Regina Nefertiti, un mister ce persista de peste 3000 de ani

Regina Nefertiti, un mister ce persista de peste 3000 de ani

Doar cateva lucruri se stiu cu certitudine despre regina Egiptului, Nefertiti: unul ar fi ca ea exprima frumusetea si eleganta unei egiptence de acum peste 3.000 de ani, al doilea, ca a fost nevasta faraonului Akhenaton. La aceste mici adevaruri se adauga o multime de supozitii.

 Un celebru bust al Antichitatii

 De unde stim ca era de o frumusete iesita din comun? De la singurul lucru care a ramas in urma ei, si anume celebrul bust al lui Nefertiti, misterioasa regina din secolul al XIV-lea i.Hr., descoperit in 1912 de arheologul german Ludwig Borchardt in timpul unor sapaturi in Egipt. Si cum arheologul a pretins ca are niste intelegeri cu guvernul egiptean, care includeau dreptul de a-si insusi jumatate din descoperirile sale, si folosind asta ca o justificare, Berlinul a avut deosebita placere de a expune publicului bustul lui Nefertiti incepand cu anul 1923.

Regina Nefertiti, un mister ce persista de peste 3000 de ani

 Interesant de mentionat este faptul ca aranjamentul cu autoritatile egiptene privind bustul au fost facute in urma unor mici smecherii de occidental aflat intr-o tara saraca. Noi documente sugereaza ca Borchardt i-a inselat pe egipteni, aratandu-le bustul in lumina slaba a tortelor si mintindu-i in privinta compozitiei, din dorinta de a pastra trofeul pentru el. Consiliul Suprem Egiptean al Antichitatilor a cerut Germaniei sa inapoieze bustul, sau macar sa-l returneze temporar. Germania considera si azi ca ea este proprietarul incontestabil al bustului lui Nefertiti si ca o eventuala imprumutare ar pricinui daune severe obiectului. Cum, necum, celebrul bust este nu doar adorat de femeile de azi, dar este si modelul de inspiratie pentru multe companii cosmetice moderne. Multi o considera simbolul adevaratei frumuseti feminine.

Simbolul frumusetii si al puterii

 Poate ca de la povestea lui Nefertiti s-au inspirat femeile moderne in dorinta lor de putere politica absoluta. Nefertiti a domnit alaturi de faraonul Akhenaton din 1353 pana in anul 1336 i.Hr.., in vremea unor incredibile schimbari initiate de Akhenaton, cel care a modificat structura religioasa si politica a Egiptului in favoarea cultului fata de zeul soarelui Aten. Sute de ani de cultura si cult al zeilor au fost schimbate in favoarea unui nou concept: monoteismul.

 Vechii zei au intrat in dizgratie, templele au fost inchise, preotii, fortati sa-si schimbe credintele. In schimb, Nefertiti, care a sustinut total ideile sotului ei, schimbandu-si numele in Neferneferuaten-Nefertiti (adica, Aten radiaza de stralucire – pentru ca – cea frumoasa a sosit) a capatat tot mai multa putere. Cam la atat se restrang cunostintele istorice despre Nefertiti. In rest, mistere si supozitii, ipoteze.

 Multi egiptologi cred ca probabil Akhenaton s-a nascut cu niste deficiente care i-au impiedicat activitatea ca faraon. Una dintre acestea ar fi fost o vedere slaba. Asta se pare ca l-ar fi determinat sa-i acorde reginei puteri sporite in probleme de politica. Avea o incredere atat de mare in ea, incat i-a plasat numele alaturi de al sau in cartusul regal. Acest lucru era total neobisnuit si ar fi putut simboliza ca ea avea un statut egal cu cel al faraonului.

 In alte imagini sapate in piatra, descoperite la Tell el Amarna, cuplul regal este impreuna, intr-o atitudine utopica: Akhenaton ii da uneia dintre fiicele sale (a avut cu regina sase fete) un cercel, in timp ce Nefertiti tine doua fiice in poala. Apoi, imediat dupa moartea lui Akhenaton, dupa 12 ani de domnie alaturi de el, Nefertiti dispare pentru totdeauna. Cum a fost posibil? Sa fi fost razbunarea curtenilor care nu priveau cu ochi buni ascensiunea reginei? A preotilor care nu au acceptat niciodata monoteismul? Sau poate regina a murit din cauza unei boli naprasnice. Multi istorici refuza sa creada asta.

 Amanunte nu se cunosc cu certitudine, dar se poate presupune ca succesorii lui Akhenaton au dorit sa-i faca stearsa memoria si asta a inclus si orice referinta la regina Nefertiti. Totul a fost distrus si ingropat in nisipurile Egiptului. Cu cateva mici exceptii, care i-au facut pe unii istorici sa emita unele teorii privitoare la disparitia ei. O prima teorie sugereaza ca regina a cazut din gratiile faraonului. Asta, ca urmare ca, desi Nefertiti ii nascuse sase fete, faraonul isi dorea cu ardoare un baiat, care sa devina mostenitorul tronului. Probabil ca influentat de ideea ca Nefertiti n-o sa-i nasca niciodata un fiu, a scos-o din gratii si a cautat in alta parte norocul.

Regina Nefertiti, un mister ce persista de peste 3000 de ani=Akhenaton

 O a doua teorie sugereaza ca ea a devenit co-faraon cu Akhenaton si l-a ajutat sa conduca Egiptul. Dupa disparitia ei din documentele istorice, un nou co-faraon este pomenit in documente sub numele de Smenkhare. Multi cred ca Smenkhare era chiar Nefertiti, care se imbraca asemenea unui barbat pentru a fi acceptata ca faraon.

 In fine, o a treia teorie vorbeste despre faptul ca a incercat sa salveze tronul casatorindu-se cu un rege strain. Toate aceste teorii adancesc misterul existentei lui Nefertiti. Cert este ca nu s-a descoperit niciodata corpul reginei, poate ca i-a fost ascuns pe undeva de preoti, poate ca este ingropata undeva, dar nimeni, pana azi, nu stie unde.

Un mormant bine ascuns

 Am zis „pana azi”, dar misterul se poate risipi. Asta, pentru ca, recent, un egiptolog britanic a aruncat o adevarata bomba stiintifica: Nicholas Reeves crede ca mormantul celebrei regine a Egiptului s-ar putea afla in una dintre cele doua camere necunoscute, ascunse in interiorul mormantului faraonului Tutankhamon! „Daca ma insel, inseamna ca m-am inselat, declara pentru AP egiptologul. Dar daca am dreptate, descoperirea ar putea fi una dintre cele mai mari descoperiri facute vreodata”.

 Nicholas Reeves este convins  ca doua camere secrete s-ar putea afla in spatelel zidurilor celebrei camere mortuare a faraonului Tutankhamon din apropiere de Luxor. In una dintre aceste doua camere s-ar afla mormantul reginei Nefertiti (1370-1333 i.Hr.), sotia lui Akhenaton. Scenariul nu pare hazardat daca luam in considerare ca Nicholas Reeves este fostul director al Proiectului Regal al Mormintelor din Amarna. Practic, cercetatorul se bazeaza pe un studiu minutios al releveelor fotografice de inalta rezolutie tridimensionale.

14_gazeta.ua

 In anul 2000, Reeves a descoperit un mormant intact in Valea Regilor. De ce n-ar fi presupunerea lui actuala una care sa duca la o descoperire epocala? Kent Weeks, un arheolog american, se arata sedus de ideea specialistului britanic. Pentru el, care lucreaza in Valea Regilor din 1995, teoria lui Reeves pare una acceptabila. Si ea ar putea fi demonstrata relativ simplu, in viziunea americanului: „Un simplu baleiaj radar ar putea confirma sau nu, macar intr-o prima etapa, existenta acestor doua camere”, a precizat Weeks pentru publicatia The Economist.

 Mai ramane de vazut, daca vor fi descoperite cele doua camere secrete, si daca in una dintre ele se afla si mormantul celei mai frumoase regine din toate timpurile, aducandu-se la lumina un mister care dureaza de 3.300 de ani. Loc de surprize inca mai este. Nu mai departe de inceputul lunii trecute, Universitatea de Arheologie din Cairo a anuntat ca au fost descoperite doua noi morminte, apartinand unor oficiali militari ai faraonului Ramses al II-lea, vechi de 3.000 de ani, in celebra necropola din Saqqarah, 20 km sud de Cairo.

 O confirmare a faptului ca orasul antic Memphis, vecin cu Saqqarah „a ramas un important centru administrativ si militar, in vreme ce Luxor (la sud) a devenit veritabila capitala a Noului Imperiu (1550-1070 i.Hr.)”, dupa cum declara ministrul egiptean al Antichitatilor.