“Cum se poate vinde ceva sau cumpara cerul si caldura pamântului? Asa ceva ne este cu totul strain. Noi nu suntem proprietarii prospetimii aerului si limpezimii apei…Fiecare particica a acestui pamânt e sfânt pentru poporul meu. Fiecare ac stralucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul râului, fiecare mica negura din întunecimea padurii, sunt sfinte în gândurile si viata poporului meu, suntem parte a pamântului si el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sunt surori. Cerbul, armasarul, vulturul cel mare – ne sunt frati. Culmile stâncoase, pasunile suculente, trupul învelit în caldura al poneiului si omul, toate apartin aceleiasi familii.
Aceasta apa stralucitoare ce curge prin torente si râuri, nu este numai apa ci si sângele stramosilor nostri. Daca va vindem pamântul, trebuie sa stiti ca e sfânt. Ca fiecare reflectare din lacul limpede vorbeste despre întâmplari si amintiri din viata poporului meu. Murmurul apei – e glasul tatalui-tatalui meu. Râurile ne sunt frati, ne sting setea. Râurile poarta canoele noastre. Ne hranesc copiii.
Pentru omul alb e un pamânt ca si oricare altul… Fata de pamântul-mama si fratele-cer se poarta ca fata de lucruri care se pot cumpara, prada, vinde ca vitele sau podoaba stralucitoare. Lacomia lui va distroge pamântul si va lasa în urma pustiu.
Daca vom decide sa fim de acord, va vom pretinde sa îndepliniti urmatoarea conditie: Omul alb va trebui sa se poarte fata de animalele acestui pamânt, ca fata de fratii sai.
Ce este omul, fara animale? Daca animalele ar disparea omul ar muri de marea însingurare a spiritului.
Va trebui sa va învatati copiii, asa cum îi învatam noi pe ai nostri, ca pamântul ne e mama. Pamântul nu apartine omului. Omul apartine pamântului.”
S-a spus de multe ori, si timpul a confirmat-o, din pacate, ca istoria s-a scris, in cea mai mare parte a ei, in urma razboaielor si a ciocnirilor violente dintre civilizatii. O axioma simpla si cinica a evolutiei, in care cei mai slabi au fost intotdeauna asimilati sau exterminati de cei mai puternici si, in care, justetea actiunilor a fost transata prin forta armelor de partea invingatorilor.
Realitatea este insa alta. Dincolo de pitorescul Wild West-ului comercial se afla unul dintre cele mai tragice si mai controversate episoade din intreaga istorie a teritoriilor nord-americane. Un episod in care nici timpul, nici mistificarile si nici macar otelul armelor nu au putut sterge din memoria colectiva tabloul masacrelor comise, de cele mai multe ori, in numele civilizatiei.
Solutia finala
Daca relatiile dintre primii colonisti si nativii nord-americani aveau sa fie marcate, initial, de o buna intelegere, situatia se va schimba radical, odata cu declararea independentei Statelor Unite fata de Imperiul Britanic in 1776 si sosirea in numar mare a imigrantilor europeni, dornici sa inceapa o noua viata pe continentul american. Uitand, practic, de vechea alianta cu pieile-rosii si de asigurarile oferite acestora cu privire la dreptul de proprietate asupra pamantului, guvernul de la Washington va adopta o noua politica cu privire la statutul amerindienilor, politica ce avea sa degenereze intr-un lung si sangeros razboi.
Scanteia care va aprinde conflictul o va constitui controversatul decret din 1830, emis de presedintele american Andrew Jackson, ce sustinea inlaturarea populatiilor bastinase de pe teritoriile traditionale „pe cale diplomatica sau prin forta”. Programul, numit adesea de Jackson drept „Solutia finala”, prevedea cumpararea de la nativi a terenurilor aurifere din sudul Statelor Unite sau, in caz contrar, stramutarea silita a acestora in zonele vestice ale tarii, lipsite de interes, in acel moment, pentru colonisti.
Misiunea de indeplinire a planului ii va reveni succesorului lui Jackson, presedintele Martin van Buren, cel care va renunta la retributiile banesti initiind, in schimb, o serie de interventii armate impotriva indienilor cherokee, care se vor solda cu 45.000 de deportati si peste 4000 de victime.
Opozitia celorlalte triburi amerindiene si escaladarea conflictului aveau sa duca, in schimb, la transformarea ostilitatilor intr-un veritabil razboi etnic. Nici macar aparenta diplomatie nu mai putea disimula intentiile celor doua tabere, atata vreme cat cinicul slogan, „un indian bun este un indian mort”, ajunsese sa fie promovat chiar si in presa vremii. Reprezentativ ramane discursul generalului Oliver Otis Howard, cel care, insarcinat in 1877 cu inlaturarea nativilor Nez Perce din zona statului Washington, va sustine uciderea barbatilor indieni „oricand si oriunde vor fi gasiti”. De altfel, Howard avea sa ii urmareasca pe acestia cale de peste 2000 de kilometri, pana la granita cu Canada, acolo unde mai putin de o treime dintre cei 6000 de amerindieni Nez Perce avea sa mai supravietuiasca.
Avea sa se ajunga pana acolo incat copiii nativilor sa fie smulsi cu forta de langa parinti, de unde sa fie trimisi in scoli speciale, in care simpla folosire a limbajului traditional sa atraga pedepse severe. Zeci de limbi si de traditii stravechi se vor pierde in acest proces de „civilizare” a nativilor, a caror cultura trebuia interzisa „pentru propriul lor bine”.
Sitting Bull si batalia de pe raul Little Big Horn
Probabil cea mai cunoscuta batalie a razboiului dintre armata Statelor Unite si trupele amerindiene va avea loc la 25 iunie 1876, in apropierea raului Little Bighorn, din statul Montana.
Constient de faptul ca sortii ii sunt defavorabili in ciuda victoriei de la Little Bighorn, si dorind probabil sa isi protejeze oamenii de eventualele repercusiuni, Sitting Bull decide sa se predea armatei americane impreuna cu fiul sau de 17 ani, Crow Foot. Ambii vor fi ucisi de catre militia locala la scurt timp dupa ce au fost arestati. Crazy Horse, participant si el la batalia de la Little Bighorn, avea sa fie ucis intr-un mod asemanator, in acelasi an.
Masacrul de Wounded Knee
Cadavrele au fost lasate sa zaca timp de doua zile in zapada pana cand membrii Diviziei a 7-a au recrutat cativa civili care sa le aseze intr-o groapa comuna. Pretul pentru aceasta munca morbida a fost de doi dolari pentru fiecare indian inhumat.
In raportul oficial al armatei reise faptul ca soldatii au actionat in legitima aparare. Nu mai putin de 20 de decoratii „Medalia de Onoare” au fost acordate celor care au participat la „Batalia de la Woudend Knee”. Primele reactii au aparut de abia in 1970, atunci cand istoricul american Dee Brown a dezvaluit adevarul despre masacrul care a avut loc in ziua de 29 decembrie 1890.
Retineti:
- Desi 64.000 de nativi Sioux au luptat in armata americana in timpul celui de al II-lea Razboi Mondial, numai 4 Medalii de Onoare au fost oferite acestei comunitati
- Se estimeaza ca in momentul debarcarii lui Columb pe coasta Cubei, in 1492, in America de Nord traiau circa 60.000.000 de amerindieni. Ultimul recensamant arata ca, in prezent, numarul acestora se ridica la maxim 2,7 milioane.
- Un scandal enorm a cuprins SUA in ianuarie 2008, atunci cand membrii comunitatii Sioux au cerut separarea de Statele Unite ale Americii si crearea Republicii indienilor Lakota (adevaratul nume al nativilor Sioux). Printre revendicarile acestora se numara si retrocedarea a nu mai putin de 24, 3 milioane de hectare de teren din circa cinci state americane.
- Guvernul american finanteaza in prezent constructia celei mai mari sculpturi din lume care sa il infatiseze pe liderul Sioux, Crazy Horse. Sculptura este realizata in Dacota de Sud, dintr-un intreg munte, si se estimeaza ca in momentul finalizarii, aceasta va depasi ca dimensiuni sculpturile celor patru presedinti de la Muntele Rushmore
- Obiceiul macabru de a scalpa victimele (taierea pielii de pe craniu), celebru printre amerindieni, se pare ca este o inventie spaniola. Conquistadorii ar fi platit mercenarii indieni dupa numarul de scalpuri colectate in timpul raidurilor.
Geronimo – o legenda americana
„Nu pot crede ca noi, indienii, suntem inutili, asa cum ni se spune. Altfel, Dumnezeu nu ne-ar mai fi creat.” -Geronimo
Autoritatile americane aveau sa-l numeasca „cel mai rau indian care a trait vreodata” si, timp de 25 de ani, Geronimo a fost considerat Inamicul Public Numarul Unu in Statele Unite ale Americii. 40 de milioane de dolari va cheltui SUA si peste un sfert din armata sa va fi mobilizata pentru prinderea capeteniei apase si a celor 37 de acoliti ai sai. Privit, pe de alta parte, de catre semenii sai, ca un simbol al rezistentei amerindiene in fata expansionismului american, Geronimo, pe numele sau adevarat, Goyathlay, continua sa ramana, la aproape un secol de la moartea sa, una dintre cele mai controversate figuri ale asa numitelor Razboaie Indiene.
Geronimo s-a nascut in 1829 in apropierea statului american Arizona (pe atunci teritoriu al Mexicului), intr-o perioada in care escaladarea conflictelor dintre nativii americani si colonisti parea sa atinga apogeul. Era momentul in care presedintele american, Andrew Jackson semna controversatul decret ce prevedea expulzarea pieilor rosii de pe teritoriile traditionale si deportarea acestora in rezervatiile puse la dispozitie de catre autoritati.
Urmand spiritul razboinic al nativilor Sioux sau Cherokee, ai caror lideri legendari: Sitting Bull, Crazy Horse sau Kicking Bear se antrenasera deja in lupte sangeroase cu armata americana, Apasii din sudul Statelor Unite purtau deja propriul razboi cu autoritatile mexicane, ale caror tendinte expansioniste urmau intocmai exemplul vecinilor din nord.
Asa cum el insusi avea sa declare, Geronimo nu fusese nicicand sortit sa devina o capetenie militara, cu atat mai mult cu cat viziunile extatice pe care le avusese inca din perioada copilariei il anuntau ca pe un viitor lider spiritual al semenilor sai. Crescut sub influenta vechilor traditii apase, tanarul vraci parea, mai degraba, manat de sentimente pacifiste pe care, nu o data, incercase sa le impuna celor care ii ascultau invataturile.
Totul avea sa se schimbe in dimineata zilei de 5 martie 1851, atunci cand o companie mexicana formata din 400 de soldati, aflata sub comanda colonelului Jose Maria Carrasco, va ataca tribul Chiricahua. Profitand de lipsa barbatilor plecati la vanatoare, soldatii vor masacra, practic, pe cei mai multi dintre sateni, in marea lor majoritate femei si copii. Pierderea lui Geronimo avea sa fie una dintre cele mai grele, printre victimele atacului numarandu-se mama, sotia si cei trei copii ai sai.
Urmarea atacului va fi o sangeroasa vendeta in care razboinicii apasi, sprijiniti de triburile aliate vor transforma nordul Mexicului intr-un adevarat teatru de razboi. Geronimo insusi avea sa se remarce prin furia oarba ce il mana, de cele mai multe ori, sa se arunce in fata gloantelor inarmat numai cu un cutit. Neatins, in mod miraculos, de tirul armelor mexicane, acesta va intari credintele apasilor conform carora, noul lor lider, aflat sub protectia divina, nu putea fi ucis de catre armele de foc ale albilor.
Atacurile nativilor Chiricahua se vor solda cu sute de victime in randul soldatilor mexicani dar si in randul civilor, fapt ce va determina o riposta in forta a autoritatilor. Conflictul surd dintre cele doua parti va duce la izgonirea apasilor in Statele Unite ale Americii, acolo unde guvernul american, antrenat deja in luptele cu nativii Sioux, ii va declara pe acestia drept proscrisi si va incepe o intreaga campanie de capturare a supravietuitorilor.
Liderul apas va intari mitul invincibilitatii sale, purtand un razboi de gherila in care armata americana se va dovedi neputincioasa in fata sa si a celor 37 de razboinici care il insoteau. Miscarea lui Geronimo avea sa capete curand tenta unei adevarate miscari de eliberare a Apasilor, numarul insotitorilor sai crescand cu fiecare victorie a sa. Luptele cu trupele guvernamentale vor dura nu mai putin de 25 de ani, timp in care numarul victimelor americane va atinge ordinul miilor. Statele Unite se vor vedea nevoite sa cheltuiasca peste 40 de milioane de dolari, suma exorbitanta la acea vreme, pentru anihilirea rebelilor. Desi un sfert din armata fusese mobilizata in acest scop, numarul indienilor ucisi sau capturati nu va depasi cateva zeci. Insusi Geronimo avea sa fie arestat de sapte ori, reusind de fiecare data sa evadeze spre exasperarea autoritatilor incapabile sa gaseasca o solutie pentru stoparea conflictului.
Constient probabil de sortii nefavorabili, si obosit de luptele care durasera aproape trei decenii, liderul apas isi va negocia predarea printr-un gest sfidator, dictand practic conditiile renuntarii sale la lupta. Cu toate acestea, promisiunile guvernului american vor fi incalcate la scurt timp dupa semnarea armistitiului, apasii fiind mutati in lagare, in aridele rezervatii din Oklahoma.
Umilintele la care vor fi supusi amerindienii vor fi cumplite. Incapabili sa cultive pamantul pus la dispozitie de catre autoritati, apasii se vor vedea nevoiti sa traiasca din mila acestora. Geronimo insusi va fi nevoit sa isi castige existenta vanzand suveniruri sau expunandu-se in spectacole de circ in care isi juca propriul rol. Intr-o scrisoare emotionanta adresata presedintelui Theodor Roosevelt, Geronimo ii cere acestuia dreptul de a mai vedea o data Arizona si de a inceta persecutiile „la adresa unui batran care deja a fost pedepsit prea mult”. Cererea ii va fi refuzata, iar liderul apas isi va gasi sfarsitul in lagarul din Oklahoma, la varsta de 80 de ani, in urma tuberculozei care il macinase in ultimii ani de viata.
Nici macar osemintele sale, inhumate in Cimitirul Prizonierilor de Razboi, nu aveau sa se bucure de odihna vesnica, acestea fiind profanate si, in parte, sustrase de catre un grup de studenti, membri ai unei fratii secrete de la Universitatea americana Yale.
Dansul Spiritelor
Sangeroasele lupte dintre autoritatile americane si amerindieni avea sa dea nastere unei miscari misterioase si controversate, a carei interpretare ambigua avea sa duca la unul dintre cele mai mari masacre din istoria Americii de Nord, atacul de Wounded Knee. E vorba de Dansul Spiritelor, un dans ale carui valente le depaseau chiar pe cele religioase.
Desi traditiile stravechi amerindiene includeau dansurile rituale in cerc, noua credinta avea sa le confere acestora o aura mistica, neinteleasa de catre autoritati, si interzisa de acestea pentru multa vreme.
Primele mentiuni despre practicarea acestui dans aveau sa apara in 1889, atunci cand liderul spiritual al nativilor Paiute, Wovoka, va incepe sa predice o noua religie pe care se spune ca ar fi invatat-o in urma unei viziuni extatice. Adoptata rapid de catre indienii Sioux, aceasta impunea non-violenta si convietuirea pasnica dintre amerindieni si colonisti. In schimb, samanul Paiute le cerea supusilor sai sa execute periodic asa numitul Dans al Spiritelor, singurul, in acceptiunea sa, care ar fi putut duce la imbunarea zeilor si la indepartarea oamenilor albi, pe cale pasnica, de pe teritoriile americane.
Dansul avea sa nasca numeroase controverse in randul autoritatilor, acolo unde incepuse sa fie privit, din ce in ce mai mult, ca o amenintare la adresa sigurantei statului. Si asta desi scepticii nu vedeau in acest ritual decat o forma pacifista de manifestare, asemanatoare credintelor crestine care prevedeau a doua venire a lui Iisus si trezirea la viata a tuturor celor disparuti de-a lungul timpului.
Pretextul care avea sa duca la interzicerea Dansului Spiritelor, il va constitui convingerea indienilor ca prin perpeturarea acestui ritual, vor atrage bunavointa divina, care ii va face invincibili in fata gloantelor. In ciuda interdictiilor, nativii americani vor continua sa practice misteriosul dans chiar si in fata soldatilor americani, asa cum s-a intamplat la scurt timp inainte de comiterea Masacrului de la Wounded Knee.
Desi datele despre conflictul care a dus la masacrarea ultimilor rebeli Sioux sunt contradictorii chiar si astazi, la peste un secol de la producerea sa, se pare ca amerindienii executasera Dansul Spiritelor chiar langa tabara in care era campata Divizia a 7-a de cavalerie, un motiv in plus pentru cavaleristi de a comite abominabilul asasinat in masa de la Wounded Knee.
Retineti:
- Masacrul de la Wounded Knee reprezinta finalul oficial al Razboaielor Indiene. Acestea au inceput inca din 1622, desi conflictele au fost sporadice pana in 1830, anul decretului care prevedea deportarea amerindienilor.
- Din grupul studentilor care au profanat osemintele lui Geronimo facea parte si tanarul George H. W. Bush, nimeni altul decat bunicul fostului presedinte american George W. Bush.
- Liderul spiritual Paiute, Wovoka, era cunoscut si sub numele de Jack Wilson, fiind crescut la ferma unui fermier american dupa asasinarea parintilor sai. Acesta a invatat doctrina crestina care l-a influentat in conceperea Dansului Spiritelor.
- Kicking Bear a fost liderul Sioux care a adoptat Dansul Spiritelor si care a inoculat credinta ca amerindienii pot deveni intangibili in fata gloantelor.
