Intr-o maniera oarecum neasteptata, pe 21 ianuarie 2016, pe site-ul oficial al CIA a aparut o nota intitulata „Fa o incursiune in «dosarele X» de la noi”, cu aluzie la OZN-uri. In continuare, CIA aminteste ca, incepand din 1978, ca urmare a unor cereri bazate pe legea accesului la informatii, a declasificat sute de documente care detaliaza actiunile agentiei privind obiectele zburatoare neidentificate (OZN). Documentele, puse acum pe site-ul www.foia.cia.gov, dateaza in primul rand de la sfarsitul anilor 1940 si inceputul anilor 1950.
Pentru a orienta navigatia in cantitatea mare de date continute in colectia „FOIA OZN”, notita evidentiaza zece documente „pe care atat scepticii, cat si cei care cred, le vor gasi interesante”. Trei dintre ele se refera la rapoarte privind observatii facute in Germania de Est, in Spania si Africa de Nord, ca si deasupra minelor de uraniu din Congo Belgian. Un memoriu oficial, din 15 martie 1949, speculeaza asupra naturii OZN-urilor. Alte rapoarte privesc implicarea CIA dupa spectaculoasele observatii OZN, din iulie 1952, deasupra centrului capitalei SUA: Washington. Ultimele doua trimiteri se fac la memoriul privind o faimoasa reuniune (numita si „Panelul Robertson”, dupa numele moderatorului), organizata de CIA in 14-17 ianuarie 1953, pe problematica OZN, ca si la concluziile de 22 de pagini ale acestei reuniuni.
Informatii declasificate
Memoriul din martie 1949, este un raspuns la un studiu in care s-au propus explicatii pentru cateva observatii OZN. In document, se reproseaza ca autorii nu au luat in considerare posibilitatea ca obiectele vazute sa fi fost baloane meteorologice „ratacite”, sau o iluzie psihologica, produsa de lipsa unui reper de comparatie, sau asteroizi, sau chiar „o nebunie cauzata de perioada din jurul solstitiului de vara”, avand in vedere numarul mare de rapoarte in jurul acestei date. Memoriul gaseste ca e putin probabil ca OZN-urile sa fie aeronave (pamantene). Cele americane sunt binecunoscute organelor in drept, cele ale unei puteri adverse nu ar putea ajunge pana deasupra centrului SUA, chiar daca ar fi alimentate pe parcurs, iar aparatele teleghidate nu pot avea o raza de actiune de mii de mile…
In seara de sambata, 19 iulie 1952, radarul Aeroportului National din Washington, a observat, la circa 25 de kilometri sud-sud-est, un grup de 7 obiecte, deplasandu-se, cu o viteza cuprinsa intre 160 si 210 kilometri pe ora. Ulterior au aparut si altele. Obiectele zburau in formatii, sau singure, urcau sau coborau in zigzag, ramaneau nemiscate sau tasneau cu o viteza de pana la treisprezece mii de kilometri pe ora (avioanele vremii nu atingeau nici a zecea parte a acestei viteze). Turnul aeroportului si baza militara Andrews au confirmat observatia, atat pe radar, cat si vizual, ca o minge de foc, portocalie. Obiectele au fost vazute si de piloti civili.
Air Force, fiind anuntat ca aeronave straine au violat spatiul aerian in zona capitalei, a ridicat, cu oarecare intarziere, doua avioane de vanatoare. Traficul civil a fost deviat. Cele doua avioane au explorat zona in care s-au semnalat misteriosii intrusi, fara sa gaseasca nimic suspect, dupa care s-au intors la bazele lor. Abia au aterizat, ca semnalele radar si observatiile vizuale neidentificate au reaparut, durand pana dimineata.
In ziarele din zilele urmatoare, s-au publicat relatari de la mari grupuri de martori, iar Air Force recunostea ca straniile obiecte au fost vazute concomitent si pe radarele de la Washington National Airport si de la bazele militare Andrews si Bolling.
Peste exact o saptamana de la prima lor aparitie, in seara de sambata 26 iulie, OZN-urile s-au abatut din nou asupra capitalei americane. La ora 21.00, radarele turnului de control de la National Airport, ca si de la baza Andrews, observau cinci sau sase obiecte neidentificate care se deplasau spre sud cu mare viteza. Dupa putin timp, au inceput semnalarile vizuale din partea pilotilor avioanelor comerciale. Cativa militari de la baza Andrews au vazut, de la sol, trei lumini strabatand in tacere bolta. Tensiunea escalada, fara ca cineva sa reactioneze. La un moment dat, obiectele misterioase au aparut chiar si deasupra Capitoliului si a Casei Albe, zone absolut interzise zborurilor, din ratiuni evidente de securitate. Ca raspuns, la ora 23.25, doua avioane de vanatoare F-94 au fost ridicate in vazduh. Desi obiectele continuau sa fie vazute de radarele de la sol, ele pareau sa se joace cu aviatia militara de-a soarecele si pisica. Obiectele erau cand la mare distanta, cand langa avion, cand dispareau pur si simplu. La cererea unuia dintre piloti, de a i se permite sa deschida focul, „raspunsul comandantilor a fost o tacere nauca”. Din nou, cand avioanele de vanatoare, nemaivazand niciun OZN, s-au indreptat spre baza, obiectele au reaparut. Controlorii de trafic, persoane cu experienta, au apreciat ca pe radar majoritatea obiectelor pareau „solide” ori chiar „metalice”, asemanatoare unor aeronave.
Pe 28 iulie, toate avioanele militare cu reactie ale Air Force au fost, timp de 24 de ore, in stare de alarma, gata oricand sa se ridice in aer pentru interceptie. O astfel de „alerta rosie” nu mai fusese instituita de la terminarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Totusi, obiectele au reaparut si pentru a treia oara, in noaptea de 29 iulie.
Pe 29 iulie, Air Force, a convocat cea mai mare conferinta de presa de la terminarea razboiului. Purtatorul de cuvant, generalul John A. Samford, a admis ca cel putin 20% dintre observatiile de OZN-uri nu puteau fi explicate in niciun fel. Totusi s-a incercat acreditarea ideii ca semnalele radar se datorau unei inversiuni de temperatura in straturile superioare ale atmosferei. Dar operatorii radar erau obisnuiti cu semnalele provenind de la o inversiune termica si suficient de experimentati sa le poata deosebi de cele venind de la un obiect solid. In plus, meteorologii au confirmat oficial ca inversiunea termica prezenta in acele zile deasupra Washingtonului era prea slaba pentru a cauza ecouri radar. Despre cei care au vazut luminile cu ochiul liber, Air Force sugera ca acestia au luat drept OZN-uri niste stele ori planete stralucitoare. Dar pilotii vedeau zilnic planete stralucitoare; nu exista niciun motiv ca tocmai acum sa le dea o interpretare atat de exotica…
Singurii care nu s-au lasat amagiti de aceste explicatii au fost cei de la CIA. Directorul CIA, generalul Walter Bedell Smith a cerut si a primit, in 24 septembrie 1952, o nota de la H. Marshall Chadwell, directorul adjunct al biroului de informatii stiintifice CIA. Daca un obiect metalic poate fi confundat cu un ecou venit de la o inversiune termica – spunea nota – „ne gasim in situatia ca, in cazul unui atac, sa nu fim in stare sa deosebim rapid un echipament real de o fantoma. Pe masura ce tensiunea va creste noi ne vom gasi confruntati cu un risc din ce in ce mai mare al unor alarme false si cu pericolul, inca mai mare, de a lua ceva real drept o fantoma”.
Rapoarte credibile?
In pregatirea acestui document, pe 1 august 1952, un analist CIA, pe nume Edward Tauss, a elaborat o evaluare, la care face trimitere site-ul CIA. In ea se spune ca Centrul de informatii tehnice al Fortelor Aeriene (ATIC) dispunea la acea data de la 1000 la 2000 de rapoarte OZN, dintre care aproape 100 de rapoarte credibile si responsabile raman „inexplicabile”. Nota nu excludea „aspectele interplanetare si originea extraterestra” si spunea ca, in masura in care nu se va gasi pe viitor o explicatie pentru observatiile inexplicabile, prudenta cere ca „organele de informatii sa continue actiunile specifice asupra acestui subiect”, in colaborare cu ATIC si alte autoritati. Dar „se recomanda insistent ca niciun semn privind interesul sau preocuparea CIA in acest sens sa nu ajunga la presa sau la public, date fiind tendintele alarmiste ale acestuia, de a considera un atare interes drept o «confirmare» a autenticitatii unor «fapte nepublicate» care s-ar afla in mainile guvernului SUA”. Autorul notei promitea o evaluare mai detaliata pentru 8 august.
Pe 11 august 1952 a avut loc o sedinta, in care s-a anuntat ca va fi lansat un „proiect OZN” in cadrul CIA. Minuta sedintei este un alt document postat acum pe internet. Ea arata ca fiecare ramura din „divizia P&E” va avea in acest proiect cate un reprezentant din domeniile: fizica, electronica-telecomunicatii, meteorologie, radar si alte stiinte. Se va tine legatura cu ATIC, care „se crede, are posibilitatea sa acopere intreaga lume”.
Chadwell mai era ingrijorat si de posibilitatea ca sovieticii sa raspandeasca istorii cu OZN-uri, in chip de razboi psihologic, pentru a semana „isterie de masa si panica”. El spunea ca „pentru a reduce la minim riscul de panica, ar trebui instituita o politica nationala privitor la ce ar trebui spus publicului despre fenomen…”. Ar mai trebui ca problema sa fie adusa si la cunostinta Consiliului Securitatii Nationale (National Security Council – NSC). Intr-adevar, asa cum scria The New York Times din 1 august 1952, observatiile din Washington, ca si altele din luna iulie, au fost atat de numeroase incat au afectat „activitatile obisnuite de spionaj-contraspionaj” blocand canalele de transmitere a informatiilor. In cazul unei invazii terestre, din partea unei puteri straine, o paralizare de felul acesta a comunicatiilor putea deveni o arma redutabila.
Un alt document este nota trimisa pe 2 octombrie 1952, de H. Marshall Chadwell, directorul adjunct al biroului de informatii stiintifice CIA, catre directorul CIA, generalul Walter Bedell Smith.
În nota se spune, între altele, ca „«Farfuriile zburatoare» prezinta doua elemente de pericol, care au implicatii privind securitatea nationala. Prima tine de consideratii de psihologie a maselor, iar a doua de vulnerabilitati ale SUA în cazul unui atac aerian”. Se cere avizul Directorului pentru Strategii Psihologice si cel al Consiliului National de Securitate, pentru adoptarea „unei politici de informare publica capabila sa minimizeze preocuparea si posibila panica a populatiei, care ar rezulta din numarul mare de observari ale obiectelor neidentificate”.
Intre materialele postate de CIA se afla si memoriul din 24 octombrie 1952 al aceluiasi H. Marshall Chadwell, adresat tot directorului CIA. El arata, între altele, ca observarile de OZN-uri sunt adunate sistematic, inclusiv din alte tari, la Centrul de Informatii Tehnice al Fortelor Aeriene (ATIC). Acesta dispunea, la acea data, de circa 1500 de rapoarte oficiale OZN, dintre care 250 doar din luna iulie 1952. Pe lânga acestea a fost primit „un numar imens de scrisori, apeluri telefonice si rapoarte de presa”. „Din cele 1500 de rapoarte, Air Force afirma ca 20% sunt neexplicate, iar din cele primite din ianuarie pâna în iulie 1952, 26% sunt considerate neexplicate”.
Fenomen fizic sau fantoma?
Analizând studiul ATIC facut în acest scop, s-a constatat ca el încearca sa explice cazuri individuale, fara a da raspuns la întrebari fundamentale privind natura si cauzele fenomenului si „fara a oferi mijloace prin care aceste cauze, ca si efectele lor vizuale si electrice, pot fi identificate imediat”.
Memoriul evidentiaza doua pericole. Primul este cel psihologic. Asa cum se scrie în continuare: „Cu rapoarte de observatii venind din toata lumea, s-a constatat ca, pâna la momentul investigatiilor, în presa sovietica nu a fost publicat niciun caz sau comentariu, nici macar satiric, la adresa farfuriilor zburatoare, desi Gromîko (reprezentant al URSS la ONU si ulterior, timp de 28 de ani, ministrul de externe al URSS, n.n.) a facut o mentiune glumeata asupra subiectului. Cu o presa controlata de stat, acest fapt nu poate fi decât rezultatul unei decizii politice oficiale”. Autorii memoriului se întreaba în continuare daca fenomenul nu ar putea fi utilizat într-un razboi psihologic. Având în vedere ca „o proportie suficient de mare a populatiei noastre este conditionata mental sa accepte incredibilul”, stirile privind OZN-urile pot provoca „panica si isterie în masa”.
Al doilea element de îngrijorare este vulnerabilitatea aeriana. Memoriul sublinia ca sistemele de alertare aeriana, bazate pe radare si observatii vizuale, detecteaza „aparitii neidentificate oficiale si multe altele neoficiale”. În consecinta, în cazul unui atac aviatic sovietic, „noi nu suntem în stare sa deosebim un obiect fizic de o fantoma”, ceea ce creste „riscul de alerte false si pericolul, înca si mai mare, de a identifica ceva real drept o fantoma”.
Memoriul propune si solutii. Între altele spune ca „pentru a minimiza riscul unei panici, ar trebui stabilita o politica nationala cu ce anume ar trebui spus marelui public privind fenomenul OZN”. Se sugereaza si ca spionajul sa încerce sa afle ce date au sovieticii în acest sens. Chadwell încheie scriind: „Consider ca importanta problemei impune ca ea sa fie adusa în atentia Consiliului de Securitate Nationala, pentru a initia în acest sens un efort coordonat al întregii comunitati”.
Un alt document desecretizat si recomandat pe site-ul CIA, dateaza din 3 decembrie 1952. El ilustreaza preocuparile CIA de a alcatui un grup de oameni de stiinta, care sa studieze colectia de observatii OZN a Air Force. Grupul ad-hoc a fost constituit si a avut prima sedinta in 14-17 ianuarie 1953.
Alte doua documente se refera tocmai la aceasta sedinta istorica a „Grupului consultativ OSI” al biroului de informatii stiintifice al CIA. Sedinta a fost numita mai târziu „Comitetul Robertson”, dupa numele lui Howard Robertson, profesor de fizica matematica la Institutul de Tehnologie din California si apoi la Universitatea Princeton, moderatorul grupului. Printre participanti mentionam pe fizicianul radarist Luis Alvarez, ulterior laureat al premiului Nobel si pe J. Allen Hynek, socotit întemeietorul ufologiei ca disciplina de cercetare.
Timp de trei zile, în total douasprezece ore, au fost prezentate doua filme, rapoarte ale spionajului asupra interesului rusilor privind cazurile americane de OZN, harti cu localizarile observatiilor etc. Fortele Aeriene, de buna credinta, au selectionat 100 de observatii inexplicabile, dintre cele mai amanuntit verificate. Masa rotunda a examinat doar 15 dintre aceste cazuri, si pe acelea doar timp de câteva ore. Pentru a întelege mai bine superficialitatea grupului, subliniez ca marina americana consumase anterior o mie de ore pentru a examina doar unul dintre cazurile prezentate comitetului Robertson (cazul Tremonton – Utah, din 1952); iar rezultatul a fost – obiect neidentificat.
Atitudinea oamenilor de stiinta fata de un fenomen pe care nu-l puteau întelege si aduce în laborator era aceeasi, si atunci, ca si astazi. Asa ca în memoriul asupra sedintei se specifica: „Nu exista dovezi ale unei amenintari fizice la adresa Statelor Unite” din partea OZN-urilor, „nu sunt disponibile dovezi care sa indice existenta sau utilizarea unor principii stiintifice fundamentale necunoscute noua”. Este interesant si paragraful prin care si spionajul încerca sa scape de acest subiect jenant; el spune: „Subiectul «OZN» nu este de interes direct pentru informatiile secrete. El este de un interes indirect, în masura în care orice informatie despre nenumaratele mistere nerezolvate ale Universului este de interes pentru informatiile secrete”.
În schimb, se recunostea „interesul operational” al „subiectului «OZN»”, din trei motive: din cauza imposibilitatii de a distinge între anomaliile radar si armele aeropurtate, a supraaglomerarii liniilor de comunicatii si a unei posibile ofensive psihologice folosind fenomenul.
Demitizarea fenomenului
Un alt document contine, pe 22 de pagini, comentariile si sugestiile grupului Robertson. „Lucruri stranii pe cer s-au tot înregistrat de sute de ani. Pare evident ca nu exista o singura explicatie pentru majoritatea celor vazute”. „Nu au existat dovezi ale unei amenintari directe la adresa securitatii nationale din partea obiectelor observate”. Ca un exemplu s-au citat acele Foo Fighters, fenomene neexplicate vazute de pilotii militari în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. S-a sugerat descurajarea „colectarii în masa a unor rapoarte de nivel scazut, irelevante pentru obiectele ostile care ar putea sa apara într-o zi”. La fel, se sugera ca ar trebui luate masuri ca sa nu se discute prea mult faptul ca o agentie militara se ocupa de fenomenul OZN, întrucât, daca populatia ar sti asta, va trage concluzia ca fenomenul reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala…
S-a mentionat ca „niciunul dintre membrii panelului nu a fost dispus sa admita ca pamântul ar putea fi vizitat de fiinte inteligente extraterestre”, desi „Unul dintre participanti, în prezentarea sa, a aratat modul în care el a eliminat fiecare dintre cauzele cunoscute si posibile ale observatiilor, lasând ca unica explicatie pe cea extraterestra”.
O propunere, de a dota turnurile de control ale aeroporturilor cu 100 de camere video stereo, ieftine, a fost respinsa, pe motiv ca datele colectate ar avea o valoare scazuta, în schimb masura ar avea un efect psihologic major asupra marelui public. În acelasi mod au fost respinse si alte propuneri de proiecte de observare finantate de la buget, cu exceptia eventual a înregistrarilor radar.
Panelul propunea în schimb un „program educational” axat pe doua mari obiective: instruirea publicului si „demitizarea” (debunking) fenomenului OZN – adica sa se spuna ca fenomenul nu exista, iar cei interesati de el sa fie ridiculizati – toate acestea pentru „a reduce interesul public” privind fenomenul. „Educarea ar trebui realizata prin mass-media, cum ar fi televiziunea, cinematografia, articolele populare”. S-au facut propuneri si privitor la grupurile civile existente, dedicate observarii fenomenului OZN. Acestea „trebuiau supravegheate, data fiind influenta lor potentiala asupra modului de gândire a populatiei, mai ales în cazul unor observatii de mari proportii”. În anii care au urmat – se stie – aceste recomandari au fost puse sistematic în aplicare.
Pe site-ul oficial al CIA, la 21 ianuarie 2016 se face trimitere si la un material elaborat la aceeasi data si intitulat „Cum sa investigam farfuriile zburatoare”. Deci, dincolo de termenul peiorativ de „farfurie zburatoare”, nici vorba de negarea fenomenului sau de descurajarea investigarii sale.
La inceput, este expus, detaliat, cazul politistului Lonnie Zamora care a vazut, in seara de 24 aprilie 1964, langa Socorro, New Mexico, aterizand un obiect eliptic, alb, cu diametrul cam de 6-7 metri, asezat pe patru picioare telescopice, langa care erau doi indivizi „ca niste baieti tineri sau adulti foarte scunzi”, in combinezoane albe s.a.m.d.
Apoi documentul CIA aminteste rolul sau legat de proiectul „Blue Book” al Air Force, proiect care a colectat, intre 1947 si 1969, 12.618 observatii OZN, dintre care 701 raman „neidentificate”, intre care si cazul Zamora. Cu toate ca CIA nu a fost afiliat direct la proiectul Blue Book, agentia a jucat un rol important in investigarea OZN-urilor. Deci „CIA si USAF au invatat un lucru sau doua despre cum trebuie investigata o observatie OZN”, deci pot oferi „10 sfaturi atunci cand se investigheaza o farfurie zburatoare”:
Ochi vigilenti
1) Organizati un grup care sa investigheze si sa evalueze observatiile. Inainte de decembrie 1947, nu a existat nicio organizatie si nici standarde pentru a evalua rapoartele privind observatiile OZN. Pentru a pune capat confuziei, seful Serviciului Tehnic al Comandamentului Fortelor Aeriene, generalul Nathan Twining, a creat in 1948 proiectul SIGN (denumit initial Proiectul „Saucer”) pentru a colecta, aduna, evalua si distribui in cadrul guvernului toate informatiile referitoare la aceste observatii. A urmat proiectul GRUDGE, care in 1952, s-a transformat in Proiectul „Blue Book”.
2) Determinati obiectivele investigatiilor dumneavoastra. Preocuparea CIA privind OZN-urile a fost substantiala pana la inceputul anilor 1950, din cauza potentialului pericol la adresa securitatii nationale reprezentat de aceste obiecte zburatoare neidentificate. Cei mai multi oficiali nu au crezut ca observatiile aveau origine extraterestra; in schimb OZN-urile in cauza puteau fi noi arme sovietice.
Echipa proiectului Blue Book a definit trei obiective principale de investigat – sa determine daca fenomenele OZN prezinta o amenintare la adresa securitatii SUA, sau un progres tehnologic, utilizabil pentru cercetarea si dezvoltarea din SUA, si sa explice ori sa identifice stimulii care au determinat observatorul sa raporteze un OZN. Nici Blue Book, nici proiectele anterioare cu privire la acest subiect – spune materialul CIA – nu au exclus posibilitatea ca fenomenele sa fie extraterestre; totusi cercetarea si investigatiile s-au axat in principal pe implicatiile nationale de securitate, in special pe posibilele progrese tehnologice ale sovieticilor.
3) Consultati expertii. De-a lungul anilor 1950 si 1960, guvernul american a condus sau a sponsorizat diverse mese rotunde, proiecte si alte studii pentru a cerceta fenomenul OZN. Intre acestea a fost si Grupul stiintific consultativ pentru obiecte zburatoare neidentificate, cunoscut si sub numele de „Panelul Robertson”, sponsorizat in 1953 de CIA, numit astfel dupa remarcabilul fizician H.P. Robertson de la California Institute of Technology, care a ajutat la alcatuirea grupului de distinsi oameni de stiinta civili, in vederea studierii problematicii OZN.
4) Creati un sistem de raportare pentru a organiza cazurile. Pentru raportarea unor observatii OZN, Centrul de informatii tehnice al Fortelor Aeriene (ATIC) a dezvoltat chestionare care au fost utilizate pe toata durata proiectului Blue Book. Formularele erau gandite sa furnizeze anchetatorilor informatii suficiente pentru a determina ce anume putea fi, cel mai probabil, fenomenul neidentificat. Durata observatiei, data, ora, locul, pozitia pe cer, conditiile meteorologice, precum si modul de aparitie sau disparitie sunt indicii esentiale pentru ca investigatorii sa evalueze rapoartele OZN. Proiectul Blue Book a clasificat apoi observatiile in functie de cauzele pe care echipa le suspecta pentru explicarea lor: astronomice (inclusiv stele stralucitoare, planete, comete, bolizi, meteoriti si aurore); aeronave (avioane cu elice, avioane cu reactie, misiuni de realimentare, aeronave fotografice, avioane de publicitate, elicoptere); baloane; sateliti; altele (inclusiv rachete, reflectii, miraje, faruri, pasari, zmeie, indicatii radar false, farse, artificii, rachete de semnalizare); date insuficiente; si in cele din urma, neidentificate.
Potrivit lui Hector Quintanilla, ultimul sef al proiectului Blue Book, „o observatie este considerata neidentificata atunci cand un raport contine aparent toate datele necesare pentru a sugera o ipoteza valida, dar descrierea acesteia nu poate fi corelata cu un obiect sau fenomen cunoscut”.
5) Eliminati cazurile fals pozitive. Dintre rapoartele primite, privind observatii OZN, trebuie eliminate cele care par a avea cauze cunoscute sau probabile, lasand doar acele putine care sunt „inexplicabile”, pentru ca anchetatorii sa se poata concentra asupra cazurilor cu adevarat misterioase. Uneori anumite cauze, cum ar fi prototipurile secrete de avioane, ar putea fi identificate ulterior.
6) Elaborati o metodologie pentru a identifica aeronavele si alte fenomene aeriene obisnuite, luate drept OZN-uri. Se intampla adesea ca un avion obisnuit (sau secret) sa fie luat drept un OZN. Deci este important ca analistii sa cunoasca particularitatile diferitelor tipuri de aeronave si fenomene aeriene, pentru a evalua corect observatia. Pentru a ajuta anchetatorii sa evalueze rapoartele primite, in metodologia Blue Book existau descrieri detaliate cu ce anume caracterizeaza fiecare tip de aeronava sau fenomen astronomic, inclusiv modul in care ar putea fi confundat cu un OZN.
Atentie la dovezi
7) Examinati dovezile aduse de martori. Fotografiile, clipurile video sau inregistrarile audio pot fi extrem de utile in evaluarea unui raport OZN. Un caz celebru examinat de Grupul Robertson a fost „Observatia Tremonton, Utah”, din 1952. Atunci, un cuplu, cu doi copii, care calatoreau pe State Highway 30, au vazut ceea ce pareau a fi 10-12 obiecte luminoase stralucitoare care se deplasau pe cer, spre vest, in formatie. Sotul a fost capabil sa inregistreze, pe aproximativ 1600 de cadre ale unui film cinematografic Kodachrome, unele dintre obiecte. Laboratorul de interpretare foto al US Navy a certificat ca obiectele nu erau pasari, baloane, avioane sau reflectii, mentionand si ca obiectele aveau lumina proprie.
8) Realizati experimente controlate. Panelul Robertson sugera ca, pentru investigarea unor cazuri (cum ar fi cel din Tremonton), ar fi fost necesare si experimente controlate, care sa reproduca in laborator fenomenele necunoscute observate. Din pacate, ideea nu este realizabila in majoritatea cazurilor, inclusiv datorita costurilor.
9) Colectati si testati dovezile fizice si juridice. In cazul Zamora (de la inceputul acestui articol), Quintanilla sustinea ca, in cursul anchetei si, imediat dupa aceea „s-a verificat tot ce era omeneste posibil sa se verifice”. El a adus contoare Geiger, de la baza Air Force Kirtland, pentru a testa radiatiile din zona de aterizare si a trimis probele de sol la Laboratorul de Materiale al Air Force. Analiza solului n-a dezvaluit niciun material strain. Radiatiile au fost normale pentru „urme” si pentru zona inconjuratoare. Quintanilla mai preciza ca „analiza de laborator a unei perii arse nu a evidentiat substante chimice care puteau fi reziduuri ale propulsoarelor”. „Pe ansamblu, rezultatele studiului au fost negative”. Nu s-a putut gasi nicio explicatie acceptabila pentru misteriosul eveniment.
10) Descurajati raportarile false. Este important sa putem deosebi „semnalul de zgomot”. Daca sunt prea multe rapoarte false sau nedorite, devine tot mai dificil sa gasim cele cateva bune, demne de investigat sau de atentie.
La inceputul anilor 1950, CIA a fost preocupata de faptul ca, din cauza situatiei tensionate din perioada Razboiului Rece, sovieticii ar putea folosi rapoartele OZN, pentru a starni panica si isterie in masa, ca si pentru supraincarcarea sistemului de avertizare a apararii aerului din SUA, astfel incat sa nu se mai poata distinge tintele reale de presupusele OZN-uri. Grupul Robertson a sugerat in acest sens educarea armatei, a cercetatorilor si chiar a publicului cu privire la modul de a identifica obiecte sau fenomene frecvent confundate cu OZN-uri…
