Asemanarea civilizatiilor. Legenda nimicirii oamenilor in Egiptul antic

Aceasta legenda se intalneste in mai multe morminte regale. Sculptata, partial, in mormantul lui Tutankamon, ea este regasita in mormintele lui Seti, Ramses al II-lea si Ramses al III-lea. 

Prin urmare, zeii traiau inca pe pamant, 

„oamenii si zeii alcatuiau un <<lucru >> unic. Dar oamenii incepura sa unelteasca impotriva lui Ra. Or, Maiestatea Sa(Ra) imbatranea; oasele lui erau de argint, madularele de aur, parul de lapislazuli. El afla cele ce se urzeau impotriva-i de catre oameni si le spune curtenilor sai: << Sa vina la mine ochiul meu, Su, Tefnut, Geb si Nut, precum si tatii si mamele ce se aflau dimpreuna cu mine in Nuu, o data cu zeul meu Nuu si acesta sa-si aduca alaiul cu sine >>”.

Zeii convocati sosesc in taina si se prosterneaza dinaintea Marelui Stramos.

„Ra ii zice lui Nuu:

<<O, zeu al timpului dintai, in care m-am intrupat, o,voi zei primordiali, iata ca oamenii, iesiti din ochiul meu, uneltesc impotriva-mi; impartasiti-mi ce ati faptui voi intr-o asemenea imprejurare; vedeti, eu chibzuiesc si nu voiesc a-i ucide pana nu voi asculta sfatul vostru >>

Maiestatea Sa Nuu spuse atunci: << O, fiul meu Ra, mai mare decat cel care l-a zamislit, decat cei care l-au alcatuit, statornic e tronul tau si infricosata  e spaima ce o sadesti in inimi; prin urmare, fie ca ochiul tau sa fie trimis spre a-i pedepsi  pe cei care urzesc  faradelegi  impotriva-ti >>”.

Luand forma lui Hator, ochiul se va duce, potrivit sfatului zeilor, sa-i urmareasca pe oamenii care fugisera in desert (loc ostil, unde se refugiaza de obicei razvratitii).

Hator ucide un mare numar dintre ei. Intorcandu-se la Ra, ca sa-i dea socoteala de masacrul savarsit, ea spune: 

„Asa precum tu traiesti pentru mine, am  avut  eu putere asupra oamenilor, ceea ce a fost placut inimii mele „.

Ra se temu atunci -si aceasta e poate o lectie la adresa celor care s-ar lasa antrenati de betia luptei – ca Hator sa nu-i distruga pe oameni in intregime. Zeul ramasese legat de cei pe care ii crease. Atunci foloseste un subterfugiu:

” << Sa vina la mine soli iuti si plini de grabire si acestia sa goneasca precum umbra trupului …>>Acestia fura adusi de indata si Maiestatea Sa craiasca spuse: << Sa alerge pana la Elefantina si sa aduca mari cantitati de didi>>”(o substanta specifica Egiptului care colora in  rosu diversele lucruri). 

Dupa inapoierea solilor, slujitoarele pregatesc bere din orz, macina didi si il amesteca impreuna cu bautura, care apare atunci ca „sangele oamenilor „; sunt umplute sapte mii de urcioare cu aceasta bautura rosie si vartoasa. Ea e varsata pe jos, pana cand tot campul e inundat cu un strat gros de trei palme:

„Maiestatea Sa regele Egiptului de Sus si de Jos, Ra, se trezi in toiul noptii, ingrijindu-se ca licoarea aducatoare de somn sa fie raspandita. In zori, cand sosi zeita, ea gasi totul inundat; isi oglindi mai intai chipul,apoi bau si i se paru buna la gust; atunci se duse, beata, fara a-i mai recunoaste pe oameni „.

Astfel a salvat Ra o parte din aceste creaturi ingrate.

Legenda nimicirii oamenilor nu e caracteristica numai Egiptului. Ea constituie o veche tema orientala, ce poate fi gasita, printre altele, si in Epopeea lui Ghilgames sau in Vechiul Testament.

 El, marele zeu al Sumerului si Babilonului, isi ucisese creaturile prin mijlocirea apei raspandite pe pamant, pastrand doar o pereche, refugiata pe o insula ocrotita. Aici, inteleptul Upanafistim avea iarba vietii, pe care Ghilgames nu a fost apoi in stare sa o pastreze. Yahve, dumnezeul evreilor si-a inecat la randul sau creaturile intr-un potop urias, ale carui secvente sunt perfect analoage cu vechea legenda sumeriana: cele 7 zile, zborul corbului etc. Si in acest caz, o singura pereche, Noe si femeia lui, precum si „esantioane” de animale, au scapat de apa distrugatoare, coborand din arca si suindu-se pe o colina. E poate o maniera de a-i obliga pe oameni sa cugete si sa-si aminteasca de respectul datorat zeilor.

Legenda egipteana e mai umana: ea salveaza o buna parte a creatiei si infatiseaza un mare zeu aproape induiosat, cuprins de dorinta de a evita o distrugere completa. In acest caz, potopul devine un mijloc de ocrotire si nu de moarte. 

Legenda continua si ia sfarsit oferind o viziune noua, mai cuprinzatoare, asupra lumii.

sursa bibliografica : Claire Lalouette – ” Civilizatia Egiptului Antic „