Waoranii, poporul padurii

Waoranii, poporul padurii din Amazonia

Supranumiti „poporul padurii”, waoranii traiesc in partea amazoniana a teritoriul statului Ecuador, fiind dispersati in provinciile Napo, Orellana si Pataza. Cunoscuti si sub numele de huaorani, waoranii au fost numiti „Aucas” de alte populatiii, cuvant ce inseamna „salbatici ai padurii”, ca urmare a atitudinii agresive fata de alte populatii, pe care o au acesti bastinasi amazonieni.

Un mediu umed si sufocant

Mediul in care traiesc waoranii, poporul padurii, (o populatie de 2200-2500 de persoane, pe o suprafata de 612.560 de hectare) este dat de padurea ecuatoriala umeda, cu temperaturi medii anuale ce ajung la 24 de grade Celsius, in timp ce mediile lunare variaza intre 23 si 26 de grade Celsius. Anual precipitatiile depasesc 2.800 mm  in nordul teritoriului si intre 2500 mm si 3100 mm in partea sudica.

Izolare totala

Originea huaoranilor este inca necunoscuta, fiind, pana in ziua de azi invaluita in  mister. Limba vorbita numita „huao tiriro „, nu prezinta similitudini cu nici o alta limba din regiune. Traditia acestora spune ca ar fi coborat in josul fluviului Amazon de mult timp, evitand canibalii. De asemenea practicile lor nu au nici o legatura cu populatiile apropiate sau cu eventualii turisti.

Cu doua generatii in urma, ei utilizau inca topoarele din piatra cioplita si locuiau in padurile impenetrabile, care le asigurau adapost si protectie. Trei clanuri-Tagaerii, Taromenane si Onamenane- au hotarat evitarea contactului cu lumea exterioara, mentinandu-si modul de viata gratie faptului ca traiau pe teriotrii izolate, putin sau deloc frecventate de alte populatii. In anul 1956, cinci misionari evenghelisti nord-americani au incercat o apropiere de waorani, dar au fost omorati. Contactul cu lumea occindetala a continuat in anul 1958, prin intermediul misionarilor evanghelisti de la Institutul Lingvistic Ete.

Ultimul contact realizat de doi misionari cu un grup autohton de tagaeri, in anul 1987, a carui izolare deliberata este inca stricta, a dus la moartea acestora. Respectivii misionari au incercat sa convinga tribul de tagaeri sa accepte patrunderea lucratorilor pentru extractia petrolului pe teritoriul lor.

Dupa acest incident, tagaerii si-au abandonat locuintele si s-au deplasat in alte spatii din padurea amazoniana, manifestandu-si refuzul de a contacta lumea moderna. Aceste triburi traiesc in profunzimea padurilor amazoniene, intre raurile Tiputini si Cononaco.

Samanii si fiintele supreme

Waoranii cred in revenirea vietii dupa moarte. Din punctul lor de vedere, corpurile celor morti nu sunt decat simple treceri ale vietii spirituale in alte situatii ale existentei. De asemenea, mortii sunt ingropati cu toate bunurile pe care le poseda. Pe de alta parte, ei cred in trei fiinte supreme: vulturl-harpie, care guverneaza cerul; jaguarul, care guverneaza teritoriul; anaconda, care domina mediul inconjurator. Samanii sunt autoritari si se protejeaza prin spiritul jaguarului in momentele de neliniste, cand traseele sunt numeroase si nu pot fi depasite. De asemenea, samanii sunt depozitarii istoriei, ai miturilor si ai legendelor comunitatii si „comunica” cu spiritele aflate dincolo de mijloacele lor de perceptie, folosind bauturi halucinogene, obtinute din ciuperci si din diverse plante.

Otravuri occidentale

Patrunderea exploatarilor de petrol in adancul padurii amazoniene, in teritoriul ancestral al waoranilor, avea sa duca la aparitia hepatitei B, a poliomelitei si a gripei, care au fost fatale pentru multi bastinasi, acestia fiind vulnerabili in fata bolilor „de import”. Dupa anul 1990 au fost identificate noi campuri petroliere sub vaile Rio Pastaza si Napo, estimate la 150 milioane de barili, in timp ce productia de petrol are o contributie de 50% la bugetul Ecudorului.

In afara de bolile mentionate mai sus, si-a facut loc malnutritia, din cauza reducerii arealului de existenta si de procurare al resurselor de hrana al waoranilor. Mai mult decat atat, vanatul, pescuitul si culesul au fost limitate treptat, in conditiile atractiei vietii civilizate gratie companiilor petroliere, care nu au ezitat sa-i corupa prin oferte de alimente, medicamente, pusti, benzina, motoare si utilaje, grupuri electrogene si „otravurile” occidentale: banii si alcoolul. S-a creat, astfel, un alt mod de viata, de relationare cu mediul, foarte diferit de mediul traditional. In aceste conditii, impactul cultural a adus, in partea vestica a teritoriilor ancestrale, primele asezari, cu constructii din lemn, iar waoranii care au acceptat modelul de viata civilizat folosesc pentru protectie imbracamintea si incaltamintea, iar pentru hrana alimentele utilizate in bucatarii lumii civilizate, altele decat cele traditionale. S-a creat chiar un sat imens pentru a adaposti huaoranii, cu dotari complexe, cu spital si cu mijloace de acces (elicopter si avion).

Toate aceste modificari au aparut pe fondul altui potential climatic specific teritoriilor  actuale, situate diferit  de cele ancestrale, spre dealurile de la poalele Muntilor Anzi, unde sunt temperaturi mai joase si precipitatii mai reduse.

Imposibil de educat

Educatia este o chestiune nesolutionata, avand in vedere calitatea scazuta a invatamantului destinat indigenilor, care s-a finalizat cu numeroase efecte negative, precum: esecurile, abandonurile scolare si fenomenul de respingere a limbii si culturii oficiale. Pe de alta parte, conceptul de bilingvism, lansat la nivelul tarii, pentru a sustine faptul ca educatia trebuie sa inceapa cu limba materna (indigena), in primii ani de scoala, dupa care sa se introduca, progresiv, spaniola ca obiect de invatamant si instrument de invatare, nu a fost niciodata realizat.

Oricum, obiectivul programelor bilingve destinate minoritatii indigene era si este de a le proteja drepturile ligvistice si culturale. Problema lor este ca nu se adapteaza continuitatii culturale a grupurilor indigene nomade si egalitariste (de altfel waoranii se comporta foarte frumos cu copiii lor, nu ii lovesc niciodata, nu-i cearta si nu-i contrazic, dar raspund foarte frumos la intrebari de cate ori este cazul).

Acasa la poporul padurii

Persistenta identitatii huaoranilor se mentine, traind inca in „maloca/nanocabo”, in mijlocul padurii, pana intr-o zi cand vor deveni partasi la civilizatia moderna, intr-un sat cu scoala, dar intr-un alt context si cu alte competente, pe care, acum, nu le au. A merge, a canta si a manca numai carne de vanat sunt percepute ca achizitii simultane, ce au marcat  inceputul autonomiei. De asemenea, a invata sa produca obiecte, pentru nevoile casnice sau pentru vanat, reprezinta cultura materiala limitata a waoranilor.

Locuinta ( „nanicabo „sau „maloca”) reprezinta o constructie lunga, care adaposteste 10-15 persoane. De asemenea, ei obisnuiesc sa se adune pentru a canta, a dansa si a sarbatori evenimentele intamplate in timpul zilei, precum vanatul si peripetiile din peregrinarile pentru culesul fructelor. In timpul serbarilor, ei consuma o bautura din manioc fermentat („Chicha”).De asemenea, in timpul ceremoniilor isi manjesc, reciproc corpurile cu vopsea rosie, obtinuta dintr-un amestec de plante.

Batranii  dirijeaza comunitatea si deciziile se iau in sanul comunitatii. Atributiile cotidiene sunt impartite pe cele trei domenii ce privesc vanatul, locuinta si grija copiilor.

Observam asadar ca waoranii, poporul padurii traiesc inca in acel paradis primordial, unde colaborarea intre semeni este vitala pentru supravietuire comunitatii.