Cum abordam fenomenul OZN?

Avem o imagine panoramica a fenomenului OZN din Romania, pornind de la continutul cartii „UFOs over Romania” (o versiune romaneasca a celei aflate sub tipar). Cele mai multe cazuri au fost bazate pe marturii, iar unele dintre acestea le vor fi parut multora o adunatura de absurditati lipsite de sens. Ne putem intreba si noi, pe buna dreptate: sunt oare sinceritatea martorilor si onestitatea ufologilor care au colectat marturiile lor o garantie suficienta pentru a considera aceste cazuri drept „fapte” reale?

 Evoc adesea o celebra afirmatie a geneticianului J.B.S. Haldane (atribuita uneori si astrofizicianului Arthur S. Eddington), care spunea ca „Universul nu numai ca este mai straniu decat ne imaginam, ci este chiar mai straniu decat am fi in stare sa ne imaginam”. Omul se straduieste sa cunoasca acest Univers prin simturile sale limitate biologic, prelungite cu instrumente limitate tehnic, dar si prin cuvinte, operatii matematice si logice, ori prin teorii, toate limitate, atat de mintea noastra, cat si cultural.

Grile de filtrare

 Vorbim adesea despre „fapte”, convinsi fiind ca noi percepem realitatea „asa cum este”. Chiar daca este greu de crezut, de fapt noi percepem lucrurile doar filtrate prin numeroase „grile”, dobandite incepand din primele momente ale vietii noastre si continuate cu limba, familia, religia, mediul, presiunea sociala, scoala, stiinta, mass-media etc. Aceste grile sunt extrem de dificil de eliminat ulterior (asa cum arata clar si fenomenul OZN), din cauza fenomenului de „imprinting” (specific etologiei), care nu ocoleste nici oamenii. Filtrele acestea pot schimba complet ceea ce percepem. Exista o „hipnoza culturala” care ne face „psihic orbi” la anumite aspecte ale realitatii; iar in mijlocul aceleiasi culturi, toata lumea sufera de un acelasi tip de orbire.

 Noi nu vedem pur si simplu, ci, inainte de toate, recunoastem. Si recunoastem ceea ce avem deja in mintea noastra. De exemplu, putem clasifica un numar potential infinit de situatii cu un numar finit de cuvinte, asezandu-le astfel intr-un soi de paturi ale lui Procust. Ca o imagine, oarecum simplista, este ca si cand in mintea noastra am avea niste cutii si ceea ce vedem trebuie sa se incadreze intr-o anumita cutie sau in alta. Acest mecanism este deosebit de derutant cand percepem fenomene necunoscute. In cazul in care o persoana religioasa vede, de exemplu, ceva ca o lumina, cu o forma aproape umana, plutind in aer, ea nu va avea pentru aceasta imagine o alta „cutie” decat cea de „inger” sau de „sfant”. Dar, odata ce entitatea perceputa a cazut in aceasta cutie, aparitia va primi, in mod automat, toate atributele corespunzatoare. De pilda, pentru „inger”, omul nostru va vedea, de asemenea, si aripile. Si odata ce a perceput cuvantul „aripa” (cu „cutia” corespunzatoare) procesul se repeta si martorul va vedea si penele s.a.m.d. Si chiar daca a avut in minte o cutie pentru „umanoizi”, el va sti, din scoala, ca levitatia este imposibila, asa ca va respinge aceasta ipoteza. In schimb, el nu va avea nicio dificultate sa accepte un inger in zbor, asa cum a fost invatat de religia lui. Astfel de mecanisme, precum si altele, mai complicate, inclusiv tabuuri subconstiente sau amintiri-paravan, falsifica de multe ori complet fenomenul observat. Pe un alt meridian, un sir similar de „filtre” ale mintii puteau sa genereze viziuni complet diferite. De exemplu, o persoana din China ar putea spune, pentru exemplul de mai sus, ca a vazut zburand un dragon cu solzi stralucitori. Acest mecanism a actionat in mai multe raportari OZN din articolele preluate pe acest site din Revista Magazin, dar si in cazurile aparitiilor sfinte, folclorice ori altele.

 Metoda stiintifica aduce alte noi constrangeri, dincolo de cele ale cuvintelor. Stiinta admite doar adevarurile care: persista in timp si pot fi verificate de catre orice persoana interesata, eventual, printr-un experiment. De multe ori, de asemenea, stiinta cere ca observatiile sa fie masurabile. Dar, in jurul nostru, se petrec o multime de fenomene care nu indeplinesc aceste conditii. Noi nu putem reproduce inca intr-un laborator – asa cum cere stiinta – fenomenele rare, ori inaccesibile (in particular cele OZN, ori teofaniile), viata noastra interioara, intuitia, creatia autentica, decizia bazata pe liberul arbitru, ca si multe alte situatii care nu pot fi experimentate intr-un laborator sau observate de catre orice doritor.

 In ciuda limitarilor de mai sus, ne intalnim, uneori, cu o anumita aroganta a stiintei. Confruntandu-se cu fapte pe care nu le poate aborda, de multe ori ea nu va spune: „Imi pare rau, dar asta nu intra in sfera mea de competenta”, ci va prefera sa dea impresia ca acele fapte nu exista. Ea va spune, de exemplu, ca OZN-urile, ielele, extracorporalitatea, clarviziunea, amintirile din vieti trecute, miracolele religioase etc. sunt „imposibile din punct de vedere stiintific, deci nu exista; prin urmare, va rugam nu ne mai deranjati cu asa-zise fapte” despre ele.

 Psihiatrul John Mack (1929-2004), profesor la Harvard Medical School si una dintre cele mai stralucite minti ale ufologiei, a fost un prieten de familie cu Thomas Kuhn (1922-1996), unul dintre cei mai importanti filosofi ai stiintei din secolul XX. Mack scria: „De cel mai mare ajutor mi-a fost observatia lui Kuhn ca paradigma stiintifica occidentala a ajuns sa-si asume rigiditatea unei teologii, iar acest sistem de credinte a fost tinut in loc de structuri, categorii si polaritati ale limbajului, cum ar fi: real/ireal, exista/nu exista, obiectiv/subiectiv, intrapsihic/lumea externa, ori s-a intamplat/nu s-a intamplat. El mi-a sugerat sa culeg pur si simplu informatie bruta, lasand la o parte daca ceea ce am aflat se potriveste sau nu cu o anumita viziune asupra lumii.” Ufologia nu se afla sub felinarul stiintei; ea nu poate aduce rapirile in laborator, nici nu poate prezenta un OZN, la comanda, oricarui sceptic. Dar faptul ca oameni din tari diferite, culturi, religii, medii de viata si ocupatii diferite, raporteaza o aceeasi istorie, cu zeci de detalii care concorda, in ciuda faptului ca respectivii nu s-au cunoscut si nu au frecventat literatura OZN, inseamna ca nu ne mai confruntam cu pure fantezii si coincidente, ci cu un fenomen real. Aplicand metode statistice adecvate, ufologia va putea incerca sa ajunga la perceptia primara a observatiilor, dezbracand marturiile de multele voaluri plasate asupra sa, chiar daca rezultatul nu va fi niciodata perfect.

Ierarhii de hipercivilizatii

 S-ar putea ca in jurul nostru sa existe o intreaga ierarhie de hipercivilizatii si de constiinte, potential infinite. Arthur C. Clarke scria: „O tehnologie suficient de avansata este imposibil s-o putem deosebi de magie”. Desigur, nu posedam o dovada ca hipercivilizatiile reprezinta explicatia pentru tot ce este ciudat, in particular pentru OZN-uri. Este doar o ipoteza; insa una care nu poate fi data lesne la o parte. Dar putem specula mai departe, presupunand, de pilda, ca lumea spirituala a fost inainte, ori ca lumea materiala este doar un fel de mare realitate virtuala, tip „Matrix”, instalata de o constiinta superioara s.a.m.d. De asemenea, intregul Univers (sau poate „Multivers”) ar putea fi mult mai vechi si mult mai complex decat partea pe care o putem observa cu instrumentele noastre. A existat ceva inainte de „Big Bang”? Ce este dincolo de limitele Universului nostru inchis in spatiu si timp (poate intr-o alta dimensiune sau o alta realitate, poate intr-o stare spirituala a materiei)? Si putem continua.

 Confruntati cu aceasta complexitate si incercand sa intelegem ce se afla in spatele fenomenului OZN, dincolo de fenomenele asociate, am sentimentul ca suntem oarecum in situatia celor sase orbi, care – dupa cum spune o foarte cunoscuta parabola din India antica – pipaiau un elefant, dorind sa inteleaga ce anume este. Primul orb, venind din lateral, a spus: „Elefantul este un zid”. Cel de-al doilea, apucand trompa, a zis: „Elefantul este un fel de sarpe”. Cel de-al treilea, pipaind coltii, l-a contrazis: „Elefantul este ascutit ca o sulita”. „Elefantul seamana cu o franghie”, a spus cel ce pusese mana pe coada.

 Cel de-al cincilea, apucand urechea, era sigur ca: „Elefantul seamana cu un evantai”. Al saselea, care a imbatisat un picior, a exclamat convins si dispretuitor: „Cum puteti spune asemenea prostii! Elefantul este exact ca un trunchi de copac”… Fiecare dintre ei avea dovada sub palmele sale si era convins de adevarul sau, prin urmare nu putea accepta afirmatiile celorlalti, care pretindeau ceva atat de diferit. Asadar, cei sase s-au infruntat cu inversunare…

revista magazin