Hiperboreenii de la Rosia Montana

În cursul lunii februarie 2012, o echipa de geologi, româno-canadiana, urmarind ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatârsi în urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana au facut din întâmplare o descoperire care ar putea rasturna toata istoria omenirii.

Ei au descoperit la baza galeriei capatul rectangular al unei lespezi aurii care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reiesit ca era vorba într-adevar de o piatra compozita, obtinuta din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate, dupa o tehnologie imposibil de reprodus în conditiile stiintei actuale.

Hiperboreenii si Shamballa

Faptul este cu atât mai surprinzator cu cât galeria unde a fost semnalata lespedea, supranumita si Galeria Hiperboreana si aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana, fusese cercetata în urma cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 si, datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice, de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisa si apoi sigilata la comanda Securitatii.

Printre mineri înca se mai vorbeste în soapta despre aceasta galerie si nu sunt putini cei ai caror tati sau frati mai mari, fosti mineri la Rosia Montana, care au luat parte la consolidarile si sapaturile arheologice din galerie, la acea vreme, au disparut de-acasa si s-au întors batuti dupa câteva saptamâni. Între timp cei mai multi dintre ei au murit datorita bolilor profesionale. Cei patru martori ramasi în viata nici macar nu mai doresc sa-si aminteasca.

Unul dintre ei, domnul Ion Mois, fost sef de echipa pe timpurile acelea, dupa o îndelunga chibzuiala, s-a hotarât totusi sa rupa tacerea. Iata relatarea faptelor petrecute atunci, asa cum le-a trait martorul ocular Ion Mois:

„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeri 13, ramasa închisa înca de pe vremea austro-ungarilor, urmînd ca dupa consolidare sa vina doi tovarsi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata înca de pe vremea agatârsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte sa ajunga romanii stapâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pâna în vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase.

Atât valvele din mina cât si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu  mai fusese dat sa vad niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce   l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul, când l-am gasit ? Ca în ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi în mina ? Ca cine mai stie de existenta lui ? Câti am intrat si câti am iesit din sut în ziua aia? Ma rog, tot felul de întrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident, iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

Atunci când treaba noastra a fost terminata au intrat în mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asa… ca la vreo saptamâna, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânar, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el a venit o echipa întreaga de civili, dar si câtiva arheologi, cu niste echipamente cam ciudate, împreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si au început sa ne controleze noua legitimatiile la poarta.

Dupa înca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina. Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stânca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îsi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitz-ul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ si cu securitatea. Altul, si asta era arheologu’ cel tânar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu’ sla era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „Nu se poate tovarse! Ce hiperborean visezi!” – a racnit la el unul gras în haine de piele si cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!… Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aci! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au târât afara din mina. „Ia hai! Strângeti, împachetati în lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa!”

Tot pe noi a cazut magareata cu strânsul si cu caratul. S-a facut dimineata când am terminat de împachetat, de carat si de urcat lazile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit în doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu…. Dar stiu ca am mâncat bataie vreo saptamâna încheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si împusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba îmi salta nevasta si copiii, iar pe mine ma baga în puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totusi mi s-a întâmplat dupa aceea. La o saptamâna dupa ce m-am întors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine când intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu, când l-am vazut mi-a înghetat sângele în vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, si eu sunt mos ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baieti la Rosia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu, ca si tine, am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Înauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra în urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata. Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

Lespedea

In  luna aprilie 2012, in urma discutiilor purtate cu usile închise la Ministerul Minelor Petrolului si Geologiei, partea canadiana a opinat ca aceasta descoperire sa nu fie facuta publica, iar galeria sa fie închisa de urgenta. Partea româna a fost de acord cu pastrarea secretului însa a insistat sa continue cercetarile si sa trimita o a doua echipa, de data aceasta de arheologi, condusa de un arheolog batrân cu o cicatrice în coltul ochiului stang.

Timp de trei luni, sapaturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decoperiarea integrala a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urma scheletul uriasului dac hiperborean, aflat acum la Moscova, iar parte din munca cu sapatul rocii si cu decopertarea o facusera arheologii de atunci.

Masuratorile au scos la iveala faptul ca lespedea, perfect slefuita, avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o înaltime de 3 metri, cântarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimata „piatra femeii insarcinate” (lespedea descoperita la Baalbek), numai aurul continut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana în urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatârsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de români la un loc.

Zona a fost imediat închisa cu gard de sârma ghimpata si pusa sub paza militarizata, iar sapaturile preliminare pentru forarea unui put cu diametrul de 12 metri care sa ajunga pâna la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012.

La sfîrsitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasa la suprafata, segmentata în 80 de calupuri egale, încarcata în containere si transportata de urgenta noaptea, sub escorta militara catre o destinatie necunoscuta. Totusi exista unele informatii din surse demne de încredere, din care rezulta ca fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galati si ca au fost deja topite si transformate în lingouri de aur si wolfram, dar locul secret unde se afla ele depozitate acum înca nu se cunoaste.

Scrierea Dacica veche

Faptul ca lespedea a disparut si nu s-a pastrat nici macar o fotografie a ei este lesne de înteles. Un lucrator care a participat la dezmembrarea ei sutine ca exista totusi un set de fotografii care au fost facute de catre un batrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist si care a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea prezinta o valoare culturala si istorica inestimabila pentru poporul român si pentru întreaga umanitate si, în orice caz, incomensurabil mai mare decât valoarea ei economica.

Pentru argumentarea afirmatiei, arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa ca toata suprafata ei era acoperita de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscuta dupa spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasga, dispusa în trei siruri paralele care porneau din partea stânga sus si serpuia în diagonala încolacindu-se în spirala în jurul unui cap de lup, si sfârsind apoi la baza ei, în coltul din dreapta.

Se pare ca autoritatile române au ramas insensibile la aceste atentionari si dovezi si au dispus taierea si topirea lespezii, urmând ca dupa vânzarea aurului sa verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiana, conform contractului de exploatare a aurului si a metalelor rare ale zonei !!!

Shamballa

Urmeaza declaratia reputatului arheolog, al carui nume nu se face public.
„Lucrurile însa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4 metri în interiorul caruia cobora o scara elicoidala ale carei trepte erau sapate în peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee. Desi cei câtiva lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii si-au revenit, dupa o vreme, din uimire, totusi, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scari în jos, nimeni nu a mai avut curajul sa coboare si sa verifice ceea ce se afla în put, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata.

Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scânduri intrarea în putul care ducea spre interiorul muntelui si-apoi au turnat ciment si au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura putului exterior precum si intrarea în galeria sapata in vremuri imemoriale de catre agatârsi. Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii putului din adâncul minei, precum si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam niste documente care garantau pastrarea Secretului de Stat si-apoi am plecat cu totii speriati înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”

La sediile Ministerului Minelor Petrolului si Geologiei si al Institutului de Arheologie din Bucuresti, asa cum de altfel era si de asteptat, nimeni nu stie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a asternut tacerea. Exista unele voci carea afirma ca persoane sus-puse de la Guvern au musamalizat toata afacerea si ca bancherii elvetieni îsi freaca mâinile satisfacuti.

Ultima data când s-a mai putut discuta cu batrânul arheolog si cu lucratorul martor a fost în dupa-amiaza zilei de 28 iulie 2012. Dupa aceasta data acesti doi martori care s-au expus si au rupt tacerea nu au mai putut fi gasiti la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi gasiti undeva….

Realitatea.net si Formula As