Daca ne amintim invataturile Ecleziastului din Vechiul Testament referitoare la fragilitatea vietii omului, nu putem sa nu ne gandim si la viata pierduta undeva, printre galaxii, care refuza sa se arate.
Prinsi in morisca vietii care ne ademeneste cu averi, realizari, bucurii, suferinta si alte nimicuri sclipitoare, aproape uitam ca suntem fiinte fragile, cu o viata trecatoare. Si daca tot continuam sa credem ca suntem puternici ca stanca, mereu gata sa infruntam viata prin toate mijloacele, e bine sa nu uitam observatiile pline de intelepciune ale Ecleziastului, Imparatul Ierusalimului care, acum cateva milenii, scria: „cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare”.
La noi, Miron Costin, in poemul sau filozofic Viata Lumii, scria: „A lumii cantu cu jale cumplita viiata, / Cu griji si primejdii, cum ieste si ata, / Prea suptire si-n scurta vreme traitoare”. Asadar, daca asupra acestui aspect nu sunt dubii, ne ramane doar sa ne intrebam unde este viata din Univers? Exista ea? Si daca da, cum arata? Un studiu recent vorbeste nu despre fragilitatea existentei noastre pe Pamant, ci despre fragilitatea vietii in Univers.
Studiul, transmite Live Science, preluat de Agerpres, discuta probabilitatea ca „majoritatea speciilor extraterestre sa fi disparut deja”!
Cu alte cuvinte, cautam viata acolo unde ea oricum a disparut! Analogia cu Marte e la indemana. Acolo o fi existat viata, dar din cauza conditiilor vitrege, ea a disparut.
Ramane intrebarea: de ce a rezistat viata pe Pamant de atatea milioane de ani? Viata poate aparea cu usurinta pe planetele ospitaliere din Univers, spune studiul, „insa i-ar fi foarte greu sa reziste vreme suficient de indelungata pana sa duca la evolutia unor fiinte inteligente si dincolo de aceasta, pana cand aceste fiinte inteligente ajung sa dispuna de capabilitatile necesare conservarii speciei”. Totusi, observam, pe Pamant noi am rezistat! Poate ca timpul a permis aceasta situatie, aparent singulara.
Paradoxul lui Fermi
Discutiile despre existenta extraterestrilor sunt si ele vechi, concluzia logica, de bun simt, si nu „stiintifica”, fiind ca trebuie sa existe si alte planete prin Univers care sa ofere conditii pentru aparitia si dezvoltarea vietii, asa cum a oferit, la un moment dat, Pamantul.
Este vorba despre celebrul paradox al fizicianului Enrico Fermi care se intreaba „unde sunt ceilalti”? Daca Pamantul nu este un caz izolat in Univers (si, logic, nici nu poate fi), daca planete ospitaliere, asemanatoare Pamantului exista prin miliardele de galaxii, atunci ar trebui sa ne ciocnim cu viata extraterestra destul de des.
De ce nu se intampla acest lucru, nu ne intalnim cu navele lor spatiale, de ce nu auzim semnalele lor radio? Incercand sa explice „paradoxul lui Fermi” Edward Snowden crede ca omenirea nu a receptionat niciun mesaj al vreunei civilizatii extraterestre intrucat acestea sunt criptate, conform Agerpres.
Fost consultant al Agentiei de Securitate Nationala (NSA) a SUA, care a dezvaluit programele americane de supraveghere electronica, Snowden este de parere ca exista o nevoie universala de a pastra secretul mesajelor transmise, prin urmare, si mesajele emise de extraterestri ar putea fi criptate si, implicit, greu de detectat. „Astfel, daca avem o civilizatie extraterestra care incearca sa traga cu urechea la comunicatiile altor civilizatii sau daca noi, oamenii, incercam sa ascultam mesajele extraterestrilor, exista doar o mica perioada de timp in evolutia unei societati cand mesajele sunt transmise liber, fara a fi criptate, prin cele mai primitive si neprotejate canale de comunicare”.
Un alt motiv al acestui „paradox” este oferit de coordonatoarea amintitului studiu publicat de revista Astrobiology, Aditya Chopra, de la Australian National University (ANU) din Canberra: „Oameni de stiinta sunt de parere ca ar trebui sa existe numeroase specii extraterestre, atat inteligente cat si forme de viata animale, vegetale sau bacteriene, (insa) la inceput viata este fragila si credem ca rareori ajunge sa evolueze suficient de rapid pentru a supravietui”.
Cu alte cuvinte este vorba despre timing, oportunitatea de timp. Practic, „pe planetele tinere conditiile de mediu sunt instabile si exista doar o mica fereastra de timp pentru ca viata sa poata aparea. Astfel, in primii aproximativ 500 de milioane de ani ai unei planete telurice, pe care exista apa, temperaturile ar fi prea ridicate, iar bombardamentele de meteoriti ar fi prea frecvente pentru a se putea deschide aceasta fereastra pentru aparitia si dezvoltarea unui ecosistem. Eventualele forme de viata ar putea aparea abia in urmatorii 500 de milioane de ani, pe masura ce planeta se raceste iar frecventa impacturilor cu meteoriti scade”, crede si colegul cercetatoarei, Charley Lineweaver, cercetator tot in cadrul ANU.
In aceasta perioada de timp, sustin autorii studiului, „exista pericolul ca planeta sa-si piarda apa lichida, poate din cauza unui fenomen de efect de sera, asa cum s-a intamplat cu planeta Venus, sau poate din cauza scaderii prea drastice a temperaturilor.
Astfel, exista un risc important ca o planeta care la un moment dat oferea conditiile necesare aparitiei si dezvoltarii vietii sa devina inospitaliera, asa cum s-a intamplat cu planetele din vecinatatea noastra, Venus si Marte care si-au pierdut capacitatea de a sustine viata la 1-1,5 miliarde de ani dupa formare, cu exceptia cazurilor in care viata reuseste sa evolueze suficient de rapid pentru a rezista si a stabiliza mediul in care se afla”.
Aceste pericole care pandesc o planeta tanara, in conceptia celor doi cercetatori, duc la scaderea rezistentei ecosistemului si la „pierderea vietii” in aceasta lupta.
Astfel, „viata ar putea fi o raritate in Univers nu pentru ca este greu sa apara, ci pentru ca habitatele in care apare se mentin cu greu ospitaliere pentru viata in primii 1 miliard de ani de la nasterea unei planete”. Iar in cazul in care vor fi descoperite vreodata fosile ale unor forme de viata pe alte planete, „cel mai probabil ca vor apartine unor organisme microbiene disparute si nu unor specii multicelulare avansate, pentru ca astfel de specii au nevoie de miliarde de ani pentru a evolua si, probabil, de cele mai multe ori nu dispun de acest ragaz evolutiv”, sustin in concluzie autorii studiului.
Totusi, cam multe ambiguitati si aproximari, prea putine certitudini in aceste explicatii docte.
Ecleziastul a spus-o mai simplu si mai convingator: „Daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iata ceva nou!”, demult lucrul acela era si in veacurile dinaintea noastra”.
