Claudius, imparatul atipic de pe tronul Romei

Claudius s-a nascut la 1 august anul 10 î.Hr., în Gallia comata, la Lugdunum, actualmente Lyon. Claudius a fost fiul lui Drusus, celebrul general, fratele mai tânar al viitorului împarat Tiberiu. Drusus era fiul Liviei Drusilla si apartinea gintii Claudia, dar fusese adoptat de catre Augustus. Mama lui Claudiu si sotia lui Drusus era Antonia, denumita minor, fiica a lui Marcus Antonius. Cei doi soti au avut mai multi copii, dintre care au supravietuit Germanicus, tatal lui Gaius-Caligula si general reputat, Livilla si Claudiu. La nastere, viitorul împarat Claudiu s-ar fi numit Tiberius Claudius Nero, la care ulterior, dupa adoptiunea în ginta Iulia lui Germanicus, în 4 d.Hr., s-ar fi adaugat si supranumele de Germanicus.

Claudius este unul dintre împaratii romani mai putini cunoscuti de posteritate, însa  personalitatea acestuia este complexa si greu de judecat. De aceea explorarea sa devine cu atât mai importanta si interesanta.

Parerea împaratului Augustus despre tânarul Claudius

Despre parerea pe care o avea Augustus la adresa lui Claudius ne stau la dispozitie  câteva pasaje, „mai caracteristice”, reproduse de Suetonius, din scrisorile acestuia. Aceste pasaje, din corespondenta lui Augustus cu Livia, sunt considerate de catre Suetonius relevante pentru cititor. Se aprecia, pe seama lui Claudius, daca este sau nu este în stare sa îndeplineasca vreo functie.

Augustus pare sa fie foarte atent la impresia pe care ar putea-o face Claudius daca i-ar fi permis sa asiste la anumite ceremonii:„…de ce mai stam la îndoiala sa nu-l facem sa paseasca si el pe aceleasi trepte pe care a pasit si fratele sau? Daca însa ne dam seama ca el este un înapoiat, un întârziat la corp si la minte, nu trebuie sa ne expunem pe noi si pe el si sa dam ocazie de râs oamenilor, care au obiceiul sa ia în bataie de joc si sa râda de toate”.

Îi permit lui Claudius sa se îngrijeasca de masa preotilor la jocurile în cinstea lui Marte, din anul 12 d.Hr., însa doar sub supravegherea unei rude, care trebuie sa aiba grija ca acesta sa nu devina ridicol.

Într-o alta scrisoare, Augustus spune despre Claudius ca „nu reuseste deloc în lucruri cât de putin de serioase. Când mintea nu-i e ratacita, da dovada de înzestrarea pe care trebuia sa o aiba prin nastere”

Suetonius este de parere ca datorita acestor fapte, prezentate mai sus, Augustus nu-i lasa o mostenire mare lui Claudius considerându-l „ aproape ca pe straini”.

Claudius, subiect de râs

Claudius era un subiect de râs pentru cei din jur sau, chiar si pentru sclavi. Când adormea la mese, ceea ce se pare ca se întâmpla deseori, pentru a-l trezi îl loveau cu sâmburi de curmale si masline, iar bufonii, ca într-un joc, îl trezeau cu nuiaua si biciul. „Obisnuiau sa-i puna în mâini, când sforaia, sandalele, pentru ca trezit repede, sa se frece cu ele la ochi”, ne spune Suetonius.

Împarat fara voia sa

Claudius este ales împarat la vârsta de 50 de ani „printr-o întâmplare rar întâlnita”. Dupa asasinarea lui Caius-Caligula, împrastierea asasinilor si confuzia creata, Claudius, îngrozit de tulburarea produsa, se refugiaza pe o terasa, ascunzându-se între perdelele usii de la intrare. „Astfel ascuns, un simplu soldat care trecea pe acolo, vazandu-i picioarele si dorind sa stie cine este, îl desfacu, si recunoscându-l, îl saluta ca împarat, în momentul în care Claudius cazuse în genunchi de frica înaintea soldatului”.

La moartea lui Caligula, senatorii, consulii si cohortele urbane au ocupat forul si Capitoliul pentru a restabili Republica. Claudius este si el chemat, de catre un tribun al poporului, ca sa-si spuna parerea în legatura cu ultimele evenimente, însa el le raspunde ca nu poate veni pentru ca este retinut prin „violenta si forta”, ceea ce se pare ca nu era adevarat. Datorita faptului ca Senatul sovaia în luarea unei decizii iar parerile erau multe si diverse, Claudius ajunge sa fie proclamat împarat de catre pretorieni si astfel, le acorda acestora un donatium de 15.000 sesterti de persoana. Dupa cum afirma Suetonius, Claudius „este cel dintâi din Caesari care si-a cumparat cu bani fidelitatea soldatilor”.

Ca împarat, Claudiu se va numi Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus.

Propaganda imperiala din vremea împaratului Claudius

Propaganda imperiala a jucat un rol determinant in aceasta perioada. S-a recurs la felurite mijloace de atragerea a simpatiei opiniei publice. Pe lacul Fucin, cezarul a organizat batalii navale care s-au bucurat de un succes mare la public. În Câmpul lui Marte, de lânga incinta sacra a Romei, s-a organizat simularea predarii unui oras si a înfrângerii britanilor.

O alta masura a fost fondarea a numeroase colonii romane în provincii, un act ce grabea unificarea acestora cu favorizata Italia. Printre colonii-orase de seama se numara Colonia Iulia Agrippiniensis (Köln), Camulodonum (Colchester) în Britania, Augusta Treverorum (Trier) în Gallia. În astfel de colonii au fost asezati veterani si populatie civila italica, elemente care au contribuit la romanizarea provinciilor si la urbanizarea lor.

Jocurile de circ si întrecerile între gladiatori erau mijloace la fel de eficiente de obtinere a popularitatii. Suetonius ne spune ca împaratul era foarte apropiat de popor la aceste spectacole:„…întinzând mâna stânga numara cu voce tare si pe degete, ca si poporul, banii oferiti celor premiati. Adesea îi facea pe toti sa râda, sfatuiund pe cetateni sa fie veseli, numindu-i stapâni si facând uneori glume tari si cautate”. Lui Claudius îi placeau foarte mult luptele cu animale salbatice, încât venea din zorii zilelor la spectacol.

De asemenea celebrarea Jocurilor seculare de catre Claudius (a opta celebrare a fondarii Romei), la doar 60 de ani dupa festivalul dat de Augustus în 17 î.Hr, al carei lux a întrecut toate asteptarile a fost un alt element de propaganda.

Claudius, cuceritorul Britaniei

Despre expeditia în Britania ni se spune ca a fost una modesta, precum si faptul ca a fost singura expeditie militara a lui Claudius. Politica sa externa, de largire a lumii romane, orbis Romanus, într-un cuvânt, de cucerire a Britaniei, reprezinta un alt aspect al politicii lui Claudius.

Claudius voia sa fie egalul lui Caesar. De fapt, el este cel care a reusit acolo unde primul diuus din familia Iulia esuase partial. Aceasta era o tentativa perfect orchestrata de a demonstra ca princeps-ul claudian atinsese limitele lumii cunoscute, punând piciorul în mod definitiv – spre deosebire de Caesar – „dincolo de Ocean”.

Cucerirea Britanniei în anul 43 d.Hr. a fost probabil determinata si de necesitatea pentru Claudius de a-si adauga calitatea de triumphator, absolut necesara unui Augustus. Victoria militara juca un rol esential atât în planul ideologiei monarhice, cât si în cel al relatiilor informale. Unui împarat caruia îi lipsea calitatea de învingator (fie direct, fie prin comandantii sai), era în pericol de a-i fi contestata autoritatea, sau chiar sa fie înlaturat de la putere. Iata de ce, pentru Claudius, chiar daca ocuparea Britanniei nu aducea foloase prea mari din punct de vedere material ea era absolut necesara datorita conferirii calitatii de învingator.

Portretul fizic al împaratului Claudius

Suetonius realizeaza portretul fizic al împaratului Claudius. Ni se spune ca „nu-i lipsea aerul de maretie si demnitatea exterioara, fie când era în picioare, fie pe scaun, dar mai ales în repaus”. Avea un chip frumos, iar parul alb, cu un fir gros, de asemenea era frumos. Trupul îi era înalt. Când mergea îi erau tradate defectele. Picioarele erau putin solide si „se clatinau”. Când râdea sau când era suparat chipul i se urâtea; facea chiar spume la gura. Este mentionata si bâlbâiala împaratului, precum si tremurul continuu al capului.

Sanatatea lui Claudius fusese subreda pâna la suirea pe tron si se pare ca se îmbunatateste usor dupa acest eveniment. Ni se spune ca avea dureri mari de stomac si ca în timpul crizei, durerea devenea atât de insuportabila ca împaratul se gândea chiar la sinucidere.

Dio Cassius ne spune ca împaratul avea un corp bolnavicios si mentioneaza tremurul continuu al capului dar si al mâinilor. Din aceasta cauza vocea nu-i era sigura.

Despre apetitul crescut al lui Claudius tot Suetonius ne spune: „avea în tot timpul si pretutindeni o mare pofta de mâncare si de bautura”. Suetonius ne relateaza si un episod amuzant în care împaratul, aflat la o judecata, în forul lui Augustus, „izbit de mirosul unei mese care s e pregatea pentru preotii salieni la templul lui Marte din apropiere, parasind scaunul, s-a urcat la preoti si a stat la masa cu ei”.

Lui Claudius îi placea sa manânce mult si sa bea la fel de mult, astfel ca nu se ridica de la masa pâna ce nu era „cu stomacul supraîncarcat de mâncare si bautura, asa încât se culca îndata pe spate si când dormea cu gura deschisa i se introducea o pana în gura, ca sa-si descarce stomacul”.

Este amintit si faptul ca împaratului îi placeau foarte mult femeile. Claudius nu ar fi fost pedestrat, ca atâti antici, însa ar fi manifestat o pasiune excesiva pentru femei.

Cassius Dio ne spune despre Claudius ca „desi era stapânul tuturor romanilor si a supusilor acestora, nu era decât un biet sclav”. Suetonius numeste „timiditatea si neîncrederea” ca fiind cele mai de seama defecte ale lui Claudius.

Împaratul ar fi reclamat în unele discursuri ale sale ca s-a prefacut nebun sub Caligula pentru ca asa a vrut, ca o modalitate de aparare împotriva primejdiilor. Interesant este ca la scurt timp dupa aceasta marturisire apare o carte intitulata „Vindecarea prostilor”, în care se arata ca nimeni nu poate simula prostia.

Claudius este otravit

Despre ultimele clipe ale lui Claudius circulau mai multe versiuni. Suetonius le enumera. Tacit alege una dintre ele, cea care dezvaluie comportarea Agripinei. „Otrava a fost turnata într-o mâncare de ciuperci care-i placea foarte mult” ,spune Tacit.

Decesul lui Claudiu este anuntat pe la idele lui octombrie (54 d.Hr.). „…Se deschid deodata usile palatului imperial si Nero, însotit de Burrus, iese spre a se duce la cohorta care, potrivit rânduielilor militare, facea de garda atunci. Aici, dupa cuvintele de îndemn ale prefectului Burrus, Nero e primit cu urari de bine si urcat în letica”. Nero fagaduieste ostasilor un dar în bani, dupa exemplul lui Claudius, fiind salutat ca împarat.

Claudius trebuie considerat ca unul dintre împaratii de seama ai Romei. A fost ajutat de liberti întelepti, cu sprijinul carora s-a realizat o noua reorganizare interna a Imperiului, ceruta de evolutia fireasca a statului. Pâna la Hadrianus, „birourile-ministere”, organizate de clarvazatorii sai consilieri, au ramas osatura de conducere a treburilor interne si externe.

Pentru antici, Claudius nu a corespuns imaginii monarhului ideal care ar fi fost înzestrat cu un fizic placut si cu un psihic stabil. A fost desconsiderat si luat in ras. Istoria pastreaza, insa, faptele bune si faptele mai putin bune. Judecata ei este nepartinitoare. 

historia.ro

Bogdan

Per aspera ad astra