Incepând din 1974, a functionat un grup informal, autointitulat RUFOR (prescurtare dupa „Romanian UFO Researchers” – Cercetatorii români OZN), care a publicat, între 1979 si 1986, 27 de numere ale unei reviste „samizdat” cu acelasi nume: RUFOR. Aceleasi persoane au luat, în 1994, initiativa sa tipareasca o revista adevarata, cu continut ufologic, care sa fie difuzata pe tot teritoriul României. Ea a avut 21 de numere, aparute lunar, primele opt într-o forma tabloid, iar restul ca o revista A4, numerele: 1-13 în 1994, 14-19 în 1995 si 20-21 în 1996.
Revista a fost realizata în orasul Târgu Mures, redactor-sef fiind Peter Leb. Din pacate, conjunctura nu era favorabila pentru o astfel de publicatie, între altele si datorita unor distribuitori incorecti, astfel încât aparitiile a trebuit sa fie întrerupte din motive economice. Practic toate numele importante din ufologia din România au participat la publicatie. Majoritatea articolelor priveau cazuri din strainatate, incluzând rapiri sau cazuri cu conotatii religioase. Au fost totusi si destul de multe cazuri românesti inedite, dintre care rezum câteva mai jos.
În numarul 9 al revistei RUFOR, Ervin Keresztes, presedintele unei societati de studii interdisciplinare din Sfântu Gheorghe (Covasna), relateaza cazul „Dr. A”, medic comunal pe care autorul îl cunostea de 10 ani, un intelectual echilibrat, cu o biblioteca de mii de volume si care obisnuia sa-si petreaca vacantele în Delta Dunarii.
Viziuni hipnogene?
Pe 22 octombrie 1992, pe bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea kilometrului 29, Dr.A pescuia împreuna cu cumnatul sau H.L., când au fost prinsi de o furtuna. În mijlocul fulgerelor, dupa o explozie puternica „s-au trezit în mijlocul unei sfere luminoase, având diametrul de circa 5 metri… cu un contur bine delimitat. Si-au pierdut capacitatea de perceptie a timpului, dar si al perceptiei senzoriale, fiind orbiti de lumina puternica”. Dupa ce si-au revenit, Dr.A a ramas cu o cicatrice de 3,5-4 cm diametru pe obrazul stâng, care a disparut în câteva zile, ca si cu o alta cicatrice, pe ceafa, lunga de 9,5 cm, care a persistat mai mult. A avut si dureri acute de esofag saptamâni la rând.
Revenit în delta, pe 9-10 aprilie 1993, în acelasi loc, „i-au aparut o serie de viziuni hipnogene, la pragul dintre somn si realitate”. Constiinta fiind mereu prezenta, martorul le-a înregistrat în memorie. „El a observat, în aceste viziuni, persoane cu capul mare, diform, care aveau ochii galbeni «ca ai unei pisici»”. Comunicau telepatic, sau prin mesaje scrise… ca si prin texte hieroglifice… Dr. A mai preciza: „Conform parerii mele subiective, aceste entitati se aflau în interiorul constientului meu”.
A încercat autohipnoza regresiva pentru a debloca amintirile ascunse ale întâlnirii sale, dar fara succes. Ervin Keresztes înclina sa crediteze teoriile lui Jung ca martorii au avut acces, prin trauma suferita, la arhetipurile curente, privind rapirile OZN, din „inconstientul colectiv”. Un semn de întrebare, în opinia sa, sunt cicatricele, care ridica suspiciunea ca a fost totusi mai mult decât atât.
Acelasi Dr.A a gasit, la km 84, îngropat aproape complet în malul argilos un obiect metalic în forma de piramida, înalt de 11,3 cm, cu un volum de 200 cmc si o greutate de 1,38 kg, care a ajuns la anchetator pe 20 iulie 1993. Buletinul de analiza spectrografica 194/12.07.1994 al laboratorului „Plasmoterm” din Tg.Mures a stabilit ca obiectul era 99,9% crom, 0,02% vanadiu si urme de mangan si siliciu.
În aceeasi zona, aceleasi persoane au mai raportat si alte fenomene anormale: disparitia unor obiecte din fata ochilor martorilor, un zid de apa înalt de 1,5 metri care împiedica apropierea barcilor etc.
În numarul 11 al RUFOR, Calin Turcu a publicat un articol cu extrase dintr-o documentatie detaliata, întocmita în limba maghiara, de Kósa-Kiss Attila si tradusa în limba româna de Lelia Daniel.
Kósa-Kiss Attila, nascut în 1954, locuieste în orasul Salonta, din vestul României. El a absolvit o scoala postliceala hidro-meteorologica si era în 1994 tehnician responsabil cu protectia calitatii apelor în oras. În acelasi timp, era si astronom amator, membru al AAVSO (American Association of Variable Star Observers) si al altor asociatii de profil, participant la EQLP (Earth Quake Light Project) si autor al unui mare numar de articole, publicate în Germania, Franta, Austria, Ungaria, Cehia, Rusia etc.
În documentatia amintita mai sus, astronomul amator (spre deosebire de cei profesionisti) nu se teme sa recunoasca faptul ca, din 1973, de când face observatii, a vazut si OZN-uri. Din documentatia sa au fost publicate extrase si în saptamânalul de limba maghiara „Erdélyi Napló”, nr. 3/1994.
Kósa-Kiss relateaza ca, pe 16 iunie 1973, la ora 22:15, a vazut deasupra casei, pe cer, doua puncte luminoase, asezate unul lânga celalalt, la aceeasi înaltime, estimata la 3 kilometri si distantate cam cât diametrul Lunii. Ambele aveau magnitudinea stelei Sirius (cea mai stralucitoare stea de pe cer). Dupa circa un minut, cele doua lumini s-au înaltat si stralucirea lor a crescut, pâna la cea a Luceafarului, dupa care tandemul s-a rasturnat, a coborât oblic spre dreapta si a disparut în spatele casei.
Doua obiecte luminoase
O alta observatie a avut loc pe 28 februarie 1978. Când s-a înserat, martorul a vazut, de la statia de apa a orasului, sub un cer înnorat si deasupra câmpului acoperit de zapada, doua lumini, la circa un kilometru si la înaltimea stâlpilor electrici. Periodic, cele doua surse deveneau când foarte luminoase, când paleau. Dupa zece minute, Kósa-Kiss s-a gândit sa lanseze un semnal: a aprins si a stins cu repeziciune lumina exterioara a statiei, apoi s-a deplasat, cu lanterna deasupra capului, spre misterioasa sursa. Nu a facut decât câtiva pasi si a vazut ca luminile s-au intensificat, au capatat culoarea untului, apoi, ridicându-se au pornit lin si direct spre martor, pastrând distanta dintre ele.
Asa cum scrie martorul „Cum luminile se apropiau din ce în ce mai mult, era clar ca deasupra mea zbura un mecanism (sau obiect) urias, fiindu-mi totusi imposibil sa-i definesc forma”. Lumina surselor „ar fi putut asigura iluminarea unui stadion… Luminile pareau a porni din interiorul unor enorme tuburi rotunde (sau conducte) si împrastiau aerul, orizontal, înaintea lor. Când au ajuns exact desupra mea, la vreo 400 de metri înaltime, nu am mai putut vedea nimic altceva decât cele doua reflectoare. Probabil ca ceva le lega, deoarece, foarte aproape de aceste tuburi, se afla si o «lampa» de un rosu închis. A zburat deasupra mea cu un zgomot abia perceptibil, ca un bâzâit fin si discret… În circa 3 minute a traversat cerul si a disparut în directia sud-vest”. Toata observatia a durat între 19:05 si 19:20.
Pe 27 august 1992, la ora 22.21, Kósa-Kiss a vazut un obiect usor alungit, de un galben sters, în constelatia Pegas, la o înaltime estimata la 3000 de metri. Parea ca se apropie – de altfel, se auzea si un zgomot fin – apoi a pornit-o orizontal spre stânga, ajungând în cinci secunde în constelatia Perseu. Bâzâitul s-a transformat în zgomot, iar intensitatea luminii s-a marit. Martorul a orientat spre obiect un telescop Zeiss, care mareste de 52 de ori. Obiectul, care ocupa jumatate din câmpul vizual, avea forma unei capsule. „Apoi a capatat forma de sfera înconjurata cu un fel de halou. La câteva clipe dupa aceasta, luminozitatea sa a atins apogeul, stralucind viu, ca Luna aflata în primul patrar, apoi a parut sa se micsoreze, distingându-se pe suprafata sa 8-10 lampi sau ferestre mici…”. Din acest moment martorul a privit obiectul cu ochiul liber. Luminozitatea si zgomotul s-au diminuat, iar obiectul s-a întors cu 140 de grade, coborând oblic spre dreapta.
Mai multe sute de persoane au sesizat zgomotul ireal de puternic si multi au iesit din case sa vada ce se întâmpla. Astronomul era convins ca nu putea fi nici un obiect pamântesc si, cu atât mai putin, un fenomen de origine naturala.
