În zona îndepartata a platoului tibetan, la granita dintre Nepal si China, de unde izvorasc cele mai lungi râuri din Asia, strajuit de lacuri adânci, se înalta, misterios, masivul Kailash.
Considerat sacru în religiile popoarelor asiatice, el este socotit poarta de intrare catre Shambala, tarâmul nevazut al marilor întelepti. Potrivit unor ipoteze moderne, muntele ar fi o piramida construita în urma cu mii de ani de catre civilizatii nepamântene.
Între pozitia geografica a constructiei piramidale si cea a altor locuri misterioase de pe planeta exista o simetrie uluitoare. Se spune ca aici s-ar ascunde tainele de nepatruns ale Planetei. Poate ca tocmai pentru a ocroti aceste secrete, muntele Kailash nu permite oamenilor sa fie cucerit…
Zeii nu pot fi vazuti
„Niciunui muritor nu i se va permite vreodata sa paseasca pe culmea muntelui Kailash, acolo unde, printre nori, se afla lacasul zeilor. Cel care va îndrazni sa porneasca catre vârful Muntelui Sfânt si va vedea chipurile zeilor va fi pedepsit cu moartea!” – glasuiesc mai toate scrierile stravechi tibetane.
Cu toate astea, în ultimele decenii, mai multe echipe de alpinisti, nesocotind acest avertisment, au purces pe munte, în încercarea temerara de a cuceri unul dintre cele mai misterioase masive ale lumii.
Pare de necrezut, dar toti cei care au pornit în ascensiune s-au confruntat cu schimbari bruste de vreme, au întâmpinat pe traseu obstacole aproape imposibil de trecut, au trait experiente misterioase, toate aceste fenomene inexplicabile determinându-i pe aventurieri sa faca cale întoarsa.
În anii ’20 ai secolului trecut, alpinistii britanici Hugh Ruttledge si R. C. Wilson au realizat prima expeditie pe muntele Kailash, fiecare pornind pe un traseu diferit.
Ruttledge era convins ca va putea urca înspre vârf de pe latura nordica a masivului, însa odata ajuns la poale, a descoperit dezamagit ca varianta aleasa era extrem de grea. Cu toate astea si în ciuda conditiilor meteo nefavorabile, alpinistul si-a continuat traseul catre est si, într-un final, a gasit o cale de acces catre culmea muntelui.
Se facuse însa mult prea târziu, temperatura scazuse neasteptat pentru acea perioada a anului, orizontul se acoperise de pâcle, si Ruttledge a fost fortat sa se întoarca la baza.
Cu aceeasi experienta meteo stranie s-a confruntat si colonelul Wilson, care pornise pe partea opusa a masivului, cea de sud-vest. Tocmai când descoperise un traseu accesibil catre piscul muntelui, ninsori abundente au început sa cada, facând ascensiunea imposibila.
Câtiva ani mai târziu, geologul si alpinistul australian Herbert Tichy cerea permisiunea liderului regional sa escaladeze muntele. Se spune ca acesta l-ar fi refuzat, spunându-i: „Numai un om absolut fara de pacat ar putea urca pe muntele Kailash. Iar un asemenea om nu exista pe Pamânt! Pentru fiece muritor, peretii muntelui sunt ca de cristal; ar trebui sa zbori pâna sus, pentru a-i putea atinge piscul.”
În anul 1980, guvernul chinez i-a oferit celebrului Reinhold Messner, supranumit „alpinistul cu doua inimi”, oportunitatea de a porni în ascensiune pentru cucerirea vârfului Kailash.
Din motive necunoscute, Messner a abandonat ideea în ultimul moment. Se spune ca germanul si-ar fi schimbat decizia, avertizat fiind ca aceasta tentativa ar putea avea asupra lui consecinte nefaste.
Tot în anii ’80, un grup de turisti americani s-au aventurat în escaladarea muntelui de necucerit. Total nepregatiti fizic si prost echipati, si încercarea lor s-a soldat cu un esec. Dar finalul avea sa vina câtiva ani mai târziu, când, potrivit legendelor locale, alpinistii americani, în vârsta de aproximativ 30 de ani, ar fi îmbatrânit peste noapte. Unghiile le crescusera nefiresc de mult, iar parul le albise în doua saptamâni!
O taina mai presus de întelegerea omului
Desi fenomenul scurgerii mai rapide a timpului a fost studiat de mai multi cercetatori, nu s-a putut înca oferi nicio explicatie stiintifica.
Singura lamurire se regaseste tot în scrierile tibetane, în care se spune ca muntele este protejat de forte superioare, care au puterea de a modifica realitatea si timpul. În acest context, nu putem sa nu ne întrebam daca aceste legende nu au cumva un sâmbure de adevar! Altfel, cum s-ar putea explica marturiile a zeci de oameni care povestesc ca în apropierea muntelui au simtit energii puternice si au avut trairi misterioase?
„Sunt alpinist experimentat, am realizat zeci de expeditii pe crestele Muntilor Himalaya, dar ceea ce am trait în ascensiunea pe acest munte depaseste întelegerea mea”, povestea alpinistul rus Serghei Cistiakov, în anul 2007, dupa incursiunea, de asemenea nereusita, pe muntele Kailash.
„Când ne-am apropiat de poalele masivului, inima îmi batea cu putere. Aveam în fata ochilor muntele sacru, muntele despre care se spune ca nu poate fi învins. Ma simteam nevolnic în fata maretiei lui si mi-era teama ca voi fi si eu, ca si predecesorii mei, înfrânt de magia lui. Dupa ce am început ascensiunea, atât eu, cât si alti membri ai echipei noastre, am început sa ne plângem de dureri de cap puternice. Ne-am gândit ca acestea au fost provocate de lipsa de oxigen, dat fiind faptul ca ne aflam deja la o altitudine destul de ridicata. Câteva ore mai târziu, senzatiile stranii s-au intensificat. Aveam picioarele grele, ca de plumb, si abia daca le mai puteam târî. Ma simteam extrem de vlaguit si, deodata, am devenit subjugat de gândul ca nu am ce cauta pe acest munte, ca trebuie în mod obligatoriu sa ma întorc! Desi ideea era bine formulata în mintea mea, gura îmi era înclestata. Voiam cu orice pret sa le comunic colegilor mei decizia de a face cale întoarsa, dar eram complet neputincios. Imediat ce am început coborârea, m-am simtit ca eliberat. Trupul mi s-a detensionat, muschii s-au descatusat, aveam impresia ca pasesc ca în stare de imponderabilitate. O energie puternica, binefacatoare, m-a invadat. În ciuda esecului, ma simteam mai fericit ca niciodata!” – relata ulterior alpinistul.
Abia la câteva zile de la întoarcerea de pe munte, Serghei Cistiakov a aflat cu uluire ca în folclorul local exista o legenda care spune ca duhurile muntelui trimit asupra omului care îndrazneste sa paseasca pe crestele sale amutirea, înclestarea limbii. „Sunt ferm convins ca avertismentele din scrierile tibetane nu sunt simple nascociri si ca trairile pe care zeci de alpinisti le-au experimentat de-a lungul anilor nu sunt doar coincidente! Exista prea multe indicii care ne semnaleaza ca aici se ascunde o taina al carei înteles, cel mai probabil, omul nu este înca pregatit sa îl priceapa!”
Poarta de intrare în Shambala
Din timpuri stravechi, masivul a fost venerat de toate popoarele din Asia, fiind considerat sacru în patru religii: hinduism, budism, jainism si samanism. Conform miturilor cosmologice ale acestor religii, muntele Kailash reprezinta „Axis mundi”, centrul Universului, locul de nastere al întregii lumi si liantul dintre Cer si Pamânt.
În hinduism, muntele Kailash este considerat a fi lacasul lui Shiva, zeul distrugerii, vazut ca o forta pozitiva, caci în religia hindusa distrugerea este o urmare fireasca a creatiei.
În budism, aici locuieste Buddha, iar în jainism, pe acest munte, Rishabha, creatorul religiei, a atins moksa, starea de iluminare si eliberare.
Conform unor teorii moderne, muntele Kailash ar fi gol în interior si ar reprezenta poarta de intrare în Shambala, tinutul de unde marii înteleptii guverneaza Lumea. Cel putin asa afirma profesorul rus Ernst Muldashev, medic oftalmolog, renumit în Rusia pentru incursiunile sale inedite din Tibet.
În urma cu câtiva ani, Muldashev, împreuna cu mai multi specialisti în geologie, fizica si speologie, au realizat o expeditie în Podisul Tibet în încercarea de a descifra tainele muntelui Kailash.
Timp de câteva luni, ei au poposit la poalele masivului, au studiat si cartografiat zona, au cules legende si marturii unice despre fenomenele ce se petrec în jurul muntelui misterios. „Linistea noptii era adesea întretaiata de sunete stranii, care se auzeau din pântecele muntelui. Într-o noapte, atât eu, cât si colegii mei, am auzit foarte clar zgomotul produs de o cadere de pietre care, fara îndoiala, venea de undeva din interior. Sunt convins ca muntele Kailash nu este o formatiune geologica naturala, ci o piramida realizata în vremuri imemoriale în care stau ascunse taine nebanuite”, povestea Ernst Muldashev.
Oricât de fantezista ar parea aceasta presupunere, ea a fost confirmata de geologii care au studiat topografia si structura muntelui. Acestia au adeverit ca masivul are o forma piramidala si, asemeni altor mari piramide ale lumii, are laturile orientate catre cele patru puncte cardinale.
Mai mult decât atât, conform ipotezei controversatului cercetator rus, altitudinea muntelui ar varia de la an la an, dar media sa ar fi de 6666 de metri. Între altitudinea masivului, Polul Nord, Polul Sud, ansamblul neolitic misterios de la Stonehenge si marile piramide din Egipt ar exista o corelatie si o similitudine uimitoare. Se pare ca distanta dintre muntele Kailash si monumentul de la Stonehenge ar fi de 6666 de kilometri. Aceeasi cifra o reîntâlnim si între Kailash si Polul Nord, în timp ce pâna la Polul Sud sunt 13.332 de kilometri, adica dublul numarului initial. Numerologii sustin ca 6666 este numarul care simbolizeaza Absolutul si ca acesta nu poate fi încifrat întâmplator în enigma muntelui Kailash.
În ultimii ani, se vorbeste tot mai des despre teoria conform careia, în urma cu milenii, Pamântul ar fi fost vizitat de civilizatii necunoscute, care si-ar fi lasat puternic amprenta în istoria omenirii.
Se presupune ca ansamblurile misterioase ale lumii, cum ar fi monumentul de la Stonehenge, piramidele din Egipt sau cele din America de Sud ar fi fost construite sub supravegherea si la indicatiile acestor civilizatii nepamântene.
Ernst Muldashev sustine ca piramida din platoul Tibetului se afla în centrul acestor edificii, cu care este interconectata prin tuneluri subterane imense. „Poate ca Shiva, Tirthankara Rishabha sau alti zei despre care tibetanii cred cu tarie ca traiesc în inima muntelui Kailash nu au fost decât fiinte de pe alte planete care detineau tehnologia necesara pentru a construi astfel de structuri impresionante.”
Apa vie si apa moarta
Nu departe de poalele muntelui Kailash se gasesc doua lacuri, pe cât de spectaculoase, pe atât de neobisnuite: Manasarovar-a carui apa se spune ca este tamaduitoare, si Rakshastal, lacul cu „apa moarta”.
Cele doua întinderi de apa par a strajui muntele Kailash, formând împreuna un tablou impresionant si, în acelasi timp, enigmatic.
Manasarovar, numit si „Lacul Vietii”, reprezinta în traditia hindusa personificarea puritatii. Se spune ca cel ce bea fie si o înghititura din „apa vie” a lacului va fi purificat de toate pacatele savarsite pe parcursul întregului sir al reîncarnarilor sale. Mii de pelerini din întreaga lume vin aici sa se „spele de pacate” si sa soarba din elixirul care, dupa moarte, îi va purta în împaratia Zeului Shiva.
În dreapta lacului, despartit doar de o limba de pamânt de acesta, se întinde Lacul Rakshastal, denumire care în limba sanscrita înseamna „Lacul Diavolului”. Apele sale sunt complet diferite de cele ale „vecinului” sau, popoarele bastinase considerându-le a fi vatamatoare pentru trup si suflet. Paradoxal, în timp ce apa Lacului Manasarobar este dulce si limpede precum cristalul, apele Lacului Rakshastal sunt sarate si mereu învolburate.
Indiferent de anotimp, „Lacul Diavolului” este mereu înnegurat de furtuni, pe când la doar câtiva kilometri, pe luciul apei Lacului Manasarobar straluceste, în toata maretia sa, soarele!
Poate ca va trece vremea si enigmele care învaluie întreaga regiune a Muntelui Kailash îsi vor dezvalui tainele.
Poate ca atunci va putea fi patruns si întelesul vechilor scrieri ale marilor întelepti budisti care spun: „Odata ce ati atins culmea muntelui, nu va opriti, ci mergeti mai departe în ascensiunea catre Ceruri!”.
Formula As
