Pana de curand, despre instalarea decesului cerebral specialistii aveau o teorie aproape unanim acceptata: in momentele dinaintea mortii inima joaca rolul principal. Incetarea batailor inimii duce la oprirea circulatiei sangvine, iar creierul si celelalte organe mor in succesiune rapida, in lipsa oxigenului. Un studiu recent lanseaza o idee care vine sa contrazica aceasta teorie.
Publicat intr-un numar recent al revistei Proceedings of the National Academic of Sciences (PNAS), noul studiu pune sub semnul intrebarii practica medicala actuala afirmand ca in clipele dinaintea mortii, creierul indeplineste un rol mai important decat inima, dupa cum transmite Lively Scene preluat de Agerpres. Experientele efectuate pe cobai de o echipa de cercetatori au urmarit activitatea cardiaca si pe cea cerebrala in momentele de dinaintea mortii rozatoarelor, din cauza lipsei de oxigen.
Ei au descoperit ca, in acele momente, creierul transmite o furtuna de semnale chimice spre inima. Dupa ce au blocat transmiterea acestor semnale de la creier spre inima, cercetatorii au observat ca soarecii au supravietuit un timp mai indelungat. Facand analogia cu oamenii, cercetatorii au presupus ca ar fi posibila cresterea sanselor de supravietuire ale unui pacient prin stoparea semnalelor transmise de creier spre inima. „In mod natural, oamenii s-au concentrat asupra inimii, gandindu-se ca, daca salveaza inima, vor salva si creierul”, sustine co-autoarea acestui studiu, Jimo Borjigin, neurolog la Scoala de Medicina din cadrul Universitatii din Michigan. Echipa ei a descoperit ceva surprinzator: „Trebuie oprita comunicarea chimica dintre creier si inima pentru a putea salva inima”, a subliniat ea, adaugand ca aceasta descoperire „este contrara aproape oricarei practici medicale de urgenta”.
In fiecare an, peste 400.000 de americani sufera un stop cardiac. Chiar daca primesc un tratament medical imediat, rata de supravietuire este de aproximativ 10%, spune un studiu publicat de American Heart Association. Atunci cand o persoana sufera un stop cardiac, ea isi pierde cunostinta si nu mai prezinta semne vitale, dar, cu toate acestea, creierul continua sa fie activ.
Intr-un studiu anterior, publicat de PNAS in 2013, Borjigin si colegii sai au descoperit ca in timp ce inima moare, este inundata de semnale transmise de creier, probabil intr-o incercare disperata de a o salva. Aceasta furtuna de semnale chimice ar putea fi responsabila pentru experientele relatate de unii oameni care si-au revenit din moarte clinica. In cadrul experientelor, cercetatorii au indus starea de stop cardiac unor soareci, fie dupa ce i-au introdus intr-un mediu bogat in dioxid de carbon, or administrandu-le o injectie letala.
Oamenii de stiinta au studiat activitatea cerebrala a animalelor prin intermediul electroencefalografiei si, respectiv, activitatea cardiaca prin intermediul ecocardiografiei, in momentele dinaintea mortii. Echipa a examinat si substantele chimice prezente in inima si creierul rozatoarelor. S-a remarcat initial ca rata batailor inimii soarecilor a scazut rapid, dar apoi, imediat, activitatea lor cerebrala a devenit puternic sincronizata cu activitatea cardiaca. Echipa de cercetatori a folosit o noua tehnica pe care a dezvoltat-o pentru a masura rata cardiaca, bataie cu bataie. In timp ce creierul si inima rozatoarelor erau sincronizate, s-a observat sinteza a peste o duzina de substante neurochimice, asa cum este dopamina care produce o senzatie de placere, si noradrenalina, un neurotransmitator al sistemului nervos simpatic, care produce senzatia de alerta.
Aceasta furtuna chimica declansata de creier atunci cand inima se opreste ar putea fi explicatia pentru care oamenii ce si-au revenit din moarte clinica au povestit ca au trecut prin niste experiente „mai reale decat realitatea”. Din pacate nu exista marturii ale cobailor, dar in cazul lor s-a observat ca activitatea creierului si a inimii a ramas sincronizata pana in momentul in care inima a intrat in stare de fibrilatie ventriculara, in care camerele inferioare ale inimii nu se mai contracta corespunzator, iar inima nu mai pompeaza sange. In momentul in care a fost blocat acest flux de substante chimice de la creier spre inima, prin sectionarea maduvei spinarii cobailor, animalele au intrat mult mai tarziu in starea de fibrilatie ventriculara, rezistand de trei ori mai mult decat soarecii a caror maduva nu a fost sectionata. „Intrebarea de 1 milion de dolari este daca si corpul uman se comporta la fel”, a comentat Jimo Borjigin. Pentru un raspuns edificator, cercetatorii ar trebui sa gaseasca o modalitate prin care sa se poata intrerupe legatura dintre inima si creier, desigur fara a sectiona coloana pacientilor. Daca s-ar rezolva aceasta problema, medicii ar putea avea la dispozitie mai mult timp pentru a incerca sa salveze viata pacientilor aflati in stop cardiac.
Cum functioneaza creierul
Sa nu ne facem prea multe iluzii, totusi. Creierul este cel mai complex organ de care dispune corpul uman, atat prin arhitectura sa, cat si prin functionare. Este Unitatea Centrala a unui computer, microprocesorul unui computer actual, numai ca de miliarde de ori mai complex. Fara instructiunile transmise de creier, niciun alt organ uman nu ar putea functiona. Creierul este hardware, ADN este software, ca sa folosim notiuni specifice IT.
Pana la o intelegere profunda a creierului va mai trece ceva vreme, daca ne gandim numai la faptul ca, de pilda, programul de operare Windows nu a putut fi deocamdata „spart”, fiind sigilat de creatorii lui. Si Windows nu este creierul uman! Dar cercetatorii inca incearca, elaborand teorii. Astfel, creierul ar functiona ca internetul, cel putin asta sustine un studiu elaborat de cercetatori de la University of Southern California, publicat recent in aceeasi revista americana „Proceedings of the National Academy of Sciences”, dupa cum relateaza Agerpres.
„Scoarta cerebrala este ca un internet in miniatura, cu nenumarate retele locale care se conecteaza la retele regionale mai mari si, in ultima instanta, cu coloana vertebrala a internetului”, explica Larry Swanson, unul dintre autorii studiului. Experientele au fost efectuate tot pe soareci.
In cazul lor, stratul cel mai profund al scoartei cerebrale este constituit din doua retele locale: una care dirijeaza vazul si procesul de invatare si o alta care se ocupa de functiile corpului si regleaza functiile organelor si muschii. Stratul exterior al scoartei este format din inca doua retele: una pentru miros si alta care da sens informatiilor ce provin de la celelalte trei retele. Aceste lucruri dovedesc faptul ca anumite fluxuri de informatii sunt „integrate” genetic in creier, a afirmat Larry Swanson. Observatia este interesanta, dar sa nu uitam ca ideea computerului s-a inspirat dupa activitatea creierului, si nu invers. Asadar, corect spus ar fi ca internetul este un fel de creier superficial si nu invers!
Pe de alta parte, un specialist de la Indiana University, Olaf Sporns, a analizat conexiunile neuronale si a ajuns la concluzia ca, pe langa „retelele locale mentionate” deja, s-au identificat si „noduri”, centre de trafic neuronal de importanta vitala, puternic interconectate, care asigura legatura dintre diferitele retele locale. Unele studii au demonstrat ca, daca aceste „noduri” sunt afectate, pot aparea boli neurodegenerative si epilepsia. Se spera ca, in viitor, baza de date referitoare la creierul soarecilor sa fie folosita in analizarea creierului uman. Totodata, echipa isi propune sa extinda actuala „harta” a conexiunilor neuronale, de la scoarta cerebrala, la intregul sistem nervos. Ca sa facem legatura cu titlul articolului, om muri si om vedea cum vor sta lucrurile in viitor.
Revista Magazin
