Daca ar fi ca cineva sa iti dea jos valul invizibil pe care il porti mereu pe tine, ce n-ai vrea sa vada ar fi ca de foarta multa vreme esti nefericit, in sufletul tau.
Ai frecvent senzatia ca esti singur si neinteles de nimeni cu adevarat, in profunzime.
Mintea ta e ocupata in fiecare zi sa creeze scenarii care mai de care mai negre, mai anxioase, mai absurde ca sa faca parte dintr-o realitate si totusi… uneori esti convins sa crezi in ele.
Cazi in capcana gandurilor negre si te intrebi daca viata e doar atat: un sir de suferinte presarat ici-colo cu scurte momente in care mai si zambesti, mai mult fortat decat din suflet, la cateva bucurii trecatoare.
Traiesti cu frica, ca poate daca te bucuri prea mult, o sa iti fie luata aceasta bucurie.
Asa ca traiesti retinut, in garda.
Mai mult supravietuiesti decat simti ca traiesti cu adevarat.
Simti ca viata e o lupta. Ca viata e nemiloasa si grea.
Ca unii au avut poate mai mult noroc decat tine.
Ca poate fericirea aceeaa simpla, sanatoasa, reala, nu e pentru tine si pare sa fie destinata mereu altora.
Te trezesti uneori cu pumnii inclestati, agitat, chiar anxios si ai momente cand nici nu te poti odihni de ganduri… “daca o sa fiu singur, daca nimeni nu ma iubeste cu adevarat, daca nu voi cunoaste niciodata cu adevarat fericirea, daca si aceasta persoana ma va trada sau ma va parasi.
Daca…daca…daca…”
Ai zile in care traiesti viata in galop si parca in tot acest amalgam de ganduri si emotii te pierzi pe tine ca intr-un vartej in care intri si nu mai stii cum sa iesi.
Toata goana asta iti lasa trupul obosit si fara energie sa iti mai poarte sufletul catre unde vrea sa mearga.
Te simti neputincios sa mai alergi dupa visele tale, caci mai mereu esti obosit la finalul zilei si daca ar fi sa tragi linie, ti-ai da seama cat de putin te-ai preocupat cu adevarat de tine in acea zi.
Cat de rar te-ai uitat in tine sa vezi cum esti, cum te simti.
Sufletul tau ar vrea sa il asculti mai des.
Daca ar fi sa aiba o dorinta indeplinita, si-ar dori sa aiba o voce ca sa strige tare, prin toti porii, cu toate corzile, ca ai uitat de el.
“Intoarce-te! Intoarce-te, pana nu e prea tarziu!”, ti-ar spune.
Caci a nu iti asculta sufletul, a fi rupt de el duce la imbolnavire, depresie, dependente, izolare si multa suferinta.
