Un studiu recent al Institutului Reuters, preluat de Agerpres, vorbeste despre rolul jurnalismului in Era Digitala. Presei tiparite i se pune cruce, se pare ca asta este strategia. Despre presa de pe vremea lui, Mark Twain spunea ca „cine nu citeste ziarele este neinformat, cine le citeste este dezinformat”. Iata ca Era Digitala impune presa online, cea gazduita de Internet si retelele de socializare, o presa virtuala in care cuvintele sunt virtuale, la fel ca si opiniile, adevarurile sau minciunile, manipularea si legendele.
In presa scrisa existau reguli, de la cele deontologice (a verifica stirea din trei surse) la cele gramaticale (corectori, supervizori), in presa virtuala fiecare scrie ce il taie capul, adio deontologie, verificare, corectitudine. Importanta este „opinia”, „like”-ul! Azi, orice om dotat cu Facebook si un dispozitiv mobil (smartphone, tableta, laptop) poate deveni „jurnalist”, iar consumatorul de stiri inghite orice primeste. Sigur, in acest fel, presa tiparita se retrage in transee, in fata asaltului „jurnalismului in retea”, virtual. Despre riscurile acestui nou gen de jurnalism vorbeste si Anja Kröll, sefa departamentului pentru stiri interne si internationale al unui cotidian austriac: „Presa traditionala se afla in mijlocul unei curse nebune intr-un montagne russe scapat de sub control. Presa clasica inregistreaza pierderi de audienta, profit si atentie din partea publicului”, sustine autoarea in materialul publicat pe situl reutersinstitute.
Noua vedeta a Erei Digitale?
Este „un mod de a face presa in care profesionistii din domeniu colaboreaza cu publicul larg pentru a obtine produse media de calitate. O astfel de colaborare include relatarile primite din partea publicului si nu in ultimul rand comunicarea permanenta prin intermediul retelelor de socializare”. Idei frumoase, de genul „jurnalismul in retea tine cont de natura colaborativa a jurnalismului din prezent: profesionisti si amatori lucreaza impreuna pentru a afla adevarul si a produce o informatie de presa completa si cat mai exacta”, dar despre ce informatii complete si exacte e vorba atunci cand informatiile online nu pot fi verificate nici macar la nivelul gramatical.
Charlie Beckett, in lucrarea sa „Supermedia”, observa ca s-a modificat comportamentul publicului consumator de informatie de presa. „Prin impactul unor medii precum Facebook, Twitter, YouTube sau WhatsApp, dar si datorita noilor dispozitive tehnologice care fac aceste medii accesibile oricand si de oriunde, asa cum sunt telefoanele mobile inteligente sau tabletele, multi oameni nu mai doresc sa ramana niste simpli consumatori de presa care asteapta acasa, asezati confortabil, in fotolii, jurnalul de seara pentru a afla ce mai este nou. Ei doresc sa indeplineasca roluri active si sa participe la crearea si diseminarea de continut media”. Foarte frumos, dar nimeni nu vorbeste despre calitatea acestui nou rol!
Oricine poate emite „opinii” pe Facebook, dar nu orice analfabet se poate insinua in acest nou concept de „Supermedia”. Si cu toate acestea „jurnalismul in retea” capata adepti, chiar daca nu se cunoaste deocamdata „calitatea” acestora. Conform Digital News Report (un studiu pe care il luam de bun, fara sa ii putem verifica sursa), „in urma cu doi ani, aproximativ 18% dintre britanici au folosit Facebook pentru a afla stiri. In 2015 acest procent a ajuns la 30%. Tinerii „virtuali” nu sunt interesati de presa, ei sunt mai degraba interesati de informatiile care le sunt semnalate din grupul lor de prieteni, generandu-se astfel trenduri in modul in care sunt selectate si accesate produsele de presa”. Or, dupa cum se poate intelege, acest mod de a percepe presa nu mai este informare, ci dezinformare.
De la suprasaturare la intoxicare
La ceea ce subliniam mai sus, adera si studiul Institutului Reuters. Asadar, ce se intampla atunci cand jurnalistii nu-si verifica sursele si informatiile sau atunci cand publicul larg, cu voie sau fara voie, ajunge sa disemineze informatii false doar pentru a strange click-uri sau like-uri, fiind la randul sau victima unei manipulari, sau atunci cand nevoia publicului pentru o reactie rapida duce la pierderea exactitatii produsului jurnalistic? Exemplele sunt numeroase si zilnice, iata unul mai recent. 
Acum un an, pe 24 martie, zborul Germanwings 4U9525 s-a prabusit in Alpii francezi. Cateva zile mai tarziu opinia publica a aflat ca responsabil de acest groaznic accident este Andreas Lubitz, copilotul aeronavei, care s-a sinucis si a luat cu el 149 de oameni. Confuzia si dezinformarea s-au strecurat insa aici in contextul in care unele medii de presa au prezentat fotografia unui alt barbat drept fotografia copilotului criminal, pornind de la niste mesaje difuzate pe Twitter.
Jurnalisti din intreaga lume, aflati sub presiunea de a difuza cat mai rapid noile informatii sub sigla „breaking news”, au preluat aceasta fotografie ce a circulat pe Twitter fara a-i verifica validitatea. Drept consecinta, fotografia unui om nevinovat, Andreas G., a fost prezentata de presa drept fotografia unui criminal! Si acest lucru este posibil din cauza faptului ca pentru retea nu exista un control al calitatii si un cod deontologic.
Si astfel, chiar daca se stie ca foarte multe dintre informatiile publicate online nu sunt adevarate, ziarele si alte medii de presa folosesc in continuare Facebook ca pe un valoros instrument de cercetare! Se aduce in discutie necesitatea discernamantului, a credibilitatii informatiilor online. Numai ca publicul nu are un discernamant masurabil si in plus nu se arata deloc interesat de credibilitate, de vreme ce nu au nici un mijloc de verificare. Cata vreme exista o supraincalzire informationala, verificarea si credibilitatea cad pe ultimul loc.
Consumatorul traieste cu ideea placuta ca „se informeaza”. Atunci cand el nu este decat dezinformat. Uneori, jurnalismul poate fi ajutat de amatorii care detin un smartphone, si care se afla la locul potrivit inaintea jurnalistilor profesionisti. Din pacate, calitatea informatiilor, dincolo de fotografii sau imagini, lasa de dorit. Atata vreme cat important nu e trandafirul, ci „like”-ul!
