In anul 517 i.Hr, sosea, la frontiera de vest a Imperiului Zhou, un batran cu barba lunga si nu prea bogata, imbracat in haine umile, dar de o curatenie deosebita, a carui atitudine era marcata de o suprema liniste interioara.
Numele pe care-l declara capitanului postului de garda insemna „Batranul maestru” (Lao Zi) si nu-l mira deloc pe ostas. Poate ca stia ca pe aici, pe la marea poarta de vest, trec spre inaltele platouri ale eternitatii „fiii cerului”, cum se numeau inteleptii daoisti. De data aceasta, insa, avea in fata portii pe insusi Lao Zi, creatorul curentului si reprezentatul intelepciunii atinse ce cei ce ajungeau la cunoasterea Principiului cosmic suprem – Dao-devenit, mai tarziu, baza unei religii. Asa ca il ruga sa lase compatriotilor sai, inainte de a-i parasi definitiv, compendiul intelepciunii sale. Acesta este transmis in secolul al II-lea i.Hr. de un alt daoist, Sima Qian. Acestuia ii datoram opera fundamentala a doctrinei daoiste Dao de jing. Este o legenda. Unii pun la indoiala existenta sa, afirmand ca Lao Zi, nume adoptat, nu ar fi fost decat simbolul daoismului ideal.
Stiri despre existenta sa reala sunt comunicate in documente.
Filosoful s-a nascut intr-o familie saraca, in provincia Henan, in Imperiul Zhou in anul 604 i.Hr.. Nu a purtat decat putina vreme adevaratul sau nume, Lao Dan. Din putinele date biografice transmise rezulta ca a facut studii importante, in cursul carora a venit in contact cu Upanisadele indiene. Ajuns arhivar imperial in Luoyang, capitala imperiului, Lao Zi s-a casatorit si a avut un fiu. Se pare ca a murit in 517 i.Hr..
Inainte de a face o scurta prezentare a operei sale trebuie sa remarcam ca exista o deosebire fundamentala intre daoism si confucianism. Au circulat in paralel in acea epoca, dar, in timp ce confucianismul s-a dedicat problemelor zilnice, de viata curenta ale omului social si familial, daoismul paraseste nu numai individul, ci si societatea, interesele pamantesti, cautand in schimb apropierea de absolutul nepersonal, de calea, legea fireasca a dezvoltarii si schimbarii lumii, de principiul etern, Dao.
In privinta atitudinii sociale si fata de mediul natural, ca aproape toate doctrinele filosofiei traditionale, daoismul este adept al noninterventiei, al nonactiunii, atat pentru carmuitori, cat si pentru oamenii de rand:
„Practica nonactiunea/Totul va reintra in ordinea fireasca”.
„Peste tot, ceea ce este moale uzeaza ce e tare (apa roade piatra)”.
Lao Zi propune altruismul social:
„Urmandu-i exemplul (al apei, care se aseaza in locurile joase), cei care imita Principiul (Dao, a carui imagine este apa), se pleaca, se golesc, sunt binefacatori… Ei nu lupta pentru propiul interes, ci cedeaza”.
Este adept al pacii din considerente umanitare:
„Iar cand te bucuri de masacrarea oamenilor/Cum sa nu esuezi in lumea oamenilor?”
Adept al guvernarii personale, recomanda tinerea poporului departe de cunoastere, de treburile publice, dar conducerea nu tebuie sa fie despotica:
„Fiind simplu, el (inteleptul, carmuitorul) va fi liberal (in limitele drepte, fara risipa), /Fiind umil, el guverneaza fara tiranie”.
Daoismul, care propovaduia ruperea de lume, solitarismul, a degenerat, cu trecerea timpului in practici magice, socotite conducatoare la Dao etern. Principalul magician al noii formule, manifestata inca din sec I i.Hr, a fost Zhang Daoling, care a adoptat titlul de Maestru al Cerului, titlul care a fost purtat de discipoli pana in sec XX.
Doctrina dusa mai departe de magicianul Zhang Jue, care anunta sosirea Marii Paci, a contribuit la declansarea si desfasurarea in anul 184 d.Hr.,a marii rascoale taranesti numita „Turbanele galbene”. Pentru a rezista concurentei budhismului, daoismul a iesit din faza esoterica, devenind o religie traditionala. Lao Zi, in schimb, ramasese in mintea tuturor ca un mare intelept ….