumusetea ei. Nimeni nu e capabil sa indeplineasca acest deziderat in totalitate, dar stradania de a obtine o asemenea reusita este, prin ea insasi, o parte a eliberarii si un fundament pentru consolidarea protectiei launtrice.” (Albert Einstein)
”Deoarece regimul este prizonierul propriilor minciuni, trebuie sa falsifice totul. Falsifica trecutul. Falsifica prezentul si falsifica viitorul…Se preface ca nu persecuta pe nimeni. Se preface ca nu se teme de nimic. Se preface ca nu pretinde nimic. Indivizii nu trebuie sa creada toate aceste mistificari, dar trebuie sa se comporte ca si cum ar face-o sau cel putin trebuie sa le tolereze in tacere…Din acest motiv, ei trebuie sa traiasca in minciuna.” (Vaclav Havel in 1978)
Fericirea autentica si deplina este legata indisolubil de cel mai deplin exercitiu al facultatilor noastre si de cat mai profunda intelegere a lumii.
”Cel dintai care a imprejmuit un teren si s-a hotarat sa spuna: Asta-i al meu, gasind oameni destul de simpli spre a-l crede, a fost adevaratul intemeietor al societatii civile. De cate crime, razboaie, omoruri, de cata ticalosie si de cate orori nu ar fi scapat fiinta omeneasca daca acela care, smulgand tarusii sau acoperid groapa, ar fi strigat semenilor lui: Feriti-va sa-l ascultati pe impostorul acesta; sunteti pierduti daca uitati ca roadele sunt ale tuturor si ca pamantul nu apartine nimanui!” (Denis Diderot)
„Suflete ratacite în furtuna, oriunde ati fi, în orice conditii ati trai, sa stiti acest lucru – în oceanul vietii, insulele de binecuvântare zâmbesc si tarmul însorit al idealului vostru asteapta venirea voastra. Tine-ti mâna ferm pe cârma gândului tau. În barca sufletului tau Maestrul comandant se înclina, El doar doarme, trezeste-l, Autocontrolul este forta, Gândirea corecta este stapânirea, Calmul este putere, Spune-ti în inima ta: „Pace, fii calm!”-Paul Martinelli
