In anul 1977, NASA a pus in practica un proiect spatial poetic care s-a bucurat de mare atentie a presei vremii, inclusiv in revistele din Romania . Este vorba despre lansarea a doua sonde spatiale denumite Voyager 1 si Voyager 2 care trebuiau sa fie o fantastica aventura dincolo de marginile Sistemului nostru solar. Strabatand inghetatul spatiu cosmic, cele doua mici sonde au iesit din atentia presei, dar revin azi. Sa ne reamintim ce s-a intamplat in 1977. Lansate impreuna in acel an, pentru a se folosi avantajul unei alinieri favorabile a planetelor din acea perioada, sondele Voyager 1 si 2 au avut misiunea oficiala de a studia planetele Jupiter si Saturn.
Misiunea lor ar fi trebuit sa ia sfarsit dupa ce ar fi transmis informatii despre aceste doua planete, dar, considerandu-se ca sondele mai au resurse de energie, s-a hotarat ca ele sunt capabile sa-si continue calatoria spatiala. Pana unde? Pana la capatul Sistemului nostru solar! Unii afirma ca aceasta misiune extrema a fost gandita de la bun inceput, deoarece a existat un element stiintifico-poetic care a precedat lansarea celor doua sonde.
Poezia celor doua discuri de aur
Despre ce este vorba? Elementul poetic care a facut sa curga multa cerneala media, l-a constituit plasarea pe sonde a doua inregistrari fonografice pe discuri din aur care contineau cateva expresii ale culturii si civilizatiei umane. Pe acele discuri de aur erau inregistrate cateva bucati muzicale, mesaje de salut in limbile pamantenilor, sunete si imagini de pe Pamant, dar si niste reprezentari grafice ale omului terrian si mintea lui stralucita. Poezia a constat nu atat in misiunea extrema a sondelor, ci tocmai in acest gest ludic reprezentat de cele doua discuri de aur. Ele au fost concepute de Carl Sagan, un futurolog si realizator de documentare stiintifice pentru televiziune.
Ideea la moda, imbratisata si de Arthur C. Clarke, un alt om de stiinta foarte popular in acei ani, era ca terrienii se vor intalni cu civilizatii extraterestre, undeva pe la granita anilor 2000. Arthur C. Clarke era convins ca in 2001, oamenii vor putea calatori in spatiul interplanetar condusi de computere „umane”, neuronale, asa cum reiesea si din filmul 2001: Odiseea spatiala a lui Stanley Kubrick, din 1968, pe un scenariu scris chiar de el. Asa incat, daca aceste intalniri urmau sa aiba loc in 2001, era bine sa existe si o misiune spatiala care sa poarte mesajul pamantenilor catre civilizatiile necunoscute din Univers.
NASA s-a lasat convinsa de umanista si vizionara idee a celor doi oameni de stiinta, hotarand lansarea celor doua sonde, purtatoare ale unui mesaj terrian de bun-venit. Din pacate, desi a fost un succes mediatic extraordinar, si azi toate enciclopediile lumii reproduc acele doua discuri, singura performanta certa a pamantenilor au ramas misiunile umane circumterestre, nicidecum calatoriile interplanetare, cat despre extraterestri care sa descifreze cele doua discuri de aur pamantene plasate pe Voyager 1 si 2 nici urma! Nici nu are cum sa se intample asa ceva: e ca si cum ai spera ca vreo civilizatie interstelara sa gaseasca in desertul Sahara acel fir de nisip pe care este gravata ecuatia lui Henri Poincare, E = mc2!
A iesit sau n-a iesit?
De cativa ani, analistii de la NASA, anunta ca sonda spatiala Voyager urmeaza sa paraseasca spatiul Sistemului nostru solar. Anul trecut, pe 25 august, NASA a anuntat ca Voyager 1 a devenit primul obiect facut de mana omului care a patruns in asa numitul spatiu interstelar, calatorind „mai departe decat oricine sau orice in istoria Pamantului”. S-a anuntat ca Voyager 2, la randul ei, va ajunge in spatiul interstelar dupa vreo 5-7 ani, cel putin asta crede Donald Gurnett, cercetator si specialist in misiunile Voyager de la Universitatea din Iowa.
Revenind la Voyager 1, se spune ca dupa ce paraseste granita Sistemului solar, va mai trebui sa calatoreasca vreo 40.000 de ani pentru a strabate cei 1,7 ani-lumina pana la o alta stea din constelatia Camelopardalis, denumita AC +79 3888. Dorinte sau realitate? De fapt, mai „traiesc” cele doua sonde? A iesit Voyager 1 din Sistemul solar sau nu? Intrebarea din urma nu e hazardata, pentru ca desi se anunta acest lucru inca de anul trecut, oamenii de stiinta nu au fost atat de convinsi.
Dubiul a stat in picioare pana recent, cand s-a confirmat ceea ce fusese anuntat cu un an in urma. De-abia acum coordonatorul misiunii sondei Voyager, Edward Stone, de la Institutul Tehnologic din California, a confirmat reusita. Care a fost dovada care lipsea anul trecut? Ea a cazut in mainile cercetatorilor de la NASA absolut din intamplare, dupa ce doua explozii solare au expulzat particule incarcare electric in directia lui Voyager 1 in anii 2011 si 2012. Particulele au avut nevoie de 1 an de zile pentru a ajunge la sonda, oferind informatii despre densitatea plasmei in locatia in care se afla sonda Voyager 1.
Dupa spusele NASA, sonda era la aproximativ 21 de miliarde de kilometri de Pamant, dar nu ar fi putut realiza direct aceasta masuratoare pentru ca detectorul sau de plasma nu mai functioneaza de mai bine de 30 de ani. „Practic am primit un cadou norocos din partea Soarelui”, a precizat Stone. Si astfel, proiectate sa functioneze doar un deceniu si jumatate, pana la cele doua planete-gigant din Sistemul nostru solar, cele doua sonde spatiale nu doar ca n-au murit, ci continua sa traiasca si azi, dupa 36 de ani de la lansare si, culmea, avand inca ani buni inainte.
Conform estimarilor, echipa de control al misiunii sustine ca dupa anul 2020 Voyager 1 va trebui sa inceapa sa renunte, unul dupa altul, la instrumentele de la bord, pentru a economisi energia. Si totusi, in jurul anului 2025 sonda isi va epuiza probabil resursele de plutoniu radioactiv, continuand sa rataceasca prin spatiul interstelar fara tinta si fara sa mai poata emite vreun semnal.
Revista Magazin
