SUFLET
Am tot auzit expresii precum „din suflet/inima”, „cu suflet”, „pentru suflet”, „ma doare sufletul” etc. Toti am auzit acestea. Or fi corecte aceste expresii din punct de vedere semantic? Sa vedem ce este cu acest „suflet”.
„-Cuvantul este o adaptare clara, a primilor delegati catre popoarele germane, in special Wulfila – apostolul catre goti (secolul al IV-lea), a unui concept germanic fabricat ca traducere a grecescului psyche „viata, spirit, constiinta”.
-Cuvantul grecesc este derivat dintr-un verb care se traduce prin „a racori, a sufla” si astfel se refera la vitala respiratie, principiul animat in oameni si alte animale, opus cuvantului (soma) insemnand „corp”.
-Se poate referi la o stafie sau spirit al mortului – din Homer, si mai mult, la o notiune filozofica a unei esente nemuritoare si imateriale lasate in urma la moarte, inca de pe vremea lui Pindar (poet antic grec; aprox. 522 i.e.n.).
-Latinul anima reprezentat ca o traducere a cuvantului înca din timpul lui Terentiu (dramaturg roman; aprox 185 i.e.n.).” – Sursa WIKIPEDIA
Acest suflet sau sine, din om, este ganditorul gandurilor, simtitorul senzatiilor, primitorul rasplatilor sau pedepselor pentru toate actiunile sale. O astfel de conceptie este numita suflet sau „ideea de sine”.
Eu consider ca ideea de sine este o credinta imaginara, falsa, care nu are niciun corespondent in realitate, si care produce ganduri daunatoare de „eu”, si „al meu”, pofta egoista, dorinta, atasament, ura, rea-vointa, vanitate, mandrie, egoism, si alte negativitati, impuritati si probleme. Este sursa tuturor necazurilor din lume – de la conflicte personale la razboaie intre natiuni. Doua lucruri sunt adanc inradacinate psihologic in om: instinctul de auto-aparare si cel de conservare. Pentru protectia-de-sine omul a creat conceptul Dumnezeu, de care depinde pentru propia sa protectie si siguranta, exact asa cum un copil depinde de parintii sai. Pentru conservarea-de-sine omul a conceput ideea unui Suflet nemuritor. In ignoranta, slabiciunea, frica si dorinta sa, omul are nevoie de aceste doua concepte pentru a se consola. De aceea el se agata de ele in mod profund si fanatic. Acestea, desi sunt foarte dezvoltate ca teorii, ele sunt niste proiectii mentale extrem de subtile, imbracate intr-o complicata frazeologie metafizica si filozofica. Adevarul ultim despre inexistenta sufletului/sinelui este un adevar greu de vazut si de inteles.
Pentru a evita o confuzie ar trebui sa mentionez ca exista doua tipuri de adevaruri: adevaruri conventionale si Adevarul ultim. Atunci cand folosim in viata noastra zilnica expresii precum „eu”, „tu”, „individ” etc. nu mintim intrucat nu exista un sine sau o fiinta ca atare, ci spunem un adevar in conformitate cu conventia lumii. Dar Adevarul ultim este ca nu exista in Realitate „eu” sau „suflet”.
KARMA/CAUZA-EFECT
Karma este un cuvant de origine sanskrita (in pali kamma). Este folosit in viata spirituala indiana si a fost preluat ca si concept in mai multe zone si filosofii. In primul rand ar trebui sa-i dau o definitie: karma este inteleasa ca fiind echilibrul naturii si este „aplicata” ca felul intentiei si atitudinii celui care infaptuieste ceva. Karma nu este pusa in aplicare in mod personal. Natura nu este morala; prin urmare, karma nu este un cod moral si „pacatul” nu este in esenta imoral. Astfel, putem spune ca greseala noastra nu este o problema morala, devreme ce, in cele din urma, este o greseala impersonala, nu o infractiune interpersonala. Pentru budisti, pacatul este un pas gresit si nu o ofensa adus? vreunei zeitati exterioare.
Ca sa intelegeti mai bine conceptul de Karma ar trebui mai intai sa vorbesc despre relatia, si totodata si legea, cauza-efect. Pe baza acestui principiu al conditionarii, relativitatii si interdependentei, intreaga existenta si continuitate a vietii si incetarea sa s-ar explica prin „Lantul Conditionarilor”, cu cele 12 zale ale sale, si anume:
1.Prin ignoranta sunt conditionate actiunile volitionale sau conditionarile-karmice;
2.Prin actiunile volitionale este conditionata constiinta;
3.Prin constiinta sunt conditionate fenomenele mentale si fizice;
4.Prin fenomenele mentale si fizice sunt conditionate cele 6 facultati (5 organe de simt + mintea);
5.Prin cele 6 facultati este conditionat contactul (senzorial si mental);
6.Prin contact este conditionata senzatia;
7.Prin senzatie este conditionata dorinta, „setea”.
8.Prin dorinta este conditionata atasarea;
9.Prin atasare este conditionat procesul devenirii;
10.Prin procesul devenirii este conditionata nasterea;
11.Prin nastere sunt conditionate (12) lamentatia, durerea, moartea, descompunerea.
Acesta este modul in care viata apare (sub forma omului), exista si continua. Ar trebui retinut faptul ca fiecare dintre acesti factori este deopotriva conditionat si conditionator. Prin urmare ei sunt relativi, interdependenti si interconectati, si nimic nu este absolut sau independent. „Lantul conditionarilor” trebuie sa fie inteles ca cerc si nu liniar!
LIBERUL ARBITRU
Problema aceasta a ocupat, si inca ocupa, un loc important in gandirea si filozofia occidentala. Conform „Lantului conditionarilor” (explicat mai sus) aceasta problema nu-si are locul si nu poate aparea in mod logic. Daca intreaga existenta este relativa, conditionata si interdependenta, cum ar putea vointa singura sa fie libera? Vointa, ca oricare alt gand, e conditionata. Un asemenea „Liber arbitru” conditionat si relativ nu este negat; dar daca prin el se intelege o vointa independenta de conditii, de cauza si efect, atunci un astfel de lucru nu exista. Ideea a aparut in Occident pentru ca este conectata cu conceptele de Dumnezeu, Suflet, judecata, rasplata si pedeapsa. Aici, nu numai ca asa-numitul Liber arbitru nu e liber, dar chiar si ideea de Liber arbitru nu este libera de conditii.
Autor: Laurentiu Ursu
