Unul dintre cele mai fascinante mistere ale Romei antice este longevitatea structurilor din beton. Lovite de valurile marii timp de peste 2.000 de ani, acestea au rezistat, în timp ce cladirile moderne încep sa se erodeze dupa câteva zeci de ani.
În prezent, cercetatorii au descoperit chimia din spatele acestui fenomen, fiind cu un pas mai aproape de recuperarea retetei misterioase, informeaza Science Alert. 
Conform analizelor, betonul utilizat de romani nu este doar mult mai durabil în timp, ci acesta devine mai stabil dupa trecerea anilor. Cercetatorii condusi de geologul Marie Jackson, din cadrul Universitatii din Utah, au încercat pentru un timp îndelungat sa descopere misterele din spatele materialului de constructie roman, în prezent reusind sa realizeze un model al structurii pentru a observa cum se solidifica acest material de-a lungul timpului.
Betonul din prezent este realizat dintr-un amestec de nisip, pietris si alti aditivi, care se întaresc în contact cu apa. Agregatul trebuie sa fie inert, deoarece orice reactie chimica nedorita poate duce la eroziunea sau farâmitarea structurii. De acea betonul nu rezista la fel de mult în timp precum alte pietre naturale.
În cazul betonului roman, a fost utilizata cenusa vulcanica, pietris si apa de mare, profitând de o anumita reactie pe care au observat-o în depunerile de cenusa vulcanica întarite natural, denumite tuf. Amestecat cu cenusa vulcanica, mortarul continua sa reactioneze cu acest material pentru un timp îndelungat, în cele din urma fiind realizat un material mult mai durabil în timp.
În cadrul unei cercetari anterioare conduse de Jackson, echipa a prelevat mostre de material din mai multe porturi de pe coasta Italiei. Cu ajutorul unui microscop electronic, expertii au analizat structura probei, înainte de a utiliza spectroscopia Raman pentru a o analiza în profunzime.
,,Putem analiza micile structuri ale betonului pentru a afla mineralele din care este realizat, succesiunea cristalelor si proprietatile lor cristalografice,’‘ spune Jackson.
Unul dintre aspectele fascinante descoperite de cercetatori a fost prezenta tobermoritei aluminice (aluminous tobermorite ), un mineral derivat al siliciului (silice), greu de realizat în laborator, însa în betonul antic acesta este extrem de prezent. Conform analizelor tobermorita aluminica (aluminous tobermorite ), împreuna cu un mineral asociat, continua sa se dezvolte în beton multumita apei de mare ce dizolva treptat cenusa vulcanica. ,,Romanii au creat un beton asemanator rocilor care abunda într-un schimb de chimicale si apa de mare,” a declarat Jackson.
Metoda romanilor este opusa fata de cea utilizata în prezent, în cazul careia apa de mare erodeaza structura producând dezintegrarea materialelor. Realizarea betonului cu ajutorul tehnicii romane ar putea reprezenta, ironic, o evolutie a modului de construire a cladirilor, mai ales a celor amplasate pe coaste, în apropierea marii.
