O pagina de istorie: Alaric si cucerirea Romei

Unul dintre aspectele principale ce pot fi observate în antichitatea târzie îl reprezintã puterea pe care o câstigã barbarii atât în afara cât si în interiorul Imperiului Roman. Termenul, denotând initial lumea din afara civilizatiei grecesti, ajunge sã-i desemneze în antichitatea târzie pe cei care nu sunt cetãteni romani, ce care vor depinde în mare mãsurã de sursele romane pentru reconstructia imaginii lor, ca de pildã Orosius (sec. IV-V), Zosimos (sec. VI), Iordanes (sec. VI), Socrates Scholasticul (sec. V) sau Sozomenos (sec. V), tinând seama de limitãrile de obiectivitate din fiecare caz.

Gotii, localizati undeva în nord-vestul Mãrii Negre, între Dunãre si Don, sunt cauza a numeroase raiduri în secolul al III-lea, iar în 332 conflictul cu împãratul Constantin se sfârseste printr-un foedus care îsi dovedeste eficacitatea pe o perioadã de trei decenii, vreme în care gotii sunt recrutati ocazional ca trupe auxiliare (de pildã de cãtre Constantius în 360 sau uzurpatorul Procopius în 365). Breviariile lui Eutropius si Aurelius Victor înregistreazã conflicte ale acestora cu Decius sau Gallienus, iar Constantin îi învinge în câteva rânduri pe thervingii/vizigotii sub comanda regelui Rausimodus.

În timpul guvernãrii colegiale a lui Valentinian si Valens îi gãsim pe goti sprijinind fortele militare aflate în trecere prin Constantinopol care îl proclamã august pe intelectualul pagân Procopius. Între 367-69 Valens luptã împotriva vizigotilor.
 
În 375 are loc în Europa o deplasare de populatii fãrã precedent, provocatã în mare mãsurã de marea invazie a hunilor, care, conform surselor, mãturau totul în cale. Vizigotii condusi de Fritigern si Alaviv cer dreptul la refugiu în imperiu de frica nãvãlitorilor. Un an mai târziu, din pricina abuzurilor sãvârsite de romani, vizigotii se revoltã si devasteazã Balcanii.
 
Cum s-au sfârsit aceste convulsii?
 
Cu un dezastru pentru romani, întrucât la Adrianopol, în 378, împãratul Valens al Orientului cade în lupta contra gotilor. În 382 însã, Theodosius I încheie un tratat (foedus) cu rãsculatii.
 
Ce prevedea acest tratat?
 
Vizigotii dobndeau autonomie în cadrul imperiului, ca federati ai Imperiului Roman. Trebuiau în acest sens sã-i sprijine pe romani , iar capeteniile lor primeau posturi în subordinea comandantilor romani. La prima vedere pare un sistem rezonabil, tinând cont de situatia tulbure din Imperiul Roman târziu, dar barbarii nu sunt tocmai o bazã solidã de loialitate. De pildã în 383, când un anume Magnus Maximus uzurpã puterea în Occident, Theodosius I se foloseste de thervingi, dintre care dezerteazã o bunã parte.
 
Cine este Alaric?
 
În 391 îsi face aparitia pe scena politicã un personaj care se va dovedi important, si anume Alaric, fiul lui Alaviv, care organizeazã un raid în Grecia. Desi sursele îl prezinta drept un personaj malefic sau pedeapsa pentru pacatele romanilor, Alaric este de fapt un om politic abil, care stie sã negocieze cu romanii si sã-si controleze proprii oameni. Instrument al zeilor sau bici al lui Dumnezeu, seful barbar care sfideazã autoritatea romanã, motiv pentru care sursele sunt atât de tendentioase fatã de el, are scopuri precise si doreste un teritoriu propriu, recunoasterea autoritãtii sale, aliantã cu romanii si eliminarea interventionismului roman.
 
Talentul sãu de a îmbina brutalitatea cu abilitatea ar fi fost însã zadarnic fãrã contextul favorabil datorat intrigilor de la curtea imperialã de la Ravenna, unde Stilicho, generalul care conducea efectiv imperiul este executat.
 
Stilicho îl învinge pe Alaric în 392 pe râul Hebrus, apoi în 395 în Larissa Thessaliei si în 397 pe platoul Phloe. Generalul roman avea de gând sã se foloseascã de Alaric pentru a recâstiga prefectura Illyricum pentru Occident.
 

Totusi puterea de la Constantinopol este mai inspiratã, pentru cã Alaric este convins sã ia calea Italiei în 401 fiindcã problema stringentã a hranei nu mai putea fi rezolvatã de subsidiile guvernului oriental. Invazia în talia nu este o problemã pentru Alaric, întrcât Stilicho îsi concentreazã trupele în Raetia si Noricum din cauza vandalilor si alanilor. Deja pe 18 noiembrie seful got pãtrunde în Italia, înaintând pânã la Aquileia, al cãrei asediu îl ridicã într-un final, gotii neavând experientã în cucerirea de orase fortificate. Totusi devasteazã alte orase, câmpia Venetiei, amenintând si Milanul. Locuitorii Italiei experimenteazã o crestere a sentimentului apocaliptic, provocat si de presupuse aparitii ceresti interpretate ca semne divine. Zidurile lui Aurelian sunt reparate fugitiv, împãratul Honorius vrea sã fugã în Gallia, Stilicho recruteazã cavaleri alani si federati vandali, capitala este transferatã la Ravenna.

Stilicho În 402 gotii merg spre vest, dar aflând cã sosesc trupe din Gallia, schimbã directia spre sud. La Pollentia, pe 6 aprilie, are loc o bãtãlie începutã printr-un atac alan care rezultã în capturare prãzii gote de cãtre romani, dar comandantul Saul este ucis. Finalul este indecis. Stilicho câstigã însã la Verona, unde ii încercuieste pe goti pe o colinã. Alaric suferã pierderi masive, retrãgându-se cu permisiunea lui Stilicho undeva lângã Dalmatia si Pannonia, de unde initiazã raiduri în partea esticã a prefecturii Illyricum. Stilicho doreste astfel sã profite de seful barbar pentru a contracara Orientul, în contextul unei ostilitãti tot mai accentuate între cele douã pãrti ale imperiului.

De ce acest conflict?
 
Pe de-o parte pentru cã Stilicho emite pretentia de a deveni tutorele lui Arcadius, si pe de alta pentru cã Occidentul revendicã Orientului estul prefecturii Illyricum, exact locul unde Alaric întreprinde raidurile pentru a forta lucrurile.
 
În 405 barbari sub conducerea lui Radagaisus invadeazã Italia, atacând mai întâi Illyricum. Orasele Flavia Solva si Aguntum sunt distruse, abia la Faesulae putând fi oprit de cãtre Stilicho si recrutii sãi goti, alani si huni. Radagaisus este executat, iar lui Stilicho i se ridicã o statuie la Roma. Dar tulburãrile sunt departe de a se fi încheiat. În 406/407 alani, vandali si suevi trec Rinul si invadeazã Gallia, punând autoritatea romanã în mare dificultate. Pe lângã imposibilitatea de a face fatã atâtor atacuri, aceasta mai are de înfruntat si o multitudine de uzurpãri, precum cele ale lui Marcus, Gratian si Constantin al III-lea în Britannia.
 
În ce-l priveste pe Stilicho, tentativa sa de a se folosi de Alaric pentru a recupera Illyricum îi aduc acuza de trãdare, în urma cãreia este demis si executat. Barbarii se raliazã în jurul lui Alaric, care pretinde 288000 de solidi de aur pe care Honorius refuzã sã-i dea, ceea ce provoacã o nouã invazie.
 
Jaful Romei
 
Cum Stilicho dispare din peisaj, gotii nu mai întâmpinã o rezistentã serioasa si se deplaseazã pe Via Postumia, apoi spre Verona si Cremona, trec râul Po, se îndreaptã spre Rimini pe Via Aemilia, apoi pe coastã pânã la Ancona, în teritoriul Piceni-lor, pe Via Salaria, pe ruta Ascoli-Reate si în cele din urmã îsi ating destinatia: Roma. Toate acestea doar într-o lunã. Alaric asediazã Roma si înfometeazã populatia, decimatã si de epidemii. Alaric cere 5000 de livre de aur, 30000 de livre de argint, 4000 de robe de mãtase, 3000 de blãnuri de purpurã si o pace perpetuã cu imperiul. Negocierile esueazã însã si îl obligã pe Aalric sã se retragã în Etruria. Honorius primeste un ajutor de 6000 de soldati din Orient, care sunt însã decimati si ei de trupele gote.
 
Alaric îsi întãreste fortele prin intermediul cumnatului sãu Athaulf, ceea ce îl determinã sã formuleze noi revendicãri: colonizarea provinciilor Noricum si Venetia, subsidii anuale, titlul de magister militum. Dar intrigile si conflictele între factiunile anti- si pro-germanice iarãsi împiedicã orice reusitã a negocierilor. 
Alaric se îndreaptã iar spre Roma, ba chiar îsi proclamã propriul împãrat, pe Priscus Attalus, care se dovedeste însã incapabil sã împlineascã dorintele gotilor. În acest context Alaric se orienteazã spre împãratul legitim, Honorius, cu care se si întâlneste la Alpes, în apropiere de Ravenna.
 
Gotii sunt însã surprinsi de un atac al lui Sarus, care dezertase în 402, în ciuda faptului cã se ajunsese la un compromis. De data aceasta gotii patrund în Roma, posibil datoritã unei trãdãri interne. Pe 24 august 410 gotii întrepind un jaf sistematic al orasului, capturând-o si pe sora împãratului, Galla Placidia. Devastarea Romei a avut un impact covârsitor asupra mentalului colectiv.
 
Pãgânii acuzau renegarea traditiilor, crestinii pãcatele oamenilor. Nu s-a ajuns la incendieri, distrugeri sau violente extraordinare, pentru cã jaful a fost extrem de bine pus la punct. Ceea ce a contat mai mult a fost socul pe pan moral si mental. Un veritabil leagãn de civilizatie milenarã ajunge la cheremul barbarilor. Dupã jaf Alaric plãnuieste trecerea în Sicilia si Africa de nord, dar este nevoit sã se reîntoarcã în centrul Italiei din cauza lipsei de experienta pe mare. Moare în Bruttium, Athaulf mergând cu gotii în Gallia. Alaric lasã în urmã un mormânt necunoscut si legenda despre comoara îngropatã cu el în râul Brusento.
Referinte:
Peter Brown: The World of Late Antiquity AD 150–750. New York 1971;
Averil Cameron, The Later Roman Empire, AD 284-430. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1993;
Roger Rémondonon, La Crise de l’Empire romain:De Marc-Aurèle à Anastase, Paris, 1980.

Save

Bogdan

Per aspera ad astra