Sisif, omul ce a sfidat zeii
Sisif – Fiul lui Eol si al Enaretei, indicat frecvent cu patronimul Eolidul. S-a casatorit cu Merope, una dintre fiicele lui Atlas; a avut cu ea mai multi fii: Glaucos, Ornition sau Porfirion si altii. O versiune a mitului îl prezinta drept ginerele lui Autolicos si sotul Anticleei, de la care a devenit tatal lui Ulise; în consecinta, Ulise este numit uneori Sisifidul.
Sisif traia la Efira, în istmul Corint, traditia considerându-l fondatorul si regele acestei cetati.
Ca suveran, a favorizat comertul si navigatia si a gasit modalitatea de a-si îmbogati si dezvolta cetatea, dar si-a atras mânia zeilor din cauza sireteniei lui iesite din comun (Homer îl caracterizeaza drept „cel mai siret muritor”) si a înclinatiei spre frauda, cu ajutorul carora a reusit sa însele pâna si Moartea.
O legenda celebra povestea ca Sisif a reusit, nu ni se spune cum, sa puna în lanturi Moartea însasi, care venise sa-l ia: din acel moment pe pamânt n-a mai murit nimeni, pâna când Ares a intervenit personal, eliberând Moartea si dându-i-l pe Sisif.
Vicleanul erou a reusit s-o învinga, însa, pentru a doua oara: a cerut, ca ultima dorinta înainte de a coborî în infern, sa-si mai vada o data sotia, pe Merope, careia i-a poruncit sa nu mai aduca nici o jertfa zeilor lumii de dincolo.
În cele din urma, Persefona, nemaisuportând aceasta neasteptata lipsa de ofrande pe care o îndura de când Sisif se afla în infern, l-a lasat sa plece.
O alta legenda, la fel de celebra, povestea despre conflictul dintre Sisif si Autolicos; acesta din urma, tâlhar prin excelenta, putea transforma dupa bunul sau plac tot ce atingea si, la nevoie, putea sa faca invizibil orice obiect.
Ducându-si la pascut turmele pe lânga pasunile unde se aflau si cele ale lui Sisif, nu a ezitat sa-si însuseasca, putin câte putin, oile acestuia, fara ca Sisif sa-i poata dovedi vinovatia.
Siretenia lui Sisif l-a biruit însa pâna la urma si pe cel mai mare dintre hoti: el a turnat plumb topit în copitele animalelor sale, în asa fel încât sa formeze fraza: „M-a furat Autolicos”.
Lasând aceasta amprenta, oile furate îl denuntau automat pe vinovat. Autolicos a fost nevoit sa se declare învins în fata vicleniei lui Sisif.
A consimtit chiar sa i-o dea de sotie pe fiica sa, Anticleea, casatorie din care se va naste, potrivit acestei versiuni, cel mai siret dintre toti eroii: Ulise al lui Homer.
Desi a triumfat de doua ori asupra mortii, în cele din urma Sisif n-a mai putut împiedica soarta: a murit si el, batrân, slabit de ani si incapabil sa mai opuna rezistenta Mortii, careia, vlaguit, i-a cedat.
În Hades a primit o pedeapsa devenita proverbiala: doar cu ajutorul mâinilor si picioarelor trebuia sa împinga un bolovan pâna în vârful unui munte; dar, de fiecare data când mai avea putin pâna în vârf, pietroiul îi scapa, rostogolindu-se la vale si obligându-l sa ia de la capat vesnica truda, simbol al zadarnicei înversunari a omului împotriva propriului destin.
Anna Ferrari, Dictionar de mitologie greaca si romana, Ed. Polirom, Iasi, 2003
