Poduri blestemate si povestile lor terifiante

Din timpuri stravechi, oamenii au asociat podurile cu trecerea su­fle­telor în lumea de dincolo si fara de întoarcere. Poate ca astfel s-au si nascut legendele despre poduri „ucigase”pe care, daca patesti, esti ca si sortit pieirii, despre poduri fantoma, pe care apar în mod enig­matic spiritele celor trecuti în lumea umbrelor, despre poduri de pe care oamenii dispar fara urma, fara sa mai fie vazuti vreodata în viata. Sau poate ca toate acestea nu sunt simple plasmuiri, ci sunt relatari venite din negura vremii, despre poduri care unesc malurile unor locuri încarcate de energii întunecate, ce exercita o influenta nefasta asupra omului.

Atakan, piatra sângeroasa

În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, când în fosta ca­pitala a Imperiului Tarist, Sankt Petersburg, s-a început constructia Podului Liteinâi (de fier), care urma sa uneasca cele doua maluri ale râului Neva, locuitorii cei mai batrâni ai orasului i-au avertizat pe constructori: „Feriti-va de acest loc! Aici, pe fundul apei, zace as­cunsa o piatra sângeroasa, pe care stramosii nostri o nu­meau Atakan. Multe vieti vor pieri, caci acest bolo­van misterios cere mereu jertfe umane!”

Veacuri la rând, regiunile de la gurile Nevei au fost locuite de triburile fino-ugrice, care practicau sacri­fi­ciile umane. Prizonierii capturati în razboaie sau cei osânditi la moarte din diferite motive erau adusi pe malul mlastinos al râului, la asa-numitul „altar”numit Atakan, pentru a fi oferiti drept ofranda Zeului Num, zeul care crease lumea. Aici, victima era sfârtecata ne­milos si sângele ei se prelingea pe piatra ce devenise rosie de la nenumaratele jertfe. Legenda spune ca Zeul Num, zi­di­tor al lumii pagâne, cerea tot mai multe ofrande ome­nesti. Tribul a fost nevoit sa atace triburile vecine, pen­tru a captura tot mai multi prizonieri pe care îi ofereau divinitatii lor supreme, pe altarul de jertfa, Atakan. Si atunci, oamenii au început sa se roage zeului râului, pentru ca acesta sa se îndure de ei si sa îi salveze. Auzind suspinele celor sacrificati, strigatele si rugile oa­menilor, râul s-a învolburat si a smuls de pe mal pia­tra sângeroasa, tragând-o în adâncurile apelor. În­sa nici acum nu si-au gasit oamenii linistea, caci Ata­kan a continuat sa îsi ceara sângerosul tribut. Barci de pescari si nave cu tot echipajul au început sa se scufunde în mod straniu, exact în locul în care, în strafun­durile Nevei, domnea Atakan, piatra sânge­roa­sa.

Peste ani, deasupra râului, s-a ridicat Podul Li­tei­nâi si profetia batrânilor referitoare la jertfele umane avea sa se adevereasca. Nicio alta constructie din oras nu avea sa fie însotita de mai multe evenimente tra­gice, asa cum s-a petrecut cu Podul Liteinâi. În­data ce au început lucrarile de constructie, au aparut si primele victime: aparent inexplicabil, un pilon de fier s-a prabusit peste un grup de muncitori, omo­rându-i pe loc. Câteva luni mai târziu, în timpul zidi­rii fundatiei, o explozie a avut loc si chesonul podului s-a naruit, prinzând sub el zeci de mun­citori. Dupa inaugurare, pe pod au început sa se petreaca întâmplari stranii. Oamenii dis­pareau fara ca trupurile lor sa mai fie gasite vreodata. Ca si cum o forta nevazuta i-ar fi tras în adâncurile învolburate. Pe parcursul a câtiva ani, au pierit fara urma, în conditii ciudate, pes­te o suta de oameni. Toate marile ziare ale Sankt Petersburgului titrau cu litere de-o schioapa pe prima pagina: „Podul ucigas”, „Disparitii misterioase”, „Blestemul Podului Liteinâi”. Despre faima nefasta a podului se vor­bea în tot orasul si oamenii abia de mai în­draz­neau sa circule pe el, numindu-l „gigantul nemilos”, care se trezeste noaptea si fura su­flete.

Podul dintre lumi

Jurnalul unui locuitor din Sankt Petersburg spune o poveste interesant traita in toamna anului 1910…

„24 septembrie. Era ora când ziua se îngâna cu noaptea. Priveam de la fereastra camarutei mele, de sub streasina unei case situate pe Liteinâi Prospekt, viermuiala ce stapânea lumea buna ce toc­mai iesise la promenada. Soarele apunea si întunericul începea sa scufunde orasul în mrejele sale. Pe pod, oamenii treceau tot mai rar, iar cei care îndrazneau sa paseasca peste acest gigant de fier o faceau în mare graba, privind speriati în jur. Apoi, brusc, ca de nicaieri, peste pod s-a lasat o ceata groasa. Nimic nu prevestise aparitia ei, cerul fiind absolut senin. Priveam naucit de la fe­reastra ciudatul fenomen. Auzisem o multime de legen­de despre Podul Liteinâi, însa, fiind un om rational, nu dadusem crezare. Pe masura ce pâcla cetoasa se lasa tot mai grea, tot mai deasa, de sub pod, apele râului Ne­va se învolburau tot mai tare. Deodata, în lumina Lunii învaluita de nori, am izbutit sa deslusesc cum, pa­ralel cu Podul Liteinâi, se înalta un altul, identic. Ca­petele sale se pierdeau în ceata, dar cea mai mare parte a podului se zarea perfect. În mare graba, m-am în­caltat si am luat-o la fuga pe scari. Trebuia sa vad cu ochii mei, de aproape, acest fenomen incredibil. Dupa câteva minute, eram la capatul podului. Inima îmi batea cu atâta putere, ca ai fi zis ca acum iese din piept si o rupe la fuga de spaima. Cele doua poduri se întin­deau în fata mea, unul lânga celalalt: podul Liteinâi, pe care îl traversasem de atâtea ori, si un altul, perfect iden­tic, ce aparuse de nicaieri. Eram cumplit de spe­riat, dar curiozitatea ma împingea înainte. Cu inima strânsa, m-am apropiat de capatul podului-„fan­to­ma”. Deodata, ceata groasa s-a despicat si lânga balustrada am zarit silueta unei femei. Îngrijorat de pericolul în care se afla, m-am îndreptat cu pasi mari înspre ea. Lu­mina felinarelor ce strajuiau de o parte si de cea­lalta podul a început sa tremure. Desi femeia nu se afla mai departe de câtiva pasi de mine, mi se paru ca pâna sa ajung la ea, mersesem cale lunga. «Esti prietenul domnului K.», a rostit femeia zâmbind. «De ce nu a ve­nit el însusi? Spuneti-i, va rog, ca eu îl astept aici, asa cum am stabilit…». Mi-a întors spatele si cu pasi rari, dar fermi, s-a pierdut în ceata. Am ramas buimacit în mijlocul podului. Dupa câteva clipe, m-am uitat în jurul meu. Ceata se ridicase brusc. Apele se linistisera. Podul ce cu câteva clipe mai devreme se înaltase pa­ralel cu cel real disparuse complet, ca si cum nici nu fu­sese vreodata acolo. Ma simteam de parca ma tre­zisem dintr-un vis, însa stiam cu siguranta ca nu sufar de somnambulism. Totul se petrecuse aievea. Fusesem martorul unui fenomen incredibil! Si culmea culmilor: domnul K. era chiar prietenul meu, îl cunosteam de mult si îi stiam povestea trista. Cu ani în urma, se îndragostise de servitoarea care slujea în casa parin­tilor sai. Era un barbat influent în oras si relatia cu o simpla servitoare i-ar fi putut afecta cariera. Astfel ca domnul K. si iubita lui au hotarât sa fuga împreuna si sa se casatoreasca în taina. Au stabilit sa se întâlneas­ca pe Podul Liteinâi, la miezul noptii. La ora fixata, K. fusese pe pod, în asteptarea iubitei. În zadar însa, caci ea nu mai aparu niciodata. Ani în sir, la miezul noptii, K. se ducea pe pod cu inima strânsa, sperând ca iubita lui va veni. Oamenii credeau despre el ca îsi pierduse min­tile. Poate ca asta crezusem si eu. Pâna în seara aceasta, în care ma întâlnisem cu iubita prie­tenului meu pe podul-fantoma. Stiam ca totul se pe­trecuse aie­vea, însa nu îmi pot explica defel de unde apa­ruse ciu­datul pod, din ce lume coborâse tânara fe­meie si unde disparuse ea. Poate sa fie podul o du­blura, o cale catre tarâmul umbrelor? Iar tânara pe care o întâlnisem era spiritul iubitei prietenului meu? Probabil nu voi afla niciodata, însa aceasta poveste cutremuratoare îmi va ramâne pe veci în memorie”.

Desi de atunci au trecut mai bine de o suta de ani si toate întâmplarile ar putea fi considerate ca facând parte din folclorul urban al orasului Sankt Petersburg, totusi, în mod straniu, pe pod se întâmpla si astazi fe­nomene la fel de ciudate. Oamenii continua sa dispara, fara ca trupurile lor sa mai fie gasite. Peste pod, în spe­cial în noptile cu luna plina, se lasa o ceata groasa, iar de nicaieri se iveste un pod paralel, perfect asemanator cu cel real. Exista zeci de marturii care stau drept do­vada si totusi, politia si specialistii care au anchetat si studiat cazurile nu au reusit nici pâna acum sa ofere o explicatie fenomenului. Cert este ca podul este considerat blestemat, iar forta lui mistica în­grozeste si alunga trecatorii pe timpul noptii.

Podul diavolului

În urma cu secole, oamenii erau convinsi ca ri­di­carea unui pod nu este posibila decât cu ajutorul unor forte supraomenesti. În folclorul multor popoare exista legenda conform careia diavolul îl poate ajuta pe om sa înalte un pod, cu o singura conditie: drept rasplata, sufletul primului trecator care paseste pe pod sa fie al lui. O asemenea le­genda are si podul Overtoun din Milton, Scotia. Po­vestea spune ca, peste râul din apropierea orasului, locuitorii au încercat ani de zile sa ridice un pod. Însa, de fiecare data, ceea ce construiau peste zi noaptea se naruia.

Batrânii orasului si-au amintit ca, odata, demult, chiar în acest loc, o tânara, pe nume Elisabeth, scapase ca prin mi­nune din ghearele satanei. Oamenii s-au gândit ca împaratul întunericului, dia­volul, a blestemat acest loc, drept pedeapsa pentru nereusita sa. Si atunci, s-au sfatuit si au hotarât sa faca un pact cu necuratul: i-au promis ca daca acesta îi va ajuta sa construiasca acolo un pod, îi vor oferi în schimb sufletul primei vietati care va trece întâia data podul.  Astfel, constructia s-a finalizat si oamenii s-au pus de acord si au decis sa-l însele pe diavol: nu au trimis pe pod un om, asa cum se astepta necuratul, ci un câine. Diavolul nu a avut de ales si a acceptat ofranda, aruncând însa un nou blestem asupra podului Overtoun: niciun câine nu va putea traversa niciodata viu podul, sufletul oricarui patruped care în­cearca sa paseasca pe acolo va fi smuls si captu­rat pe veci.

Asa s-a întâmplat. Au trecut de atunci peste doua sute de ani si, în mod straniu, constructia suspendata atrage mereu, cu o forta nevazuta patrupedele care, fara niciun motiv, se arunca în gol, peste parapetul din piatra. Si mai misterios este faptul ca locul de sinuci­dere ales de câini este întotdeauna acelasi: între ulti­me­le doua parapete, de pe partea dreapta a podului.

Cotidianul britanic „Daily Mail”a realizat un reportaj cu titlul „Podul câinilor sinucigasi”, încer­când sa desluseasca misteriosul fenomen. Explicatiile au fost dintre cele mai variate, însa niciuna suficient de satisfacatoare pentru stapânii ai caror câini au mu­rit astfel si care încearca sa descopere de ce au sarit în hau patrupedele lor.

Donna Cooper locuieste nu departe de „podul diavolului”. Cunoaste de mica legenda cons­truc­tiei si niciodata, nici chiar acum, la maturitate, nu a îndraznit sa îl traverseze. Într-o zi, se plimba îm­preuna cu câinele sau, Ben, în padurea din preaj­ma. Deodata, Ben a rupt-o la fuga catre pod, ca si cum o forta puternica l-ar fi atras într-acolo. În zadar l-a strigat stapâna lui, Ben era ca si surd. „A alergat ca din pusca, pâna la penultimul pa­rapet, s-a oprit câteva secunde, s-a întors catre mine, m-a privit si apoi a sarit peste balustrada. Nu o sa uit niciodata ultima sa privire. Era ca si cum ar fi spus: «Salveaza-ma!». Însa eu eram la zeci de metri si timpul a fost prea scurt pentru ca eu sa apuc sa fac ceva”.

Cazul Donnei nu este singular. Zeci de stapâni au privit îngroziti cum câinii lor, fara niciun mo­tiv, sar în gol, peste balustrada de fier a podului. Conform rapoartelor politiei locale, in anul 2013, de pe pod s-au „sinucis”cinci câini. Straniu este si faptul ca toti erau din rasele Labrador, Collie sau Golden Retriever. „Unul dintre ei, ca printr-un miracol, nu a murit la impactul cu solul”, povesteste ofiterul de politie John Rain. „Uluitor este faptul ca animalul, ca si cum ar fi fost posedat, s-a întors pe pod si s-a arun­cat înca o data, în­tr-o noua tentativa, din ne­fe­ricire, de aceasta data sol­data cu moar­tea bietului patruped”.

Una din explicatiile emi­se de cei care au studiat ciu­datul fenomen a fost aceea ca podul este blestemat. În 1994, un locuitor al orasului Milton a venit aici însotit de fiul sau, pe care, fara nicio explicatie, l-a aruncat peste balustrada, declarând la an­cheta ca acesta nu era fiul sau, ci însusi Antihristul. La scurt timp, a reusit sa eva­de­ze din camera de detentie a sediului politiei si, reîn­tor­cându-se pe pod, s-a aruncat el însusi în gol, peste pa­ra­pet. Podul, construit din piatra taiata dintr-o cariera unde cândva se afla o capiste celtica, a acumulat toate energiile negative si, treptat, a început sa le radieze în jurul sau. Câinii, ani­male cu sensibilitate crescuta, capteaza aceste energii ma­lefice si, sub influenta lor, actioneaza astfel, arun­cându-se în gol.

În folclorul celtic stravechi exista legenda conform careia podul de piatra este locul în care barierele dintre lumea viilor si cea a mortilor se ridica, iar spiritele pot trece nestingherite. Sunt multi cei care cred ca pa­tru­pedele sunt mult mai sensibile la fenomenele para­nor­male si, simtind prezenta spiritelor, intra în panica, actionând haotic.

Fantomele de pe pod

În America, exista multe superstitii legate de celebrul pod californian Golden Gate. Sunt multi cei care îndraznesc sa paseasca pe el doar tinând în gura o moneda de cinci centi sau, ca sa nu li se în­tâmple ceva rau dupa ce îl traverseaza, se opresc la mij­locul podului si varsa în ocean o sticla cu vin rosu. Toate acestea sunt doar practici su­perstitioase, dar daca ana­­lizam rapoartele de­ce­se­lor care au avut loc pe acest pod, se poate spune ca ceva necurat se pe­tre­ce, totusi, aici.

Construit în 1937, Gol­den Gate i-a atras înca de la început, ca un mag­net, pe cei care voiau sa-si curme viata. Prima sinu­cidere a avut loc la doar trei luni dupa inau­gu­rarea vestitei cons­tructii, iar astazi, con­form arhi­vei politiei ca­lifor­ni­ene, exista peste 1200 de asemenea cazuri, mai multe decât s-au petrecut pe orice alt pod din lume. În ultimii cinci ani, de pe podul Golden Gate au sarit în gol, punându-si capat zilelor, 85 de per­soane. Un nu­mar foarte mare, com­parativ cu numarul sinuciderilor de pe celelalte poduri din San Francisco, care toate au însumat 14 sinu­cideri. Dar oare ce for­ta malefica îi atrage pe oa­meni aici, determinându-i în mod inexplicabil sa faca sal­tul mor­tal peste parapetele podului? Parapsihologii a­me­­ricani sustin ca locul es­te un focar de energii negative, acumu­late în timp, care îsi exer­cita influenta asupra per­soanelor cu un psihic mai labil.

Pe locul doi între podu­rile cu cele mai multe sinu­cideri se afla Podul Colo­rado Street, din Los An­ge­les, Statele Unite. Se spune ca motivul care îi deter­mina pe oameni sa se sinucida pe acest pod ar fi faptul ca ei aleg sa faca un asemenea act necugetat, dupa ce au avut parte de o experienta terifianta: întâlnirea cu o fan­toma. Cu câteva luni înainte de inaugurarea podu­lui, în 1913, arhitectul constructiei, în timp ce inspecta ultimele finisaje, s-a dezechilibrat si a cazut în apa. Trupul sau nu a mai fost gasit vreodata, însa nu putini sunt cei care povestesc ca noaptea, fantoma sa apare pe pod si îi convinge pe nefericitii care trec pe acolo sa se arunce în gol. „Barbatul îmbracat în salopeta de muncitor spune: „De cealalta parte nu exista durere, nici suferinta ori suspin. Acolo veti fi fericiti si li­beri»”, povestesc cei care au întâlnit spiritul arhitec­tului si care au avut norocul sa su­pravietuiasca tenta­tivei de suicid.

Desi fenomenul a fost studiat de psihologi si spe­cialisti în parapsihologie, tai­na podurilor care, din motive stranii, influenteaza negativ psihicul uman nu a fost înca dezvaluita. Peste tot în lume, exista asemenea poduri pe care au loc evenimente stra­nii: motoarele masinilor se opresc fara motiv, acele cea­surilor se învârt în sens in­vers, ceata se lasa si se ridica brusc, de nicaieri apar fiinte demult tre­cute în cealalta lume. Este oare vorba despre bles­teme an­ces­trale sau totul nu este de­cât o sim­­pla coin­ci­denta, o su­­persti­tie care bântuie mintile oame­ni­lor?! Ras­­punsuri pro­ba­bil exista, însa ele ramân în con­ti­nuare de­parte de întele­gerea umana.

http://www.formula-as.ro/2013/1062/enigme-