Mitologia scandinava

Conceptia despre lume a populatiilor germanice

In nordul Europei, a inflorit inca din Antichitate un complex de credinte ce pretuiau curajul individual si victoria in lupta.

Datorita povestirilor despre fapte de vitejie, in care se amestecau experientele oamenilor si ale zeilor, mitologia nordica este atragatoare chiar si azi, devenind sursa de inspiratie pentru foarte multi artisti si ganditori precum compozitorul german Richard Wagner (Wotan, in „Inelul Nibelungilor”,de Richard Wagner, 1910) care a dezvaluit calitatile eterne ale personajelor portretizate in mituri.

Mitologia nordica se refera la miturile triburilor germanice stabilite in zona Scandinaviei moderne si in Europa Centrala.

Pe la anul 1000 d.Hr., ele si-au extins aria de influenta si in anumite parti din vestul Rusiei, precum si pe coasta de est a Americii de Nord, in Vinland.

Din 400 i.Hr. si pana in secolul X d.Hr, triburile germanice au intrat in contact cu diferite populatii, cum ar fi longobarzii, stabiliti in nordul Italiei, sau populatiile din Islanda.

Toate aceste culturi aveau credinte religioase, mitologii si cosmologii asemanatoare. Miturile si numele zeilor nu erau prea diferite de la un trib la altul. Astfel, Odin, zeul suprem al panteonului nordic, se numea Wotan la triburile germanice din sud.

Miturile erau transmise pe cale orala, de aceea nu exista prea multe surse scrise antice care sa prezinte zeii si credintele nordicilor.

In afara de cateva inscriptii scrise cu caractere runice, cele mai importante consemnari in scris se afla in scrierile istoricului roman Tacitus, care prin 100 d.Hr. a descris obiceiurile si religia germanilor, comparandu-le cu traditiile si  credintele romanilor, precum si in Edde, scrieri in islandeza veche, datand din secolul XIII.

Dar cum Eddele au fost scrise in perioada in care crestinismul devenea religia oficiala in nordul Europei, valoarea lor de documente de referinta pentru mitologia nordica este pusa la indoiala.  Raman, insa, cea mai importanta sursa istorica referitoare la zeii nordici si la miturile legate de ei.

Oamenii din Europa antica si medievala traiau vremuri zbuciumate, in care popoarele se luptau pentru hrana si pamanturi.

De aceea tema tradarii si a inselaciunii este des intalnita in miturile nordice. Insusirea bunurilor celuilalt putea duce la lupte sangeroase, care slabeau si chiar distrugeau triburile, de multe ori spre avantajul clanurilor rivale.

Populatiile germanice se bazau pe loialitatea fata de un stramos comun ori fata de un conducator, iar consecinta acestui fapt este aparitia in numeroase mituri a temei tradarii de catre cineva din familie.

Zeii erau organizati la fel ca si oamenii, in familii compuse din soti si sotii, fii si fiice, frati si surori.

Zeii scandinavi aveau atribute fizice si psihice omenesti. Uneori, reprezentarile lor erau cat se poate de expresive, ca in cazul lui Odin, infatisat ca un om chior cu o palarie trasa pe fata.

Zeii se comportau la fel ca oamenii, fiind motivati de emotii fundamental umane, precum mania, gelozia, dragostea si frica. Sentimente atat de omenesti erau, in mod natural, insotite de esecuri la fel de omenesti.

De exemplu, Odin, cunoscut si ca „parinte al zeilor”, era zeul limbajului si al poeziei, folosind adesea aceste insusiri ca sa insele sau chiar sa-si incalce juramintele.

Mitologia scandinava este plina de relatari ale conflictelor dintre zei si dusmanii lor, uriasii, dar sunt descrise si luptele dintre zei.

Acestia erau impartiti in doua clanuri: Asenii si Vanii.

Lupta dintre ei a fost numita „primul razboi din lume”. In mod paradoxal, pasnicii Vani erau mai avantajati in razboi, iar agresivii Aseni pierdeau lupta dupa lupta. Din ce in ce mai slabiti, Asenii au fost in cele din urma de acord sa puna capat ostilitatilor si sa le dea Vanilor un statul egal cu al lor. Desfasurarea ulterioara a evenimentelor a demonstrat ca pacea nu era definitiva, cele doua parti ramanand in stare de alerta.

Luptele nesfarsite si situatiile fara iesire, cauzate de astfel de impasuri, caracterizeaza mitologia nordica. Ele reflecta si ingrijorarea fata de dualitatea vietii pe pamant si teama de moarte, combinata cu promisiunea unei viitoare reinvieri. 

Cel mai important aspect al credintelor  nordice este ca o noua lume nu-si poate face aparitia decat dupa batalia finala, numita Ragnarok, sfarsitul lumii, un concept tipic scandinav.

Este importanta aceasta scurta trecere in revista a ideilor si conceptelor populatiilor germanice antice.

Din cauza modului de viata al vechilor scandinavi, care erau nomazi, ei nu cunosteau traiul in asezari mari, de tipul oraselor, si nici organizarea statala.

Religia lor era si ea dezorganizata. Templele erau rare, iar majoritatea ritualurilor si a ceremoniilor se tineau in aer liber, in locuri sacre.

Ritualul cel mai raspandit in onoarea zeilor se numea blot, sacrificiul sangelui.

In timpul lui se sacrificau animale, de obicei porci sau cai. Sangele, considerat a avea puteri speciale, era, probabil, imprastiat atat peste statuile zeilor, cat si peste participanti. Oamenii recurgeau la blot pentru a le cere diferite lucruri zeilor sau pentru a-i imbuna. De exemplu, Thor, zeul fulgerelor si al tunetelor, era extrem de important pentru navigatorii scandinavi si se oficia un blot in onoarea lui inaintea calatoriilor pe mare.

Miturile spun si alte lucruri interesante despre conceptia despre lume a germanilor. Ei credeau ca lumea a fost precedata de haos, o prapastie despartind elementele opuse, gheata si focul.

Prima fiinta numita Ymir, s-a nascut din ciocnirea dintre aceste doua elemente (cata asemanare intre aceasta mitologie si cea japoneza, indiana sau mayasa).

Acest urias primordial a devenit parintele uriasilor de gheata. Din el s-au nascut si zeii, inclusiv Odin. Ymir a devenit atat de mare si de rau, incat Odin si cei doi frati ai sai l-au ucis. Din trupul lui a curs atata sange, incat aproape toti uriasii de gheata s-au inecat in el.

Odin si fratii lui au folosit  lesul lui Ymir pentru a crea universul, format din noua lumi. Din sprancene, zeii au facut un loc unde sa traiasca oamenii, pe care l-au numit Midgard. Frasinul imens Yggdrasil, arborele lumii, sustinea universul, radacinile lui tinand la un loc cele noua lumi.

Bogatia si puterea miturilor scandinave vin din libertatea pe care le-a dat-o traditia orala. Povestile au ramas fluide, crescand si dezvoltandu-se odata cu oamenii care le-au creat, iar rolul lor era de a reflecta temerile si sperantele vremurilor, oferind astfel o perspectiva amanuntita asupra conditiei umane si a mentalitatii popoarelor germanice.