Problematica OZN a intrat în constiinta publica la scurt timp dupa terminarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Modul în care oamenii si-au schimbat perceptia, în acest rastimp, asupra fenomenului devine deja se repeta un obiect de studiu pentru istorici. Un articol interesant în acest sens este si cel publicat în Journal of Transatlantic Studies, de Greg Eghigian, profesor asociat la Departamentul de Istorie al Universitatii de Stat din Pennsylvania, despre modul în care au fost percepute stirile despre OZN-uri si extraterestrii de locuitorii Germaniei postbelice, atât de cei din vest cât si de cei din est, în conditii de suspiciune si de multe sentimente antiamericane.
Din mai pâna în noiembrie 1946, mii de suedezi, carora li s-au alaturat si martori din Norvegia, Finlanda, ori nordul Germaniei, au declarat ca au vazut „rachete” în forma de tigara sau disc, cu lumini stralucitoare, care se deplasau cu viteze foarte mari pe cer. Comunitatile americane si britanice de informatii aveau pareri împartite privind aceste rapoarte. În timp ce unii experti credeau ca rachetele erau manifestari ale imaginatiei nervoase a cetatenilor europeni, altii considerau rachetele ca fiind posibil de origine sovietica.
Modificarea mentalitatii
Dupa 1946, martorilor obisnuiti li s-au alaturat piloti, tehnicieni radar, celebritati si chiar politicieni, care sustineau ca au vazut si/sau au avut contact cu nave spatiale extraterestre si chiar cu echipajele lor. Reactia mediilor academice a fost amestecata. Majoritatea respingeau subiectul ca fiind absurd, ridiculizând martorii. Mai multi sociologi au sustinut, în mod corect, ca perceptiile, teoriile si activitatile care privesc observatiile OZN reprezinta fenomene sociale complexe si consecvente, care merita o examinare stiintifica. În timp, li s-au alaturat istoricii, care au aratat ca perceptia asupra fenomenului s-a modificat în timp, iar aceste modificari pot fi înregistrate si analizate utilizând metode istorice conventionale, de pilda reflectând suspiciunile, exagerarile si paranoia specifice razboiului rece.
Raspândirea, dupa 1950, a filmelor, a emisiunilor de televiziune, a jucariilor, a cartilor de benzi desenate si a povestirilor despre OZN-uri si extraterestri a contribuit la asigurarea continuitatii interesului mondial fata de subiect. Cu toate acestea, se stiu foarte putine despre istoria modului în care fenomenul s-a deplasat între state si zone culturale, si ce impact a avut asupra gândirii si valorilor contemporane.
În Germania postbelica, principala sursa de informare a publicului privind farfuriile zburatoare a fost presa, prin jurnalisti si intelectuali cunoscuti, alaturi de câtiva scriitori si cercetatori, de pe ambele parti ale „cortinei de fier”. Indiferent daca ei credeau ca aparitiile sunt extraterestre, inventii ale uneia sau ale ambelor superputeri, sau roade ale imaginatiei, practic toti comentatorii au considerat farfuriile zburatoare ca ceva semnificativ. În Germania cel putin, OZN-urile au determinat speculatii si dezbateri despre ingerintele unor puteri straine, daca nu cumva extraterestre.
Unele dintre cele mai vechi observatii din Germania au fost facute în vara anului 1947, când martori din Passau au relatat ca au vazut „un obiect eliptic larg, cu o coada lunga si rosie, cu lumina mare”. În acelasi timp, niste alpinisti au povestit ca au observat doua obiecte zburatoare care s-au prabusit si au explodat în Muntii Pirinei.
Faptul ca OZN-urile aveau adesea caracteristici asemanatoare cu rachetele reflecta un alt aspect al rapoartelor postbelice, anume ca ele au fost direct influentate de experienta celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si de Razboiul Rece. Începând cu 1944, locuitorii Europei erau bine familiarizati cu utilizarea rachetelor „V” ale celui de-al Treilea Reich. În acelasi timp, ei erau la fel de constienti ca industriile americana si sovietica de rachete se luptau pentru a obtine o superioritate militara. Prin urmare, nu era deloc surprinzator faptul ca multe rapoarte OZN de atunci expun caracteristici asemanatoare cu rachetele.
Acest cadru de referinta a contribuit, de asemenea, la aparitia a doua explicatii principale pentru fenomen. O perspectiva sceptica sustinea ca observatiile erau doar produse ale imaginatiei supraîncalzite a americanilor si a europenilor, supralicitate de presa avida de senzational. Dupa cum a scria revista Der Spiegel, rapoartele care veneau din China, Danemarca, Germania, Iran, Italia, ori Suedia erau rezultatul unei „zvonistici transatlantice”, cu sursa într-o America mereu avida de stiri iesite din comun. Altii luau observatiile mai în serios, convinsi ca observatorii au fost martorii testarii unor rachete „V” capturate de Uniunea Sovietica. Acest punct de vedere a fost adoptat si de multi din comunitatea americana de informatii, care considera prezenta farfuriilor zburatoare, înainte de toate, o chestiune de securitate.
Un numar din august 1946 al saptamânalului Die Zeit surprinde starea de confuzie a multor germani, atunci când scrie ca rapoartele despre „aeronavele de origine necunoscuta care au zburat peste teritoriul suedez” sunt ceva „despre care puteam citi de nenumarate ori în timpul razboiului… Dar acum nu predomina pacea în lume? Nu s-a stabilit o noua ordine la ONU, pentru a face razboiul imposibil o data pentru totdeauna? … Deja circula rapoarte ale surselor militare privind proiectile atomice controlate de la distanta care pot fi lansate din Statele Unite, pentru a ajunge în orice punct de pe Pamânt” – continua povestea – „Sa fie cumva un acompaniament muzical la conferinta de pace? O lovitura de avertizare pentru oricine doreste sa foloseasca aceste arme în viitor sau o întoarcere demonstrativa a puterii, pâna când o reînarnare va înflori din nou?” Primele rapoarte OZN din Germania de vest, dupa razboi, au facut putine referiri la posibila origine extraterestra. Explicatiile au ramas în zona geopoliticii, a fenomenelor meteorologice, sau a perceptiei umane. În general, ziarele vremii nu manifestau prea mult interes pentru fenomenele paranormale.
O schimbare s-a produs dupa ce, în ianuarie 1948, pilotul Fortelor Aeriene americane, Thomas Mantell, a murit dupa ce avionul sau s-a prabusit în timp ce urmarea un OZN, incident acoperit de dezinformari privind adevaratele cauze.
Carti aiuritoare de succes
A urmat publicarea a doua carti importante, care au atras atentia internationala. Prima a fost, în 1950, Flying Saucers Are Real (Farfuriile zburatoare sunt reale) a fostului maior din aviatia marina, Donald Keyhoe. În carte sunt detaliate observatiile OZN considerate de Fortele Aeriene ale SUA ca fiind inexplicabile. Keyhoe a subliniat ca autoritatile americane investigheaza atent rapoartele privind farfuriile zburatoare, dar în paralel sunt implicate si în musamalizarea acestora, pentru a evita o panica generalizata. În plus, el a tras trei concluzii care au fost difuzate pe scara larga de mass-media: ca farfurii zburatoare erau nave spatiale interplanetare, ca Pamântul este observat de alte civilizatii, de multe secole, si ca exploziile bombelor atomice, în 1945, au dus la multiplicarea acestor observatii extraterestre.
O alta carte importanta a fost, în 1953, Flying Saucers Have Landed (Farfuriile zburatoare au aterizat) de Desmond Leslie si George Adamski. 
În ea se povesteste presupusa întâlnire a lui Adamski cu o farfurie zburatoare si cu unul dintre membrii echipajului sau, un „venusian”, care l-a avertizat cu privire la pericolele armelor nucleare si l-a luat si într-un tur prin Sistemul Solar.
Succesul enorm al celor doua carti a contribuit la aparitia unei discipline de studiu amatoristic, dedicata OZN-urilor, numita ufologie. Ea s-au bucurat de o buna acoperire în presa vest-germana, în anii 1950-1954. Desi majoritatea articolelor exprimau diferite grade de scepticism despre pretinsele vizite extraterestre, rapoartele OZN au stârnit nelinistea cititorilor. Un articol din Mittelbayerischen Zeitung cita pe Keyhoe cu afirmatia: „metodele fiintelor necunoscute care au dezvoltat aceste aeronave pe o alta planeta, se afla la mare distanta de cunoasterea în astronautica a oamenilor de stiinta americani, care vor putea sa realizeze astfel de nave doar în urmatorii cincizeci de ani”. Halucinatiile, iluziile optice si farsele pur si simplu nu puteau explica toate rapoartele – scria si jurnalistul Claus Jacobi în primavara anului 1950. Astazi, la trei ani de la aparitia primelor „farfurii zburatoare”, deja mii de oameni le-au vazut, cu sau fara binocluri, în America, China, Turcia, Persia, Mexic si Uruguay. Ei erau ofiteri si meteorologi, piloti si oameni simpli. Întrebarea nu mai este daca ele exista, ci mai degraba ce anume se afla în spatele tuturor acestor lucruri? Nimeni nu stie.
