Noile tehnologii transforma imaginea istoriei
De la Stonehenge la Nefertiti
Un articol semnat de un geofizician de la Universitatea din Southampton (Marea Britanie) atragea atentia asupra faptului ca o descoperire recenta ar putea schimba în mod radical perspectiva noastra asupra celui mai faimos sit arheologic din lume, mormantul lui Tutankhamon.
Imediat dupa descoperirea în 1922 a mormantului lui Tutankhamon (faraon egiptean al celei de-a 18-a dinastii, care a domnit între 1332–1323 î.Hr.) de catre Howard Carter, Egiptul si zona denumita Valea Regilor, a devenit zona de cercetare preferata a arheologilor. Masca regelui Tut, aflata azi la muzeul de arheologie din Cairo, dar si obiectele gasite în camera mortuara au facut înconjurul lumii, devenite adevarate simboluri ale arheologiei.
Cercetata de aproape 100 de ani, despre Valea Regilor se credea ca si-a revelat toate secretele, numai ca scanari recente ale zonei, au scos la iveala ca mai exista camere nedescoperite, probabil si cea a reginei Nefertiti, Marea Sotie Regala a faraonului Akhenaton. O regina care ar fi ramas poate anonima daca bustul ei, aflat acum la Neues Museum din Berlin, n-ar fi facut din ea cea mai frumoasa femeie a Antichitatii si cel mai iubit obiect al arheologiei. Asa ca nu e de mirare ca noile descoperiri arheologice reusite gratiei unei noi tehnologii pot schimba întelegerea noastra asupra istoriei, conform lui Kristian Strutt, autorul articolului amintit.
Nefertiti, regina arheologiei
Ultimele descoperiri s-au concentrat pe misterul si conjunctura istorica din jurul mormantului Marii Regine Nefertiti care a murit în anul 1330 î.Hr. Unii cercetatori cred ca ea a fost înmormantata într-o camera a fiului ei vitreg din mormantul lui Tutankhamon (cunoscuta sub denumirea de KV62), desi alti experti au exprimat precautii serioase asupra acestei ipoteze. Oricum ar fi, Nefertiti este o figura centrala în egiptologie. Se stie ca ea si sotul sau, faraonul Akhenaton, au realizat o adevarata revolutie religioasa în vechiul Egipt si probabil ca a si condus Egiptul pentru o scurta perioada de timp dupa moartea lui Akhenaton, dar exista foarte putine informatii certe despre viata sau moartea sa, iar ramasitele ei n-au fost niciodata gasite.
Tocmai de aceea, descoperirea mormantului lui Nefertiti s-ar putea dovedi decisiva în conturarea acelei perioade critice în istorie si chiar schimba viziunea noastra despre cat de puternica si importanta a fost aceasta regina. Unul dintre arheologi, Nicholas Reeves, director al cercetarii, crede ca marimea si amplasamentul sitului KV62 semnifica faptul ca mormantul a fost de la început conceput pentru o regina. Reeves s-a folosit de un radar care scaneaza suprafata solului în adancime (Ground Penetrating Radar, GPR) pentru a cauta posibile anticamere ascunse care ar putea sa contina ramasite apartinand lui Nefertiti mai ales dupa ce reevaluarea relatiei ei cu Tutankhamon a dus la o crestere a interesului arheologilor pentru mormant.
Arheologie subterana
Tehnicile de investigatie geofizica au fost folosite pentru studierea mormantului înca din 1970. GPR emite unde electromagnetice radar printr-o structura, cum ar fi solul, pentru a masura viteza cu care sunt reflectate de diferite obiecte întalnite în cale. E ceva asemanator sonarului folosit la scanarea adancurilor marii sau al celui folosit de lilieci. În cazul solului, diferite materiale si structuri reflecta undele radar cu viteze diferite, asa ca se poate folosi informatia culeasa pentru a alcatui o harta tridimensionala (3D) a structurii.
În cazul mormantului KV62, harta alcatuita sugereaza ca exista anumite spatii între peretii mormantului care ar putea adaposti anticamere nedescoperite pana acum. Problema cu aceste investigatii moderne este ca marile sperante aprinse de concluziile entuziaste aduse la cunostinta publicului nu prea concorda cu realitatea ultimelor descoperiri. Si asta pentru ca informatiile culese pot fi interpretate uneori în moduri diferite. De exemplu, unele fisuri si sparturi naturale ale rocii pot crea impresia ca sunt camere nedescoperite.
Scanarea unor spatii relativ reduse ca suprafata a peretilor unor camere individuale face dificila plasarea rezultatelor într-un context mai larg. Dar adunarea unui spectru mai larg de informatii poate conduce la construirea pas cu pas a unei imagini mai clare a istoriei acestui sit arheologic. Mai sunt si alte tehnici geofizice care pot fi folosite pentru studierea mai precisa a unor situri sau zone.
Una dintre acestea este magnetometria, care masoara variatiile în campul magnetic al Terrei produse de multiplele materiale arheologice aflate sub sol, cum ar fi cuptoarele folosite la olarit sau materiale de constructie a locuintelor. Alta tehnica este cea de masurare a rezistentei solului, care permite înregistrarea valorilor curentului electric care traverseaza solul. Structuri precum zidurile, pavelele sau molozul rezultat din constructii au o mare rezistenta electrica, în vreme ce santurile si gropile au o rezistenta mai mica.
În maruntaiele adevaratului Stonehenge
Folosind aceste tehnologii de investigatie arheologica în cazul celebrului sit de la Stonehenge, a transformat complet felul în care era folosit peisajul si formele cultului practicat de societatea neolitica. Anterior folosirii acestor tehnologii, doar un numar redus de monumente ritualice din jurul impresionantului complex de la Stonehenge erau cunoscute de arheologi. Investigatia geofizica a scos la iveala sute de structuri arheologice, incluzand si 17 monumente ritualice majore.
Pentru prima oara arheologii au putut sa scaneze orice posibil monument îngropat în peisaj, cum ar fi santuri, gropi, movile si canale. Asta a condus la formarea unei imagini a modului în care era organizata zona ritualica. De pilda, noile monumente descoperite au dat la iveala aliniamentele astronomice care erau doar în parte sau deloc cunoscute anterior.
Investigatii geofizice similare au fost folosite si în Italia, la Ostia Antica, ceea ce a modificat drastic teoriile despre asezarea orasului si a portului. Cercetarile desfasurate între 2008 si 2011 au dus la descoperirea unor depozite îngropate si a unor structuri asociate, acestea fiind plasate în interiorul linei zidului de aparare, demonstrand ca orasul se întindea pe ambele maluri ale Tibrului. Asta sugereaza ca cea mai mare parte a orasului era folosita ca depozit de produse, ceea ce îl facea mai important ca port în apropierea Romei decat s-a crezut. Toate aceste descoperiri demonstreaza ca tehnologia geofizica poate avea un rol extrem de important în arheologia deceniilor care vin.
