Ionel Bratianu, regele neincoronat al Romaniei

La 24 noiembrie 1927 a încetat din viata Ion I. C. Bratianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele caruia se leaga Unirea cea Mare (1918), Constitutia României (1923), introducerea votului universal, reforma agrara. Din 1909, pâna la moarte, a fost presedinte al PNL (n. 20 august 1864).

Ion I. C. Bratianu (n. 20 august 1864, Florica, judetul Arges – d. 24 noiembrie 1927, Bucuresti), a fost om politic, inginer, prim-ministru al României, presedinte al Partidului National Liberal si membru de onoare al Academiei Române.

Dominând cu autoritate viata politica din România timp de doua decenii, în aceeasi masura adulat si contestat, Ion I. C. Bratianu a fost una dintre cele mai complexe si controversate personalitati politice din istoria României. Viata sa aproape s-a confundat cu aceea a Partidului National Liberal, pe care l-a condus si prin care s-a realizat ca om politic.

Timp de doua decenii a facut si a desfacut guverne, iar întreaga clasa politica a ascultat de vocea sa.

Regele Ferdinand I a fost puternic influentat în deciziile sale de fruntasul liberal, pe care îl considera „zodia buna a României”, iar pentru acest lucru si-a atras de la opozanti renumele de „rege neîncoronat”.

Reformele adoptate pentru consolidarea statului national unitar român, faptul ca a fost unul dintre principalii ctitori ai României Mari, ideal secular al poporului român, i-au determinat pe istorici sa-l numeasca cel mai mare om politic si barbat de stat al României din toate timpurile, „o adevarata scoala politica”.

Ionel Bratianu, asa cum obisnuiau sa-l numeasca apropiatii, era fiul cel mare al fostului prim-ministru si fondator al Partidului National Liberal, Ion C. Bratianu si al oltencei Pia Plesoianu. Nu avea nici 13 ani când tatal îi încredinteaza o sarcina de mare raspundere. În timpul Razboiului de Independenta, Ionel îl însoteste pe tatal sau pe front, desi era doar un copil.

În 1882, tânarul Bratianu devine absolvent al Colegiului „Sfântul Sava” din Bucuresti, dupa care urmeaza un stagiu de sase luni în serviciul militar, primind la final gradul de sublocotenent.

Din toamna anului 1883, se stabileste la Paris pentru a-si definitiva studiile superioare. Aici, frecventeaza Scoala preparatorie „Saint-Barbe”, Scoala Politehnica, apoi Scoala de poduri si sosele, obtinând diploma de inginer în 1889.

În acelasi an revine în tara si începe sa profeseze ca inginer specialist la constructia caii ferate Iasi – Pascani.

Invitat sa locuiasca în palatul de la Ruginoasa, tânarul liberal începe sa aiba o idila cu Maria Moruzi-Cuza. Aceasta se casatorise în 1889 cu Alexandru Cuza, fiul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Sotul a murit la doar sase luni de la casatorie, astfel ca palatul a ramas mostenire sotiei. Pentru a-si oficializa relatia, cei doi se cununa în 1897, dar se despart la scurt timp dupa aceea.

Cu Maria, Ionel Bratianu a avut singurul copil, Gheorghe Ion, pe care l-a recunoscut ca fiu legitim.

Dupa mai multe aventuri, Ionel Bratianu se va casatori pe 4 martie 1907 cu Eliza Stirbei, pe care a determinat-o sa divorteze de Alexandru Marghiloman, unul dintre liderii conservatorilor.

Bratianu si gruparea Oculta

Dupa moartea tatalui sau, la 4 mai 1891, conducerea Partidului National Liberal a fost preluata de unchiul sau, Dimitrie C. Bratianu. Acesta se stinge din viata doar un an mai târziu. În aceste conditii, congresul partidului îl alege presedinte pe Dimitrie Alexandru Sturdza.

Ionel Bratianu se simte îndatorat sa continue opera politica a parintelui sau, astfel ca în 1895 candideaza pentru Parlament la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj.

Înca de la debutul sau în viata politica, Ionel Bratianu a fost sprijinit de gruparea „Oculta”, formata din membrii ai partidului care doreau ca acesta sa preia conducerea liberalilor.

Acesta grupare era condusa de Eugeniu Carada, guvernatorul Bancii Nationale, care exercita o mare influenta în partid, actionând din umbra, ocult, de unde si denumirea gruparii.

Acesta vedea în tânarul liberal un viitor mare om politic al României. Bratianu dorea sa reformeze partidul sub toate aspectele, iar în scurt timp a devenit liderul tinerilor liberali, care erau hotarâti sa contribuie la accelerarea procesului de modernizare a societatii românesti.

În 1899, Ionel Bratianu reuseste sa-i atraga în rândul PNL pe liderii socialisti din PSDMR, care astfel si-au atras renumele de „generosi”.

Bratianu avea întâlniri frecvente cu liderul socialistilor, Constantin Stere. Acestia doreau înfaptuirea reformei agrare si a celei electorale, iar liberalul le raspundea spunându-le ca acesta este si crezul sau politic.

Pe 14 februarie 1901, odata cu numirea unui nou cabinet liberal, Ionel Bratianu primeste portofoliul Ministerului Lucrarilor Publice, iar în urma remanierii guvernamentale din 9 ianuarie 1902 primeste si interimatul Ministerului de Externe, al carui titular va deveni pe 18 iulie. Din aceasta pozitie s-a ocupat îndeaproape de situatia românilor din Imperiul Otoman si Austro-Ungar, acordând o atentie speciala românilor din Transilvania, pe care îi sprijinea moral si politic.

Conducând grupul tinerilor liberali, Bratianu evita sa riposteze batrânilor din partid, care se opuneau reformelor.

Începând cu anul 1907, pozitia lui Ionel Bratianu în Partidul National Liberal s-a întarit considerabil. Ca ministru de Interne, el controla administratia de stat si filialele locale ale partidului.

Victima unui atentat

Dupa ce D. A. Sturdza a declarat ca nu îsi mai poate exercita functia, pe 27 decembrie 1908 a avut loc o sedinta la care au luat parte si presedintii Corpurilor legiuitoare, pentru a se hotarî soarta partidului si a guvernarii.

Initial, Mihail Pherekyde este propus ca succesor, în calitate de cel mai vechi fruntas liberal. Dar acesta îl propune la rândul sau pe Ion I. C. Bratianu care, în opinia fruntasului, cumula „talentul, harnicia, tineretea si un nume simbolic pentru România”.

În aceeasi zi, a fost emis si decretul regal de numire a lui Bratianu în functia de prim-ministru al României.

Pe 11 ianuarie 1909, a avut loc Congresul partidului, care l-a desemnat în functia de presedinte al Partidului National Liberal, cu mult entuziasm, caci reprezenta „tot ceea ce avea mai bun partidul si tara”.

Un moment tensionat din viata fruntasului liberal se consuma pe 8 decembrie 1909.

Primul ministru a fost victima unui atentat, fiind împuscat de un anume Gheorghe Stoenescu, lucrator C.F.R., în timp ce se îndrepta spre casa de la sedinta Senatului.

Ulterior, atentatorul a declarat ca dorea sa dea un exemplu clasei politice, considerându-l pe primul ministru vinovat de scumpirea traiului zilnic.

Dupa doua saptamâni a fost votata „Legea Orleanu”, care interzicea dreptul la asociere si la greva pentru salariatii statului, dar garanta libertatea muncii.

Înca de la începutul primului sau mandat, primul ministru pleda pentru înfaptuirea reformelor agrara si electorala, revizuirea Constitutiei. Bratianu a propus regelui extinderea dreptului de vot prin înfiintarea colegiului unic, dar Carol I a refuzat.

În fata acestei situatii, liderul liberalilor îsi depune mandatul pe 28 decembrie 1910.

Regele neîncoronat

Dupa o guvernare conservatoare, Ion I. C. Bratianu este chemat pentru a doua oara sa formeze Consiliul de Ministri pe 4 ianuarie 1914. Dupa câstigarea alegerilor parlamentare, presedintele Partidului National Liberal expune pe 21 februarie 1914 problema revizuirii Constitutiei.

Declansarea Primului Razboi Mondial a impus scoaterea reformelor de pe ordinea de zi.

Pe 27 septembrie 1914, regele Carol I se stinge din viata, ceea ce însemna pentru România libertatea de a merge la razboi împotriva Austro-Ungariei.

Asadar, în noul context, primul ministru a devenit figura centrala a vietii politice, deciziile sale influentând destinul istoric al României. Pentru acest lucru îsi va atrage renumele de „rege neîncoronat”.

Ion I.C. Bratianu a fost de cinci ori presedinte al Consiliului de Ministri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de doua ori ministrul al apararii nationale si de doua ori ministru al afacerilor externe.

A fost presedinte al Consiliului de Ministri în momentul intrarii României în Primul Razboi Mondial, conducând tara în momentele dificile ale retragerii în Moldova.

A fost conducatorul delegatiei române la Conferinta de Pace de la Versailles.

În aceasta calitate i-a revenit obligatia de a raspunde reprosului semnarii de catre România a unei paci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilitatii sale diplomatice i se datoreaza lamurirea acestui punct, precum si convingerea aliatilor cu privire la justetea revendicarilor teritoriale ale Regatului Român.

În 1922, dupa ce avusesera loc realizarea si recunoasterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-si reforma agricola si votarea noii constitutii din 1923.

Bratianu a fost adesea acuzat ca ar fi avut o influenta disproportionata asupra monarhului, impunând acestuia optiunile sale politice.

În criza dinastica determinata de renuntarea principelui mostenitor din decembrie 1925, Ionel Bratianu a fost preopinentul eliminarii principelui mostenitor Carol de la succesiunea tronului.

Ion I. C. Bratianu a dominat viata politica din România cu autoritate. Dintre cei care au încercat sa-si explice cauzele acestei dominatii, toti au cazut de acord ca avea o vocatie nativa de conducator. Cel mai adesea era vazut cu o carte în mâna, de regula o carte de istorie.

Fruntasul liberal a stiut foarte bine sa-si aleaga colaboratorii, valorificând la maximum capacitatile lor. Desi avea doi frati, Ionel Bratianu l-a pregatit pentru succesiunea la conducerea Partidului National Liberal pe Ion G. Duca, intuind capacitatile sale politice.

Un factor important al dominatiei sale politice a fost influenta pe care o exercita asupra regelui Ferdinand, mai ales prin Barbu Stirbei si regina Maria, cu care a avut si o relatie amoroasa.

Sursa: Enciclopedia României

Bogdan

Pentru fiecare de ce trebuie sa existe un cum

bijuteriidinargint.ro perfect-tour.eu%20
%d blogeri au apreciat:
vegis.ro%20