Christopher C. French este un psiholog britanic specializat în psihologia credintelor si experientelor paranormale, precum si în domeniile cunoasterii si emotivitatii. Este seful unitatii de cercetare în psihologia anomaliilor de la Universitatea din Londra, Colegiul Goldsmiths, si apare în mod regulat în mass-media ca expert în testarea cazurilor pretins paranormale. El a publicat, în vol. 28, din octombrie 2015, al revistei „The Psychologist” a Societatii Britanice de Psihologie, un articol intitulat „Întâlniri de gradul psihologic”, în care încearca sa explice întâlnirile OZN prin mecanisme psihice. Iata cateva idei din articol:
Sondajele de opinie arata ca multi membri ai publicului larg cred în ipoteza extraterestra pentru fenomenul OZN. Un sondaj 2013 facut de agentia Huffington, pe 1000 de adulti din SUA, a constatat ca jumatate credeau în exista vietii pe alte planete, 38 la suta credeau ca exista viata inteligenta pe alte planete, si un sfert credeau ca extraterestrii au vizitat Pamântul. Dar astronomii, chiar daca admit ca propria noastra galaxie este plina de viata, sunt convinsi ca distantele interstelare imense interzic practic orice contact direct între oameni si extraterestri. În acest caz – crede French – trebuie sa cautam o explicatie alternativa pentru „numeroasele rapoarte de OZN-uri, contacte cu entitati extraterestre si rapiri, semnalate în ultimii 60 de ani”. El crede ca a gasit o astfel de explicatie chiar în particularitatile psihicului uman.
Perceptii gresite?
Atât perceptia, cât si memoria sunt procese constructive, puternic afectate de influentele de tip „de sus în jos”, adica de credintele si asteptarile preexistente observatorului, spune French. OZN-urile sunt de obicei vazute în mod neasteptat, de regula în conditii mai putin ideale, de multe ori noaptea. În astfel de conditii, pot fi percepute detalii care nu au fost de fapt prezente. Dimensiunea, distanta si viteza pe cer pot fi estimate gresit, datorita lipsei de repere. Obiecte apropiate, de mici dimensiuni, dar si stele stralucitoare si planete, meteoriti, baloane meteorologice, avioane vazute din unghiuri neobisnuite, display-uri cu laser si felinare chinezesti pot fi luate drept nave spatiale extraterestre. De altfel, chiar si sustinatorii cei mai ferventi ai ipotezei extraterestre accepta ca peste 95 la suta din toate observatiile raportate pot fi explicate astfel. Nici observatorii prin profesie, cum ar fi pilotii, astronomii, personalul militar, sau ofiterii de politie, nu sunt imuni la astfel de perceptii gresite. French crede ca în acest caz e rezonabil sa admitem ca vor exista explicatii similare pentru toate observatiile OZN…
Unele observatii par sa fie sustinute de dovezi fizice: fotografii, observatii radar, adâncituri în sol, niveluri de radiatie ridicate s.a.m.d. Dar înca din copilaria fotografiei, s-au produs falsuri, de pilda pentru capturarea imaginilor fantomatice ale unor defuncti. La ora actuala, cu aplicatii cum ar fi Photoshop, este mai usor ca niciodata sa pacalesti credulii. Dar si multe fotografii clasice de farfurii zburatoare s-au dovedit a fi falsificate în mod deliberat. În alte cazuri, fotografii sau clipuri video, cu fenomene naturale sau provocate de om, sunt pur si simplu gresit interpretate. Si pe radar pot exista semnale fals pozitive: stoluri de pasari sau conditii atmosferice neobisnuite…
French continua, argumentând ca afirmatii partinitoare ale martorilor sau ale anchetatorilor pot duce si ele la false dovezi ale unor vizite nepamântene. În 1952, contactatul George Adamski a sustinut ca a întâlnit o venusiana atragatoare în desertul din California… Dupa el, multi altii au facut astfel de afirmatii, cu transmiterea de mesaje importante, avertizarea omenirii asupra unor pericole cum ar fi un razboi nuclear sau poluarea. Acesti contactati nu au fost luati în serios nici macar de ufologi. Dar la scurt timp au aparut relatari despre rapiri OZN. French aminteste în acest sens cazurile Antonio Villas Boas (1957) si Betty si Barney Hill (1961).
În acest al doilea caz, detaliile rapirii au iesit la iveala dupa numeroase sedinte de regresie hipnotica asupra ambilor martori, realizate de psihiatrul Dr. Benjamin Simon. În 1987, doua carti bestseller au continuat sensibilizarea opiniei publice: Communion de Whitley Strieber si Intruders de Budd Hopkins. În prima, autorul relata propriile experiente terifiante de rapire. Cea de a doua afirma ca cercetarile efectuate asupra unor rapiti, implicând adesea utilizarea regresiei hipnotice, sugereaza ca vizitatorii sunt angajati într-un proiect genetic sinistru, cu intentia de a produce hibrizi între oameni si nepamânteni. Spre surprinderea multora, în 1994, profesorul John Mack, un psihiatru de la Universitatea Harvard si câstigator al premiului Pulitzer, a publicat o carte în care argumenta ca rapirile extraterestre „nu sunt halucinatii, nici vise, ci experiente reale”.
French afirma ca rapirile OZN constituie un fenomen interesant, bogat si cu multiple fatete, deci ar trebui sa fim foarte precauti în a propune explicatii universal valabile. Exista si farse sau persoane care sufera de boli psihice, dar exista si un acord general, atât în rândul sustinatorilor, cât si al adversarilor ipotezei extraterestre, ca marea majoritate a celor care spun ca au fost rapiti sunt normali, sinceri, care cred cu adevarat ca au experimentat un contact nepamântean. Dar psihologul britanic afirma ca exista si studii care arata ca astfel de persoane ar putea suferi de amintiri false si de tendinta de a raporta experiente aparent paranormale de toate tipurile.
Multe cazuri ar putea fi explicate, crede French, prin paraliziile temporare care apar în timpul adormirii sau la trezire si dureaza de obicei cateva secunde, fenomen foarte frecvent în rândul populatiei. În cazuri mai rare, acestea includ un puternic simt al unei prezente si dificultati de respiratie, din cauza unei senzatii de presiune pe piept. Pot sa apara halucinatii, incluzând lumini sau figuri grotesti care se misca în jurul camerei, voci, pasi sau sunete mecanice, ori senzatia de a fi tras din pat. Multi care trec prin astfel de experiente cauta serviciile unui hipnoterapeut, pentru a „recupera” amintirile din restul episodului. Exista studii care sugereaza ca astfel sunt produse false amintiri.
Evident, afirmatiile de mai sus nu puteau ramâne fara replica din partea ufologilor, inclusiv a celor care au investigat cazuri de rapire.
Unul dintre cei care au raspuns a fost Stanton Friedman, binecunoscutul investigator al cazului Roswell si sustinator al ipotezei extraterestre. El a reamintit, între altele ca a participat pe 27 iunie 1997, împreuna cu ufologii Nick Pope si Timothy Good, la o dezbatere organizata de televiziunea ITV din Marea Britanie. Au fost invitati si trei oameni de stiinta, între care si Chris French, dar, conform lui Friedman, „niciunul dintre cei trei nu si-a facut temele de casa în mod adecvat”. Întrebarea fusese: „Viziteaza extraterestrii Pamânul?”. Din 100.000 de persoane care au sunat, 93.000 au spus „da”. Friedman e de parere ca recentul articol al lui French ilustreaza clar partinirea si ignoranta sa, întrucât calatoriile interstelare sunt posibile. Exista, probabil, 10.000 de planete pe o raza de 100 de ani-lumina în jurul nostru. Nimeni nu stie câte sunt locuite. Zeta Reticuli 1 si 2 sunt doar la o optime de an-lumina una de cealalta si la mai putin de 40 de ani-lumina departare de noi. Iar o nava care ar accelera constant cu doar un G ar putea ajunge într-un an aproape de viteza luminii.
Memorie falsa
French nu are dreptate când spune ca si cei mai ferventi sustinatori ai ipotezei extraterestre accepta ca peste 95 la suta din toate observatiile raportate pot fi explicate. În cazurile din proiectul „Blue Book”, 21,5% dintre cazuri nu au putut fi explicate. Alte studii au dat valori similare. Si ce daca unele cazuri pot fi explicate? Conteaza celelalte observatii, care sunt foarte multe si adesea aspectul lor indica faptul ca OZN-urile sunt vehicule fabricate si folosesc tehnologii nepamântene. French mai afirma ca urmele de pe sol si radioactivitatea se datoreaza iepurilor si erorilor de masurare, ceea ce sunt prostii.
French mentioneaza cazul rapirii Betty si Barney Hill, dar pare sa ignore carti importante în care a fost examinat cazul. El sustine în mod fals ca cei doi l-au consultat pe Dr. Benjamin Simon pentru „probleme în casnicia lor”, „motiv pentru care ar trebui sa ne îndoim de relatarile lor”. Psihologul exagereaza si rolul „sindromului de memorie falsa” ca o explicatie pentru rapiri. Pe scurt, „serveste o multime de prostii în loc sa fie un investigator serios în cautarea de fapte si date”.
O alta luare de pozitie a fost cea a lui Kathleen Marden, profesor coordonator în diverse studii postuniversitare de educatie si cercetatoare a fenomenului OZN si a rapirilor. Ea îl critica pe French, întrebând, între altele, cum poate oare explica el OZN-urile din jurul instalatiilor nucleare, fapt pe care Air Force l-a recunoscut înca din 1952? Apoi, French sustine ca ar trebui sa abandonam toate dovezile radar, video sau fotografice, deoarece unele nu sunt valabile, ceea ce este un rationament defectuos. Kathleen Marden a scris ea însasi mai multe lucrari despre paralizia din timpul somnului, ca si despre studiile academice efectuate asupra celor ce spun ca au fost rapiti, lucrari care contrazic afirmatiile Dr. French. Psihologul nu a examinat corect nici cazul sotilor Hill, comitând intentionat omisiuni si interpretari tendentioase.
Printre cei care au reactionat imediat la acest articol a fost si Kathleen Marden, profesor coordonator în diverse studii postuniversitare în educatie, dar în acelasi timp cercetatoare a fenomenului OZN si a rapirilor.
French presupune tacit ca nicio alta civilizatie inteligenta, avansata din punct de vedere tehnic, nu ar fi putut inventa o tehnologie care sa depaseasca tehnologia pamânteana. Cum poate atunci explica el OZN-urile din jurul instalatiilor nucleare, pe care Air Force le-a recunoscut înca din 1952, sau faptul ca studiile efectuate nu au putut ajunge la nicio concluzie ferma, cu exceptia aceleia ca OZN-urile nu reprezinta o amenintare la adresa securitatii nationale. În 1954, prestigiosul Battelle Memorial Institute a realizat, pentru Air Force, un proiect; 21,5% din 3201 cazuri OZN, studiate în detaliu, nu au putut fi identificate si nu au îndeplinit criteriile de includere în categoriile: avion conventional, fenomene meteorologice, farse, cazuri psihologice, informatii insuficiente, etc.
Doar pe parcursul lunii august 2015, scrie Marden, reteaua MUFON a primit 1353 rapoarte OZN, din întreaga lume. În 241 de cazuri acestea au fost la mai putin de 30 de metri de martori. Alte 204 au fost la 30-150 de metri. Au fost 54 plutiri în aer, aterizari sau decolari. Daca ne luam dupa French, toate acestea au fost perceptii eronate.
Extraterestrii din vise
French sustine ca toate dovezile OZN de tip radar, video sau fotografii, ar trebui date la o parte, doar pentru ca unele s-au dovedit farse ori fenomene meteorologice. Dar exista foarte multe cazuri în care au fost implicati piloti ai Fortelor Aeriene si operatori radar civili si militari, toti experimentati. Ei erau obisnuiti sa vada obiective false cauzate, de pilda, de o inversiune termica. Orice anchetator instruit stie ca aparatul de fotografiat poate minti si ca un procent mic de persoane comit farse. Toti ufologii stiu ca fotografiile de presupuse OZN-uri, sau de sfere transparente, în care aparitia nu a fost observata si de fotograf, sunt de obicei produse de fire de praf sau de insecte aflate aproape de obiectiv. Dar aceasta nu înseamna ca toate fotografiile sunt frauduloase sau ca sunt identificari eronate. Marden a publicat si mai multe lucrari despre paralizia din timpul somnului, ca si despre studiile academice asupra celor ce spun ca au fost rapiti, iar concluziile ei sunt ca importanta pe care French o acorda paraliziei de somn, în încercarea de a explica fenomenul OZN, este exagerata.
Kathleen Marden a devenit interesata de fenomenul OZN înca din 1961, când matusa ei, Betty Hill, a sunat la ea acasa, pentru a le povesti ca ea si sotul ei Barney au întâlnit o farfurie zburatoare. Se stie ca în septembrie 1961, cei doi se întorceau cu masina dintr-o vacanta petrecuta în Quebec (Canada), catre locuinta lor din Portsmouth (New Hampshire – SUA). Trebuia sa ajunga acasa pe la 2.30 sau 3.00. Pe drumul care ducea peste lantul White Mountains, sotii Hill au fost urmariti de un OZN de mari dimensiuni, apoi, dupa câteva evenimente confuze, au ajuns acasa cu doua ore mai târziu decât era de asteptat. La scurt timp, Betty a început sa aiba vise în care era luata la bordul unei nave spatiale de niste extraterestri si era examinata medical. Dupa un timp, amândoi au ajuns la psihiatrul Dr. Benjamin Simon, care a efectuat numeroase sedinte de regresie hipnotica asupra lor.
În articolul sau, Christopher C. French a încercat sa demonteze si acest caz. El a spus ca de fapt psihiatrul a fost consultat abia dupa mai multi ani, si doar din cauza unor problemele aparute în casnicia celor doi. „Desi exista putine motive sa ne îndoim de sinceritatea celor doi”, spune French, „exista nenumarate motive sa ne îndoim de autenticitatea relatarii lor”. Un argument ar fi ca aceasta a fost si parerea Dr. Simon, iar mai recent se considera ca regresia hipnotica, departe de a fi o tehnica infailibila pentru a recupera amintiri reale.
Marden subliniaza ca Dr. French nu a mentionat faptul ca Barney Hill si-a amintit tot timpul, constient, ca a vazut fiinte nepamântene la bordul unui OZN imens care plutea aproape deasupra sa. Aceste detalii exista în raportul original al investigatorului NICAP Walter Webb. De asemenea, French a uitat sa mentioneze probele fizice, inclusiv o rochie rupta în mai multe locuri, pantofii care au fost razuiti atât de rau încât a trebuit sa cumpere altii noi, pete pe portbagajul masinii lor, sau o pulbere de culoare roz care a acoperit rochia lui Betty, transformând-o într-o cârpa. Psihologul nu a mentionat nici analizele care au fost efectuate pe rochia ei, de oameni de stiinta impartiali.
E adevarat ca Betty si Barney Hill l-au consultat pe Dr. Benjamin Simon abia dupa 27 luni de la incident, dar ei au fost îngrijorati imediat de aparentul „blocaj mental” al lui Barney, dupa ce a vazut nepamântenii în nava discoidala, care plutea tacuta deasupra sa, asa ca au discutat imediat cu ofiteri Air Force, cu anchetatori NICAP, ca si cu un alt psihiatru.
Dr. French a mai uitat sa mentioneze ca cei doi martori au experimentat constient un acelasi eveniment si ambii au avut o amnezie pentru o aceeasi parte a evenimentului. Ambii au fost hipnotizati separat si amândoi au fost sugestionati sa nu-si aduca aminte ce anume au declarat sub hipnoza. Dr. Simon a afirmat ca el i-a crezut pe Betty si Barney ca spuneau ceea ce ei considerau ca adevarat. Dar nu a avut suficiente dovezi pentru a putea sa spuna lumii ca oamenii sunt rapiti de fiinte extraterestre; de aceea, ca si datorita unor presiuni resimtite, a decis sa fie circumspect. Exista si o scrisoare, din partea unui coleg, în care Dr. Simon este admonestat si sfatuit sa renunte la cazul Hill, daca nu vrea ca istoria sa-l tina minte ca pe psihiatrul care a certificat rapirea a doi pamânteni de niste extraterestri.
Trecând pe un alt palier, Kathleen Marden vorbeste despre cartea ei The Alien Abduction Files (2013), scrisa împreuna cu Denise Stoner si având prefata semnata de Stanton Friedman. Ea arata ca a folosit ca documentare informatii de la peste 1000 de persoane care au venit aparent în contact cu fiinte nepamântene, ca si de la alti ufologi. Unii martori au apreciat experienta lor ca pozitiva, altii ca negativa. Numai un procent mic are o vedere foarte negativa a experientelor lor de contact.
Cine se plimba printre noi
Mesajul pe care l-au primit cei mai multi intre cei aparent rapiti se refera la preocuparea vizitatorilor privind comportamentul omenirii, înainte sa distrugem planeta Pamânt. Numai în secolul 20, am ucis aproape 200 milioane de oameni în razboaie majore si minore si am distrus o mare parte din flora si fauna. Vizitatorii doresc aparent sa modifice genomul uman; poate ca încearca astfel sa ne împinga mai departe, pe o scara evolutiva, înainte ca noi sa ne distrugem aceasta planeta frumoasa.
David Jacobs afirma în ultima sa carte Walking Among Us (aprox. „Ei se plimba printre noi”), aparuta în septembrie 2015, ca are informatii ca extraterestrii traiesc într-o, societate totalitara, în care individul nu este apreciat. Oamenii sunt doar pioni în jocul lor si în cele din urma pot deveni ca ei. Alti cercetatori au primit informatii diferite.
Mare parte din informatiile de care vorbesc David Jacobs si altii, au fost obtinute prin hipnoza. Marden este convinsa ca hipnoza poate prelua informatii exacte din mintea subconstienta a celor rapiti. Dar e adevarat ca prin întrebari puse inabil, subiectul hipnotizat poate fi stimulat sa confabuleze.
Si la persoanele predispuse spre fantazare, hipnoza poate produce povesti fantastice. Majoritatea investigatorilor fenomenului OZN, între care se include si Marden, iau însa masuri adecvate, pentru a evita astfel de situatii. Ei mai evita si sa faca publice toate detaliile aflate prin hipnoza, concentrându-se asupra acelora care se repeta de la un subiect la altul. Daca hipnoza scoate la iveala astfel de detalii, aceasta poate fi un indiciu ca individul reda o întâmplare reala si nu confabuleaza.
În concluzie asupra disputei mentionata mai sus, „bruiajul” exercitat de diverse mecanisme psihice, cum ar fi paraliziile, falsele amintiri, halucinatiile etc., nu trebuie niciodata subestimate în investigarea întâlnirilor OZN, dar întâlnirile de felul acesta exista, sugerând ca realitatea este mai stranie decât am fi în stare sa ne imaginam.
