Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti

svastica, un simbol universal
Svastica, un simbol universal

Svastica este un simbol vechi de cel putin 12.000 ani, descoperit în culturile din întreaga lume. A fost descoperit pe continentul American, în Peru, în Orient (zona pe care acum se afla Israelul), în Scandinavia, în Tibet, în Grecia si chiar pe continentul african, în Ghana. Pentru toate culturile stravechi, svastica a reprezentat un simbol al norocului si al belsugului cu o încarcatura profund spirituala.

În cultura vestica mai este denumita ”Roata de Lumina” si este un simbol de bun augur, care aduce noroc si protectie, cât si o reprezentare a soarelui care se roteste, a Universului, Caii Lactee, sau a unui ciclu infinit care trece prin toate cele patru faze – bratele sale. Se poate gasi în catacombele din Roma, pe cerceii zeitei Atena, pe casca unor generali antici din Macedonia, în bisericile bizantine si pe bijuteriile regilor persani.

În zona Baltica o svastica care se rotea în sensul acelor de ceas se numea ”crucea fulgerului” iar una care se rotea în sens invers acelor de ceas se numea ”Crucea de Foc”, iar în Scandinavia era considerata un simbol sfânt al lui Odin.

Inscriptii ce reprezentau svastica au fost gasite si în Transilvania, înca din epoca pietrei iar de-a lungul timpului ea a fost pastrata pe monumente, cusaturi traditionale sau podoabe bisericesti vechi.

Pâna în prezent, cea mai veche svastica a fost descoperita în Ucraina, pe o sculptura din fildes de mamut ce data din anul 10.000 i.Hr. . Pe continentul american, a fost descoperita în obiectele de cult vechi de peste 1.200 de ani ale civilizatiei Sican din Peru.

Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti

În cultura chineza si japoneza, svastica mai este denumita si Wan, sau „10.000” – ceea ce reprezinta un sinonim pentru infinit si toate creatiile Universului. În Asia, multe reprezentari ale lui Buddha au de asemenea o svastica pe piept. O statuie reprezentând zeul Vaisravana, un rege buddhist al Tibetului, cât si statuia din Hong Kong ce-l reprezinta pe Buddha Amoghasiddhi, ambele poarta o svastica pe piept.

Svastica, sau „srivasta”, este un un cuvânt sanscrit si se traduce deseori astfel: „swa” înseamna „sine mai înalt”, asti înseamna ”fiinta,” iar ka este un sufix. Cuvântul poate fi înteles ca ”fiinta mai înalta”.

Aparitia simbolului, atât în culturile din America cât si în cele din Asia si chiar Africa, denota faptul ca svastica este un simbol universal si profund spiritual, ce apartine aproape tuturor civilizatiilor de pe glob.

Comunistii – primii care au confiscat simbolul, schimbându-i conotatia

Svastica a capatat o alta conotatie pentru civilizatia moderna în anul 1917, odata cu venirea la putere în Rusia a regimului bolsevic. Incredibil pentru niste oameni care ideologic afirmau ca sunt atei: pâna în 1920, uniformele Armatei Rosii purtau însemnul svasticii.

Mai târziu, regimul bolsevic si-a schimbat numele în Partidul Comunist si a format Uniunea Sovietica. În anul 1921, simbolul a fost preluat de Partidul Nazist, sau Partidul Muncitoresc National-Socialist German, asa cum era numit în primii ani de la înfiintare.

Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti-php
Svastica pe bancnotele editate de bolsevici

Hitler l-a „împrumutat” de la bolsevici

Hitler, dupa venirea sa la putere în 1933, a preluat însemnul purtat de Armata Rosie, într-o încercare superficiala de a corela ideea de putere si puritate a simbolului cu ”rasa ariana”. Dupa cum se stie cautarile echipelor sale de cercetatori au ajuns pâna în Tibet.

În cei doi ani petrecuti în Tibet, membrii echipei sale au adunat tot ce se putea, de la artefacte la plante. Au documentat obiceiurile culturale, au luat scripturi religioase cât si alte relicve de cult. Atunci când au ajuns în Lhasa, inima Tibetului, membrii echipei germane au sustinut ca vor sa cunoasca mai mult din traditiile locului. S-au aratat ”atrasi” de cultura locala, deoarece svastica se putea gasi în mai toate templele din Lhasa, cât si pe alte obiecte si relicve culturale sau religioase.

Unii istorici sustin ca Hitler, care era obsedat de misticism si paranormal, îi cunostea însemnatatea si a dorit sa o foloseasca în mod intentionat. Cert este ca svastica a fost folosita ca simbolul Germaniei naziste si a ajuns sa fie purtata pe toate echipamentele si emblemele acesteia pe tot parcursul celui de-al doilea razboi mondial.

Civilizatiile moderne au privit foarte mult timp svastica sub umbra aruncata de milioanele de victime ale lagarelor naziste si comuniste, a victimelor din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial cât si a crimelor de razboi comise de Armata Rosie si SS.

Svastica, simbolul preluat din Antichitate de catre bolsevici si apoi de catre nazisti-tpt

În unele tari europene, precum Lituania, Polonia si Ungaria, svastica este înca incriminata, poarta o conotatie negativa si este interzisa prin lege. Uniunea Europeana a propus în repetate rânduri scoaterea simbolului în afara legii pe tot teritoriul blocului însa propunerea a fost respinsa prin vot.

Restul lumii poarta un respect imens pentru svastica

În estul Asiei, în tari precum Japonia si Coreea, însemnul se poate gasi pe intrarea în templele budiste, si chiar ca o referinta pentru un templu pe harta virtuala. Hindusii, majoritari în India, au obiceiul sa deseneze o svastica pe capul copiilor pentru noroc, iar în tari precum Tajikistan svastica este un simbol national si are atribuita si o zi proprie pe an.

http://epochtimes-romania.com/

Bogdan

Per aspera ad astra