miercuri, octombrie 16, 2024
Fenomene stranii si paranormale

Calatoria in oglinda si prezicerea viitorului

Tehnica viziunilor si a prezicerilor facute pe suprafetele lucioase de ape, metale si oglinzi strabate istoria omenirii înca din vremurile patriarhilor biblici. Vizualizarea lumii de dincolo e unul dintre cele mai fascinante capitole ale iscoditorului spirit uman.

Prezicerea din En-Dor

Magica lume ascunsa în luciul adânc al oglin­zilor i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Aparent, un simplu obiect menit sa ne reflecte înfatisarea, oglinda a fost folosita înca din vremurile biblice ca o poarta de comunicare cu lumea spiritelor, cu tarâmul de dincolo.

Practica oculta, oficiata mai ales de magi, vrajitori si samani, calatoria în lumea oglinzilor are o continuitate si o va­rietate sur­prin­za­toare de-a lungul istoriei. In­formatiile legate de aceasta problema ne vin din literatura, din mito­lo­gie, din religie, din poli­ti­ca, ba chiar si din viata cotidiana. Chiar daca aceasta istorie sare uneori peste secole întregi, totusi este clar ca folosirea oglin­zilor pentru întâlnirea cu spiritele defunctilor a jucat un rol important înca de la începuturile umanitatii.

Informatii legate de prac­ticile prezicerii apar înca din Vechiul Testa­ment. În prima carte a lui Samuel se spune ca regele Saul i-a gonit pe toti pre­zicatorii din Israel, ordonând apoi sa fie ucis oricine va face sa apara vreun spirit.

Iata însa ca mai târziu, când a avut nevoie ca defunctul sau mentor, regele Samuel, sa-l îndrume într-o hotarâre pe care trebuia sa o ia, Saul s-a deghizat si a mers la En-Dor, o localitate unde traia o prezicatoare pe care a silit-o sa cheme spiritul lui Samuel, conducatorul profet al lui Israel. „Atunci Saul a zis slujitorilor lui: «Cautati-mi o femeie care sa cheme mortii, ca sa ma duc s-o întreb». Slujitorii lui i-au zis: «Iata ca în En-Dor este o femeie care cheama mortii». Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine si a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: «Spune-mi viitorul chemând un mort si scoala pe cine-ti voi spune» (…). Femeia a zis: «Pe cine vrei sa-ti scol?». Si el a raspuns: «Scoala-mi pe Samuel» (…). Femeia a zis lui Saul: «Vad o fiin­ta dumnezeiasca sculându-se din pamânt». El i-a zis: «Cum este la chip?». Si ea a raspuns: «Este un batrân care se scoala si este învelit cu o mantie»”. (I Samuel 27, 28)

Oare cum a facut femeia din En-Dor sa apara spiritul lui Samuel? Desi Biblia nu descrie metoda folosita, cu siguranta a apelat la o suprafata de apa sau un obiect stralucitor, pe care ar fi putut sa apara o viziune. Procedeul nu ar fi izolat. Tot în Vechiul Testament se vorbeste despre niste vase de argint folosite si pentru hrana, dar si ca oglinzi pentru profetii.

Traditia samanica

Antropologii care au studiat culturile si ritua­lu­rile tribale afirma ca, în cadrul lor, invocarea spi­ri­telor era facuta prin metode asemanatoare celor din Vechiul Testament.

În Siberia, de exemplu, samanii Tungus foloseau oglinzi de cupru pentru a „che­ma spiritele”. În limba lor, cuvântul „oglinda” deriva dintr-o radacina care desemna sufletul sau spiritul, oglinda fiind considerata recepta­cu­lul spiritului.

Nenumarate studii rusesti si occidentale au dovedit ca samanii erau capabili sa vada spiritele defunc­tilor, concentrându-si privirea pe acele oglinzi de cupru. Scopul samanului era sa rezolve problemele vietii cotidiene cu care se confrunta întreaga co­mu­nitate – razboaie, seceta, epidemii, dar si diferite alte probleme ale membrilor tribului.

Ca si în pasajul din Odi­seea în care Homer descrie viziunile lui Ulise, indienii pawnee din America de Nord citeau viitorul în picaturile de sânge. Când un membru al tribului omora un viezure, cel mai batrân om din sat îl ju­puia în timpul noptii, var­sându-i sângele într-un vas si apoi copiii erau îndemnati sa-si contemple chipul în lu­ciul rosiatic al li­chi­dului. Daca se ve­deau aparând cu parul alb, aceasta însemna ca vor trai pâna la batrânete. Daca ima­ginea era întunecata si ne­clara, însemna ca vor muri de boala. Daca nu aparea niciun fel de imagine, copilul urma sa fie ucis de mâna unui dusman.

La Fez, în Ma­roc, pentru chemarea spiritelor de­functilor e fo­losit pâna în ziua de astazi un recipient plin cu apa.

În Egipt, se ghiceste curent în picaturile de cerneala, la fel cum Ulise ghicise în sânge.

Dee Halde, un mare calator al secolului al XVIII-lea, care a ajuns pâna în China, po­ves­teste ca prezicatorii taoisti ci­teau într-un vas cu apa eveni­mentele care urmau sa agite imperiul.

Tulusii din Africa ghi­ceau vii­to­rul într-un vas ce apartinea vra­jitorului, umplut cu apa ne­în­ceputa.

Si în satele (nu neaparat izolate) din România se prac­tica identi­fi­carea, într-o ga­leata cu apa, a unui hot sau cri­minal.

Într-o lucrare despre pro­prietatile plantelor medi­ci­nale, Richard Evans Schultes si Albert Hoffman, cei doi chi­misti care au des­co­perit LSD-ul, vorbesc despre un trib din vestul Americii care in­tra în legatura cu mortii prin inter­mediul unei plante si al unei oglinzi. Cei care au vi­ziuni în oglinda consuma în prealabil cantitati mari dintr-o planta nu­mita iboga. Mem­brii tri­bu­lui Bwiti le-au povestit cer­ce­tatorilor cum com­binatia din­tre acea planta misterioasa si oglinda le „des­chide capul”, astfel încât spi­ritul lor putea sa ajunga în „tara mortilor”.

Lampile cu oglinzi

Subiectul spiritelor, in­vo­cat prin intermediul oglin­zilor, a aprins ima­ginatia lite­rara si a altor culturi, în afara de cea gre­ceasca. Multe dintre po­ves­tile cuprinse în „O mie si una de nopti” de­scriu ex­pe­riente oculte cu oglinzi. Sa luam drept exemplu po­vestea lui Ala­­din si a lampii sale fer­me­cate. În ea nu se vorbeste despre spiritele defunc­tilor, ci de alt fel de apa­ritii, numite „genii”, niste entitati extrem de bi­zare, care aveau capacitatea de a îndeplini dorintele celui care putea sa le elibereze din lampile unde erau tinute ca prizoniere.

Pe vremuri, exista o practica numita „lampado­mancie”, care consta în cititul în lampile de metal. Lam­pile cu ulei din India deveneau niste oglinzi excelente, în clipa în care erau aprinse. La fel sunt si vechile oglinzi ale lampilor cu gaz românesti, menite sa amplifice puterea flacarii. În vechile ritualuri ale tiganilor din Ardeal, lampa cu oglinda din metal lustruit era folosita adesea în facerea si desfacerea vrajilor.

Ghicitul în hidromel

Într-un manuscris celt datând din secolul al XII-lea, se povesteste ceea ce i s-a întâmplat lui Lludd, rege al Bretaniei, atunci când a încercat sa-i prinda pe dragonii pe care i-a vazut în luciul unui vas plin cu apa.

Strigatul acestor dragoni era asa de cum­plit, încât „barbatii se albeau la fata si îsi pierdeau pu­te­rile, femeile însarcinate avortau, baietii si fetele îsi pierdeau cunostinta, iar animalele, co­pacii, pa­mân­tul si apele deveneau sterile”.

Acesti dragoni reprezentau o amenintare atât de mare pentru pamânturile lui Lludd, încât acesta a fost constrâns sa gaseasca o cale pentru a-i alun­ga. Sfatu­in­du-se cu fratele lui, regele Fran­tei, acesta i-a spus ca acei dragoni pu­teau fi facuti sa apara în luciul unui vas cu hidromel si puteau fi prinsi cu o bucata de matase. „Vei arunca matasea peste ei”, i-a spus monarhul, „si îi vei închide într-un cufar de piatra pe care trebuie apoi sa-l îngropi în locul cel mai sigur al regatului tau”.

Lludd a facut întocmai, reusind sa-i prinda pe dragoni si sa-i închida pentru totdeauna în capcana de piatra.

Povestea lui Lludd dovedeste conti­nuitatea istorica a miracolelor înfaptuite peste luciul unor vase de apa, asa cum se în­tâmpla si în scena din piesa lui Shakespeare, „Macbeth”, în care trei vrajitoare fac sa apara viziuni în vapori fier­binti.

Evul Mediu avea si el ritualuri distincte, me­nite sa dezlege cu ajutorul spiritelor, pentru a ob­ti­ne infor­ma­tii ne­cu­nos­cute pâna atunci. Cei care ve­­deau spiritele pe a­tunci erau baietii tineri. Procedeul prin care erau che­mate faceau parte din mijloa­cele medicinii epo­cii si nu este exclus ca însisi medicii sa se fi fo­losit de el. În opera sa capi­ta­la, „Faust”, Goethe men­­tio­neaza unele din­tre aceste tehnici. Gasim acolo me­tode de folosire a oglin­zilor care permit demas­ca­rea hotilor, expe­rien­te extrapolare, stabilirea diag­nosticelor mala­diilor, ba chiar o metoda care permite aducerea a noua spirite prin intermediul unui pahar umplut cu apa de izvor.

Când agentul 007 se uita în oglinda

Dar povestea cea mai fascinanta a viziu­ni­lor re­a­lizate în oglinzi îi apar­tine unui englez pe nume John Dee, un erudit al epocii elisa­be­ta­ne. Nascut în 1527, la Londra des­co­pera din copilarie place­rea stu­diului, dar si a in­ven­­tiilor diver­se, ju­rând ca îsi va con­sa­cra întreaga via­ta cer­cetarii si cartilor.

Ar­doarea sa a fost re­com­pensata. La no­­uasprezece ani, preda deja în mai mul­te uni­ver­si­tati, mai ales în Fran­ta, un­de nume­roasele sa­le ex­cen­tricitati erau apreciate mai mult chiar decât studiul fizicii si al matematicii în care excela.

Reputatia sa nu putea fi însa judecata de nimeni, având în vedere ca înca de la vârsta de douazeci de ani, era considerat în lumea întreaga drept un savant de renume si un expert în tehnicile maritime. A scris o lucrare de matematici care a devenit celebra, un tratat despre Euclid, si a inventat un aparat care le permitea marinarilor sa descifreze hartile maritime.

Spre apogeul vietii, regina Elisabeta l-a angajat ca agent secret. Se spune ca era fascinata de privirea lui Dee, care era poreclit „Ochi”. De aceea, când semna mesajele secrete pe care le adresa reginei, desena doua cercuri alaturate, care reprezentau ochii sai, urmate de un semn asemanator cu cifra 7. Semnatura sa semana deci cu 007, codul lui James Bond, un agent secret al timpurilor moderne, aflat în slujba curtii regale a Angliei…

În timp ce studia unele obiecte aduse de spanioli din Mexic, Dee a descoperit o oglinda din chihlimbar, care parea ca fusese folosita de azteci în scopuri divinatorii. A fost surprins când a observat ca ea îi permitea sa obtina viziuni de na­tura transcendentala si, în scurt timp, a folosit-o în sluj­ba reginei, care nu a ezitat sa mearga într-o noapte în laboratorul lui de alchimie, pentru a intra în legatura cu spiritele înaintasilor încoronati.

In ciuda rolului pe care l-a jucat pe lânga regina, si a reputatiei sale aca­de­mice, oamenii din Londra l-au considerat totdeauna un vrajitor. Într-o zi, în timp ce era plecat într-o ca­latorie în afara tarii, casa sa a fost luata cu asalt si incendiata. Se spune ca, din locul în care se gasea, Dee a vazut incendiul care îi mistuia casa si cartile în oglinda sa de chihlimbar de care nu se despartea niciodata.

În locuinta distrusa, Dee ame­na­jase o camera speciala, unde chema spiritele prin inter­me­diul oglinzii azte­ce, con­semnând apoi viziunile pe care le avusese, într-un ma­nus­cris lung si de­ta­liat, din care o parte a su­pra­vie­tuit, printr-o mi­nu­ne, pâna în zi­lele noas­tre.

În el sunt descrise în amanunt spi­ri­tele care apareau mai întâi pe luciul oglinzii, iesind apoi din ea în vaz­duh.

Invocarea spi­ri­telor n-a fost totusi sin­gu­rul scop al lui John Dee. Acest mare om de stiinta se folosea de tot ce îi statea în putinta pen­tru a a­jun­ge la Dum­ne­zeu. El spera ca, prin co­municarea cu în­gerii, va reusi sa-i reu­neasca pe ca­to­lici si pe pro­testanti într-o sin­gu­ra re­ligie crestina, cea a dra­gostei uni­ver­sale.

Cu toate ca auto­ritatile celor doua biserici l-au ame­nintat de multe ori ca va fi judecat pen­tru ere­zie, Dee a continuat sa vor­beas­ca în mod pu­blic des­pre aceste întâl­niri ale sale cu în­gerii, prin intermediul oglinzii az­tece. Dupa moar­tea reginei Elisa­beta, a fost în­de­partat de la Curte si a murit, aproape în saracie, la Mortlake, în Surrey, în 1608.

Dupa moar­tea sa, un ma­nuscris pretios în care prezenta tehnicile ob­tinerii viziunilor în oglin­da a disparut vreme de câteva zeci de ani. Printr-un miracol, a reaparut într-un magazin de peste din Londra, unde era folosit ca ambalaj. Soarta lui ar fi fost, fara îndoiala dra­matica, daca un erudit n-ar fi descoperit, din pura întâmplare, ca pastravul pe care îl cumparase era învelit într-un manuscris…

formula-as

Bogdan

Pentru fiecare de ce trebuie sa existe un cum