Giulgiul din Torino, sau Sfantul Giulgiu, este realizat dintr-o panza de in. Pe aceasta panza este imprimata imaginea corpului unui om care prezinta semne de agresiune fizica si in special de crucificare.
Majoritatea oamenilor sustin ca acesta este giulgiul cu care a fost invelit Iisus. Insa exista si un grup restrans care sustin ca este doar o pictura, probabil realizata cu mult dupa moartea lui Iisus. Giulgiul se afla astazi in catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, Italia.
Controversele legate de acest giulgiu sunt numeroase. Credinciosii crestini afirmand ca este o relicva, si anume lintoliul in care a fost invelit Iisus dupa crucificare, iar oamenii de stiinta si o parte din opinia publica afirma ca este vorba de un artefact.
Indiferent care ar fi adevarul, autenticitatea giulgiului nu modifica cu nimic credinta oamenilor sau dogma crestina.
Dimensiunile giulgiului sunt de 4,36 m lungime si 1,10 m latime. Materialul a fost realizat din fire de in tors manual. Din pricina unui incendiu in anul 1532, materialul a fost deteriorat, prezentand mai multe gauri. In prezent a fost restaurat, fiind peticit.
Prima dovada a existentei acestui giulgiu apare intr-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Istoria giulgiului din Torino este invaluita de mister, provenienta lui nu este nici acum pe deplin elucidata.
Crucificarea era o metoda antica de executie in care erau condamnati oamenii. Erau pusi pe o cruce, li se batea cuie in palme si in picoare si ii lasau atarnati de cruce pana mureau. Termenul de crucificare provine din latina, “crucifixio” insemnand “pus / fixat pe cruce”.
Se foloseau franghii sau cuie pentru legarea celui pedepsit pe cruce. Durata pana cand crucificatul murea incepea de la cateva ore, pana la cateva zile, in functie de metodele folosite sau de sanatatea celui condamnat, moartea survenind in urma unor pierderi mari de sange, soc hipovolemic, infectii, sau din pricina deshidratarii. Era o moarte lenta si dureroasa.
Crucificarea a fost folosita de persi, cartaginezi si de Imperiul Roman, intre secolele VI i.Hr. si IV d.Hr.
In imaginea giulgiului din Torino apare o persoana prezentand urme de violenta fizica si crucificare. Acest procedeu era destul de des folosit , multi oameni pierind crucificati,sansa ca Iisus – cel mai cunoscut personaj crucificat – sa fie cel de pe giulgiu fiind foarte mica. Chiar daca giulgiul ar corespunde acelei perioade, nu demonstreaza identitatea persoanei din imaginea imprimata pe giulgiu.
Istoria giulgiului
Se presupune ca dupa moartea lui Isus, giulgiul a fost dus la Edessa, astazi Urfa, Turcia.
Prin studiile cercetatorului contemporan Averil Cameron, expert in istorie antica si bizantina, s-a reusit conturarea unei mici parti din istoria giulgiului. In secolul al VI-lea, giulgiul ar fi fost descoperit, iar in 994 a fost adus de la Edessa in capitala bizantina, Constantinopol.
Pana in secolul al XII-lea, in Occident nu s-a stiut aproape nimic despre giulgiu. In schimb in Rasarit, mai ales dupa Sinodul al VII-lea Ecumenic (anul 787), inchinarea la Chipul Domnului de pe giulgiu erau mijloace si cai de verificare a credintei.
In jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curtii Bizantine si patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sfanta Maria”, unde pune giulgiul, alte relicve si numeroase alte obiecte considerate sfinte intr-o ladita si le transfera pentru mai multa siguranta in Biserica Manastirii din Vlaherne.
In 1204 cruciatii cuceresc Constantinopolul. Acestia captureaza mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. Printre ele se afla si giulgiul. Ajunge in posesia lui Othon de la Roche acesta trimitandu-l tatalui sau, Donche de la Roche. Astfel, giulgiul ajunge in 1206 la Lirey, Franta, in grija episcopului Amedeo de Besancon, care il depune la Biserica Sfantul Stefan.
Geofferey de Charny cumpara giulgiul cu o suma mare de bani, si-l duce la Trieste. Dupa putina vreme, panza este depusa in biserica Sfantului Hipolit, transportata cu mare grija la Chymy, Belgia.
In 1357 are loc prima prezentare publica a giulgiului in Europa. In 1370 a fost interzisa venerarea imaginii de catre Henri de Poitires sustinand ca este un fals. Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d’Arcis, sustine acelasi lucru intr-o scrisoare din 1389 catre papa Clement al VII-lea, mentionand chiar si numele artistului care pretinde ca a realizat giulgiul.
Totusi, Clement al VII-lea incurajeaza pelerinajele in scopul venerarii giulgiului pentru a obtine venituri pe vanzare de indulgente.
In 1418, giulgiul a fost mutat in Doubs, de catre Humbert de Villersexel, pentru a-l proteja impotriva hotilor. Dupa moartea contelui, sotia sa, Margaret, calatoreste in diverse locuri unde expune giulgiul, in special la Liege si Geneva.
In 1453, ea il vinde in schimbul unui castel din Varambon (Franta). Noul proprietar, Ludovic I de Savoia, il depune la Saint – Chapelle din Chambery.
Din 1471, giulgiul este expus in mai multe orase din Europa. In jurul anului 1500 giulgiul a fost donat casei princiare de Savoia.
In 1578 a fost predat Domului din Torino, ramanand totusi proprietatea familiei de Savoia, pana in 1983 cand a fost predat Vaticanului ,fiind expus la Catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, loc unde se afla si astazi.
Controverse
In urma unor analize cu carbon radioactiv, realizate in 3 laboratoare diferite s-a demonstrat ca panza dateaza din perioada 1260 – 1390. Datarea a fost imediat contestata de majoritatea oamenilor, chiar si din lumea stiintifica, sustinand ca ar fi fost posibil ca materialul sa fie contaminat cu bacterii, putand afecta precizia unui astfel de test.
Dr.Raymond Rogers , un chimist din New Mexico , pe baza unor studii microchimice referitoare la continutul de vanilina, concluzioneaza ca varsta giulgiului ar fi cuprinsa intre 1300 si 3000 de ani. Si Rogers a fost criticat, scepticii sustinand ca studiul sau a fost incomplet si lipsit de consistenta, denaturand analiza stiintifica in favoarea orientarii religioase.
Stim sigur ca panza de in de mari dimensiuni pe care este imprimata imaginea corpului unui om ,numita Giulgiul din Torino , are o vechime estimata la cel putin cateva sute de ani.Barbatul cu barba si par lung din imagine pare a fi suferit rani provocate de rastignire si , in mod cert , sugereaza o asemanare cu trupul lui Iisus .Are semne de-a latul fruntii, provocate, se presupune , de coroana de spini , rani produse prin biciuire si chiar o rana in partea dreapta a pieptului .Iar panza pare patata cu sange.
Ceea ce trezeste suspiciunile expertilor este felul in care a ajuns imaginea barbatului sa fie imprimata pe giulgiu.Pare similar cu un negativ fotografic ,dar asa ceva ar fi fost o realizare cu totul remarcabila ,daca nu chiar imposibila ,in urma cu 2000 de ani .Una dintre teorii sustine ca Leonardo da Vinci avea cunostintele tehnologice necesare pentru a crea o imaginea fotografica si ca , de fapt , imaginea de pe giulgiu este un autoportret fotografic al lui Leonardo insusi .
Un om de stiinta a propus teoria conform careia imaginea ar fi , de fapt, o pictura, afirmand ca a gasit urme de vopsea pe material .Insa argumentele care demonteaza aceasta teorie sugereaza ca este posibil ca vopseaua sa se fi luat de pe picturile care au fost acoperite cu acest giulgiu in incercarea de a le sfinti .Iar altii au infirmat aceasta idee ,sustinand ca nu au gasit urme de pensula pe giulgiu .
O dovada care ar indica falsitatea giulgiului este ca ranile facute de cuie apar in palme ,dupa cum se credea in mod traditional ca fusese rastignit Iisus. Insa dovezile istorice legate de rastigniri demonstreaza ca acest lucru nu ar fi fost fizic posibil: un cui batut in palma nu ar fi putut sustine greutatea corpului – ar fi sfasiat oasele si muschii.Rastignirea era posibila doar daca pironul era trecut prin incheietura mainii ,a carei structura osoasa era suficient de puternica.Daca giulgiul lui Iisus este un fals, s-a bazat pe traditie mai mult decat pe faptele stiintifice.
Chiar daca este un fals bine realizat ,originile giulgiului sunt misterioase .Presupunand ca ar fi fost fabricat in Evul Mediu ,drept cea mai importanta relicva a crestinismului ,precizia imaginii este uimitoare .Si ,oricum, nu se explica petele de sange.Exista o teorie conform careia giulgiul nu este doar lintoliul in care ar fi fost invelit Iisus dupa crucificare ,ci chiar Sfantul Graal .Un alt teoretician al conspiratiilor sugereaza ca barbatul din imaginea imprimata nu este, de fapt, Iisus ,ci unul dintre cavalerii templieri , pazitorii legendari ai Graalului .
Dupa ce a ajuns in Torino, giulgiul a fost de trei ori in pericol de a fi mistuit de foc. A treia oara, in dimineata zilei de 14 aprilie 1997, pompierii ajunsi la fata locului au vazut flacari si fum ce se revarsau din partea superioara a Catedralei din Torino si a Capelei Guarini, care fusese construita pentru a adaposti giulgiul .Pompierul Mario Trematore ,un adevarat erou, s-a folosit de un baros pentru a sparge sticla blindata care proteja relicva si a dus-o intr-un loc sigur.
Giulgiul a scapat neatins, dar catedrala si capela renascentista, proiectata de arhitectul Guarino Guarini, au suferit pagube importante. Raportul oficial a indicat o defectiune electrica drept cauza a incendiului, dar o sursa neoficiala a dezvaluit o conspiratie anticatolica menita sa distruga giulgiul. Aceasta ipoteza ar coincide cu o noua perioada de atacuri impotriva Bisericii Romano-Catolice, initiate de forte reactionare protestante. In mod cert, distrugerea giulgiului ar fi dat nastere la dezbinari pe scara larga in sanul comunitatilor romano-catolice din lumea intreaga. Haosul care ar fi urmat le-ar fi oferit factiunilor rivale ocazia perfecta de a lansa un atac.
Biserica baptista a respins oficial Giulgiul din Torino, considerandu-l un fals. Baptistii fac referire la cercetari stiintifice recente care incercau sa dateze bucata de material. Insa, desi studiile arata ca giugiul ar putea data din Evul Mediu, nu au reusit sa stabileasca o data exacta, nici sa explice imaginea care a atras faima giulgiului.
