Teoria Big-Bang-ului certitudine sau doar o simpla presupunere?
Multe teorii emise in timp si considerate „sigure” pot fi revizuite la un anumit moment dat . Este cazul teoriei Big-Bang-ului, dar si al dilatarii Universului sau al gaurilor negre, considerate teorii sacrosante. Iata ca observatii recente ale unor fizicieni vin sa puna sub semnul intrebarii aceste teorii legate de o realitate atat de nepatrunsa cum este Universul. O ipoteza indrazneata a lansat de curand astrofizicianul german Christophe Vetterich de la Universitatea din Heidelberg care a demonstrat ca Universul nu se dilata, asa cum se crede si asa cum sta scris in enciclopediile lumii. Teoria expansiunii Universului s-a nascut la sfarsitul anilor ’20 ai secolului trecut si a fost pusa in circulatie de Edwin Hubble, cunoscuta de atunci sub numele de „legea Hubble”. Desi multi considera ca legea ar trebui sa se numeasca „Legea Lamaitre” dupa descoperitorul ei, mai putin cunoscutul Monseigneur Georges Henri Joseph Édouard Lemaitre (1894-1966), astronom si profesor de fizica la Universitatea Catolica din Louvain.
In 1927, cu doi ani inainte de publicarea articolului lui Hubble, Lemaitre a propus teoria dilatarii Universului, tot el fiind cel care a lansat ceea ce de atunci numim teoria Big-Bang-ului a originii Universului pe care el a botezat-o „ipoteza atomului primordial”. Teoria dilatarii Universului a fost sustinuta in ultimele decenii de observatiile telescopului spatial Hubble care au demonstrat ca aproape toate galaxiile se indeparteaza de spatiul nostru cu o viteza care ar fi direct proportionala cu distanta de la noi la respectiva galaxie. Adica, cu cat o galaxie este mai indepartata, cu atat se departeaza de noi cu o viteza mai mare.
Teoria se bazeaza pe un fenomen observabil si in cazul sunetului, de pilda, numit „efectul Doppler”. Sigur, n-a ajuns nimeni sa vada prin telescopul Hubble cum se indeparteaza cele mai indepartate galaxii din Univers, dar, luand in considerare efectul Doppler, deplasarea spre partea rosie a spectrului luminos este explicata prin indepartarea permanenta a sursei de lumina (deci a galaxiilor) in raport cu observatorul (noi).
Sub semnul intrebarii
Analogia cea mai simpla in cazul dilatarii Universului este cu a balonului. Plasand niste puncte pe un balon (galaxiile), in momentul in care umflam balonul, punctele marcate se indeparteaza unele de altele. O intrebare fara raspuns ar fi unde se dilata Universul? Balonul (Universul) se dilata sa zicem intr-o camera pana in momentul in care dilatarea se opreste la limita peretilor camerei. Universul in ce se dilata si pana la ce limita? Nu stie nimeni.
Pe de alta parte, teoria dilatarii Universului a anulat un paradox de sase secole, popularizat de Heinrich Olbers in 1826 si cunoscut de atunci ca Paradoxul lui Olbers. Pe scurt, daca Universul este static si plin uniform de stele si galaxii, atunci ar trebui ca cerul noptii sa fie la fel de stralucitor ca suprafata unei stele, sa zicem Soarele nostru. Nu este asa pentru ca Universul se dilata, galaxiile se indeparteaza, spune teoria. Numai ca, recent, astrofizicianul german Christophe Vetterich a prezentat o idee noua conform careia exista si alte cauze (decat cele legate de viteza) care pot determina deplasarea luminii observate spre zona rosie. Ceea ce spune el pune la indoiala, indraznet, teoriile sacrosante: acelasi efect de deplasare a luminii spre rosu se poate produce si atunci cind nu se deplaseaza nimic! Poate creste masa particulelor elementare din sistem fara sa existe vreo expansiune!
Teoria lui Christophe Vetterich sustine ca Universul s-a dilatat rapid doar un scurt timp dupa ipotetica Explozie Initiala, pentru ca mai tarziu ea sa inceteze. Logica spune, chiar daca unele calcule matematice o infirma, ca orice explozie scade in intensitate cu timpul, numai Big-Bang-ul face exceptie, crescand. Mai curand, expansiunea s-a oprit in timp, pentru ca apoi sa intervina stagnarea sau chiar contractia, faza in care ne-am afla noi, galaxia noastra, azi. Modelul lui Vetterich nu poate fi confirmat, dar important este ca teorii precum cea a dilatarii Universului nu sunt in afara incertitudinii, ca asemenea teorii sacrosante au o alternativa teoretica.
Galaxii prea batrane
Nici sacrosanta teorie a Big-Bang-ului nu este in afara incertitudinii. De pilda, au fost descoperite ziduri de galaxii a caror varsta intra in contradictie cu varsta estimata pana acum (in toate Enciclopediile lumii) de teoriile cosmologice, si anume cea de 13,7 miliarde de ani (de la Big-Bang)! Cosmologii au estimat ca unele dintre aceste ziduri galactice au luat nastere acum 80-100 de miliarde de ani sau chiar 150 de miliarde de ani! In cazul in care teoria Big-Bang-ului se dovedeste superflua, ar putea aparea o noua teorie a nasterii Universului care sa porneasca mai demult si din care sa lipseasca si teoria dilatarii Universului sau cea a gaurilor negre? Posibil, este.
Pe de alta parte are dreptate si astronomul regal Martin Rees atunci cand spune ca unele dintre cele mai mari mistere ale Cosmosului, precum Bing Bang-ul si chiar al naturii noastre nu ar putea fi dezlegate vreodata. Si asta deoarece efortul ar depasi capacitatea creierului fiintelor umane. Deocamdata avem teorii despre nasterea Universului si dilatarea lui, dar nu avem o teorie valabila a nasterii Pamantului…
Revista Science et vie
