Omul si planetele ostile. Cum am supravietui pe alte planete?
Oamenii de stiinta au facut o pasiune din a lua de la gura mancarea scriitorilor de s.f., desi nu asta este menirea lor. Cercetarea riguroasa, cu date, dovezi si probe, specifica stiintei, este opusul imaginatiei debordante a unui scriitor. Si cu toate acestea, unii vor sa ne demonstreze contrariul. Este adevarat ca Arthur C. Clarke a scris scenariul unui legendar film s.f., ne referim la Odiseea spatiala 2001. Ideea unor calatorii umane printre galaxii, nici macar in interiorul Sistemului nostru solar, ghidati de un computer „uman”, „neuronal”, a fascinat oamenii care sunt impresionati de astfel de povesti. Numai ca autorul scenariului era un reputat om de stiinta, iar ideea filmului era in realitate o teorie a lui Arthur C. Clarke si o viziune in care credea cu convingere. Si anume, ca in anul 2001 (scenariul a fost scris in 1969), oamenii (sau, ma rog, cativa semeni de-ai nostri, cei mai reprezentativi!), ca urmare a dezvoltarii stiintei si tehnologiilor, vor putea face calatorii spatiale intergalactice pentru a coloniza alte planete, bineinteles sprijiniti de un computer neuronal binevoitor.
Ei bine, anul 2001 a trecut si profetia lui Clarke s-a risipit in ridicol. Dupa 45 de ani de la profetie, singurele calatorii spatiale umane reale sunt cele in jurul planetei noastre, iar despre un calculator neuronal, nici vorba. In ciuda acestor neputinte, oamenii de stiinta actuali, reincalzesc la foc mic ideea lui Clarke si repun pe tapet problema calatoriilor intergalactice. In ideea nu doar ca ar fi posibile, ci si ca odata ajunsi pe planete din indepartatele galaxii, ar putea aparea problema supravietuirii in mediul ostil (de ce nu prietenesc?)!
Omul pe planete ostile!
Asadar, cum vor reusi oamenii sa supravietuiasca pe o planeta intergalactica ostila (chiar daca zborul intergalactic este imposibil, cu toata „dezvoltarea stiintei si a tehnologiilor”)? Raspunsul ni-l ofera Lisa Nip, cercetator la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT), dupa cum informeaza Agerpres: „oamenii de stiinta ar putea construi oameni modificati genetic, precum si plante sau bacterii pentru a crea noi habitate pe alte planete, proces cunoscut drept terraformare.
Apelul la instrumentele ingineriei genetice ar fi mult mai eficient in acest scop, conform lui Nip, decat ridicarea unor incinte izolate ermetic care sa-i protejeze pe eventualii colonisti de mediul ostil de pe Marte”. Nu putem sa nu observam ca ideea de terraformare este preluata din filmul Martianul. Ceea ce acolo era scenariu s.f., ni se prezinta acum ca posibilitate stiintifica!
Afirmatiile cercetatoarei au fost prezentate in cadrul unei prelegeri TED, TED fiind o serie de conferinte organizate de Fundatia americana non-profit Sapling, pentru a raspandi „ideile care merita promovate”. Sarind peste imposibilitatea unei calatorii intergalactice si a colonizarii unor planete ostile, ajungem deci la modificarile genetice ale organismului uman, „o idee care merita promovata”.
Lasand la o parte perfectiunea „masinariei” denumite Om, construita pentru a face fata doar conditiilor de pe Pamant, a modifica perfectiunea devine o pretiozitate imposibila. Realizarea „oitei Dolly” s-a dovedit un esec genetic, iar modificarea genomului uman este doar o idee s.f. Daca ne gandim, de-abia am aflat cum sunt conditiile ostile de pe Marte, cine poate sa certifice care ar putea fi conditiile pe planete din alte galaxii?
Pentru a sti ce modificari genetice sa facem, lasand la o parte ideea ca acestea sunt practic imposibile. Pentru ca Omul este, totusi, altceva decat porumbul (care, de-a lungul anilor, a suportat cateva modificari genetice)!
Sa ne luam dupa bacterii!
Cand vorbim de conditii ostile pentru viata umana pe alte planete, vorbim de radiatii, microgravitatie, lipsa de oxigen etc. Chiar si in filmele s.f., cosmonautii, ca sa supravietuiasca, trebuie sa poarte costume speciale. Insa, adio, proceduri invechite!
Dupa Lisa Nip, „ar fi preferabil sa preluam din atributele unor organisme care traiesc in conditii considerate improprii pentru viata. Spre exemplu, unul dintre cele mai rezistente astfel de organisme este bacteria Deinococcus radiodurans, care poate rezista, fara niciun fel de efecte secundare, la expunerea la o cantitate de radiatii ionizante de 100 de ori mai mare decat doza suficienta pentru a ucide un om”. Sunt insa si stiri bune: cercetatorii au descoperit deja o parte dintre secretele ascunse in genele acestei bacterii, dar vestea proasta e ca valorificarea acestor informatii pentru a fi aplicate pe om, adica pentru a modifica genomul uman, este practic imposibila, chiar daca in prelegeri se poate sustine orice, cum ar fi ca aceste modificari „i-ar putea ajuta pe exploratorii spatiali ai viitorului sa reziste in mod natural” (?!?).
Sa terraformam!
Dupa modelul filmului Martianul, cercetatoarea a abordat in prelegerea TED si problema ter-raformarii, adica a formatarii altor planete „dupa chipul si asemanarea” Pamantului. Acest lucru s-ar putea face cu ajutorul biologiei sintetice, sustine Lisa Nip: „Spre exemplu, cultivarea de plante pe Marte cu mijloace „traditionale” presupune „tratarea cu ingrasaminte a unei suprafete extinse de sol, pe o planeta cu totul straina, concomitent cu eliberarea in atmosfera a trilioane de galoane de gaze atmosferice si apoi protejarea acestui microecosistem sub un urias clopot de sticla”.
Martianul reprezinta, asadar, solutia „traditionala”. Solutia vi-itorului vine insa in alta paradigma: „Plantele care urmeaza sa fie cultivate pe Marte ar putea fi modificate genetic pentru a face mai bine fata conditiilor de mediu de pe aceasta planeta. Astfel, aceste plante ar fi mai rezistente la seceta si la frig”. Cu Marte problemele ar fi rezolvate, dar ce se intampla cu planetele interga-lactice unde se presupune, in romanele s.f., ca am putea ajunge spre a le coloniza? Cum sa modifici genetic omul in cateva decenii, dupa o existenta si evolutie de cateva milioane de ani?
De aceasta problema pare ca este constienta si Lisa Nip atunci cand pune un bemol entuziasmului ei despre supravietuirea pe alte planete (?), recunoscand, cam cu jumatate de gura, ca ideile ei sunt mai mult s.f. decat stiinta: „Evolutia are nevoie de doua lucruri pe care nu le avem mereu la dispozitie, sau pe care nu ni le putem permite. Acestea sunt moartea si timpul. In lupta pe care specia noastra o duce pentru a-si gasi locul in Univers, s-ar putea sa nu dispunem de timpul necesar pentru ca evolutia sa-si urmeze drumul natural si sa dobandim noi caracteristici de adaptare la noi planete”.
