Forma de organizare a grecilor in Antichitate
Grecii antici nu au format niciodata un singur stat, un stat unitar. Lumea greceasca traia in mici comunitati care si-au capatat forma specifica de mici state inca din secolele VIII-VII i.Hr.,comunitati teritoriale concentrate in jurul unui oras in care abia in secolul al VI-lea i.Hr.,cetatenii isi vor castiga drepturile de autoguvernare.
Ce era un polis?
”Polis”, care in greceste inseamna oras, era o unitate teritoriala cu o forma de guvernare colectiva, un mic stat fundat pe comunitatea de origine a familiilor care il compuneau, precum si o comunitate de interese, de traditii si de credinte religioase.
In intreaga lume greceasca exista un numar neprecizat de asemenea state, intre 200 si 300 cu aproximatie. Un asemenea stat, un polis avea doar cateva mii de cetateni, uneori numai o mie sau doua, in alte cazuri mult mai multi.
In numai trei orase grecesti (poleis) numarul lor trecea de 20.000. Acestea erau: Atena, Siracuza si Agrigente (ultimele doua din Sicilia). Intr-o mica insula, Chios, erau patru poleis, adica aici erau patru armate, patru guverne, probabil patru feluri de calendare si patru tipuri diferite de moneda.
Acest polis a fost un tip de institutie social-politica si administrativa unic in intrega lume a Antichitatii, o creatie originala a grecilor.
In secolul al V-lea i.Hr., insitutiile democratice de felul celei ateniene vor da acestor orase-state, acestor poleis o forma democratica de organizare si de conducere.
O democratie relativa, insa.
De ce?
Pentru ca titlul si drepturile de cetateni il aveau numai oamenii liberi, nascuti din parinti originari din statul respectiv. Erau exclusi din randurile cetatenilor femeile, strainii si sclavii.
In statul atenian, la o populatie cam de o jumatate de milion de locuitori, cetatenii cu drepturi politice erau 40.000.
Acesti cetateni, prin variatele organisme care alcatuiau mecanismul complet al statului aveau cu totii acces, daca erau alesi sau numiti prin tragere la sorti, la toate functiile politice, sociale, juridice si religioase.
De aceea, cand filosoful Platon stabilea numarul ideal al cetatenilor unui polis la numai 5.040, cifra isi avea justificarea sa, deoarece pentru greci un polis insemna un organism statal bine structurat, dar mai ales insemna o comunitate umana concreta.
Insemna de fapt un „sentiment al comunitatii”, o dorinta si o posibilitate a cetatenilor de a lua parte in mod direct, nemijlocit, la treburile comunitatii lor si posibilitatea fiecarui cetatean de a vedea, in acest minuscul stat, totul, de a cunoaste direct realitatile, necesitatile, posibilitatile, problemele, faptele si oamenii din polis-ul sau.
Prin urmare, un polis nu era numai un sistem de autoguvernare, de organizare si de administrare ci, intr-un fel mult mai intim, un „adevarat sistem de viata”.
Polisul i-a format grecului antic simtul de solidaritate cu comunitatea sa, sentimentul patriotic, cum s-a intamplat, de pilda, in timpul celor cincizeci de ani de razboaie contra invaziei persane.
Intrucat fiecare cetatean al unui polis se interesa si era consultat in toate problemele statului, le putea cunoaste, impartea dreptatea in tribunale, alegea pe slujbasii statului si-i controla in intreaga lor activitate.
Forma si apartenenta la comunitatea unui polis i-a dat grecului nepretuitul sentiment al demnitatii umane, dovedindu-se a fi o adevarata institutie capabila sa educe mintea si sa formeze caracterul cetatenilor.
Ce era un polis? O forma de organizare complexa, in care cetatenii stiau ce drepturi si obligatii aveau si puteau participa activ la viata cetatii, o forma de democratie pe care multi ar dori-o aplicata si in prezent, cu toate acele minusuri, date de timpul istoric in care a aparut.
