Într-un mod similar calendarelor Maya, în traditiile vedica si tibetana exista sisteme de masurare a timpului deosebit de complexe, cu care au fost realizate de asemenea predictii impresionante.
Aceste sisteme sunt axate pe cunostinte deosebit de avansate despre ciclicitatile energetice naturale sau ciclicitatile cosmice care surprind peste masura cunoasterea stiintifica actuala, care în multe cazuri abia daca a descoperit recent notiunile respective.
Unele dintre cunostintele sacre ale sistemului vedic al ritmurilor universale (Svara Yoga) sau ale sistemului tibetan al Rotii Timpului (Kalachakra) sau ale tratatelor hinduse Kanjur si Tanjur sunt înca si în zilele noastre departe de a fi cunoscute si întelese pe deplin.
Doi savanti de prestigiu, Michael Cremo si Michael Thompson, despre a caror lucrare, Forbidden Archeology, am mentionat si in alte articole , spuneau ca au gasit o foarte importanta sursa de informatii în textele sanscrite vedice numite „Purana-e”, care afirma ca au existat cicluri de civilizatie pe Pamânt înca de acum milioane de ani.
Ca si traditia Maya, traditiile orientale afirma ca omenirea parcurge în mod ciclic anumite „vârste” ale evolutiei si decaderii, forma de civilizatie pe care o traim în pezent fiind doar una dintre nenumaratele care au existat înaintea acesteia.
Acest model al vârstelor omenirii este în opinia mai multor cercetatori cât se poate de plauzibil prin prisma unor descoperiri care indica faptul ca planeta Pamânt si întregul sistem solar traverseaza în mod ciclic zone ale spatiului cosmic ce au frecvente de vibratie energetica net diferite.
Un astfel de exemplu îl constituie chiar intrarea, în prezent, a planetei noastre în zona Centurii Fotonice pentru o perioada estimata la mai multe mii de ani, ceea ce – conform anumitor parametri stabiliti stiintific – va avea o influenta neta de ridicare a frecventei energetice de vibratie în întreaga lumea vie a Terrei, inclusiv în domeniul constiintei umane.
Cele patru vârste ciclice pe care traditia vedica le consemneaza sunt în ordinea descresterii nivelului energetic si de constiinta, urmatoarele: Satya Yuga – vârsta de aur, Dvapara Yuga – vârsta de argint,Treta Yuga – vârsta de bronz si Kali Yuga – supranumita si vârsta de fier, a maximei decadente spirituale si a celui mai scazut nivel energetic.
Conform traditiei orientale, umanitatea se afla în prezent exact la trecerea de la Kali Yuga spre Satya Yuga, într-o etapa de profunde transformari si trezire spirituala.
Durata unui ciclu complet al celor patru vârste este de aproximativ 26.000 de ani, fiind evidenta corelatia cu durata unei revolutii complete a sistemului nostru solar în jurul centrului galaxiei. Cronologia orientala consemneaza de mii de ani faptul ca aceste vârste sunt integrate la rândul lor în ciclicitati cosmice din ce în ce mai mari, mergând pâna la perioadele ce descriu faptul ca Universul însusi are în mod ciclic o perioada în care realizeaza o miscare de expansiune (emanatie) si respectiv o perioada de miscare de contractie (resorbtie), asa cum de altfel afirma si teoria moderna a Big Bang-ului.
Studiind mai îndeaproape traditiile orientale, mai multi savanti prestigiosi au fost uimiti de corespondentele extraordinare care exista între aceasta straveche cunoastere si rezultatele stiintelor moderne de avangarda.
De exemplu, Fritjof Capra, laureat al Premiului Nobel, arata în lucrarea sa „Taofizica” faptul ca „Cea mai importanta caracteristica a viziunii spirituale orientale – aproape ca am putea spune ca este vorba despre esenta ei – este constiinta Unitatii si interelationarii dintre toate lucrurile si fenomenele, experienta ca toate fenomenele lumii sunt manifestari ale unei Unitati fundamentale. Toate lucrurile sunt vazute ca parti interdependente si inseparabile ale acestui Tot cosmic, ca manifestari diferite ale aceleiasi realitati ultime. În mod analogic, teoria cuantica arata ca nu putem descompune lumea în unitati independente de existenta. Pe masura ce mergem în adâncimea materiei, natura ne arata ca nu exista caramizi de baza, izolate, ci totul ne apare ca o retea complicata de raporturi între diferitele parti ale Întregului.” (Fritjof Capra, The Tao of Physics).
Constiinta Unitatii precum si constientizarea reflectarii holografice a acestei Unitati în absolut toate nivelurile realitatii este omniprezenta în traditia spirituala orientala. Acest caracter holografic al realitatii, certificat de descoperirile moderne ale fizicii cuantice, a fost exprimat sintetic de stiinta esoterica orientala prin principiul „Partea este în Tot, iar Totul este în Parte”.
Ca o aplicatie a acestui principiu esential, este cunoscut de mii de ani în medicina orientala faptul ca toate organele corpului se reflecta în mai multe moduri la nivelul fiecarui organ în parte. În presopunctura, de exemplu, se stie foarte exact faptul ca printr-un gen special de masaj realizat asupra anumitor puncte situate la nivelul talpilor, palmelor, lobilor urechilor etc, se poate stimula sau inhiba activitatea organelor corpului corespondente acelor puncte. Stiinta medicinii orientale, numita „stiinta vietii” (ayurveda) se afla în posesia unor taine deosebit de complexe si eficiente, pe care medicina asa-zis moderna este înca extrem de departe de a le descoperi.
Cunoasterea detaliata a unor realitati subtile ce tin de meridianele si focarele energetice, de punctele de acupunctura, de puterile paranormale, precum si de multe alte aspecte care constituiau în trecut discipline riguroase, indica fara niciun dubiu ca filonul din care provin toate acestea nu era doar unul subiectiv ori imaginar, ci unul extrem de concret, precis si având toate criteriile unei stiinte fata de care stiinta actuala este în multe situatii abia pe punctul de a o întrezari.
Revenind acum la textele orientale, se poate constata ca un alt aspect surprinzator pe care îl întâlnim sunt numeroasele referiri la anumite tehnologii foarte concrete si deosebit de avansate.
Exista asemenea texte indiene ce contin uimitoare povestiri despre vehicule metalice zburatoare (vimana), capabile de performante extraordinare. Desi la prima vedere aceste descrieri ar putea parea simple figuri de stil integrate in contextul epicii indiene, este greu ca la o privire mai atenta sa nu remarcam aspecte care par sa fie mult mai mult decât atât.
În Bhagavad Purana, un text scris în limba sanscrita si vechi de peste 5.000 de ani, în Samarangana Sutra Dhara, sau în texte celebre precum Rig Veda sau Ramayana si mai ales în Vimanika Shastra gasim descrieri detaliate despre avantajele si dezavantajele diferitelor tipuri de aparate zburatoare (vimana), despre modul lor de deplasare ce se realiza uneori direct vertical sau prin miscari în zig-zag, „ca de fluture”, sau despre capacitatile distructive ale vimana-elor în situatii de lupta. Exista texte în care se spune ca asemenea vimana-e, cu o lungime de aproximativ 30 de metri si înaltime de 7 metri, puteau sa produca raze de lumina care pur si simplu dezintegrau tintele asupra carora se focalizau.
Celebra epopee hindusa Mahabharata, a carei vechime este apreciata la peste 7 mii de ani, contine povestiri despre imperiul antic al lui Rama, care se spune ca a existat acum peste 12.000 de ani.
„Cartea a opta” cuprinde urmatorul fragment ce descrie veritabile razboaie aeriene, soldate cu distrugerea a orase întregi: „De la bordul unei puternice vimana, aflata la o mare înaltime, Gurkha a aruncat un singur proiectil asupra cetatii dusmanilor, apoi un fum stralucitor de zece mii de ori mai luminos decât Soarele s-a ridicat având o incandescenta insuportabila. Apa clocotea, animalele mureau, iar dusmanii erau secerati. Pârjolul cuprindea arborii care se pravaleau în sir ca într-o padure cuprinsa de flacari. Cadavrele celor cazuti se chircisera într-atât din cauza caldurii, încât nici nu mai aratau a oameni. Niciodata pâna atunci nu se vazuse si nu se auzise de o arma atât de înspaimântatoare.” Este destul de usor sa remarcam aici o posibila asemanare cu descrierea unei explozii atomice …
Atât în India cât si în multe alte teritorii au fost descoperite urme evidente de radioactivitate.
În Desertul Sin, situat la frontiera dintre India si Pakistan, când la sfârsitul anilor 1940 arheologii britanici, indieni si pakistanezi au început excavatiile în stravechile orase Mohenjo-Daro, Harrapa si Kot-Diji, au fost descoperite roci topite (vitrificate), asemanatoare sticlei, pe o arie de aproximativ 45 de metri. Analizele au demonstrat ca aceste roci topite (numite tectite) au suferit cu mii de ani în urma puternice bombardamente atomice la temperaturi extrem de înalte de 5-6.000 grade Celsius…
La Mohenjo-Daro a fost descoperit si un strat gros de sticla verde, rezultat al topirii lutului la o tempertaura extrem de înalta. Este util sa mentionam faptul ca atunci când prima bomba atomica „moderna” a explodat în New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat în sticla verde.
Si în alte zone din India au fost descoperite indicii care atesta existenta în vremuri foarte îndepartate a unor explozii de mare magnitudine. Un astfel de exemplu îl constituie o zona situata între Gange si Muntii Rajmahal, unde exista înca ramasitele unei asezari ce prezinta dezolanta imagine a unor case având peretii si fundatiile unite în conglomerate vitrificate.
Într-o alta zona, la aproximativ 10 km de Jodhpur, se înregistrau numeroase cazuri de cancer, avorturi spontane si nasteri de copii cu malformatii. Cauza pe care au evidentiat-o cercetarile era un nivel de radioactivitate atât de ridicat, încât autoritatile au fost nevoite sa interzica accesul în zona.
În anul 1968, conform revistei Life Shandiar, în Irak (fostul Sumer) s-a descoperit un schelet de copil cu o vechime de cca 45 de mii de ani care prezenta indicii clare de iradiere radioactiva cu izotopi de plumb si cobalt. În Liban au fost descoperite tectite vechi de mii de ani ce emiteau înca izotopi radioactivi de aluminiu. Au fost de asemenea descoperite ruine vitrificate si radioactive în Australia, Franta, Turcia, India, Chile, Africa de Sud, Iran si Irak.
Un alt exemplu îl consitutie renumita Death Valley din California (SUA), unde înca mai exista ruinele unui oras stravechi, care pare sa fi fost distrus de o catastrofa teribila. Cladirile de piatra par sa fi fost darâmate de un suflu extrem de puternic, nisipul s-a vitrificat, rocile s-au transformat în tectite, iar pe unele ziduri, într-un mod straniu, s-au imprimat ciudate siluete de fum.
De mentionat ca odata cu exploziile atomice de la Hiroshima si Nagasaki, au putut fi constatate fenomene asemanatoare de vaporizare a unor trupuri umane de catre suflul urias al exploziei si imprimarea siluetelor lor pe ziduri. De asemenea este semnificativ faptul ca în zona Death Valley nu exista vulcani si nici nu s-au descoperit urme de lava, pentru a furniza o explicatie a distrugerii printr-un eventual fenomen vulcanic. În Death Valley nu exista nici astazi vreo forma de viata.
Si în Biblie exista pasaje care sugereaza în mod clar desfasurarea unor asemenea evenimente devastatoare. De exemplu este descrisa foarte sugestiv distrugerea oraselor Sodoma si Gomora, într-un mod similar efectelor bombelor atomice cunoscute astazi.
Biblia spune ca Dumnezeu a pedepsit cele doua cetati slobozind asupra lor o ploaie de pucioasa si foc, care a distrus nu numai asezarile, ci si toate împrejurimile lor, pe toti locuitorii cetatilor si toate plantele tinutului aceluia. Textul biblic mentioneaza de asemenea ca femeia lui Lot, care a privit înapoi, s-a prefacut în stâlp de sare. Arheologii au identificat faptul ca aceste orase au fost situate în preajma Marii Moarte si tocmai de aceea se pare ca nu întâmplator în prezent zona limitrofa a Marii Moarte este un vast desert ce are unele zone cu o radioactivitate surprinzator de mare (de chiar 20 de microroentgeni).
Conform istoricului I.M.Blake (The Palestine Exploration Quarterly), apa din izvoarele de lânga Marea Moarta este contaminata si astazi de substante radioactive. De asemenea, cautând eventuale indicii fizice ale dezastrului descris în Biblie, dr. Melvin Kyle si William Albright au realizat o expeditie arheologica în anul 1924 în zona Marii Moarte.
Facând diferite sapaturi, au descoperit sub un strat foarte vechi de cenusa un strat de sare care se întinde pe o lungime de 10 km si are o grosime în unele locuri de 50 cm, descoperire care confirma într-un mod foarte semnificativ ipoteza conform careia descrierea biblica este de fapt corelata cu o explozie atomica antica.
Chiar în apropiere de Marea Moarta, la Qumran, au fost descoperite începând cu anul 1947 o serie de manuscrise ce au devenit apoi celebre, estimate la o vechime de cca 4.000 de ani. Specialistii au atribuit aceste texte profetilor biblici Moise, Abraham, Enoh si Lameh.
Fiind descifrate relativ recent (la sfârsitul anilor `60), din fericire aceste texte nu au fost adaptate si cenzurate (asa cum s-a petrecut cu Noul Testament). Tocmai din aceasta cauza, ceea ce este descris în ele prezinta o importanta deosebita pentru cunoasterea istoriei omenirii. În unul dintre aceste texte, numit „Geneza” se specifica: „Oamenii au venit din cer si alti oameni au fost luati de pe Pamânt si dusi în cer. Oamenii veniti din cer au ramas mult timp pe pamânt.”
Într-un alt text, „Întâia carte a lui Moise”, se spune: „Fiii lui Dumnezeu, vazând ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii. În vremea aceasta s-au ivit pe pamânt uriasii, acestia sunt vestitii viteji din vechime.”
În „Cartea lui Enoh” este descrisa sosirea pe Pamânt a unui grup de „220 de îngeri veniti din cer”, care îi învata pe oameni agricultura, metalurgia si astronomia.
Ei s-au casatorit cu femei de pe pamânt. Enoh relateaza în acest text cum el însusi a fost ridicat la cer si a ramas acolo timp de 300 de ani!
Acolo l-a întâlnit pe conducatorul fiilor lui Dumnezeu, care le-a spus slujitorilor sai: „Învatati-l pe acest tânar limba noastra, iar apoi învatati-l sa scrie”. Astfel el a început sa scrie carti.
În „Vedenia lui Isaia” am putea spune ca se face referire chiar la efectele relativitatii timpului. Astfel, descrierea arata ca ridicat la cer de catre un înger, Isaia îsi da seama ca zboara „mai iute ca gândul”, iar dupa întoarcerea pe pamânt întreaba „Pentru ce asa curând? Numai doua ceasuri am stat cu tine aici.” Totusi îngerul îi raspunde „Nu doua ceasuri ai stat, ci 32 de ani.” Desigur, faptul ca aceste texte mentioneaza despre fiinte pe care le denumesc „îngeri” sau „zei” nu înseamna în nici un caz ca îngerii veritabili sau Dumnezeu nu ar exista.
Aceste texte apocrife nu au fost incluse în Biblie deoarece nu sunt acceptate de linia canonica oficiala.
Se stie de altfel faptul ca Biblia însasi a fost „periata” destul de amanuntit de catre Conciliul de la Niceea, în anul 318, fiind astfel eliminate toate pasajele pe care acest grup de clerici a considerat ca omul de rând nu trebuie sa le mai cunoasca…
Un alt exemplu de cultura antica ce denota cunoasterea unor date stiintifice surprinzator de avansate este cel al tribului african al dogonilor.
Dogonii sunt un trib izolat din vestul Africii, pe teritoriul republicii Mali. Cel care i-a facut foarte cunoscuti pe dogoni a fost Robert Temple, care în anul 1976 a publicat cartea Misterul lui Sirius.
Robert Temple arata ca punctul central al cultului religios al dogonilor era steaua Sirius, cea mai stralucitoare stea de pe cerul noptii. De altfel, dogonii sustineau ca de acolo au venit stramosii lor, Nommos, care erau pe jumatate om si pe jumatate delfin.
Legendele lor dateaza de cel putin trei milenii si s-au pastrat atât în traditia orala, cât si în numeroase desene si inscriptii.
Aceste legende sunt o uimitoare marturie despre cunostintele astronomice deosebit de avansate pe care le detineau stramosii dogonilor.
Aflam astfel ca stravechii dogoni foloseau patru calendare, realizate dupa ciclurile Soarelui, Lunii, planetei Venus si stelei Sirius. Legendele lor fascinante vorbesc despre cele patru luni ale lui Jupiter, dar si despre inelele lui Saturn, care au fost însa descoperite de omul modern abia dupa inventia telescopului.
Dogonii stiau de câteva mii de ani ca planetele se învârt în jurul Soarelui, ceea ce astronomia noastra moderna a stabilit doar în anul 1543, prin descoperirile lui Nicholas Copernicus.
Un detaliu care a uluit literalmente comunitatea stiintifica este ca vechile lor scrieri care au fost pastrate pâna în zilele noastre atesta cunoasterea detaliata a existentei stelei duble Sirius.
Dupa cum constatau revista Nature si televiziunea britanica, înteleptii tribului spun ca stramosii lor au calculat perioada de rotatie a lui Sirius B în jurul lui Sirius A la valoarea de 50 de ani si ca Sirius B este „mic si greu, facut dintr-un material ce este cel mai greu din Univers”.
Dogonii numesc steaua Sirius B „Po Tolo”, „tolo” însemnând stea, iar „po” are semnificatia de „cel mai mic lucru care exista”.
Aspectul frapant este însa acela ca mica stea Sirius B nu este vizibila cu ochiul liber si a fost descoperita de astronomii americani abia în anul 1950!
Savantii au confirmat de asemenea ca Sirius B se învârte în jurul lui Sirius A într-o perioada de 50 de ani, mai exact în 50,9 ani, iar în anul 2003 radiotelescopul american Hubble a furnizat dovezi certe care atesta faptul ca Sirius B este o stea pitica alba, adica într-adevar unul dintre cele mai grele corpuri ceresti cunoscute: 1 cm³ din materia sa cântareste 50 de tone! Întrebarea este: de unde au stiut toate aceste lucruri dogonii de acum 3.000 de ani?
Conform conceptiei oficiale, toate aceste date atât de precise provin de la comunitati umane aflate în stadiul uneltelor rudimentare si al unei culturi destul de primitive, care doar observau alternanta anotimpurilor pentru a determina perioadele favorabile agriculturii. Totusi, de aici si pâna la alcatuirea unui calendar în functie de rasaritul stelei Sirius – cum este cazul tribului Dogon – este un drum prea lung pentru a putea fi parcurs doar prin preocuparea de a obtine recolte mai bune…
Nu putem decât sa constatam ca si în cazul acestei culturi, cel mai probabil, ceea ce descoperim noi astazi sunt în realitate doar ramasitele unei cunoasteri care provine de la o civilizatie foarte avansata, care a disparut de foarte mult timp.
În prezent, oameni de stiinta de renume precum Nicolai Girov (Rusia), prof. Andrew Thomas (USA), arheologul Leo Forbenius (Germania) sau dr. Paul Le Cour si prof. Georges Barbarin (Franta) prezinta multiple argumente de ordin arheologic, artistic, ritualic si chiar initiatic în sprijinul teoriei conform careia mayasii, unele populatii incase si egiptenii sunt de fapt descendenti unei civilizatii originare comune.
Cercetatorul Auguste Le Plongeon a constatat prin studii comparative ca scrierea egipteana este extrem de asemanatoare cu cea mayasa, el identificând chiar 13 semne de scriere absolut identice. Dr. Bertoni a remarcat ca indienii din Paraguay (guarani) au si ei caractere de scriere foarte apropiate de cele egiptene. De asemenea, studiile comparative ale stiintelor astronomice, ale realizarilor arhitecturale si ale conceptiilor religioase au aratat ca exista similaritati frapante între culturile si civilizatiile egipteana, sumeriana si mayasa.
O asemenea similaritate frapanta poate fi identificata în aspectul marii statui a „Omului Barbos – Zeul creator Viracocha”, plasata în locul central din grupul tuturor raselor reprezentate în piata templului Sunken din Tiahuanaco.
Înfatisarea zeului Viracocha nu are nimic în comun cu cea a nativilor amerindieni, ci este surprinzator de asemanatoare cu cea întâlnita în reprezentarile sumeriene.
În plus, la Tiahuanaco a fost descoperit si faimosul vas „Fuente Magna”, care prezinta pe suprafata sa înscrisuri cuneiforme si hieroglifice în limba sumeriana. Sa ne amintim de asemenea si o alta identitate, mentionata anterior, si anume ca perimetrul bazei piramidei de la Teotihuacan este egal cu perimetrul bazei Marii Piramide din Egipt…
De altfel în foarte multe surse folclorice si populare de pe tot cuprinsul lumii gasim în cadrul miturilor si legendelor numeroase elemente de ordin epic si chiar lingvistic care indica faptul ca foarte multe dintre acestea au o origine comuna.
Exista peste tot în lume basme a caror asemanare este atât de mare, încât simpla coincidenta este foarte putin probabila.
Marele ezoterist si om de cultura francez Rene Guenon considera ca în realitate basmele sunt ca un fel de remanente sau depozitare ale traditiilor esoterice disparute. Mai multi initiati si ezoteristi au aratat ca pentru un cunoscator transpare foarte clar faptul ca basmele si miturile din întreaga lume sunt pline de elemente initiatice comune, al caror simbolism a fost uitat, folclorul nefiind în realitate o „creatie populara” produsa spontan de masa poporului, ci mai degraba un fel de memorie colectiva care contine radacina si supravietuirea tuturor formelor simbolice provenite dintr-o Traditie Primordiala.
Corelatiile semnificative care s-ar mai putea face sunt deosebit de numeroase, ceea ce sugereaza într-un mod din ce în ce mai evident originea comuna a multora dintre aceste culturi si civilizatii.
Este interesant sa mentionam ca recent a fost descoperita o contributie noua, foarte importanta, la aceste date stiintifice legate de dogoni, egipteni si sumerieni, realizata de un specialist în limbajele de programare IT, Laird Scranton. El a publicat o carte, intitulata „Întelesuri ascunse: Un studiu al simbolurilor fundamentale ale civilizatiei”.
Laird Scranton a folosit diferite programe de calculator pentru a cerceta în ce masura sunt corelate simbolurile civilizatiilor antice ale Sumerului, Egiptului si ale dogonilor. Scranton a descoperit ca exista practic aceleasi idei în aceste mitologii paralele, fiecare etapa din cosmogonia dogona avându-si paralela sau echivalentul în cosmologia egipteana.
Chiar si simbolurile pe care le-au folosit pentru fiecare etapa a creatiei sunt în mod evident aproape identice, atât de asemanatoare, încât nu se pune problema unei coincidente.
În mod surprinzator, aceste aspecte se pot extrapola si la simbolurile fundamentale ale altor traditii stravechi ale umanitatii din America de Sud, Africa, India, China etc. Mai mult, simbolurile folosite sunt extrem de asemanatoare cu cele pe care le folosesc savantii moderni atunci când descriu cosmologia moderna (de exemplu mecanica cuantica). Pâna si diagramele pe care Stephen Hawking si ceilalti savanti în domeniul fizicii cuantice le-au folosit pentru a ilustra norul de electroni sau etapele din teoria stringurilor au corespuns cu simbolurile folosite de aceste culturi antice.
Laird Scranton afirma: „Sunt de-a dreptul impresionat de cei care au dezvoltat aceste simboluri, oricine ar fi fost, pentru ca au folosit un set de simboluri foarte stabil si usor de înteles. Acest set de simboluri poate fi aplicat simultan pe trei niveluri de semnificatii: nivelul exterior al povestirii de suprafata, dar si alte doua niveluri mult mai profunde si uimitoare, cel al structurii materiei si cel al structurii reproducerii si geneticii.”
Spre exemplu, Scranton arata ca în mitologia egipteana exista o afirmatie în „Misterul Hermopolitan” în care se afirma ca „Sunt UNUL care devine DOI, care devine PATRU, care devine OPT. Dupa care sunt din nou UNU”.
Se poate observa aici ca aceasta are de fapt o corelatie semnificativa cu un proces elementar ce tine de partea genetica a reproducerii umane, care consta în diviziunea celulara meiotica, cu formarea de patru celule feminine sau masculine (gameti), care apoi se combina în opt celule care formeaza zigotul, care la rândul sau, în urma dezvoltarii, formeaza din nou un întreg, adica o fiinta umana.
Sau, un alt exemplu: în intriga de suprafata a mitologiei dogonilor se folosesc în mod repetat formulari ca „serpuiri spiralate”, „vase de lut” sau „serpi”. Desi nu i-a venit la început sa creada aceasta si chiar s-a opus unei asemenea idei, Scranton a fost nevoit sa accepte, în urma unor deductii cât se poate de concrete si obiective, faptul ca toate aceste simboluri pe care le considera primitive reprezinta de fapt corelatii absolut evidente cu idei foarte avansate din mecanica cuantica si teoria stringurilor.
Astfel, Laird Scranton arata ca a fost uimit sa descopere în termenii mitologici ai dogonilor trimiteri foarte evidente la dualitatea unda/particula, adica la dualitatea fundamentala a materiei. De asemenea, modul în care este reprezentat simbolul pentru mama tuturor zeilor, „Neith”, este în mod surprinzator acelasi cu diagrama care descrie faptul ca stringul cuantic poate fi considerat sursa materiei.
Exista trei asemenea reprezentari foarte precise pentru a scrie numele „Neith” si care sunt identice cu diagrame ale teoriei stringurilor referitoare la modul cum se creeaza materia. „Multe dintre realitatile stiintifice reflectate de mitul creatiei la dogoni sunt de o natura atât de avansata, încât ar fi lipsit de sens sa sugeram ca au luat nastere odata cu civilizatiile aparute în Sumer si Egipt. Prin urmare, aceste cunostinte nu pot fi decât ramasitele unei stiinte avansate, de la o cultura anterioara.”, scrie Laird Scranton în cartea sa.
Asa cum arata egiptologul american John Anthony West, care a colaborat cu Laird Scranton în cercetarile sale, aceste simboluri de o geniala simplitate contin într-o forma codata adevarate forme de matematici superioare, ele reprezentând astfel o extraordinara esentializare a realitatii foarte profunde. Dincolo de aceste semnificatii stiintifice ele au însa si vaste semnificatii mistice, filosofice si spirituale, care sunt la fel de importante, daca nu chiar mai importante decât cele stiintifice.
În timp ce stiinta actuala este arida, lipsita de emotie, consistenta si constiinta, se poate spune ca în vechime, stiintele sacre integrau sau unificau într-un tot unitar religia, filosofia, arta si stiinta.
Chiar daca aceste stiinte ne mai sunt acum doar partial cunoscute, exista deja semnalmente clare ale faptului ca ele sunt pe punctul de a fi redescoperite. Desi pentru marea masa a omenirii toate acestea au cazut în cea mai mare parte în uitare, întreaga cunoastere a ramas intacta.
Modul în care au fost structurate si pastrate face ca aceste vechi stiinte spirituale sa poata renaste în plina forta atunci când anumite conditii se vor fi împlinit. Si – dupa cum am vazut ca sustin si vechile texte – poate ca destul de curând vom descoperi si ca de fapt fiintele foarte evoluate de odinioara nu au plecat niciodata cu adevarat.
