In mrejele Beijingului
La un an de la intemeierea Republicii Populare Chineze, Mao Zedong si-a trimis pe neasteptate armatele in Tibet, care se bucurase de libertate timp de secole. Liderul comunist a decis sa distruga structurile feudale care continuau sa existe in zona si sa le inlocuiasca cu socialismul.
In Tibet, a aparut in scurt timp o miscare de rezistenta indreptata impotriva invadatorilor, iar in 1959 Dalai-Lama s-a refugiat in India. In anii ’70 ai secolului al XX-lea, China a proclamat celebra „revolutie culturala”. Chinezii au distrus manastirile lamaiste, iar mii de tibetani care au refuzat sa se lepede de credinta lor au ajuns in inchisori, unde au fost supusi torturilor.
Principiul lamaismului (fondatorul celebrei scoli lamaiste cunoscute sub numele de”Tichiile galbene” este considerat calugarul Tsongkhapa, care s-a nascut in 1357 in estul Tibetului) se bazeaza pe o sinteza a celor trei cai principale ale vietii, al caror scop este sa asigure omului accesul la adevarul absolut. Aceasta forma tibetana de budism se concentreza pe asa-numitul „cerc al vietii”: in centrul acestuia se afla un porc, un sarpe si un cocos, care simbolizeaza ignoranta, ura si respectiv dorinta, pe cand luna de la margine vesteste eliberarea sufletului omenesc.
Dupa moartea lui Mao, in 1976, repreziunile au devenit mai blande in Tibet, dar Beijingul nu are deocamdata intentia de a se retrage de pe teritoriile ocupate. Cu toate acestea, Tibetul, complet inaccesibil pana de curand, si-a deschis portile in fata turistilor straini in anii trecuti.
Vizitatorii sunt atrasi in acest”tinut al zambetului” de farmecul religiei misterioase si fascinante, de peisajele alpine si, in sfarsit, de atitudinea neobisnuit de deschisa si de prietenoasa fata de straini a populatiei locale.
Al paisprezecelea Dalai-Lama, care traieste in exil, lupta prin mijloace pasnice de aproape o jumatate de secol pentru a obtine libertatea tarii sale. Eforturile lui de a dobadi autonomia Tibetului au fost raplatite, in 1989, cu un Premiu Nobel pentru pace.
Tibet, munti si „orasul zeilor”
Tibetul a fascinat intotdeauna prin caracterul sau neobisnuit, misterios si inaccesibil. Ultimul atribut este numai rezultatul situarii geografice, tinutul fiind supranumit pe buna dreptate „acoperisul lumii”, dar si al meandrelor politice.
Este adevarat ca primii cercetatori au aparut in zona inca din secolul al XIX-lea si ca, in anii care au precedat cel de-al Doilea Razboi Mondial, din Tibet au fost organizate cateva expeditii pe Everest (unul din primii europeni care a reusit sa patrundain „regatul interzis” al Tibetului a fost, in 1944, calatorul austriac Heinrich Harrer. Cartea sa, intitulata „Sapte ani in Tibet” si bazata pe notele sale de calatorie a devenit un succes international). Dupa incheierea conflagratiei mondiale insa, accesul in regiune a fost blocat pentru cateva decenii. Abia anii ’80 ai secolului al XX-lea au facut sa se ridice un colt al acestei cortine impenetrabile.
Granitele naturale ale Tibetului sunt alcatuite din trei lanturi muntoase impunatoare: la nord, Muntii Kunlun; la vest, Muntii Karakorum; iar la sud, Himalaya. Cel mai inalt varf al celui din urma lant muntos este Everest, situat la granita dintre Tibet si Nepal.
Podisul Tibetan-vast, acoperit de zapezi si presarat cu lacuri numeroase- este supranumit „cumpana de ape a Asiei”. Oamenii traiesc mai ales in sudul regiunii, in vaile raurilor care izvorasc din zona. Pe teritoriul Tibetului isi incep calatoria Yangtze, Brahmaputra si Mekong, iar in vestul regiunii, nu departe de poalele masivului Kailash, se afla izvoarele fluviilor Indus si Sutlej, care iau calea Indiei.
Tibetarii considera masivul Kailash „muntele zeilor”: cred ca acesta este punctul central al Cosmosului si poarta care uneste omul cu divinitatile. A doua destinatie principala a pelerinajelor este palatul Potala din capitala Tibetului, Lhasa. Aceasta cladire cu 13 etaje a fost resedinta marelui Dalai Lama, liderul lumesc si spiritual al locuitorilor regiunii.
Majoritatea localnicilor traiesc din agricultura si din cresterea animalelor. In Tibet, alaturi de ovine si de caprine, se mai cresc si iaci, folositi ca animale de povara. Ei furnizeaza lapte, carne si lana pentru confectii, precum si piei utilizate de nomazi in fabricarea corturilor. Tot din piei se mai fac si ambarcatiuni.
