Când cucereau un teritoriu, primul lucru pe care-l faceau legionarii romani erau castrele, podurile si soselele, adica un sistem defensiv eficient si drumuri pe care sa poata circula armata si apoi negustorii, colonistii, functionarii si marfurile, adica tot ce era necesar consolidarii stapanirii romane asupra unei noi provincii.
Romanii au facut un mare pod peste Dunare în anul 105 si au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord facând drum imperial, un drum de piatra care avea intre 6 si 10 metri latime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legati cu mortar, piatra sparta marunt, pietris sau nisip cu graunte mare, apoi pavimentul, lespezi slefuite.
Pe margini, borduri solide, din loc în loc,erau brâuri care sa tina drumul strâns, rigole in care sa se scurga apa.
Inginerii prospectau terenul,stiau morfogeodezie si respectau principiile de constructie. La numai doua zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalau.
Apoi au facut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfa sau vicinale. Dar si drumuri private.
În total, în Dacia au facut peste 4.300 de kilometri de drumuri si 25 de poduri în primii ani de ocupatie romana… Au ramas pe o parte a teritoriului actualei Romanii 160 de ani.
Drumurile au fost pentru romani unul dintre cele mai importante mijloace de mentinere a dominatiei lor asupra teritoriilor cucerite.
Multe dintre soselele construite de romani urmau vechile trasee dacice, ale cailor de acces existente anterior cuceririi romane.
Descoperirile arheologice au aratat ca drumurilor le erau alaturate si indicatoare corespunzatoare pentru orientarea drumetilor .
Un „miliarium”, adica o piatra inscriptionata care indica distantele si era asezata intre localitatile Potaissa si Napoca in anul 108, sustine acest lucru.
Printre cele mai importante drumuri contruite de romani era cel din sudul Daciei, care legau Drobeta, in paralel cu Oltul, ajungand pana in zona Bran.
O alta legatura importanta era cea dintre Porolissum si Sarmizegetusa.
Calitatea acestor drumuri atesta existenta unei tehnologii superioare de constructie, la vremea cand erau folositi caii ca mijloc de transport, precum si carutele, sau carele de lupta, insa acestea ar fi putut sustine destul de bine un trafic cu vehicole moderne.
Pentru sosele, romanii puneau peste cele doua straturi placi de piatra foarte bine cimentate intre ele, astfel incât drumurile rezultate erau extraordinar de durabile.
Drumurile romane cele mai importante erau cele imperiale si se ramificau in drumuri mai mici, colaterale, de mai mica importanta.
O importanta retea de drumuri se afla in zona Apusenilor, in regiunile aurifere, si lega zona de azi a Aradului, cu o legatura spre Baia Mare si Satu Mare, tot de Sarmizegetusa, fiind, daca putem spune, un precursor al Autostrazii Transilvania.
Un alt exemplu de drum important ar fi cel care trecea pe sub munte si ajungea in actualul judet Galati, la castrul Barbosi din el, in actuala localitate gorjeana Bengesti – Ciocadia, din el se ramifica Transalpina, drum de pamant care trecea prin Ranca si traversa muntii, ajungand la Alba Iulia.
Pe langa aceste drumuri principale, veritabile autostrazi in lungime totala de peste 700 km, dacii mai aveau tot felul de drumuri (publice, militare, vicinale, private), corespondentele drumurilor nationale, judetene, sau comunale de astazi.
De altfel, multe din drumurile nationale care strabat azi Romania au fost construite urmand traseele dacice si romane, care la 254 d. Hr,insumau o retea toatala de aproximativ 12.000 km si asta numai din cele descoperite pana astazi.
Foarte multe drumuri se continuau si la sud de Dunare, cu legaturi in primul rand cu Roma, tinand cont ca „toate drumurile duc la Roma” dar si spre Macedonia si Grecia.
Drumuri imperiale, drumuri comerciale si drumuri utilitare… Romanii construiau temeinic, pe termen lung.
Primul dintre aceste drumuri, pe care-l vom numi drumul danubian, urma cursul Danubiului, de la Viminacium pâna la varsare.
Construit de Traian, ca via militaris, imediat dupa crearea provinciei de frontiera Moesia, sub acest împarat el avea sa dobândeasca o importanta considerabila pe care si-o va pastra multe secole.
Într-adevar, drumul danubian este unul dintre drumurile cel mai bine atestate în izvoarele istorice, informatiile documentare referitoare la el fiind mai detaliate si mai corecte decât în cazul oricârui altuia, traseul sau putând fi astfel reconstituit aproape în întregime, cu destula precizie.
Fiind o adevarata coloana vertebrala a Moesiilor si a Daciei, prin urmare a teritoriului latinofon din Balcani, acest drum unea între ele importantele centre comerciale si militare de la Istru (Lederata, Dierna, Drobeta, Ratiaria, Oescus, Sucidava, Novae, Durostorum, Axiopolis etc.) din care porneau, ca niste raze, derivatii rutiere spre marginile acestui teritoriu.
Din Lederata, ori de la Taliata (prin Dierna) se putea ajunge la Tibiscum si de aici mai departe spre Apulum si nordul Daciei; tot de la Taliata, dar prin Drobetae si Pelendova, se ajungea la drumul alutan; de la Ratiaria o ramura pornea spre sud, pâna la Naissus, unde facea jonctiunea cu drumul Traciei; de la Oescus si Ad Novas spre nord, peste Istru, se intra pe drumul ce urma cursul Oltului, drumul alutan; pe malul sudic al Danubiului, în continuarea drumului alutan, o importanta artera transversala unea Oescus cu Philippopolis; si mai în aval, un alt drum transversal pornea de la Durostorum si ducea, prin Marcianopolis, spre Anchialus, unde se unea cu drumul pontic; ultimii „afluenti rutieri” importanti sunt cei ce se uneau cu el la Axiopolis (dinspre Tomis) si la Aegyssus (dinspre Ulmetum si Libida, prin centrul Scythiei Minor).

În principalele izvoare in care apare (It.Antonini, Tab.Peut. si Procopius), drumul danubian se continua cu cel pontic, care urma tarmul Pontului Euxin de la gurile Danubiului pâna la Constantinopolis.
Tabula Peutingeriana este o harta a Imperiului Roman care cuprinde reteaua de drumuri si asezari conexe (pana in Persia si India), datata in perioada sec. IV-V d.Hr., cel putin in ultima versiune. Originalul s-a pierdut si avem azi o copie medievala, pastrata la un muzeu din Viena.
A fost un eveniment de rasunet mondial in 2007, atunci cand a fost expusa publicului pentru o singura zi, exemplarul fiind extrem de fragil.
Segmentele 6 si 7 cuprind date despre Dacia, asa ca este de o maxima importanta si pentru noi. Si mai important este faptul ca numeroase asezari de pe reteaua romana de drumuri (cursus publicus) exista si astazi in Romania, dupa cum se poate vedea in proiectul omnesviae.org, aflat inca in lucru.
Drumurile romane nu erau largi. Abia puteau trece doua care unul pe lânga celalalt. Erau însa temeinic lucrate: se aseza întâi un strat gros de bolovani si unul de prundis, legate ambele în ciment. Acel ciment devenea mai tare decât piatra si pâna relativ de curând formula era necunoscuta.

Deasupra acestor straturi se puneau placile de piatra, de dimensiuni mari, bine legate între ele si care faceau bloc cu temelia pe care erau asezate.
Trainicia acestor minuni tehnice se poate observa în mai multe zone care au fost sub ascultarea Romei, unele din Italia fiind utilzate si azi, dupa doua milenii.
În prezent, în vocabularul limbii române exista cuvântul pamant, provenit din latinescul pavimentum, fapt ce ilustreaza importanta pe care au jucat-o soselele în istoria daco-romanilor.
Pe lânga soselele imperiale mai existau si drumuri mai putin întretinute.
Unele aveau doar un strat de prundis, altele erau simple sleauri. Se mai utilizau bineînteles si vechile drumuri de pamânt ale dacilor.
Unele dintre aceste drumuri au rezistat pana in zilele noastre…
Exista o sosea principala, care strabatea provincia de la un cap la celalalt. Drumul începea de la Laderata (Banat), trecea printr-o serie de localitati pentru a ajunge la Sarmizegetusa. Din capitala, pornea spre nord-est, ajungând la Apulum, care era un nod de drumuri important.
De aici urca spre Mures si ajungea în nord, la Potaissa si Napoca pentru ca destinatia finala sa fie Porolissum.
Un miliarium, adica un stâlp de piatra ce indica distantele a fost asezat între Potaissa si Napoca în 108, deci la scurt timp dupa cucerirea Daciei. Din aceasta sosea principala, porneau o serie de drumuri laterale.
Unul ajungea la Dierna(Orsova), apoi la Drobeta pâna la Peledava (Craiova) si se unea cu soseaua ce urca pe Olt.
Aceasta din urma pornea de la Dunare, prin doua brate, unul de la varsarea Oltului, din dreptul Islazului de astazi si celalalt de la Sucidava (Celei). Cele doua se uneau si continuau de-a lungul Oltului.
Mai era una între Drobeta si Giurgiu. O întreaga serie de drumuri secundare exista în Dacia romana, unind toate localitatile de importanta macar zonala. Aproape toate râurile importante erau dublate de o cale terestra.

În Dobrogea existau trei drumuri principale: unul de-a lungul Dunarii, unul de-a lungul tarmului Pontului Euxin iar ultimul taia regiunea pe la mijloc.
Aceste trei sosele erau conectate între ele printr-o serie de drumuri secundare care faceau din Dobrogea una dintre cele mai usor se strabatut provincii ale Imperiului Roman.
Pe lânga drumuri amenajate mai mult sau mai putin, existau si drumuri naturale. Unul era pe valea Ialomitei, unind Transilvania cu Dobrogea.
De presupus ca erau cai terestre si pe valea Argesului, Buzaului sau valea Mostisei, în Muntenia, unde era o regiune bine populata din vechi timpuri.
În concluzie, reteaua de drumuri din Dacia romana, era una extinsa, iar enumerarea si analizarea lor poate umple în continuare multe pagini din istoria noastra.