Tablitele de la Tartaria in lumina noilor descoperiri arheologice

Daca vorbim numai despre Europa, civilizatia din Valea Dunarii este cea mai veche civilizatie cunoscuta. Ea a existat pe parcursul a doua mii de ani, intre 5500 si 3500 i.Hr., undeva in zona Balcanilor, acoperind o suprafata vasta, cuprinsa intre ceea ce este azi nordul Greciei pana in Slovacia (de la sud la nord) si Croatia pana in Romania (de la vest la est). Un savant german, Harald Haarmann, sustine ca in aceasta zona s-a nascut si cea mai veche scriere din lume.

Au existat multe civilizatii de-a lungul istoriei, unele mai dezvoltate decat altele, dar doar cateva au lasat in urma lor si o scriere. Nici despre civilizatia din Valea Dunarii n-am fi stiut multe daca ea nu ar fi avut scrierea proprie si dovada acestui lucru sunt celebrele tablite de la Tartaria in Romania. Descoperite intr-o perioada tulbure a istoriei tarii noastre, tablitele au fost scoase la lumina in vara anului 1961 de arheologul Nicolae Vlassa. Aflat in localitatea Tartaria Gura Luncii (judetul Alba) pentru sapaturi, el descopera un mormant stravechi care, la prima vedere, nu prezenta nimic iesit din comun, numai ca, dupa excavarea osemintelor si a diverselor obiecte, Vlassa gaseste si trei tablite de lut neobisnuite.

 O descoperire epocala care arunca o lumina noua chiar asupra istoriei stravechi a stramosilor nostri. Tablitele au fost datate in jurul anului 5500 i.Hr., iar simbolurile gravate in lut, potrivit lingvistului german Harald Haarmann apartin unei limbi vechi, care inca nu a fost descifrata, si sunt cea mai veche scriere din lume. Si alti cercetatori sustin ca insiruirea de simboluri reprezinta cea mai veche scriere descoperita vreodata, ea fiind anterioara celei sumeriene din Mesopotamia si chiar a tablitei Dispilio, care a fost datata ca fiind din anul 5260 i.Hr. Alti arheologi cred ca aceasta scriere reprezinta doar o serie de figuri si simboluri geometrice. Aceste semne, care sunt denumite simbolurile Vinca, au fost gasite in mai multe situri arheologice, de-a lungul regiunilor din Valea Dunarii, ele fiind inscrise pe ceramica, figurine si pe alte artefacte de lut din acea perioada. Implicatiile acestor descoperiri sunt imense, nu doar pentru ca demonstreaza ca civilizatia din Valea Dunarii a precedat toate civilizatiile cunoscute astazi, dar si pentru ca vorbesc si despre originile stramosilor nostri care au trait pe aceste locuri, inaintea sosirii invadatorilor de diferite neamuri, cum scrie si Valentin Dimitriuc in cartea Intamplari cu istoria nationala. In plus, dovada tablitelor este completata de mii de artfecate care au fost descoperite in zona.

 La apogeu, civilizatia din Valea Dunarii a jucat un rol important in sud-estul Europei, nu doar prin dezvoltarea unui sistem de scriere, a unei arhitecturi moderne, dar si prin dezvoltarea unor abilitati, precum torsul, tesutul, prelucrarea pieilor, confectionarea unor articole de imbracaminte, dar si obiecte din lemn prelucrat, lut si piatra, inventand chiar si roata. O civilizatie cu o puternica structura economica, religioasa si sociala.

Sursa de controverse

 De peste 50 de ani, tablitele de la Tartaria suscita o serie de controverse. Cercetatori straini, ca David Whipp, Boris Perlov sau Iovan Todorovici, sunt de parere ca simbolurile care apar pe artefacte prezinta prima scriere a lumii, iar Marija Gimbutas era de parere ca inscrisurile gasite pe tablite fac parte din ceea ce numea „vechea scriere europeana”.

 Sa amintim ca descoperirile de la Tartaria fac parte dintr-o cultura neolitica mult mai vasta, numita Vinca, care s-a dezvoltat intre anii 5500 si 4500 i.Hr. pe teritoriul de astazi al Serbiei, Romaniei, Ungariei, Bulgariei si Greciei. La acea vreme era cea mai evoluata societate tribala de pe continent. Initial, arheologi sarbi si romani au presupus ca tablitele nu sunt mai vechi de 2700 i.Hr., dar pentru ca nu au putut fi datate cu carbon datorita compozitiei lor, ele au fost datate prin asocierea cu ramasitele umane descoperite in acelasi loc. Astfel vechimea tablitelor de la Tartaria este impinsa la incredibila data de 5300 i.Hr., in conditiile in care primele scrieri mesopotamiene dateaza din anii 3500-3300 i.Hr., anuland teoria conform careia tablitele de la Tartaria ar fi fost aduse aici in urma contactelor comerciale cu sumerienii. Totusi, parerea conform careia acestea ar prezenta prima scriere din lume nu este unanima. Unii le denigreaza in totalitate sustinand ca sunt doar niste mazgalituri fara sens sau ca ele sunt copiate dupa civilizatia sumeriana mai avansata, desi decalajul intre cele doua culturi este de un mileniu!

 Aceeasi ignoranta naste reactii virulente si atunci cand se dovedeste ca leaganul civilizatiei nu s-ar afla pe Tigru si Eufrat, ci pe Dunare. Dovada este oferita de cultura Cucuteni. Existenta ei a luat prin surprindere intreaga comunitate arheologica mondiala care ignora faptul ca o astfel de cultura complexa s-a dezvoltat in spatiul carpato-danubian, desi primele artefacte fusesera gasite acum mai bine de 100 de ani. S-a admis, intr-un final, ca stravechea cultura Cucuteni implinea aproape toate criteriile de a fi considerata prima civilizatie adevarata a lumii, chiar cu cateva sute de ani inainte de Sumer sau Egipt, cu exceptia unuia singur: lipsa unui sistem de scris. Iata cum tablitele de la Tartaria pun verdictul pe care multi cercetatori s-au codit sa-l dea.

 Din momentul in care au fost descoperite, cele trei artefacte stravechi se afla in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. Comentariile si controversele au depasit insa zidurile acestui lacas de cultura.  Arheologul Horia Ciugudean vorbeste despre importanta locului descoperirii: „Sesizand importanta sitului, Constantin Daicoviciu a inclus cercetarea sistematica a statiunii in programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj. Conducerea sapaturilor a fost incredintata cercetatorului Kurt Horedt, care a efectuat aici doua campanii de sapaturi, in august 1942 si septembrie 1943.”

 Sapaturile au fost sistate pentru ca ulterior, peste doua decenii, sa fie reluate de Nicolae Vlasa, doctorand al profesorului Horedt. Vlasa s-a dovedit mai mult decat inspirat in alegerea locului sapaturii sale, deoarece avea sa descopere aici celebrele placute de lut, cunoscute azi in intreaga lume. Cele trei tablite de lut cu semne pictografice vechi de peste sapte milenii, despre care unii specialisti, mai ales straini, sustin ca ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, ridica, la peste o jumatate de secol de la gasirea lor, numeroase semne de intrebare si controverse, dupa cum relateaza si Agerpres.

 Daca unii istorici, straini cu deosebire, fascinati de enigma tablitelor de la Tartaria, sunt de parere ca inceputurile scrierii trebuie cautate in spatiul danubian, anuland astfel varianta ca „civilizatia incepe de la Sumer”, exista si altii care s-au indoit autenticitatea celor trei placute, intrigati atat de modul in care a fost facuta descoperirea, dar si de faptul ca Nicolae Vlasa, cel care coordona sapaturile arheologice din sit, nu a oferit prea multe detalii legate de aceasta si nu s-ar fi aflat la Tartaria in momentul descoperii placutelor.

 Arheologul Horia Ciugudean, care, in 1989, a participat la sapaturi de control la Tartaria, sustine ca Vlassa, pe care l-a cunoscut personal ca student, „era un om de o mare eruditie, extrem de bine cotat intre specialistii romani, care nu ar fi avut de ce sa recurga la ceea ce speculeaza unii sau altii”. Ramane intrebarea, un semn de indoiala: de ce nu au fost descoperite mai multe artefacte asemanatoare placutelor de la Tartaria pe teritoriul Transilvaniei? „Faptul ca sunt atat de putine indica tocmai ca era un sistem (de scriere) care de-abia incepea sa se infiripe si el nu a ajuns pana la a se articula un sistem de scriere. Din acest punct de vedere, sa spunem, sunt undeva la mijloc, intre cei sceptici si pesimisti si intre cei prea optimisti, poate, care vorbesc de o scriere propriu-zisa, ajunsa la maturitate”, declara, pentru Agerpres, Horia Ciugudean, unul din cei mai avizati specialisti in ceea ce priveste placutele de la Tartaria. „Oricum, insa, faptul ca asemenea semne simbolice, asemenea pictograme apar si pe vasele civilizatiei in care au fost descoperite e o dovada ca nu avem de a face cu un accident, e un proces care incepuse sa evolueze”, mai spune arheologul albaiulian.

 Scoase dintr-o groapa, probabil cu destinatie ritualica, placutele, dar si alte obiecte cultice, necuratate si spalate pe santier, nu au atras imediat atentia cercetatorului Vlassa. De-abia cand au fost aduse la Cluj, unde au fost curatate, „Vlasa a intuit caracterul exceptional al acestor trei placute si a incercat sa gaseasca asemanarile cu o serie de descoperiri din zona Orientului Mijlociu, din zona Mesopotamiei, fapt care, evident, a starnit o apriga disputa stiintifica in lumea romaneasca a arheologiei, o disputa care nu s-a incheiat atunci si care, in anumite privinte, continua pana astazi”. Potrivit lui Horia Ciugudean, caracterul senzational al acestei descoperiri a fost, in prima faza, determinat nu atat de faptul ca tablitele purtau urmele unei scrieri primitive, cat de faptul ca ele erau considerate dovada unor legaturi directe cu lumea Orientului.

 Si in cazul vechimii acestor placute au existat controverse, mai ales legate de datare. Cat de vechi erau, carei culturi apartineau? „Nu trebuie sa uitam ca, la data respectiva, metoda Carbon14, metoda de datare absoluta, era de-abia la inceputuri (…) si de aceea aceasta paralela pe care Vlassa a facut-o a permis sa se construiasca o intreaga teorie despre contemporaneitatea civilizatiilor din momentul respectiv din Transilvania si cele din zona mesopotamiana. Cand, la o distanta de cateva decenii, s-au facut datari cu Carbon14 pe un fragment de craniu provenit din aceasta groapa de la Tartaria, surpriza a fost cu atat mai mare cu cat ele au indicat o varsta mult mai mare, deci o vechime mai mare a descoperirilor din Transilvania fata de cele din Orient, respectiv in jurul anului 5.000 i.Hr. Asta ar insemna cam sapte milenii in total, vechimea lor”, este de parere Horia Ciugudean.

 In privinta datarii craniilor, lucrurile sunt in regula, dar datarea cu carbon a placutelor de lut nu s-a putut face dintr-un motiv foarte simplu: fiind din lut, material anorganic, ele nu permit, spre deosebire de materialele organice, o asemenea datare! Pentru a mai demitiza o speculatie, arheologul a mai precizat ca „Vlassa se afla pe santier atunci cand au fost descoperite placutele, dar ca nu era exact in locul in care au fost gasite in momentul ridicarii pieselor din groapa”.

 In privinta semnelor imprimate pe placutele de la Tartaria, Horia Ciugudean este de parere ca, dupa cum a documentat si Vlasa, apoi si alti cercetatori dupa el, aceste semne care apar pe tablitele de la Tartaria nu sunt, de fapt, un unicat in cadrul civilizatiei neolitice de tip Turdas. Exista sute de asemenea semne, e adevarat nu grupate, ci apar izolat, de obicei pe vase din ceramica, semne pe care, insa, nu le regasim cu o asemenea frecventa in alte civilizatii contemporane de la sud sau de la rasarit de Carpati sau din Europa centrala.

Dar poate fi negata descoperirea de la Tartaria?

 Unii specialisti au adoptat aceasta atitudine, in vreme ce altii, nu. „Nu exista motive foarte intemeiate, la ora actuala, sa negam aceasta descoperire. Modul cum o interpretam este, desigur, pana la un punct, subiectiv, dar descoperirile si cercetarile din ultima perioada au dovedit ca aceasta civilizatie de tip Turdas, inrudita cu Vinca din Banat, era o civilizatie extem de infloritoare, o civilizatie avansata pentru acea perioada. Noile sapaturi prilejuite de autostrada (Orastie-Sibiu – n.r.) la situl de la Turdas (judetul Hunedoara – n.r.) au relevat o suprafata si un sistem de amenajare de fortificatii cu totul neobisnuit si nebanuit pana acum. Tartaria nu este in sine o asezare singulara pe aceasta zona a vaii Muresului, se leaga de Turdas, dar si de asezari din zona Alba Iuliei”, a mentionat Horia Ciugudean.

 Arheologul a apreciat ca s-ar putea sa asistam in perioada urmatoare la o serie de descoperiri extrem de interesante in situl neolitic dintre Limba si Oarda, de langa Alba Iulia, similar celor de la Tartaria si Turdas”. Si sanse exista, deoarece, asa cum aflam de la arheologul albaiulian, sapaturile au fost reluate la Tartaria in urma cu cinci ani, de catre Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Muzeul National Brukenthal si Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.