Se pare ca omenirea se indrepta vertiginos spre o iminenta criza a apei, criza care poate angrena o criza a alimentelor, migratii dezlantuite, acutizarea conflictelor existente si aparitia unora noi. In aceste conditii, se impune un scurt istoric al conflictelor legate de rezervele de apa dulce de pe intreaga planeta, precum si o informare legata de situatia actuala si tendintele de viitor. Problema exista, iar numarul oamenilor afectati de ea creste ingrijorator de la o zi la alta.
Miza pentru conflicte
„Apa este petrolul viitorului”, spunea cândva un renumitpolitolog si strateg de talie internationala. Recent, acelasi personaj a revenit asupra expresiei care devenise celebra între timp, cu o serie de clarificari necesare. Aceasta deoarece banala apa a avut, are si va avea o importanta mult mai mare pentru omenire decât a avut vreodata petrolul.
Calitatea si cantitatea rezervelor de apa dulce de pe mapamond afecteaza si va continua sa afecteze stabilitatea tuturor comunitatilor umane. Apa a fost deseori un factor strategic si un subiect de dispute din zorii istoriei pana in prezent.
Apa dulce, vitala pentru agricultura si supravietuirea oricarei fiinte vii, a fost o miza pentru conflicte pe baza economica, etnica si religioasa, dar conflictele au vizat si apele marine, în contextul stabilirii apelor teritoriale detinute de statele cu iesire la mari si oceane.
Cu toate acestea, cele mai acute confruntari vizeaza resursele de apa dulce. Pur si simplu, apele raurilor, izvoarelor, lacurilor, precum si apele subterane sunt vitale si necesare existentei tuturor creaturilor, de la bacterie la elefant. Evident, la fel functioneaza ecuatia apei si in cazul civilizatiei umane. Conform hotararilor Conferintei Internationale asupra Apei si Mediului Ambiant, desfasurata în anul 1992, apa este un element vital pentru viata umana si activitatile aferente.
Din nefericire, nu este o resursa mereu la indemana noastra, mai ales sub presiunea incalzirii globale si a cresterii galopante a populatiei. Mai mult decat atat, unii experti prestigiosi in domeniu, precum dr. Allen Hammond din cadrul World Resource Institute, merg pana intr-acolo incat prognozeaza ca razboaiele viitorului vor avea drept cauza rezervele de apa dulce, iar aceste razboaie vor izbucni mai ales în Orientul Mijlociu.
Astazi, criza apei dulci afecteaza in proportii diferite aproape jumatate din numarul oamenilor de pe Terra, precum si multe ecosisteme ale planetei. Situatia duce la subrezirea stabilitatii comunitatilor umane, precum si la dispute militare.
Pe baza unor studii date publicitatii de forumul United Nations – Global Annual Assesments of Sanitation and Drinking Water, circa 900 milioane oameni nu au acces la surse de apa potabila, iar peste 2,6 miliarde oameni nu au acces la nicio sursa curenta de apa!!!!
Cifrele sunt inca mai triste daca urmarim mortalitatea produsa de lipsa apei si de efectele apei improprii pentru baut si gatit.
Dr. Maria Neria din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii a dat recent publicitatii un raport oficial conform caruia circa 2,2 milioane copii sub varsta de 5 ani mor anual datorita lipsei apei potabile, un numar de victime mai mare decat cel provocat in acelasi interval de timp de catre maladii precum S.I.D.A, malaria si tuberculoza.
Din istoricul luptei pentru apa
Apa a fost miza de conflicte inca din cele mai vechi timpuri. Lipsa ei dintr-o anumita regiune putea duce usor la escaladarea tensiunilor inter-tribale sau etnice. Privind putin in trecut, reiese ca privarea armatelor inamice de apa a fost deseori o tactica stralucita care a inclinat balanta multor batalii si a modelat astfel cursul istoriei.
Prima confruntare in care apa a jucat un rol decisiv s-a petrecut candva intre anii 2450- 2400 i.Hr., în anticul Sumer, cand cursul unor ape de suprafata a fost mutat de regele Urlama din Lagash pentru a-i priva de apa pe vecinii sai din regatul Umma si orasul-cetate Girsu. Regiunea unde aceste conflicte s-au derulat pe parcursul a sute de ani se numeste Gu’edena (Marginea Paradisului) si este situata in sudul Irakului de astazi.
Multe episoade asemanatoare apar in scrierile Vechiului Testament, in istoricul luptei dintre cavalerii cruciati si musulmani, in conflictele dintre gali si romani si nu numai. Conflictele armate si invaziile din perioada Antichitatii si a Evului Mediu abunda in exemple in care fantanile sau alte surse de apa erau otravite sau infestate deliberat, in scopul producerii unor pagube cat mai mari trupelor inamice. Istoria militara a poporului nostru mentioneaza, de asemenea, multe situatii similare in care voievozii români au reusit astfel sa provoace mari pagube armatelor invadatoare.
Sabotarea resurselor de apa dulce a continuat timp de milenii in istoria conflictelor armate, cu unele episoade importante chiar in perioada celui de al doilea Razboi Mondial.Atunci, avioanele din cadrul British Royal Airforce au bombardat în zilele de 16 si 17 martie 1943 barajele de pe raurile Eder, Mohne si Sorpe.
Astfel de inundatii voite, create de om, au fost folosite deseori de partile combatante cu scopul de a opri inaintarea trupelor inamice. In timpul celui de al doilea Razboi Chino-Japonez, liderii Chen Guofu si Ciang Kai-shek au distrus digurile de pe Fluviul Galben, inundând astfel mii de hectare si oprind pe moment inaintarea trupelor Armatei Imperiale Japoneze. La fel, olandezii au inundat deliberat Valea Gelderese în anul 1940, pentru a incetini invazia masinii de razboi germane in Olanda. Germanii s-au folosit la randul lor de inundatii voite, pentru a stopa inaintarea trupelor aliate.
Resursele de apa dulce au fost un motiv suficient de puternic pentru numeroase confruntari de ordin etnic sau religios. Chiar si zvonuri eronate despre otravirea unor fantani au declansat atacuri si crime in masa, fiind precursoarele conflictelor pentru apa din prezent. In momentul in care epidemiile de ciuma au dus în secolul al XIV-lea la moartea a jumatate din populatia Europei, au aparut imediat voci care au acuzat mincinos comunitatile evreiesti de otravirea fantanilor cu ciuma… (fapt absurd din toate punctele de vedere, deoarece Yersinia pestis, bacteria patogena responsabila de epidemiile de ciuma, adusa din Asia in Europa de catre sobolanii sositi pe corabiile negustorilor, nu se transmite prin apa; este transmisa de la sobolan la om prin intepaturile puricilor, iar apoi de la un om la altul prin contact direct sau pe cale respiratorie.) Sute de comunitati ebraice au fost astfel distruse cu violenta, in special în regatele spaniol si portughez, Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana si Provence.
Mai aproape de zilele noastre toate, partile implicate in conflictele care au ravasit fosta Iugoslavie in anii ’90 s-au acuzat reciproc fie de otravirea surselor de apa potabila, fie de lupte pentru ocuparea zonelor cu rauri, lacuri si izvoare.
In timpul revoltelor post-electorale din Nigeria anului 2010, peste 150 de cadavre de cetateni musulmani au fost aruncate in lacuri si fantani cu scopul de a infesta serios apa acestora. In anul 2002, Festus Mogale, presedinte al Botswanei, a fost acuzat de observatori internationali ca a ordonat fortelor armate ale tarii sa se deplaseze in Desertul Kalahari pentru a distruge puturile si fantanile detinute de etnicii bosimani. Presedintele Mogale vroia ca in urma acestor masuri violente bosimanii sa-si paraseasca pamanturile, pentru ca acestea sa fie ocupate de companii multinationale care vroiau sa sape dupa minereuri in zona.
Ce urmeaza ?
In ultimele decenii, disputele legate de apa nu au produs razboaie pe scala globala, dar multe conflicte regionale si razboaie locale au avut apa drept miza sau parte din stratagemele proprii. In Sudan, in decursul unui sangeros si indelungat razboi civil, au fost bombardate sau contaminate sursele de apa din Tina si Khasan Basao, situate în regiunea Darfur.
Pe de alta parte, resursele de apa dulce nu au fost doar tinta conflictelor, ci si cauza acestora, in conditiile actuale in care factori precum poluarea, schimbarile climatice si agricultura intensiva au dus la disparitia sau micsorarea acestor resurse.
In aceste conditii, luptele sunt aproape inevitabile. Spre exemplu, pe data de 4 noiembrie 2005, un numar de 4 persoane au fost ucise, iar 30 ranite în districtul Sriganganagar de langa granita indo-pakistaneza, cu ocazia unor proteste violente care vizau deversari controlate de apa din canalul Indira Gandhi.
Seceta cumplita din perioada 2004-2006, soldata cu moartea a peste 11 milioane oameni în Africa de Est, a dus la aparitia unor stari de razboaie civile in Kenya si Etiopia. Autoritatile celor doua state au fost nevoite sa trimita armata in teritoriu pentru a interveni intre luptele care se desfasurau in jurul puturilor si lacurilor care mai aveau vreo urma de apa.
In alte situatii, raurile si fluviile pot servi drept puternice instrumente politice sau chiar detin valentele unor factori de amenintare si santaj. In multe regiuni ale lumii, unde aceste cursuri de ape separa natiuni, absenta unor tratate transfrontaliere poate duce la diverse tensiuni.
In anul 2009, regimul nord-coreean a decis deschiderea barajului Hwanggdam situat la circa 40 kilometri nord de granita cu Coreea de Sud. Inundatiile create au dus la mari pagube materiale, decesul a 5 persoane si escaladarea tensiunilor dintre cele doua state. Incidentul a suscitat interesul a numerosi analisti politici si militari in privinta folosirii apei drept instrument de santaj sau chiar atac.
Situatia ramane una delicata in multe zone ale globului. Fluviile Tigru si Eufrat care alimenteaza cu apa Irakul izvorasc pe teritoriile Turciei si Siriei, iar controlul debitului si volumului acestor fluvii se face prin barajele din amonte intre care se remarca barajul Atatürk, cel mai mare din salba de 22 baraje construite în Turcia pe aceste fluvii.
O zona de conflicte potentiale ramane sud-estul Asiei, in mod particular pe granitele dintre India, Pakistan si China. Se inregistreaza tensiuni intre India si Pakistan, legate de fluxul raurilor din provinciile Jammu si Kashmir. La fel, fluviul Brahmaputra care izvoraste din China (Tibet) si intra direct in provincia indiana Arunachal Pradesh, a ramas sursa unor conflicte diplomatice serioase.
Totusi, fenomenul de incalzire globala pare a fi cel mai mare pericol la adresa rezervelor de apa dulce. Modelele climatice anticipate de specialisti prevad intensificarea perioadelor de seceta în unele parti ale lumii, odata cu cresterea frecventei inundatiilor in alte regiuni. In plus, aceste estimari se suprapun cu schimbarea distributiei precipitatiilor pe intregul glob.
Topirea calotelor glaciare, care constituie o mare rezerva de apa dulce, va duce la schimbari majore ale temperaturii Oceanului Planetar, cu atat mai mult cu cat salinitatea acestuia si circulatia curentilor marini au fost citate ca factori decisivi in frecventa si intensitatea secetelor regionale.
Valoarea resurselor de apa dulce privite din punct de vedere economic este inestimabila. Excluzând faptul ca viata noastra depinde direct de ele, resursele naturale de apa dulce influenteaza hotarator unele activitati importante precum agricultura, pescuitul, transporturile si turismul.
Dupa cum aminteam, apa este mai necesara decat petrolul, tinand cont ca este nevoie de ea in fiecare ramura a industriei, si asta in fiecare zi. Apa va fi în acelasi timp miza si camp de lupta pentru politicile si economia viitorului. In toata lumea, apa va deveni criteriul numarul unu pentru securitatea alimentara si un factor esential pentru supravietuirea oamenilor în viitor.
In aceste conditii, comunitatile umane si chiar natiunile vor atinge limitele rezervelor de apa inainte ca civilizatia actuala sa-si atinga limitele dezvoltarii economice. Intre sute de scenarii ipotetice studiate de futurologi si oameni de stiinta din diverse domenii, se intrevede spectrul unui viitor în care apa este Graal-ul întregii omeniri.
