Ion Hobana si fenomenul OZN
În perioada de dupa 1968, ufologia din România a fost puternic influentata de personalitatea lui Ion Hobana (1931-2011). Scriitor, jurnalist, redactor, critic literar, eseist, teoretician al literaturii de anticipatie, cunoscator al mai multor limbi de larga circulatie, el a ocupat pozitii oficiale care i-au facilitat relatii bune cu scriitori si critici din Occident, într-o perioada în care astfel de relatii erau rare si dificile. Prin aceste relatii a avut acces si la carti bine documentate, despre problematica OZN, care l-au ajutat sa înteleaga ca fenomenul este mai serios decât pare si ca politica strutului fata de el nu este deloc înteleapta.
Într-un interviu dat în 2010, Ion Hobana declara ca sunt doua tipuri de argumente pentru care a luat si ia si în continuare în serios studiul fenomenelor aerospatiale neidentificate: „În primul rând, exista marturiile unor oameni cu înalta calificare în domeniile lor – piloti militari si civili, astronauti, ingineri, oameni de stiinta – care au facut comentarii ample. Opiniile acestor persoane nu pot fi respinse cu un zâmbet ironic. În al doilea rând, trebuie sa ne raportam la marturii fizice pe care le detinem: înregistrari radar, care nu pot fi contestate, inregistrari realizate cu alte instrumente, urme pe sol etc.
Exista o cantitate uriasa de informatii în acest sens, mai ales acum, de când s-au declasificat o multime de dosare oficiale”, în majoritate militare, în tari precum Anglia, Franta, Brazilia, Argentina, Noua Zeelanda s.a.m.d. „De exemplu, eu cred ca relatarile astronautilor, atât rusi si americani, au convins multi oameni ca fenomenul este real,chiar daca nu avem înca nici o certitudine în ceea ce priveste originea si natura acesteia… exista mai multe teorii, dar, din pacate, toate se bazeaza deocamdata, doar pe supozitii. Nu avem dovezi care sa demonstreze în mod clar ca aceste obiecte neidentificate sunt extraterestre… Aceasta este cea mai simpla explicatie, dar …”
Val de OZN-uri
Ion Hobana a înteles imediat importanta cazurilor din „valul” OZN din 1968, si, ca urmare, a participat activ la popularizarea acestora. Contextul a fost favorabil deoarece subiectul era tabu în alte tari din „lagarul socialist”, dar, în 1968, regimul Ceausescu voia sa demonstreze lumii întregi ca atitudinea autoritatilor române este diferita. În 1969, a fost tradusa si publicata în limba româna prima carte despre OZN-uri: „Farfuriile zburatoare – o chestiune serioasa” (Flying Saucers – Serious Business, 1966) de Frank Edwards, care a devenit un bestseller.
Ion Hobana, care a desfasurat între timp o ampla actiune de culegere a unor marturii, a scris si el, împreuna cu Julien Weverbergh din Belgia, o carte intitulata: „OZN: o sfidare pentru ratiunea umana”, aparuta în 1971. Cei doi vor publica apoi, în 1972, în Olanda, lucrarea UFO’s in Oost en West (OZN-uri în Est si în Vest), aparuta în doua volume, dintre care volumul dedicat cazurilor din Uniunea Sovietica si Europa de Est a fost reeditat în engleza, în 1974, la editura „Souvenir Press” din Londra, cu titlul comercial: Ufo’s From Behind the Iron Curtain (OZN-uri de dincolo de cortina de fier), fiind tradus prompt si în franceza si spaniola.
Impactul cartii a fost deosebit, deoarece a adus una dintre cele mai timpurii dovezi ca OZN-urile nu sunt doar o legenda urbana, specifica pentru societatea tehnologica occidentala, ci un fenomen care se regaseste chiar siîn medii atât de strict controlate ca tarile cu regimuri comuniste. Datorita deschiderii oferite, volumul este apreciat în întreaga lume chiar si astazi. De pilda, ufologul rus Boris Surinov, deplângând minciunile care prolifereaza privind fenomenul OZN din Rusia, scria ca: „Exista doar doua carti în limba engleza cu capitole în care ufologia rusa este prezentata suficient de corect. Prima este traducerea engleza a cartii scrisa de prietenul meu Ion Hobana si de Julien Weverbergh. Ion Hobana este cinstit, el respecta comunitatea ufologilor si cititorii în general, si cunoaste limba rusa suficient de bine pentru a evita capcanele si povestile fantastice raspândite de multi jurnalisti si de asa-numiti ufologi”.
Julien Weverbergh a avut el însusi o observatie OZN în România. El scrie ca, în noaptea de 13 spre 14 decembrie 1970, când era la Bucuresti, a fost trezit, la ora 01:30, la fel ca si sotia sa, de o puternica lumina rosiatica pe cer. Sotia s-a repezit nelinistita spre camera vecina, care dadea spre strada, unde dormea mama ei, în timp ce martorul deschidea grabit storurile de la fereastra camerei lor.
Sursa luminoasa se afla undeva în dreapta, nemiscata si ascunsa de zidurile unui imobil. S-a auzit un zgomot pulsant – ca un fel de bâzâit în urechea martorului – iar lumina rosiatica devenea din ce în ce mai alba. Chemat de sotie si de mama acesteia, a gasit camera alaturata scaldata într-o lumina de un alb intens. Aceasta lumina s-a stins însa subit înainte de a ajunge el la fereastra. Se gaseau la primul etaj si afara, în stânga lor, în centrul unui mic scuar, se afla parcat un autocar. Cele doua femei au povestit ca au vazut exact deasupra autocarului, o sfera care pulsa în culori alb-albastrui dar care, la un moment dat, a disparut brusc. Durata totala a observatiei a fost între opt si zece secunde. Distanta dintre fenomen si martori a fost de cca. 80 metri…
În conditiile create, Ion Hobana a luat în 1971 initiativa organizarii, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, unui „Cerc stiintific OZN”, care a atras, timp de câtiva ani, un numar mare de tineri precum si specialisti interesati în studiul fenomenului, multi din mediul universitar. Ei au efectuat cercetari de teren cu privirela cazurile raportate, au arhivat rapoarte privind cazurile semnalate si au organizat informari si întâlniri cu marele public. În interviul acordat în 2010, Hobana a declarat ca succesul acestui cerc „este greu de crezut astazi. La sedintele publice au participat sute de studenti si alte persoane. Am calatorit în diferite orase, fiind primiti cu caldura peste tot. Interesul fata de fenomenul OZN a atins atunci apogeul. Este adevarat ca nu erauatât de multe carti si emisiuni de televiziune dedicate, asa cum au existat dupa 1990; cei interesati prefera astazi aceste modalitati de a-si satisface curiozitatea, mai degraba decât o implicare activa. Activitatea cercului nu a fost supusa unor interventii sau obstructii din partea autoritatilor; au considerat, probabil, ca nu dauneaza imperativelor ideologice ale vremii. Pe dealta parte, era de preferat ca studentii si publicul larg sa-siconcentreze atentia asupra unor astfel de teme inofensive. Cât despre mine, am publicat zeci de articole si am participat la dezbateri radio si de televiziune, fara nicio opreliste”.
Cazul din Valea Plopului
Un caz tipic, implicând „Cercul stiintific OZN”, a fost cel din „Valea Plopului”. Într-una dintre nopti, între 2 si 6 septembrie, 1972, imediat dupa miezul noptii, în satul Valea Plopului, judetul Prahova, din sudul României, Vasile Carabus, un paznic de noapte la cooperativa agricola din comuna Posesti, a vazut de pe dealul „Tabacioi” un obiect stralucitor, o „stea cu coada” galbena, care a traversat cerul, oprindu-se si aterizând apoi lin într-o livada situata la aproximativ 2 kilometri de el, pe dealul „La Odaia”. Dupa aceasta, obiectul a disparut. Martorul nu a auzit niciun zgomot.
Dupa doua zile, un politist,împreuna cu mai multi sateni, au cercetat locul în cauza: un lan de porumb presarat cu pomi fructiferi. Aici au gasit o zona circulara, cu un diametru de 4,5 metri, în care toate tulpinile erau rupte la aproximativ un metru deasupra solului. În centrul cercului era o gramada mica de pamânt cu diametrul de 60 cm si înaltimea de 40 cm, având în mijloc o gaura cilindrica, cu un diametru de 12-14 cm si cel putin 2 metri adâncime. În jurul acestei gauri, au existat trei urme identice, mecanice, la aceeasi distanta de 1,5 metri, distribuite perfect la 120 de grade si bine imprimate în sol.
Mai târziu, sute de oameni curiosi au vizitat zona, inclusiv elevi adusi pentru „munci agricole”, asa cum era obiceiul pe atunci. Pentru a verifica zvonurile care s-au raspândit în zona, Calin Turcu, profesor într-o scoala din Valenii de Munte (aproximativ 17 kilometri de la Valea Plopului) s-a deplasat la fata locului pe 29 noiembrie. Urmele erau înca destul de bine vizibile. Calin Turcu s-a întors acolo, a facut numeroase fotografii si a vorbit cu martorii. El a trimis concluziile sale la „Cercul Stiintific OZN” din Bucuresti.
