Orase sub nisipul fierbinte al desertului Taklamakan
In centrul Asiei se afla austerul bazin Tarin, o vasta depresiune care se intinde pe o suprafata de 500.000 km2, invadata de nisip desertic. Ugurii au numit-o Taklamakan, ceea ce in limba turcofona inseamna „o data inauntru, niciodata afara”. In aceasta regiune au fost construite in Antichitate cetati si fortarete impresionante.
Este lipsita de viata, temperaturile oscileaza intre -40°C (iarna) si 50°C (vara), vanturile sufla cu putere. Cateva rauri „sinucigase” se scurg molcom, disparand in dune. Pe acest teritoriu arid au existat in urma cu aproximativ doua milenii, cetati infloritoare inghitite in timp de nisip. Prin apropierea acestor locuri a trecut marele explorator venetian Marco Polo care a notat in jurnal, printre altele: „N-am zarit vreo pasare in vazduh, nici vreun animal pe pamant.”.
In acea vreme, caravanele care ocoleau acest „ocean” de nisip, urmand o cale in care apareau oaze izolate. Probabil, doar unii pastori nomazi indrazneau sa-l traverseze. Studiul sedimentelor releva faptul ca in urma cu cel putin 3.000 de ani regiunea a inceput sa devina din ce in ce mai arida. Cele mai vechi urme lasate de locuitorii care au trait in bazinul Tarin dateaza din preajma anilor 2000 i.Hr.
Populatiile s-au instalat in apropierea raurilor si a izvoarelor, dar mai cu seama in zone cu oaze aflate la distante relativ mici in preajma deltelor formate de apele care si-au schimbat insa cursul de-a lungul timpului sau au secat. In urma sapaturilor au fost descoperite locuinte inconjurate de parcele irigate de canalele sapate, alimentate cu apa din rauri si delte. Studiul mumiilor descoperite in Taklamakan a relevat faptul ca populatiile (din ultimele doua milenii i.Hr.) ar fi fost majoritar europoide. Succesorii erau numiti tokharieni.
La sfarsitul mileniului I i.Hr., regiunea Xinjiang a fost divizata in 36 de mici regate fondate fiecare in jurul unei cetati-oaza intre care s-au iscat rivalitati, razboaiele ducand la supunerea unora dintre ele de un regat puternic sau de triburi nomade unite, cum ar fi, de pilda, cele denumite Xiongum. Existau insa si relatii comerciale intre regate, mai ales dupa crearea axei comerciale est-vest. Caravanele incarcate cu matasuri, pietre pretioase, fildes, obiecte de portelan, stofe din lana si in, jad si alte materiale asigurau negotul intre cetati.
Unii hani, constienti de importanta strategica a acestei rute comerciale, prin tratate si (sau) razboaie au reusit sa controleze tot mai multe regiuni, construind garnizoane pentru a proteja cetatile si caravanele, cum ar fi de pilda, cele aflate la 45 de kilometri de Turfan, intarite cu 70 de turnuri menite sa tina piept barbarilor din Vest. Duhuang, postul militar cel mai occidental, a aparut in plin desert intre anii 121 si 110 i.Hr.
Dezvoltarea comertului, odata cu „deschiderea” Drumului Matasii, a permis populatiilor din desertul Taklamakan, din vestul Chinei, sa construiasca numeroase cetati cu fortificatii puternice, parasite de-a lungul timpului si inghitite de nisip. Pentru a asigura aprovizionarea caravanelor a fost instituit un adevarat regim, dur, de administratie coloniala. S-a dezvoltat agricultura pe terenuri confiscate, mana de lucru constituind-o prizonierii, condamnatii, micii functionari acuzati de delicte minore, negustori prinsi cu ocaua mica sau cei care se infiltrasera in piete fara a avea autorizatie, impreuna cu familiile lor
O armata de lucratori. Indisciplina era aspru pedepsita, culminand cu executii ad-hoc. In perioadele in care puterea unor dinastii s-a intarit, cum ar fi, de pilda Han (206 i.Hr. – 220 d.Hr.), Tang (618-907) sau cea mongola, Yuan (1279-1368), acestea au anexat tot mai multe regate, economia devenind tot mai prospera datorita comertului asigurat de caravane pe Drumul Matasii.
Cele mai prospere si riguros organizate oaze-cetate erau Kashgar si Yarkand in care aveau loc importante schimburi comerciale. Functionau servicii guvernamentale, vami, antrepozite, magazine… Pe langa statutul de centre comerciale au dobandit si prestigiu cultural si religios, datorita influentelor covarsitoare ale celor veniti din India, Grecia, Persia… Arta clasica greceasca si cea budista fuzioneaza stilistic, dand nastere artei Gandhara, marcata de statui reprezentandu-l pe Buddha cu nasul drept, par ondulat, imbracat in toga cu pliuri de inspiratie elinistica.
Budismul, aparut in India, s-a impus in centrele comerciale incepand cu secolul al III-lea d.Hr. in oazele aflate pe Drumul Matasii. Familiile locale bogate, negustorii, pelerinii etc. dornici sa intre in gratia zeilor pentru a fi protejati de boli, necazuri si nu in ultimul rand de pericolele la care se expuneau in timpul periplurilor lungi, finanteaza cu generozitate constructia de temple si manastiri. Incepand cu secolul al VI-lea d.Hr., maniheenii expulzati din Persia si crestinii nestorieni acuzati de erezie in Imperiul Bizantin, care ajung in aceste oaze-cetati in care s-a impus budismul, se bucura de o relativa libertate de cult.
Cea mai mare influenta culturala si religioasa au exercitat-o in cetatea Karakhoja, a carei incinta, strajuita de fortificatii din argila, cu o inaltime si grosime de aproximativ 11 si respectiv 12 metri!, se intindea pe o suprafata de 5,5 km2. In interiorul cetatii au fost descoperite ruinele unui palat si o colectie de manuscrise persane din secolele al III-lea – al VI-lea i.Hr., aduse, probabil, de nomazi care s-au stabilit in aceste locuri.
In timpul dinastiei Ming (1368-1644) majoritatea locuitorilor a fost convertita la islam. Statuile care-l reprezentau pe Buddha au fost mutilate sau distruse. Incepand cu secolul al XIV-lea d.Hr., chinezii abandoneaza aceste cetati, retragandu-se in spatele Marelui Zid, in preajma raurilor si a fluviilor. Odata cu deschiderea cailor maritime frecventate de europenii care acosteaza pe tarmurile Chinei, Drumul Matasii isi pierde din importanta, bazinul Tarin fiind condamnat la izolare.
