Corleone, modelul sefului mafiot

Mafia, cea iesita invingatoare in urma celor doua razboaie care au devastat jumatate de Sicilie, s-a nascut la Corleone: aici se afla “Olimpul” nasilor, aici este centrul puterii, militare si traditionale, a Cosa Nostra. Corleone: un satuc “ratacit” in munti, “ascuns” in spatele orasului Palermo, pamant de agricultori si pastori, cicoare si ricotta. Unde nimic nu se schimba chiar daca in jur totul se schimba. Si unde “zeii” sunt de neatins, chiar si-atunci cand sfarsesc in inchisoare.

Numele lor sunt comune in aceste parti: Bagarella, Lo Bue, Riina, Provenzano. Arborii genealogici ai familiilor Riina si Bagarella sunt impletiti, iar progeniturile sunt mereu gata sa ia locul tatilor, si al mamelor, la comanda centrului puterii Cosa Nostra: Corleone.

La famiglia

Giuseppe Salvatore zis „Salvo”, fiul lui Toto Riina

Acum cativa ani, pe zidurile din Palermo si-au facut aparitia mesaje impotriva asa-numitului „41 bis” (regimul aspru de detentie „dedicat” boss-ilor mafioti, conform articolului de lege 41bis din legea penitenciara italiana) si in favoarea eliberarii lui Toto Riina.

Aceste graffitti-uri nu reprezinta insa decat un avertisment destul de „delicat”: semnalul „forte” este cel dat de fiul lui Riina, Giuseppe Salvatore zis „Salvo”, achitat de tripla omucidere de care a fost acuzat – chiar daca la vremea respectiva era minor – alaturi de fratele Giovanni (condamnat in schimb la inchisoare pe viata pentru acelasi delict).

Baiat modern, dar cu respectul traditiei, mostenitor al lui Toto, dar si al clanului Bagarella. Ninetta Bagarella, mama lui Salvo, este sora lui Calogero (mort in 1969 intr-un schimb de focuri in macelul de pe viale Lazio din Palermo, boss „carismatic” al corleonezilor) si a killer-ului Leoluca.

Din 15 ianuarie 1993 cand sotul Toto a fost capturat si condamnat la inchisoare pe viata in regim de 41 bis, vegheaza asupra intereselor familiei. Multi o indica drept „eminenta cenusie” care pregateste din umbra ascensiunea fiului. Iar Giuseppe Salvatore s-ar zice ca e deja pregatit.

La 31 de ani, „absolvent” a 6 ani de detentie, in pofida faptului ca este supus obligatiei de a nu parasi Corleone, frecventeaza recidivisti, „prezideaza” nunta surorii si chiar campionatul local de calcetto (gurile rele isi amintesc de finala, pierduta de Salvo, ca despre o partida istorica „corleonezi contra picciotti” (in slang, „picciotto” reprezinta un nivel ierarhic in organizatia mafiota, un fel de „locotenent” al unui boss, om bun la toate).

Toto Riina

Salvo duce o viata mondena si inregistreaza un mare succes in randul tinerilor, datorita hainelor sale „trendy” si stilului de star de televiziune. Nu intamplator se foloseste de mass-media dupa bunul plac: cand primarul din Corleone, Cipriani, cu ani in urma, i-a inchis o concesionara auto, s-a dus direct la RAI, care i-a dedicat un reportaj amplu prezentandu-l in postura de „persecutat”; de altfel, nu mai departe de anul trecut, aflat inca in detentie preventiva, ajungea pe prima pagina a unui cotidian national italian declarand ca este doar „o victima a sistemului” si cerand sa fie transferat la Cernusco sul Naviglio, la cativa kilometri de inchisoarea unde se afla tatal lui.

„Mesajul lui nu este unul adresat Italiei, ci adresat intregii Cosa Nostra. Spune ca el este pregatit, ca este un Riina, ca este mostenitorul”, comenta fostul primar din Corleone. Iar actualul primar, Antonino Iannazzo, este chiar si mai explicit decat predecesorul sau. „Cand l-au eliberat in baza expirarii termenului de detentie preventiva i-am transmis in mod public ca nu-l vrem aici. Nu putem ceda, nu pe acest teritoriu. Trebuie creat un vid in jurul acestor familii. Cosa Nostra vrea sa tina aceasta zona in subdezvoltare si tocmai prin intermediul saraciei mafia guverneaza. Sa spunem lucrurilor pe nume: aici a fi somer nu este un lucru temporar, aici somajul este o circumstanta cronica, care te poate insoti intreaga viata”.

Primarul din Corleone dadea si un exemplu: „Un amarat merge pe strada si nu stie daca va gasi ceva sa duca de mancare la copii si la nevasta. Da peste cineva ca Salvo, care-i da 2.000 de euro si ii spune: <ia-ti o cafea>. Ziua urmatoare, pe strazi exista inca un picciotto”.

Dar ce face Statul?

Un mic amanunt, in acest sens, este elocvent: in Olimpul Cosei Nostra, unica masina la dispozitia politistilor de la Investigatii este o Fiat Punto cu 150.000 kilometri la bord, cunoscuta ca un cal breaz de toata lumea; iar politistii, dupa cum ei insisi admit, considera lupta cu mafia drept „munca voluntara”.

Grand Hotel – Mafia

9 octombrie 2006: o stire aparuta in ziarul italian La Stampa anunta ca Letteria Rossano, nevasta boss-ului Giacomo Sparta (familie de mafioti din Messina Sud), a fost arestata sub acuzatia de asociere in vederea comiterii de delicte de tip mafiot, transformata fiind intr-un fel de «curea de transmisie» intre sot, detinut la 41 bis, si oamenii din clanul mafiot aflati in libertate, insarcinati cu supravegherea teritoriului. Cum ar veni, temnita dura nu-l impiedica defel pe un boss sa continue sa-si administreze afacerile de dupa gratii.

Se spune ca stirea ar fi generat la vremea respectiva reactii de „uimire”, desi cu siguranta nu era prima oara cand opinia publica din Italia lua cunostinta de disfunctia cronica a sistemului penitenciar, a carui menire se presupune ca ar trebui sa fie tocmai aceea de a-i impiedica pe sefii mafioti sa dea in continuare comenzi din inchisoare (noutatea a fost reprezentata doar de vestea utilizarii femeilor ca „postarite”).

Orasul Corleone
Orasul Corleone

Desigur, de-acum nu mai era vorba despre „excesele” de odinioara, frumoasele timpuri ale «Grand Hotel Ucciardone» (cladirea Ucciardone din Palermo, fortareata impunatoare de pe vremea Burbonilor, functioneaza ca inchisoare din 1832); vremuri cand don Masino Buscetta, la acea vreme un mafiot inca „nefamiliarizat” cu conceptul de „pentimento”, obtinea ca celebrarea casatoriei fiicei sale sa aibe loc in capela penitenciarului, cu tot cu alaiul de invitati in haine de gala.

O amintire din vremuri demult apuse pare si ziua de nastere sarbatorita in onoarea mafiotului Catalano, cand marea masa de petrecere a fost improvizata in sala de gimnastica a inchisorii, pusa la dispozitie cu gentilete de directia stabilimentului, iar pranzul festiv a fost adus de la cel mai bun restaurant din Palermo, unicul in masura sa livreze cantitatea imensa de homari solicitata. A existat atunci o singura problema, in cele din urma ingenios rezolvata: sampania a trebuit sa fie introdusa in inchisoare „deghizata”, in sticle de ulei de masline.

La Cinema, pe cuvant de onoare

Nu, niciun detinut nu ar mai reusi in prezent sa mearga la cinematograf dandu-si „cuvantul de onoare” ca nu va incerca sa evadeze sub niciun chip. Si ce-i drept, spune legenda, «se intorceau toti dupa spectacol», insotiti de agentul insarcinat cu „escorta”. Dar acum nu mai merge asa.

Cativa „pilosi” pe la infirmerie tot se mai gasesc, dar nu se mai aude, ca pe vremuri, de sedinte ale «cupolei» mafiote reunite in lacasurile sanitare ale penitenciarelor de maxima siguranta. Si apoi, in prezent exista carcera dura. De fapt, poate nu chiar atat de dura.

Asa s-a intamplat ca fratii Graviano, boss-ii din cartierul Brancaccio din Palermo, au reusit sa „produca” mostenitori in timp ce se aflau in regim de 41 bis si teoretic puteau discuta cu nevestele doar prin geam. Forta tehnologiei?

S-a vorbit de inseminare artificiala, fara insa ca cineva sa poata pune cap la cap cum ar fi putut ajunge lichidul seminal in afara inchisorii, intrucat, dupa cum se stie, acesta trebuie conservat cu mijloace greu compatibile cu regimul de detentie.

In solda Mafiei

Dar in fata unui boss mafiot nu rezista niciun obstacol. Un alt exemplu este dat tot de unul din fratii Graviano, Giuseppe, care si-a administrat cu maiestrie afacerile dintr-o celula din inchisoarea Rebibbia, de langa Roma. Cum? Pur si simplu, prin intermediul biletelor (clasicele „pizzini”) incredintate unor „postasi” improvizati: neveste, rude si chiar copiii acestuia, burdusiti cu „pizzini” in timpul vizitelor „la vorbitor”.

Lectura mesajelor a fost una instructiva. Opinia publica a aflat astfel ca oamenii de onoare primesc un salariul in mod regulat, luna de luna.

Mai mult, un boss are „caderea” de a cere socoteala de orice schimbare survenita. „Detinutii ma intreaba de ce li s-a redus salariul dupa arestarea mea”, scria Graviano intr-un astfel de biletel. Lucru care nu concorda deloc cu stilul de viata al acestuia in inchisoare („Doar pentru mine cheltuiesc 20 de milioane pe luna pe avocat, haine, pentru pachete si vizite.”) Apoi, la zdup, a da dovada de generozitate e de-a dreptul o necesitate.

„Exista 20 de detinuti care au ajuns in sapa de lemn in urma proceselor si nu mai au mijloace pentru a face fata situatiei; obligatia noastra este sa le dam intre 3 si 4 apartamente fiecaruia pentru a le asigura viitorul economic atat lor, cat si familiilor lor”, dicta bossul, referindu-se evident la apartamente ce trebuiau „donate” de antreprenorii care au construit cu bani daruiti de „Providenta”. Adica de Mafie.

Tortul

Dupa un an de „all inclusive” pe cheltuiala statului in inchisoarea blindata din Terni, in 2007, Bernardo Provenzano a fost transferat la cea din Novara, un institut unde sunt inchisi si alti mafioti de rang inalt, consemnati ca si el rigorilor articolului 41 bis. Decizia transferului a fost explicata sefilor de la DAP (Departamentul Administratiei penitenciare) drept „o rotatie normala in interiorul unui circuit guvernat de masuri speciale de siguranta”.

Dincolo de justificarile formale, se pare insa ca ar fi fost vorba despre o manevra pentru aplanarea unor frictiuni aparute intre directiunea inchisorii din Terni si agentii GOM (grupul operativ mobil al politiei penitenciare insarcinat cu supravegherea lui Provenzano); generate, se pare, de unele „concesii” facute nasului pe care gardienii acestuia nu le-au apreciat.

Nimic deosebit, nicio incalcare flagranta a regulamentului, doar mici „atentii” fata de fostul sef suprem al Cosa Nostra, cum ar fi un „tort”, trimis acestuia in ziua in care implinea 74 de ani. De fapt, „tortul” s-a dovedit mai apoi a fi o simpla bucata de placinta cu mere de la Mulino Bianco, greutate neta 80 de grame, suficienta insa pentru a incinge spiritele in mediul penitenciar.

Era data de 31 ianuarie 2007, prima aniversare a zilei de nastere a lui Bernardo Provenzano zis si „Tractorul” in celula bunkerului din Terni dupa 43 de ani de „clandestinitate”. Zi in care in menu-ul acestuia a aparut si prajitura, la dispozitia expresa a directorului Francesco Dell’Aira. Pe care, de altfel, seful mafiot, respectandu-si cu strictete dieta, se spune ca nici macar n-ar fi mancat-o.

Fara doar si poate, daca ar avea un computer la dispozitie, ar tine un blog. In schimb, Bernardo Provenzano, in ciuda faptului ca e certat rau cu gramatica italiana, se trezeste intotdeauna la ivirea zorilor (la 5.00 fix, niciun minut mai devreme sau mai tarziu), bea o gura de apa si apoi se-apuca sa faca ceea ce a facut dintotdeauna: scrie „pizzini”.

Noteaza tot ce se intampla in jurul lui, inregistreaza orice cuvant schimbat cu agentii politiei penitenciare, pune totul pe hartie. Pana si cina de cu o seara inainte, vizita medicala, intalnirea cu preotul. Hartie, ceva de scris si un dictionar este ceea ce a cerut, si a primit, pentru a scrie mai mult si mai corect. O manie de care nu a scapat boss-ul bossilor dupa capturarea lui din data de 11 aprilie 2006, data istorica pentru mafie si anti-mafie deopotriva, la finalul unei clandestinitati ce a durat aproape jumatate de secol.

Bernardo Provenzano

A fost dat in urmarire atat de mult incat la un moment dat chiar se credea ca ar fi fost „executat” si cadavrul i-ar fi fost facut disparut.

Super-boss-ul Bernardo Provenzano a fost arestat de-abia in primavara lui 2006, cand (din cauza unui pachet cu rufe curate trimis de sotie) s-a aflat ca se refugia intr-o cabana parasita din zona Corleonese, de unde le dadea ordine acolitilor sai prin intermediul infamelor „pizzini”.

Provenzano si-a inceput cariera in anii ’50, impreuna cu Salvatore Riina, devenind cel mai de incredere locotenent al lui Luciano Liggio, seful Cosa Nostra la acea vreme. Despre el, Liggio se spune ca ar fi spus cu naduf: „Trage dumnezeieste, dar are creierul ca al unei gaini”. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Provenzano sa ajunga la varf in organizatie in anii ’80, ucizandu-si eficient rivalii.

Desi multa vreme a fost considerat doar un killer fara scrupule si cam atat, in decursul anilor au iesit la lumina si responsabilitatile de care Provenzano se achita cu succes in cadrul organizatiei de spalare de bani. Mai mult: cei mai apropiati colaboratori ai lui au dat in vileag sofisticate contracte ilegale ale acestuia si legaturi stranse cu lumea politica.

Arestarea lui Bernardo Provenzano

„La racoare”, atunci cand nu scrie, il Padrino citeste. Citeste pana noaptea tarziu unchesu’ Bernardo: sentintele de condamnare pe care i le trimit avocatii, notificarile cu care-l „bombardeaza” necontenit magistratii procuraturilor din Sicilia.

Este literalmente ingropat in documente judiciare in celula: de la primul mandat de arestare semnat in ’84 de judecatorul Falcone dupa „cantarea” lui Tommaso Buscetta pana la cea mai recenta ordonanta de „custodia cautelare” (masura preventiva de detentie in penitenciar inainte de proces), de la „antice” documente din celebrul proces de la Bari intentat Corleonezilor la ultimul apel pentru macelul din Capaci.

Isi reciteste notitele, confesiunile „ciripitorilor” („i pentiti”), care-l acuza de toate cruzimile imaginabile. Nasul mai citeste si Biblia. Un magistrat i-a cumparat una special pentru el: cea pe care o avea inainte de arestare a devenit „proba”, pusa sub sechestru de procurorii din Palermo, dupa ce cineva a observat ca era toata mazgalita, pagina cu pagina. Mesaje codate? „Faca-se voia lui Dumnezeu”, a spus Provenzano atunci cand politistii i-a smuls-o din maini. E ceea ce Nasul din Corleone repeta ca-n transa, de fiecare data cand deschide gura.

Si daca obsesia lui Provenzano pentru scris este de-acum proverbiala (220 de foi de hartie au fost gasite in baraca unde se ascundea), o alta pe care a dat-o la iveala in captivitate este cea pentru mancarea sanatoasa. Una dintre putinele rugaminti adresate supraveghetorilor sai, incepand cu directorul inchisorii din Terni, Francesco Dell’Aira, a fost aceea de a nu i se servi niciodata mancaruri picante. Dorinta i-a fost indeplinita. Spaghetti fara sos, „in bianco”, orez, putina paine, cartofi fierti, multe legume. Iata viata din prezent