Cateva teorii fanteziste despre evolutia omului

Descoperireaa fosilelor din pestera Naledi din Africa de Sud, care ar fi apartinut „Omului Naledi” cum l-a categorisit antropologul Lee Berger, prilejuieste revistei National Geographic, care a si sponsorizat cercetarile, alcatuirea unui clasament al teoriilor eronate in ceea ce priveste evolutia omului pe Pamant.

Fiintele umane sunt cel mai fabulos univers creat pentru a purta viata. De la alcatuirea organelor care compun organismul, cu unitatea centrala numita creier, pana la aparatul de reproductie fara de care viata nu ar exista. Cine este designerul acestui incomensurabil univers este o intrebare ramasa deocamdata fara raspuns, desi ea persista de mai bine de 5.000 de ani. Descoperirea fosilelor umane din pestera Naledi a facut ca o intrebare veche din secolul trecut sa fie acum repusa pe tapet: cum a evoluat omul de la Homo erectus, la omul modern? De-a lungul timpului au aparut tot felul de raspunsuri cristalizate in teorii, dar, in lumina noilor descoperiri, se dovedesc a fi fost false, dupa cum argumenteaza Mark Strauss in National Geographic din luna septembrie.

 Uneltele ne-au ridicat.

Producerea uneltelor ar fi cea care ar fi facut omul unic pe Pamant, scria intr-un articol din 1944 antropologul Kenneth Oakley, si asta pentru ca maimutele folosesc obiectele gasite drept unelte. Ideea apare si la inceputul filmului din 1968, 2001: Odiseea spatiala, al lui Stanley Kubrick. Doar prelucrarea lemnelor si a rocilor pentru a fi folosite in diferite scopuri este considerata o activitate umana constienta. De aceea, la inceputul anilor 1960, Louis Leakey atribuia inceputul fabricarii uneltelor si al umanitatii unei specii descoperite de el, pe care a numit-o Homo habilis, un hominid indemanatic care ar fi trait in Africa de Est in urma cu aproximativ 2,8 milioane de ani.

 Teoria s-a dovedit eronata cand Jane Goodall, dar si alti cercetatori, au demonstrat ca si cimpanzeii de azi prelucreaza bete pentru a fi folosite in diferite indeletniciri, cum ar fi prinderea insectelor din musuroaie. Observatia este corecta, dar poate avea, spunem noi, o posibila explicatie, care ar putea deveni teorie, la randul ei:  indemanarea maimutelor de azi ar putea fi atribuita faptului ca maimutele de azi nu sunt „stramosii oamenilor”, ci sunt chiar fosti oameni prinsi intr-un proces de involutie pe scara istoriei Pamantului! Sa nu uitam ca un topor primitiv descoperit intr-un sit arheologic din Israel are o vechime apreciata la 790.000 de ani, fiind confectionat de Homo erectus, iar cea mai veche unealta de piatra are o vechime de 3,3 milioane de ani!

 Omoram ca sa supravietuim.

Daca ne luam dupa antropologul Raymond Dart, stramosii nostri se diferentiau de primate prin faptul ca erau vanatori fara mila: „ei prindeau creaturile prin mijloace violente, le bateau pana le omorau, rupeau in bucati corpurile, dezmembrau membrele pentru a se hrani cu carnea si beau sangele pentru a-si potoli setea”. Pare cam socanta aceasta descriere, dar dupa carnagiul produs de al Doilea Razboi Mondial, articolul lui Dart din 1953 care a lansat teoria „maimutei ucigase”, pentru a explica evolutia omului,  a atins niste corzi sensibile. Dar poate ca propensiunea ucigasa a omului este un simplu instinct animalic, prezent la majoritatea pradatorilor.

 Impartim mancarea.

Teoria maimutei ucigase a fost abandonata destul de repede, pentru a face loc in ani 1960 unei alte teorii: maimuta hippie. Ea se datoreaza antropologului Glynn Isaac si se bazeaza pe observatiile lui conform carora exista dovezi ca trupurile unor animale omorate intr-un loc au fost transportate in alte locuri unde carnea, se presupune, a fost mancata si cu alti membri ai comunitatii primitive. Dupa aceasta teorie, impartirea hranei inseamna o impartire a informatiei legate de locul in care a fost gasita hrana, cum a fost obtinuta, in ce fel etc, asta ducand intr-un final la dezvolarea limbajului precum si a altor comportamente sociale umane.

 Vanatoarea ne-a intarit.

Vanarea animalelor pentru a supravietui a facut ceva mai mult decat sa inspire cooperarea intre indivizi, sustineau antropologii Sherwood Washburn si C. S. Lancaster intr-un articol din 1968. „Intr-un sens foarte real, intelectul nostru, interesele, emotiile si viata sociala de baza, toate sunt produse evolutioniste ale succesului adaptarii la vanatoare”, scriau cercetatorii, adaugand ca creierul nostru mai mare, de exemplu, s-a dezvoltat din nevoia de a inmagazina mai multa informatie despre locul de vanatoare, a tipurilor de animale, a organizarii vanatorii. Vanatoarea se presupune ca a condus la o diviziune a muncii intre sexe, cu femei care faceau doar activitati de preparare a vanatului.

 Hrana, sex, monogamie.

Un punct crucial in evolutia omului, conform teoriei publicata in 1981 de C. Owen Lovejoy, a fost aparitia monogamiei in urma cu sase milioane de ani. Pana atunci, brutalii masculi alpha care isi alungau concurentii, detineau monopolul sexului, in vreme ce femelele monogame favorizau masculii care erau adaptati sa faca rost de mancare si sa ajute la cresterea progeniturilor. „Stramosii nostri, scria Lovejoy, au inceput sa mearga pe doua picioare pentru a-si elibera mainile, folosite acum pentru cararea hranei acasa”. 

 Prepararea hranei.

Creierele mari sunt infometate, spun specialistii; materia gri are nevoie de 20 de ori mai multa energie decat muschii. Unii cercetatori spun ca omul n-ar fi putut evolua daca s-ar fi hranit vegetarian, dimpotriva, creierul nostru a crescut atunci cand omul a inceput sa manance carne, o sursa bogata in proteine si grasime, acum doua-trei milioane de ani. Iar antropologul Richard Wrangham merge mai departe, afirmand ca odata ce stramosii nostri au inventat prepararea carnii, un comportament uman unic, care ne deosebeste de maimutele primitive, facand-o mai usor de digerat, acestia au avut nevoie de mai putina energie pentru mestecarea carnii, surplusul fiind folosit pentru dezvoltarea creierului.

 De asemenea, creierul s-a dezvoltat si o data cu prepararea alimentelor carbohidrate, pentru ca o enzima din saliva, numita amilaza, ajuta la transformarea carbohidratelor in glucoza de care are nevoie creierul. Geneticianul britanic Mark G. Thomas a observat ca ADN nostru contine mai multe copii ale genei care produce amilaza, sugerand ca aceasta a ajutat la dezvoltarea exploziva a creierului uman al stramosului nostru.

 Mersul pe doua picioare.

Ei da, aceasta teorie pare rascruce fundamentala in evolutia omului. Homo erectus era biped, o situatie care a insemnat enorm pentru dezvoltarea ulterioara a diverselor indeletniciri, simturi si a creierului. Dar, asa sa fie? Sustinatorii „ipotezei savanei” cred ca schimbarile climatice au condus la aceasta adaptare. Africa devenind mai uscata acum trei milioane de ani, padurile s-au restrans, iar savana a devenit peisajul dominant. Acest lucru a ajutat primatele sa se ridice pe doua picioare pentru a vedea pradatorii dincolo de inaltimea ierbii si sa se deplaseze mai usor prin peisajul intins si deschis in cautarea surselor de hrana si de apa. Toate bune si frumoase cu aceasta teorie, numai ca in 2009 a fost descoperit Ardipithecus ramidus, un hominid care a trait in urma cu 4,4 milioane de ani in ceea ce azi este Etiopia, iar regiunea era umeda si impadurita. Si cu toate acestea, „Ardi” era biped!

 Teorii, teorii, teorii.

Poate ca toate aceste teorii sunt doar ipoteze cu o oarecare latura literara, in care imaginatia se sprijina pe dovezi circumstantiale, imposibil de demonstrat. Pana la urma, umanitatea nu poate fi explicata printr-o singura insusire. Ea poate fi rodul unei explicatii mai ample, coroborative sau, poate fi explicata printr-o teorie unificatoare care nu a fost inca emisa. De ce n-ar fi evolutia omului ciclica? Adica: omul modern sa fi existat distinct de maimute, in urma unui Design Suprem, cu sute de milioane de ani in urma, involuand si re-evoluand de mai multe ori pana azi? Putem spune, astfel, ca omul este stramosul maimutelor si nu invers?

Revista Magazin