Kogaion, muntele sfânt al dacilor, a stârnit numeroase controverse. De-a lungul timpului, istoricii au încercat sa identifice locatia sacra unde ar fi salasluit cea mai importanta divinitate a stramosilor nostri, Zamolxis.
Zeul caruia dacii îi închinau sacrificii umane, Zamolxis, ar fi trait într-o pestera a muntelui sacru, din care izvora un pârâu. „Muntele a fost socotit sfânt si s-a numit asa. I se zicea Kogaionon si la fel a fost si numele râului care curgea pe lânga el”, relata geograful antic Strabon, în urma cu peste doua milenii.
Muntele sacru purta numele Kogaion (Kogaionon), iar izvorul lui era, de asemenea, considerat sfânt. Vorbind despre Zamolxis, divinitatea venerata de daci, Strabon afirma ca „mai întâi, Zamolxis s-ar fi facut preot al zeului cel mai slavit la ei, iar dupa aceea a primit si numele de zeu, petrecându-si viata într-o pestera, pe care a ocupat-o el si unde ceilalti nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afara, cu exceptia regelui si a slujitorilor acestuia”.
Mitul locuintei subterane
Despre pestera lui Zamolxis sau locuinta sa subterana din munte a relatat si istoricul Herodot, în urma cu doua milenii si jumatate. A descris, în opera sa, populatia care stapânea tinuturile Muntilor Carpati si zeitatea ei, Zamolxis, cel care le-ar fi propovaduit nemurirea. „În timpul ospetelor, îi învata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. În tot timpul cât îsi ospata oaspetii si le cuvânta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamânt. Când locuinta îi fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încaperilor subpamântene, unde statu ascuns vreme de trei ani, iar tracii îl jeluiau ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însa iarasi în fata lor si asa îi facu Zamolxis sa creada în toate spusele lui”, relata Herodot, în Istorii.
Jertfe închinate lui Zamolxis
Herodot remarca obiceiul neobisnuit al getilor, prin care îl venerau pe Zamolxis. „Iata în ce chip se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca omul care piere se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleizis. Tot în al cincelea an arunca sortii si întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul îl trimit în solie la Zamolxis, încreditându-i de fiecare data toate nevoile lor”, informa autorul antic.
Acesta vorbea si despre sacrificiile întâlnite la daci, care puteau avea loc pe muntele sfânt. „Trimiterea solului se face astfel: câtiva dintre ei, asezându-se la rând, tin cu vârful în sus trei sulite, iar altii apucându-l de mâini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagana de câteva ori si apoi, facându-i vânt, îl arunca în sus peste vârfurile sulitelor. Daca, în cadere, omul moare strapuns, ramân încredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viata”, informa istoricul.
Zeul adorat pe muntii înalti
În vremurile mai apropiate prezentului, istoricii care au cercetat originile poporului român si civilizatia dacica nu au cazut de acord asupra locului unde se afla muntele sfânt al dacilor. „Zeul e adorat pe muntii înalti… Acolo sus, pierdut de lume si cercetat numai de rege ca sa-i afle sfatul la caz de primejdie si necazuri, sta marele preot. Templul si locuinta lui sunt acolo într-o pestera”, scria Vasile Pârvan, în volumul Getica, lucru cu care majoritatea cercetatorilor sunt de acord.
În privinta locului unde se afla pestera lui Zamolxis, opiniile istoricilor difera. Vârfurile Gugu si Godeanu, Sfinxul din Bucegi, Muntii Retezat sau Ceahlau au fost doar câteva dintre locatiile indicate ca vechi asezari sacre pentru divinitatea dacilor.
Vârful Gugu sau Godeanu
Naturalistul Alexandru Borza, membru fondator al Academiei de stiinte din România, argumenta ca Vârful Gugu din Masivul Retezat – Godeanu ar putea fi vechiul munte sacru al dacilor. „Gugul este singurul munte înalt care prezinta în vârf o pestera locuibila, departe de sate si orase, totusi accesibila, cu o priveliste larga peste trei provincii, prezentându-se însusi muntele, cu pozitia sa dominanta ca o culme ce-si inspira admiratie si veneratie fata de puterile mistice care ocârmuiesc lumea. Pentru aceea cred ca numai acest munte, cu numele ce aduce la forma transmisa noua de izvoarele istoriei, poate fi Kojyawvov, muntele sfânt al lui Zalmolxe, venerat de daci si locuit de marele preot, cautator al semnelor ceresti din locuri cu larga vedere, traind pentru binele poporului o viata sobra si aducând jertfa la timpul potrivit”, scria Alexandru Borza, în volumul „Sanctuarul dacilor”.
Academicianul respingea ipoteza ca muntele sfânt ar fi putut fi identificat cu alte vârfuri montane ale Carpatilor.
Sarmizegetusa, la poalele muntelui
Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia, vechea capitala a Daciei, sustine ca locul sacru al stramosilor nostri ar putea fi Vârful Godeanu, apropiat cetatilor dacice din Muntii Orastiei. Printre argumentele aduse de Brilinsky sunt urmatoarele: „Vârful Godeanu se afla înconjurat de cea mai mare concentrare de asezari civile militare si religioase reperate si cercetate din toata Dacia; la poalele Godeanului se afla cele mai multe sanctuare din toata Dacia, opt la Sarmizegetusa, trei la Fetele Albe si alte câteva zeci la Pustiosu, Rudele, Meleia si Tâmpu; este singurul vârf care este vizibil de pe culmile tuturor cetatilor dacice din zona inclusiv de pe cetatatile Capâlna si Golu aflate la o distanta apreciabila de acesta; contine toate elementele descrise de Strabon si Herodot în ceea ce priveste relatia vârf – sanctuare religioase – pestera – apa sacra; Niciunde pe teritoriul de astazi al Daciei nu exista atâta concentrare de conservare a mostenirii dacice ca în acesta zona care înconjoara Godeanul; gradul înalt de antropizare conferit de arealul din care face parte vârful Godeanu a permis permanent, pe tot parcursul anului o stabilitate si chiar o dezvoltare demografica si spirituala fata de conditiile climaterice oferite de celelalte locatii amintite a fi pretendente la titulatura de Muntele Sfânt”, scria Vladimir Brilinsky, în Dacia Magazin.
sursa: adev.ro
