Oamenii vor sa fie fericiti

Oamenii vor sa fie fericiti, dar în fiecare dimineata se trezesc suparati pe viata, suparati pe lumina care intra pe geam, suparati ca începe o noua zi în care trebuie s-o ia din nou de la capat…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar îmbraca haine mohorâte, merg cu capul aplecat, saluta tristi si cu jumatate de gura, numara crapaturile din asfalt si gaurile din sosea…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar intra tristi si stresati la locul de munca, se grabesc sa-si judece colegii si sa-si învinuiasca sefii pentru tot ceea ce-i nemultumeste…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar pleaca spre casa apasati de stresul de la munca, pe care nu ezita sa-l împrastie si în casele lor…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar cresterea copilului a devenit o povara si dorinta lui de joaca, un stres în plus..
Oamenii vor sa fie fericitri, dar stau tintuiti în fata televizorului la stiri, se îngrozesc la filme comerciale si se înfurie la emisiuni politice…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar acopera cerul noptii cu jaluzele opace, la culcare framânta anxiosi gândurile de peste zi si pentru insomnie dau vina pe viata…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar tacerea ori reflectia li se pare timp pierdut, rugaciunea o naivitate, iar linistea greu de suportat…
Oamenii vor sa fie fericiti, dar n-au timp pentru ei..
Oamenii vor sa fie fericiti, dar n-au timp de fericire
Oamenii n-au timp sa descopere ca fericirea e în ei, în cerul diminetii, în zâmbetul cu care saluta oamenii, în ochii colegilor de la munca, în joaca copilului, în linistea casei, în stelele de pe cer si-n rugaciunea de dinainte de culcare.”
(Hrisostom Filipescu)