Arheologie extrema in Vestul Chinei

Arheologie extrema in Vestul Chinei

Spre sfarsitul secolului al IX-lea au aparut cateva legende si relatari legate de Marele Vest Chinez in care sunt evocate cetatile construite intre secolele al II-lea si al VI-lea d.Hr., despre care am vorbit, caravane care au disparut in timpul unor naprasnice furtuni de nisip, despre fantome ale negustorilor, pelerinilor care bantuie zone din Drumul Matasii. Aceste povestiri au aprins imaginatia si curiozitatea arheologilor, a oamenilor de stiinta, a exploratorilor, aventurierilor.

arheologie extrema in vestul Chinei

 Timp de trei decenii, sapte tari s-au implicat intr-o competitie a cercetarilor arheologice, nelipsita de rivalitati, conflicte, careia China i-a pus capat interzicand accesul pe teritoriul tarii – incepand cu anul 1920 – acestor „diavoli straini”. Cele mai perseverente tari au fost Anglia si Rusia imperiala, in cautare de obiecte din aur si de marfuri de pret. Au pus la punct diverse strategii pentru a controla Asia Centrala in care au infiltrat numerosi spioni, agenti ai armatei deghizati in pelerini budisti. Au cartografiat regiunile necunoscute, obiectivele strategice. Printre spionii rusi figurau si oamenii de stiinta: geologi, botanisti, zoologi… Unii dintre ei nu scapa prilejul de a achizitiona diverse obiecte vechi.

 In 1880 un colectionar englez cumpara de la un traficant de obiecte furate 51 de manuscrise din scoarta de copac cu inscriptii in limba sanscrita, manuscrise datand din secolul al V-lea, prima dovada care atesta existenta unei civilizatii budiste, in desertul Taklamakan. In acea vreme, arheologii rusi, englezi, francezi erau implicati in explorarea unor situri din Grecia, Egipt, Mesopotamia. „Far West”-ul chinez nu parea atractiv in absenta unor informatii care sa ateste comori arheologice. Pe de alta parte, mediul era ostil. Temperaturi foarte ridicate in timpul verii, furtuni de nisip, frigul intepator al iernii, drumuri necunoscute frecventate de banditi care ucideau cu sange rece, hanuri in care colcaiau insecte, in special purici, meniuri neatractive, pe baza de orez si grasime de oaie. Pentru un gentleman (arheolog) cu camasa scrobita de la British Museum era prea de tot. Si totusi…

arheologie extrema in vestul Chinei.jpgorase interzise

 Desertul Taklamakan va fi explorat in premiera de o echipa de arheologi occidentali in 1895, condusa de geograful englez Sven Hedin. In ianuarie 1896, Hedin descopera, ingropate in nisip, ruinele a doua cetati, la nord de Khotan. In cea de-a doua expeditie, din 1899, aceeasi echipa scoate la lumina ruinele unor case cu gradini in care erau cultivati pruni si caisi, drumuri pietruite, diverse infrastructuri rudimentare. Povestea celor doua misiuni va constitui obiectul unei carti, „Adevarata Asia”, care va face furori in Occidentul european. Hedin nu se va mai intoarce in Asia, dar isi va continua explorarile in alte tari. Nu se va mai intoarce pentru ca ultima expeditie, din care a scapat ca prin minune de moarte, a fost infernala. Iata ce s-a intamplat:

 In 1895 se indeparteaza de Kashgar impreuna cu camarazii sai, un ghid islamic, doua ajutoare si 8 camile. La un moment dat a observat ca oamenii sai nu au umplut burdufurile cu apa la ultimul put. Lucru bizar – probabil se imbatasera – dar oricum si el era vinovat pentru ca nu verificase daca s-a facut aprovizionarea. Au urmat 5 zile de drum pe canicula, fara o picatura de apa. Hedin face imprudenta de a-si stinge setea cumplita cu alcool. Cade lat si cateva ore ramane paralizat. Doi dintre camarazi, si ei disperati, beau urina de camila si… decedeaza.

 Animalele se sting una dupa alta. In timpul zilei, supravietuitorii dormeau sub nisip si noaptea se deplasau, cu mari eforturi, ajungand la raul Khotan. Sunt preluati si oblojiti de ciobani. Dupa ce se reface, Hedin se intoarce in Europa.

In secolul al XIX-lea si in prima parte a secolului XX, continua expeditiile occidentalilor in desertul Taklamakan, bogat in antichitati, transportate in Europa. Expeditii pe care autoritatile chineze le interzic in anul 1930. In anul 1900, Aurel Stein, ungur de origine si cetatean englez, va conduce o expeditie in Taklamakan, dupa ce a studiat hartile publicate de Hedin in cartea sa „Trough Asia”. Echipa de exploratori se aventureaza in Turkestan, infruntand furtunile de nisip, temperaturile extreme, necrutatoare, care o afecteaza dramatic; extenuare maxima, maladii, cangrene in urma carora membri ai expeditiei isi pierd degete… Un infern! Dar nu cedeaza! Isi mobilizeaza fortele fizice si psihice si efectueaza sapaturi in ruinele cetatilor din regiune, in cadrul a trei expeditii.

1

 In 1907 se indreapta spre Dunhuaung si exploreaza pesterile din Mogao. Intalnesc un preot taoist care ii indruma spre o pestera in care se aflau depozitate mii de manuscrise vechi de peste 1.000 de ani. O pestera stiuta doar de el pe care o stapanea. Dupa indelungi negocieri acesta le vinde 7.000 de manuscrise si lucrari xilografice pentru derizoria suma de 130 de lire sterline. Stein le expediaza in 27 de cufere, in Anglia. Lingvistii britanici vor avea nevoie de jumatate de veac pentru a descifra textele din pergamentele care se desfasurau pe o lungime de… 32 kilometri! Printre acestea se afla, xilografiat, cel mai vechi manuscris imprimat cunoscut din aceasta regiune.

 Cu siguranta, numeroase comori se aflau tainuite in aceasta parte a Chinei. Numai ca mai toti arheologii englezi erau cantonati in Egipt, in special in Angkor. O oportunitate de care vor profita arheologii francezi, care, dupa un an se lanseaza in cursa antichitatilor chinezesti. Unul dintre exploratori va fi tanarul Paul Pelliot, expert in sinologie si poliglot (cunostea 12 limbi si vorbea perfect chineza), care, impreuna cu o echipa de arheologi din Mogao examineaza manuscrise pastrate in pesteri de preoti. Intra in posesia a mii de manuscrise din care selectioneaza 6.500 si le trimite, discret, in Franta.

 Si germanul von Le Coq, insotit de echipa sa, fost negustor de vin, atras de arheologie, exploreaza in cadrul a 4 misiuni aceasta regiune, intrand in posesia unor fresce murale, desprinse cu migala de localnici (tarani) tocmiti, a numeroase statui care cantareau 34 tone! si a peste 40.000 de manuscrise care vor ajunge la Berlin.

 Comori inestimabile! Si-ar fi insusit si o serie de statui de mari dimensiuni din stuc, expuse intemperiilor, nisipului coroziv al furtunilor, dar erau imposibil de transportat. Pentru a ajunge cu aceste comori la corabii, exploratorii occidentali au recurs la diverse stratageme: le transportau noaptea iar ziua le camuflau; trimiteau iscoade, mituiau in stanga si in dreapta, cand era cazul, pentru a nu fi prinsi si acuzati de jaf sau de trafic ilegal. Au beneficiat insa si de dispretul administratiilor fata de budism. E greu de inchipuit, totusi, cum au reusit exploratorii, aventurierii, jefuitorii sa ajunga la tarm cu aceste cantitati uriase de opere de arta, manuscrise, monede etc. parcurgand distante foarte lungi. Incepand cu 1920, traficul va fi combatut. Un deceniu mai tarziu, odata cu infiintarea Consiliului national pentru salvarea antichitatilor, exploratorii straini nu vor mai putea patrunde in China. Aici puteti urmari un documentar despre Drumul Matasii prin desertul Taklamakan: Calatorind prin desert.