Una dintre decisivele actiuni strategice ale aliatilor, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost deschiderea si consolidarea unui traseu de aprovizionare a URSS cu materiale de razboi si nu numai, dupa ce Hitler a invadat URSS. Dupa cum aminteam si cu un alt prilej, Armata Rosie nu erau pregatita sa faca fata imediat fortei de atac germane, care, cu patru milioane de militari inaintand pe un front de 2.900 de kilometri, voia sa ocupe URSS.
Invazia anglo-sovietica
La 22 iunie 1941, Wehrmacht-ul patrunsese nimicitor pe teritoriul sovietic. Si aliatii si Stalin stiau ca Armata Rosie nu ar fi putut face fata singura uriasei mobilizari germane. Ce strategie trebuia avuta in vedere pentru urgentarea sprijinirii aliatului rus de pe Frontul de Est? Privind harta URSS, aliatii aveau, teoretic, mai multe posibilitati costisitoare. O alternativa era „Traseul nordic”, care, prin ocolirea Norvegiei (tara ocupata de nemti in iunie 1940), se puteau face aprovizionari prin porturile rusesti de la Marea Arctica. In vestul Rusiei, la Oceanul Pacific, se puteau aduce ajutoare la indepartatul port Vladivostok si apoi pe rutele transsiberiene spre Moscova si estul URSS. Mai ramanea cea de-a treia ruta, numita „Coridorul persan”. Materialele de razboi ale aliatilor trebuiau sa ocoleasca Africa (pe la Capul Bunei Sperante) si apoi, sa intre in Marea Arabiei, in porturile iraniene. De aici, traversand Iranul, trebuiau sa strabata Azerbaijanul spre frontul estic.
Concluzia analizei aliatilor a fost suficient de rapid pusa in practica. La 25 august 1941, invazia anglo-sovietica a debutat din mai multe directii. Cele doua forte militare nu au intampinat o opozitie solida din partea iranienilor si astfel, la 17 septembrie 1941 invazia era finalizata si strategicul coridor deschis. Britanicii ocupasera sudul Iranului, iar sovieticii nordul tarii. Dar, din perspectiva istorica, se pune intrebarea: nu se putea fara o interventie armata?
Contextul acestei actiuni militare in forta este unul complex. In 1925, liderul Iranului devenise Reza Shah. La inceputul razboiului, shah-ul declarase neutralitatea tarii, insa britanicii il suspectau de sprijin pentru germani. Marea Britanie detinea in comun cu Iranul marea rafinarie de petrol de la Abadan, cruciala pentru efortul de razboi al aliatilor. Dupa invazia URSS si clarificarea intentiilor lui Hitler cu privire la acea regiune, shah-ul a fost somat sa indeparteze germanii din Iran. Acesta a refuzat. Acest gest a fost considerat drept un sprijin pentru Hitler, si atunci invazia a fost iminenta.
La 16 septembrie 1941, Reza Shah a fost obligat sa abdice. Aliatii au fost de acord ca la tronul Iranului sa acceada fiul sau, Mohammad Reza Pahlavi, care avea pe atunci 22 de ani si era un pro-occidental. Era ultimul monarh al Casei Pahlavi si va fi rasturnat de Revolutia Iraniana in 1979.
Victorie decisiva
Churchill numea realizarea Coridorului persan „Podul spre victorie”. Si asa a si fost. Noul shah a declarat razboi Germaniei in septembrie 1943, iar Teheranul a gazduit Conferinta din noiembrie 1943, unde Stalin s-a intalnit cu F.D. Roosevelt si Churchill. Unele surse au lansat zvonul neconfirmat ca agentii germani pregatisera un atentat in urma caruia sa-i ucida pe cei trei „Granzi”. Dar Hitler se razgandise si atentatul nu s-a mai produs.
