Despre inestimabilul rol al albinelor in evolutia vietii pe Pamant si in destinul viitor al omenirii se vorbeste in ultimi ani din ce in ce mai frecvent. Din nefericire, cu ingrijorare, o atitudine ferma a cercetatorilor, care observa un fenomen mai mult decat terifiant: chimizarea agriculturii si, in general, industrializarea masiva si irationala au dus la situatia in care acest miracol biologic reprezentat de albine – o specie veche de multe-multe milioane de ani! – se afla azi in pericol de extinctie. In acelasi timp, se aduna tot mai numeroase dovezi concrete ca intre om si albine s-a creat o legatura directa cu mult mai mult timp in urma decat se credea.
Un fabulos produs complex care invinge timpul
Odata cu masacrarea planetara a harnicelor zburatoare, intelegerea exacta a relatiei dintre noi si ele a devenit mai importanta ca oricand. Totusi, pana de curand nu exista nicio proba tangibila referitoare la „prietenia” dintre cele doua specii terestre, cu exceptia unor desene din antichitatea egipteana si a artei rupestre care sugera derularea unui gen de apicultura primitiva in vechime. Recent insa, cercetatori ai Universitatii Bristol, Anglia, au analizat peste 6.400 de recipiente de lut preistorice, descoperind astfel ca oamenii care practicau agricultura pe teritoriul Turciei de astazi foloseau ceara de albine in jurul anilor 7000 i.Hr. O interesanta ipoteza arata ca agricultura a deschis, de fapt, si calea expansiunii coloniilor acestor fascinante insecte.
Stim acum ca ceara de albine a fost utilizata incepand cel putin din mileniul al saptelea i.Hr, probabil ca parte integranta a unor unelte, in ritualuri, in medicina si cosmetice, drept combustibil sau pentru a se realiza etanseitatea anumitor recipiente, sustin specialistii. Anterior, alte cercetari scosesera la lumina resturi de ceara in recipiente de dimensiuni mari, considerate un fel de „stramosi” ai stupilor de azi. Produsul recuperat din „cuiburile” de albine a intrat in atentia oamenilor de stiinta, nu numai pentru utilizarea sa complexa, ci si datorita faptului ca lipidele continute sunt incredibil de rezistente la degradare, in timp.
Martori activi ai evolutiei omului
Studiind urmele de ceara din vase descoperite in regiuni si epoci diferite, cercetatorii au reconstituit o cronologie aproximativa a utilizarii acestui produs pe teritoriul Europei, estului Asiei si nordului Africii. Astfel, se crede ca dupa un inceput confirmat in Anatolia (Turcia), aceasta s-a raspandit spre nord-vest, dupa cum indica olaritul mediteranean, catre anii 5000 i.Hr., perioada din care s-a gasit chiar un amestec de ceara de albine cu grasime de animale rumegatoare. Doar putin mai tarziu, albinele au „cucerit” si Europa. S-au gasit urme de ceara in Grecia (4900-4500 i.Hr.), Serbia (5300-4600 i.Hr.) si in Romania (5500-5200 i.Hr.), dar si in Austria, Germania, Danemarca, Anglia si in nordul Africii. Totusi utilizarea cea mai prolifica a acestui miraculos produs s-a inregistrat in zona balcanica, unde majoritatea vaselor descoperite cu urme de ceara au fost datate intre 5800 si 3000 i.Hr.
Foarte interesant, aceasta cronologie sugereaza ca expansiunea agriculturii moderne, care inseamna si defrisari de paduri pentru obtinerea de pasuni, a deschis calea expansiunii habitatului coloniilor de albine. Dupa cum explica cercetatorii englezi, astfel s-a favorizat dezvoltarea spatiilor largi, in care florile si arbustii constituie mediul natural optim pentru munca fara odihna a uimitoarelor vietati. Cu o conditie majora: industria, si in special cea chimica, sa adopte o cale rationala, prin care sa se stopeze actualul genocid global al albinelor!
Revista Magazin
