In zonele Africii de Nord existau entitati statale cvasi-independente de Imperiul Otoman, precum Alger, Tripoli, Tunis sau Sultanatul Marocului. Ele erau denumite „Coastele Barbare”. Si asta, pentru ca piratii aflati in slujba liderilor arabi din respectivele entitati statale atacau vasele comerciale ale SUA pentru a le prada, a lua prizonieri in schimbul unor rascumparari fabuloase si, in consecinta, a cere taxe de protectie guvernului american. De rascumpararea prizonierilor se ocupa, pana in 1783, Ordinul Trinitarian din Franta, insa incetarea legaturilor cu Franta a condus la accentuarea actelor de piraterie.
Stat tanar abia iesit din Razboiul de Independenta, SUA se refaceau cu greu dupa uriasele cheltuieli de razboi contra britanicilor. Atacurile incredibil de costisitoare ale „piratilor barbarilor” ajunsesera sa coste guvernul SUA mai mult de o zecime din veniturile anuale.
Thomas Jefferson, un presedinte energic
Pe cand era diplomat in Franta, Thomas Jefferson a reusit sa faca o intelegere cu marocanii (1786), insa din partea pasei Yusuf Karamanli, SUA avea sa primeasca o lovitura de gratie: in anul 1801, acesta declara razboi SUA atunci cand afla ca proaspat alesul presedinte Jefferson refuza tributul pe piraterie (660.000 de dolari anual).
Politica lui Jefferson fata de „barbari” fusese foarte clara: SUA aveau nevoie de o flota de razboi pentru a scapa de atacurile piratilor din Coasta Barbara. Iar cand SUA au dispus de navele necesare, au refuzat taxele de protectie… Asa a debutat Primul Razboi contra Barbarilor, la 10 mai 1801, prin declaratia expresa a pasei Karamanli, care a dispus arderea steagului SUA de la consulatul din Tripoli. Algerul si Tunisul nu s-au aliat cu Tripoli.
Acest razboi eminamente naval, terminat in iunie 1805, a fost finalizat cu un Tratat de pace intre SUA si Tripoli la cererea aceluiasi pasa Karamanli. Blocadele extenuante si raidurile ucigatoare ale flotei SUA asupra capitalei Tripoli, l-au speriat pe liderul acesteia, al carui frate abia astepta sa fie scos din scena.
Cu prilejul conflictelor navale, mai multi ofiteri americani s-au impus prin acte de eroism individual. Unul dintre eroii remarcati de amiralul britanic Horatio Nelson a fost locotenentul Stephen Decatur, care a reusit sa scoata din lupta doua nave inamice. Prizonierii luati de arabi erau folositi ca sclavi si umiliti, cu toate ca pe timpul captivitatii aveau sansa sa acumuleze bani pentru a se rascumpara singuri. Un caz special il reprezinta James Cathcart (1767-1843), care dupa prizonierat a devenit functionar si apoi diplomat de meserie.
Dupa incheierea intelegerii cu Tripoli, presedintele Jefferson a fost de acord sa plateasca o rascumparare de 60.000 de dolari pentru prizonierii de razboi. Si din acest motiv, in 1815 a izbucnit Al Doilea Razboi contra Barbarilor. Presedinte era James Madison, iar victoria SUA a condus la decaderea puterii pirateresti a Imperiului Otoman.
