El Dorado, o legenda sau un fapt real?
Un posibil „Pol al aurului mondial” este Tara Condorilor, actuala Columbie. Amerindienii facând parte din etnia Chichas aveau periodic o sarbatoare ciudata, desfasurata în preajma miraculosului lac Guatavita, în timpul careia preotul (vraciul) oficiant aparea în fata multumii îmbracat în aur. Era celebrul El Hombre Dorado. Pe ce se baza aceasta ceremonie în care metalul galben era folosit cu atâta generozitate? Acest mister au vrut sa-l afle nesatiosii conchistadori, dar se pare ca au esuat.
Sperante spulberate
Mitul El Dorado – denumire care a început sa fie data unui ipotetic imperiu amerindian, si nu unei simple localitati – s-a nascut atât din datele reale furnizate de bastinasi si partial constatate de invadatorii europeni ai Noului Continent, cât si din disperare.
Contextul istoric al descoperirii Americii fusese unul favorabil raspândirii unor astfel de zvonuri. Regatul spaniol era aproape secatuit de îndelungatele lupte pentru alungarea musulmanilor din tara (Reconchista), iar una din misiunile (promisiunile) lui Columb a fost si aceea a aducerii unor bogatii inimaginabile Coroanei spaniole. Astfel, începând din veacul al XVI-lea si pâna în secolul XX, asa-numitul imperiu El Dorado a fost cautat cu o fervoare uriasa. Nenumarate expeditii spaniole (si nu numai) s-au orientat initial dupa spusele cronicarului Gonzalo Fernandez de Oviedo.
Conform relatarilor acestuia, o veche traditie a indienilor Chichas amintea de „depozitarea” unor cantitati inestimabile de obiecte din aur în lacul Guatavita, ca mijloc de adorare a unui zeu ancestral. Seful religios al comunitatii respective, „cacicul”, se învesmânta cu praf de aur si se scufunda o data pe an în mijlocul lacului, pretinzând ca astfel comunica cu divinitatea si „verifica” existenta comorilor în adâncuri…
Evident, în zona respectiva ar fi trebuit sa existe mine de aur. Unde? La aceasta întrebare au încercat sa raspunda expeditiile sângeroase ale europenilor, a caror arie de desfasurare s-a extins din Venezuela si pâna în Peru. Nici o etnie amerindiana gasita în cale si macelarita n-a divulgat secretul „Imperiului de aur”. Cu toate acestea, împotriva unei realitati dezamagitoare, legendele înfloreau. Chiar si marele explorator englez Sir Walter Raleigh a propagat cu înflacarare acest mit (în secolul XVIII).
O ipoteza verificata
O data cu evolutia stiintifica si tehnologica a metodelor de cautare a metalelor pretioase, lacul Guatavita, cel în jurul caruia s-au conturat atâtea sperante (dupa ce cercetatorii au ajuns la concluzia ca El Dorado nu exista), a fost „atacat” cu mijloacele cele mai eficiente.
Pomparea apelor si dragarea, operatiuni începute la sfârsitul secolului XIX, s-au încheiat definitiv în anul 1912. Nu a fost gasit nici un obiect de aur care sa confirme existenta unui tezaur incomensurabil. Astfel, în acel an 1912 se încheia (oficial) cautarea presupusei comori, care debutase în 1540. Mai mult, geologii columbieni au legat mitul omului de aur de un incident petrecut, probabil, la începutul mileniului I d.Hr., si anume caderea unui meteorit impresionant în apele acelui lac.
Bastinasii acelor vremuri pusesera fenomenul pe seama unui zeu al Soarelui, care daduse astfel un avertisment sever asupra bunastarii localnicilor. În aceste circumstante, a fost fireasca nasterea unei legende legate de acea divinitate celesta, care nu putea fi înduplecata decât cu un ceremonial având în centrul sau metalul cel mai pretios. Cu toate acestea, toate popoarele amerindiene dispuneau de cantitati apreciabile de aur…
Revista Magazin
